Misterul lui Lilith

Din perspectivă mitologică, echinocțiile de pe axa Berbec – Fecioară ar fi porțile temporale de intrare/ieșire din lumea zeilor în lumea oamenilor, revelate de mitul Fecioarei răpite de domnul regatului infernal, Hades-Pluto, cu acordul tatălui Zeus-Jupiter. Ele au fost sărbătorite în Grecia Antică, timp de vreo 2000 de ani sub forma Misterelor Eleusine, un cumul de ritualuri secrete cu durata de 21 de zile, dezvăluite de mama îndurerată a Fecioarei, în timpul periplului său în lumea oamenilor. În Tarot, această poveste a  sciziunii originare din cadrul familiei sacre a fost conSEMNATĂ în misterul Îndrăgostitului, arcana VI, unde personajele principale ar putea fi asociate cu Demeter-Hades-Core/Persefona, într-unul dintre straturile simbolice, poate cel mai vechi.

În mit, Core/Persefona, fiica mamei pământului, Demeter, călătorește dintr-o dimensiune într-alta, între viață și moarte, asistată de lumina torțelor lui Hecate, ipostaza greacă a lui Lilith, Luna Neagră. De aceea, în spatele Erosului din arcana VI se ascunde CRANIUL ALB. umbra invizibilă a domnului morții. Conform mitului, Core/Persefona a fost păcălită să se întoarcă periodic la el cu ajutorul semințelor de rodie, adică a atracției erotice, prin care hâdul dar potentul Hades, deghizat într-un Soare arzător, pasional, asociat cu Phlegethon, râul de foc care străbătea Lumea de dincolo, a reușit să corupă Fecioara, Sufletul mamei pământ. La fiecare întoarcere, spiritul ei adormit era scăldat în apele lui Lethe, râul uitării și reîntrupat în Lumea lui consumată de griji, boli, conflicte, suferințe și morți.

Lilith tocmai a trecut printr-un asemenea punct de jocțiune dintre zodiile Fecioară-Balanță. La luna nouă a Racului, din 6.07.2024, abia intrată în Balanță, a perceput ușor  chemarea mamei primordiale, Ceres, aflată în retrogradare pe Mijlocul Cerului,  venind în întâmpinarea fiicei, sprijinită de luna albă Selena din Gemeni. Cu BINEcuvântarea tatălui, Lilith a pornit încă odată pe calea de eliberare de SINE din infernul  emoțional al soțului ei. Timp de câte 9 luni urmează să tranziteze cele 6 zodii ale planului metafizic, bucurându-se de protecția divină. Aceste 9 luni x 6 zodii totalizează 54 de luni de renaștere a principiului feminin, un ciclu complet de moarte și renaștere fiind format deci din 54+54=108 luni. De aici provin probabil ritualurile repetitive de 108 invocații, folosite în diverse sisteme religioase. Numerologic toate aceste cifre se reduc la 9, semnificând atât perioada de gestație la om, cât și perioada de 9 ani în care Lilith parcurge zodiacul, precum si cei 9 ani la care se inversează axa Nodurilor lunare de destin, toate aceste periodicități fiind create de ritmurile Fecioarei Negre, în timpul călătoriei ei dintr-o lume într-alta. Istoria se TOT repetă până când va putea fi înțeleasă.

Deci ciclul de 54 de luni pe care Lilith l-a inițiat acum se va înCHEIA în anul 2028, anul Roții Fortunei, când EA va bate din nou la poarta Sfinxului, urmându-și soarta ce va forța oMENIREA să treacă printr-o profundă schimbare de mentalitate (28=10, 2028=12, Spânzuratul).

Lumile celor două personaje mitologice arhetipale, Bărbatul și Femeia, erau despărțite de o punte onirică fragilă iar intrările și ieșirile erau păzite de Sfinxul cu ochii, urechile și gura închise, cu ghicitorile lui de viață și moarte. Intrarea în lumea infernală se făcea prin intermediul florii de narcisă, deci prin HIPnoză iar întoarcerea în lumea zeilor era oferită de creanga de aur, simbol al vâscului ce creștea numai pe vârful mărului de aur din grădina Hesperidelor, nimfele înserării, de la apus de Soare.

Lumea LUI solară era materială, rațională, PRAGmatică, ierarhică și conflictuală, de pământ și foc, simbolizată în Tarot de arcanele inferioare, în care EL vroia să conDUCĂ pentru a putea avansa.

Lumea EI lunară era spirituală, intuitivă, METAfizică, fluidă, introspectivă, pacifistă și contemplativă, de aer și apă, formată din arcanele superioare, din care EA trebuia să coboare pe Roata Fortunei, de sub picioarele Sfinxului, pentru ca EL să poată urca.

Contradicțiile de moment

Deci, în mod paradoxal, Lilith, trecând prin portalul Sfinxului, se reîntoarce în Lumea ei de întuneric și ceață, tocmai acum, când în Lumea fizică EL se manifestă plenar în lumină, la nivelul zodiilor Rac și Leu, îndrăgostit de viteză și aventură fără limite, strălucind înfierbântat în ochii admiratorilor săi. După ce EL i se va alătura în zodia Balanței, Lilith va deveni mult mai tolerantă și împăciutoare cu partenerul de drum iar EL mai predispus la introspecție și răbdare. Deocamdată poate să fie extrem de neMULȚUMITĂ și contrariată de atitudinile, jocurile și căutările LUI.

La Luna Îndrăgostitului

Deci în noaptea de 6.07.2024 (6-7-6) la h 1:56 (1:11) a avut loc Luna nouă în zodia Racului, pe arcana Îndrăgostitului, în anul Îndrăgostitului, la ora Magiei depline, activând  cu PUTERE Soarele de la miezul noptii (Magicianul 1), asistat de Sirius, steaua albastră a Sufletului și Luna neagră (56=11) opusă Lumii negre, neptuniene a Peștilor! Momentul a creat tot felul de opoziții:

  • Marte din Taur pe arcana Împărătesei, aliat cu Saturn din Pești, în opoziție cu Pallas Atena din Scorpion, de pe Arcana fără nume
  • Jupiter conjunct cu Aldebaran, steaua regală a iluminării pe Împărat opus lui Antares, steaua războiului de pe Temperanță
  • Grupul Lună, Soare, Sirius de pe arcana Îndrăgostitului opus lui Ceres retrograd de pe Casa Dumnezeu
  • Lilith din Balanță, de pe arcana Roții Fortunei opusă lui Neptun în Pești, de pe arcana Lumii

Pentru toate aceste opoziții exista șansa de a deveni complementarități, mai ales că aspectul de Lună nouă s-a format la gradul 14:23, sub protecția Temperanței, dublată de energia Papei. Împărăteasa poate găsi forța și înțelepciunea interioară de a-și recunoaște, rafina și transcende tulburările de personalitate, Împăratul își poate ilumina mintea pentru a aduce pace și iubire în loc de război, Îndrăgostitul își poate lăsa Sufletul să zburde liber pe înălțimile iubirii neîngrădite de convenții și prejudecăți, Lilith poate întoarce roata iubiților întârziați de câteva vieți încoace iar Nebunul poate persevera în căutarea fericirii, hotărât și încrezător în capacitatea de a înDEPLINi o Lume mai bună.

În final totul e bine când se termină cu bine!