ZEUS și Frații săi. OMPHALOS
După înfrângerea titanilor, povestea mitologică spune că Zeus și-ar fi eliberat frații înghițiți de TATĂL TIMP. Să ne uităm însă ce ar putea reprezenta copiii din INTERIORUL TIMPULUI, în cheie simbolică arhetipală, în perioada de glorie a generației de aur conDUSĂ de Cronos.
Așadar:
- Hestia, focul căminului ar simboliza cunoașterea sacră, forța vitață dăruită FIINȚEI la începuturile creației și ascunsă în EA.
- Demeter, DA-MATER, ar simboliza MAMA ce oferă HRANA generoasă a pământului pentru întreținerea vieții.
- Hera,anagrama din AER, ar simboliza SUFLETUL ce ține întreaga creație UNITĂ, în armonie, datorită legii iubirii, reprezentată de perechea Afrodita și Eros.
- Hades, Aides sau Adonai, ”domnul”, ”cel întunecat” sau ”stăpânul celor mulți”, ar simboliza TRUPUL VIU, cea mai prețioasă bogăție născută din mama Geea.
- Poseidon ar simboliza EMOȚIA iute ce cuprinde și cutremură pământul. Numele lui provine etimologic din Posis „stăpân”, „lord” sau „soț” și Da, formă arhaică sau dialectală (dorică) pentru Gē sau Dā (γῆ / δᾶ), care înseamnă „Dă, distribuie, oferă”, cu referire la DArurile pământului.
Zeus a rămas singur ÎNAFARA TIMPULUI, simbol al MINȚII ascuțite, fulgerătoare ce penetrează creația și răstoarnă ordinea universală! Iar în locul lui, CRONOS a înghițit piatra denumită OMPHALOS, ”buricul” sau ”centrul pământului”. Sau, cum s-ar spune pe la noi, TIMPUL a înghițit OMUL FĂLOS și, din cauza lui, tătânul a fost, în cele din urmă, ÎNVINS, DETRONAT și ADORMIT!
Această piatră legendară, în formă de FALUS, a avut un destin foarte important în mitologia greacă, devenind un obiect sacru venerat. După ce Cronos a eliminat piatra, Zeus a așezat-o în centrul lumii, la Delfi, la poalele Muntelui Parnas. Ea reprezenta conexiunea directă dintre oameni, zei și lumea subpământeană și amintea tuturor de victoria zeilor olimpieni asupra titanilor. În timpul ritualurilor, era unsă zilnic cu ulei de către preoți și acoperită cu lână împletită, într-un fel asemănător cum era divinizat și simbolul lui Shiva Lingam la hinduși.
În limba luviană (o limbă indo-europeană veche din Anatolia), rădăcina parna- însemna „casă” sau „templu”. Astfel, Parnassos s-ar traduce literal prin „Muntele Casei” sau „Muntele Templului/Zeului”, fiind considerat din cele mai vechi timpuri un spațiu sacru. Era sediul zeului Apollo (zeul artelor, al muzicii și al luminii) și al celor Nouă Muze. Datorită acestei asocieri, muntele a devenit sinonim cu inspirația divină, poezia și cunoașterea. Termenul de „Parnas” a fost folosit ca o metaforă pentru lumea poeților, a geniului creator și a înaltei culturi. A fi „pe Parnas” însemna a atinge perfecțiunea artistică.
Piatra Omphalos nu arăta ca o rocă brută, ci ca un monument complex.
Caracteristicile ei vizuale erau impresionante:
• Avea o formă de con rotunjit, ca o cupolă sau ca un fagure de miere, măsurând aproximativ 1,23 metri în înălțime și 0,92 metri în lățime.
• Elementul cel mai frapant era relieful de pe suprafața sa. Marmura era complet sculptată pentru a imita o plasă groasă din fire de lână împletite ce simula fâșiile textile cu care preoții înfășurau piatra sacră în timpul ritualurilor antice.
• Plasa originară era decorată cu pietre semiprețioase. În interiorul templului stăteau și cei doi vulturi de aur trimiși de Zeus pentru a marca centrul lumii, unde a fost amplasat monumentul.
• Piatra era asezată la o înălțime amețitoare, pe o coloană de aproximativ 13 metri, realizată din marmură de Pentelic în jurul anilor 330–325 î.Hr. Baza sa imita frunze uriașe de acant (o plantă mediteraneană), dând impresia unei tulpini ce crește direct din pământ.
• În vârful coloanei se aflau trei siluete feminine sculptate (de aproape 2 metri înălțime), DANSATOARELE, sprijinite spate în spate. Ele purtau tunici scurte, aveau brațele ridicate ca într-un dans ritualic și purtau pe cap coșuri sacre (kalathoi). Identitatea lor este încă dezbătută: unii istorici cred că ar fi nimfe, alții că ar fi Thriai, fecioare-albine cu darul profeției asociate cu Delfi, alții că ar fi fost fiicele regelui Cecrops I, fondatorul Atenei, descris în mituri ca fiind o ființă autoHTONĂ (născută direct din pământ), având jumătatea superioară a corpului de om și cea inferioară de șarpe.
• Pe capetele celor trei dansatoare era așezat un trepied masiv (probabil din bronz), iar în interiorul sau deasupra lui stătea fixată copia monumentală a pietrei Omphalos, dominând vizual întregul sanctuar.
În timp ce versiunea de pe coloană era un monument public, piatra Omphalos originară se afla ascunsă în Adyton, camera secretă, subterană, din interiorul Templului lui Apollo. Cuvântul adyton (în greaca veche: ἄδυτον) are o etimologie fascinantă care reflectă caracterul său secret și sacru. Din punct de vedere lingvistic, termenul înseamnă literal „locul în care nu se poate intra” sau „inviolabil”. Accesul în acea zonă era restricționat printr-o lege religioasă severă. Doar preoții inițiați sau oracolul (cum era Pythia la Delfi) aveau voie să pășească acolo.
Acolo se desfășurau ritualurile secrete:
• Punct de legătură spirituală: Grecii credeau că Omphalos nu era doar o piatră, ci un „baetylus” (o piatră însuflețită/sfântă) care funcționa ca o antenă cosmică. Ea permitea comunicarea directă între lumea pământeană, zei și lumea subpământeană (a morților și a titanilor).
• Canalizarea vaporilor profetici: Conform unor studii istorice, piatra originală din interiorul templului ar fi fost gaurită sau goală pe interior. Se crede că prin această cavitate treceau vaporii halucinogeni (gaze naturale emise prin fisurile scoarței terestre) care o aduceau pe preoteasa Pythia în starea de transă.
• Ritualul ungerii și îmbrăcării: În fiecare zi, preoții templului spălau piatra și o ungeau ritualic cu ulei de măsline. În timpul marilor festivități, piatra era „îmbrăcată” cu o plasă reală, țesută din lână virgină și decorată cu bijuterii (pe care sculptura din muzeu o imită în marmură).
• Mormântul Șarpelui Python: Sub piatră se credea că este îngropat Python, SPIRITUL GEEI, șarpele ucis de Apollo. Ritualurile de la Omphalos aveau și rolul de a „ține legat” acest spirit antic al pământului, transformându-i energia haotică în răspunsuri profetice pentru pelerini.
Chiar înainte ca preoții sau Pythia să pășească în adyton, pe pereții holului de acces erau gravate celebrele maxime ale celor Șapte Înțelepți ai Greciei Antice:
• „Cunoaște-te pe tine însuți” (Gnothi seauton)
• „Nimic în exces” (Meden agan)
• Litera misterioasă „E”, al cărei înțeles exact a rămas o enigmă intens dezbătută de filosofi.
Misterul literei „E” (sau Epsilonul Delfic) reprezintă una dintre cele mai fascinante preocupări filosofice și mistice ale lumii antice. Singura lucrare din antichitate care analizează în detaliu acest secret este eseul „Despre E-ul de la Delfi” (De E apud Delphos), scris de Plutarh. Acesta cunoștea subiectul din interior, fiind el însuși preot al lui Apollo la Delfi.
Conform lui Plutarh, când pelerinul intra în templu și vedea litera, el nu citea doar un caracter, ci îi adresa un salut zeului: „Tu ești!”. Era răspunsul omului la porunca zeului: zeul spunea „Cunoaște-te pe tine însuți” iar omul răspundea „Tu ești” (recunoscând zeul din EL).
Plutarh menționează că, de-a lungul istoriei, în templu au existat succesiv trei reprezentări fizice ale literei:
1. Cea mai veche, realizată din lemn, dedicată colectiv de Cei Șapte Înțelepți.
2. O replică din bronz, donată mai târziu de cetățenii Atenei.
3. O versiune spectaculoasă din aur, oferită de împărăteasa Livia, soția primului împărat roman, Augustus.
Ridicarea pietrei Omphalos, simbol masculin ERECT, la rang de centru al pământului, de ”axis mundi”, conSACRA la Delfi trecerea de la (H)era MAtriarhatului la PAtriarhatul agresiv și dominator. Odată cu OMorârea spiritului Geei, PYthon și îngroparea lui sub templul oracular al lui Apollo, toată puterea pământului era conCENTRATĂ în mâinile zeilor olimpieni conduși de ZEUS.
Numele Python este de obicei legat de verbul grecesc pythesthai (πύθεσθαι), care înseamnă „a putrezi”, deoarece monstrul a fost ucis de zeul Apollo, iar corpul său a fost lăsat să putrezească la soare. Însă într-o altă versiune, rădăcina pyth- este asociată cu „a întreba / a afla”, făcând referire la natura profetică a oracolului.
Totuși, într-un mod cu totul neconvențional, l-am putea traduce ca fiind ”sunetul” primordial (PYthon) sau frecvența originară a pământului, datorită faptului că, orice șarpe, reprezenta simbolic, arhetipal, mișcarea sinusoidală a energiei. TONul care face muzica.
Trecerea de la GEOcentrism la HELIOcentrism a fost astfel conSEMNATĂ în piatra OMphalos așezată în BURICUL pământului, la templul oracular al Soarelui de la Delfi!
Iar dacă pământul ar fi un CERC, în matematică, valoarea PI reprezintă raportul constant dintre circumferința (lungimea) oricărui cerc și diametrul său.
Indiferent cât de mic sau de mare este un cerc, dacă îi împarți lungimea exterioară la distanța de la o margine la alta prin centru (diametru), vei obține întotdeauna exact același număr: aproximativ 3,14159.
Acesta este un număr IRAȚIONAL, adică nu poate fi scris sub formă de fracție exactă. Partea sa zecimală este infinită și nu are secvențe de numere care să se repete. Cele mai folosite aproximări sunt 3,14 sau, ca fracție, 22/7. Primele cifre din șirul infinit al lui Pi sunt 3,14159265358979323846…
Și este considerat și un număr transcendent pentru că demonstrează matematic imposibilitatea rezolvării problemei antice numite „cuadratura cercului” folosind doar rigla și compasul.
Este fascinant să asociem cifrele principale deduse din valoarea PI cu arcanele corespunzătoare din Tarot:
- 3, Împărăteasa, spațiul 3D
- 14, Temperanța, podul de curcubeu care face legătura între cer și pământ
- 22, Le Mat, călătorul de la finalul circuitului inițiatic
- 7, Șareta care stabilește direcția călătoriei
- Totalul de 3+14+22+7=46=10 ROATA Fortunei, soarta care guvernează creația
În acest fel formăm o suită de arcane care sintetizează în ea întregul traseu de evoluție a conștiinței în planul realității fizice: spiritul solar (7) coboară pe pământ (3), GHIDAT de mesagera ce conectează lumea zeilor de cea a oamenilor (14) și face călătoria înscrisă în HOROscop (10), în SCOPUL de a se iniția în tainele vieții în MATerie (22)!