Un cântec despre Pandora, Hades și robia ascunsă a așteptării
Am scris „Chains of Hope” după ce un vis mi-a dat o poruncă simplă:
Repară-l pe îndrăgostit
La început, am crezut că asta înseamnă că trebuie să înțeleg conflictul în dragoste, în parteneriat, în creșterea copiilor și în structura vie a familiei mele. Visul mi-a arătat conflictul dintre doi parteneri. Așa că am început acolo unde mă îndrepta visul. M-am uitat la Îndrăgostit. M-am uitat la fiica mea, care este Îndrăgostit în întregime în sistemul meu simbolic. M-am uitat la relația soției mele cu Îndrăgostitul. M-am uitat la așteptare, dezamăgire și durerea care apare atunci când dragostea devine legată de un rezultat specific.
Dar cu cât am mers mai adânc, cu atât întrebarea s-a schimbat mai mult.
Problema nu era doar Îndrăgostitul
Problema era speranța.
Nu speranța așa cum vorbesc oamenii de obicei despre ea. Nu speranța ca o lumină mângâietoare. Nu speranța ca lucrul nobil care ne ține în viață. Am început să văd speranța ca pe ceva mult mai subtil și mai periculos.
Speranța creează așteptare.
Așteptarea creează dezamăgire.
Dezamăgirea creează eșec.
Speranța spune: într-o zi.
Speranța spune: când se va întâmpla asta. Speranța spune: când se schimbă.
Speranța spune: când sunt crezut.
Speranța spune: când sunt suficient.
Speranța spune: când viitorul îmi oferă în sfârșit ceea ce mi-am imaginat.
Dar, făcând asta, speranța mă îndepărtează de prezent. Îmi plasează puterea într-un eveniment viitor. Mă face să aștept.
Acesta este lanțul.
Vasul Pandorei
Imaginea Pandorei a devenit piesa centrală a cântecului.
De obicei spunem „Cutia Pandorei”, dar imaginea mai veche nu este de fapt o cutie. Este un vas, un borcan, o oală. În imaginația mea, acest lucru contează profund. O cutie este un obiect. Un vas este un corp. O oală ceramică este făcută din pământ, din lut, iar Pandora însăși este, de asemenea, formată din lut. Femeia și vasul se oglindesc reciproc.
Toate bolile evadează din vas în lume. Durerea, boala, conflictul, îmbătrânirea, pierderea, frica și moartea, toate se deplasează spre exterior. Ele acționează din exterior.
Dar speranța rămâne în interior.
Aceasta este cheia cântecului.
Celelalte boli atacă din exterior.
Speranța leagă din interior.
De aceea, speranța este atât de subtilă. Celelalte boli dor în mod deschis, așa că le recunosc ca dușmani. Speranța mângâie. Speranța șoptește. Speranța îmi spune că vine ceva mai bun. Speranța îmi oferă o imagine a viitorului și mă roagă să o aștept.
Așadar, poate că speranța este cea mai subtilă dintre boli, deoarece se deghizează în medicament.
Nu rănește ca o lamă. Leagă ca o promisiune.
Lumea de dincolo și mecanismul eliberării
Primul vers al cântecului vine de la poarta lumii de dincolo:
Abandonați orice speranță, voi care intrați aici.
În mod normal, aceasta sună ca un blestem. Sună ca o pedeapsă. Sună ca semnul de deasupra ușii spre condamnare.
Dar am început să o aud diferit.
Poate că este o instrucțiune.
Poate că trăim deja în tărâmul Hadesului. Trăim în lumea timpului, a corpului, a pierderii, a bolii, a dorinței, a fricii, a durerii și a morții. Trăim după ce vasul s-a deschis. Bolile sunt deja în lume. Și speranța, ultima, rămâne în noi.
Poate că pentru a părăsi Hadesul, trebuie să găsim mecanismul de a pierde speranța.
Nu disperarea. Disperarea aparține încă speranței, deoarece disperarea este durerea așteptării eșuate. Disperarea este speranță rănită. Disperarea încă spune: „Viitorul nu a venit așa cum mi-am dorit”.
A pierde cu adevărat speranța este diferit.
Înseamnă că nu mai aștept.
Nu mai cer viitorului să mă salveze.
Nu mai cer altei persoane să mă completeze.
Nu mai cer dovezi care să mă valideze.
Nu mai cer iubirii să sosească în forma pe care mi-am imaginat-o.
Nu mai cer lumii să devină răspunsul la așteptarea mea.
De aceea, cântecul se termină cu versul rostit:
Pierde speranța și găsește-ți puterea.
Acesta nu este nihilism. Nu este renunțare. Este opusul renunțării.
Este sfârșitul așteptării.
Speranța, îndrăgostitul și a fi de ajuns
Visul spunea: „Repară îndrăgostitul”.
Pe măsură ce urmăream firul, mi-am dat seama că îndrăgostitul nu poate fi reparat prin speranță. Speranța îl face pe îndrăgostit să aștepte. Speranța transformă iubirea în așteptare. Speranța spune: Voi fi împăcat când te vei schimba. Mă voi simți iubit când vei înțelege. Voi fi suficient când mă vei vedea în sfârșit.
Dar iubirea nu poate supraviețui dacă este mereu măsurată în raport cu un viitor imaginar.
Îndrăgostitul trebuie să aleagă.
Speranța așteaptă.
Îndrăgostitul alege.
De aceea, una dintre cele mai importante replici din compoziția din spatele cântecului a fost:
„Oh… să fiu suficient.”
Replica aceea mi-a venit în minte cu vocea soției mele. S-a simțit ca medicamentul. Dacă sunt suficient, nu am nevoie de speranță în același fel. Dacă prezentul este suficient, nu trebuie să cer viitorului să-l răscumpere. Dacă pot sta în suficiența mea, pot acționa. Pot alege. Pot iubi. Pot corecta. Pot scrie.
Nu trebuie să aștept să devin eu însumi.
De aceea, prima strofă spune:
Nu mai vreau să fiu liber,
Nu mai aștept să fiu eu însumi.
Acest vers este inima cântecului.
Numele divine din pod
Podul cheamă patru figuri: Astraea. Selene. Orfeu. Hades.
Fiecare are o funcție.
Astraea este Steaua. Ea călăuzește, dar nu promite. Steaua nu este speranță. Steaua este îndrumare. Speranța așteaptă ca Steaua să ofere un viitor. Îndrumarea urmează Steaua acum.
Selene este cartea ascunsă, Papesa, tăcerea, vălul, cunoașterea încă nespusă. Ea rupe jurământul tăcerii, deoarece acest cântec este un act de a rosti ceea ce era ținut în interior.
Orfeu cântă și nu se întoarce. Acest lucru este crucial. Orfeu pierde ceea ce iubește când privește înapoi. În acest cântec, Orfeu trebuie să cânte fără să se întoarcă înapoi către vechea așteptare. Nu trebuie să caute dovezi înainte de a finaliza coborârea.
Hades ia ceea ce trebuie să ardă. Hades este lumea de dincolo și transformarea. El taie coarda cu ceea ce nu-este încă. Nu negociază cu speranța.
Împreună, ele formează mecanismul ritualic al cântecului:
Astraea călăuzește.
Selene dezvăluie.
Orfeu cântă.
Hades taie.
Ce face cântecul
„Lanțurile Speranței” nu este un cântec al disperării.
Este un cântec al eliberării.
Nu spune că viața este lipsită de sens. Spune contrariul. Viața este aici. Puterea este aici. Alegerea este aici. Respirația este aici. Calea este sub picioarele mele.
Cântecul trece de la eliberare la alegere.
Mai întâi:
Eliberez…
Apoi:
Aleg…
Acasta este structura.
Eliberez lanțul viitorului.
Eliberez durerea care așteaptă.
Eliberez pactul cu cerul.
Eliberez viitorul imaginar.
Apoi aleg calea de sub picioarele mele.
Aleg amarul și dulcele.
Aleg respirația.
Aleg scânteia.
Aleg flacăra care luminează întunericul.
Speranța așteaptă puterea.
Alegerea o ia înapoi.
Lanțurile Speranței
Versuri
[Intro – Vorbit]
Abandonați orice speranță, voi, cei care intrați aici….
[Cântecul Pandorei Zum]
Mmmmmmm-mmmmmmmm, pa-pa-pa,
Pan-do, ra-ra-ra.
Mmmmmmm-mmmmmmmmmmmmmm, pa-pa-pa,
Pan-do-ra, ra-ra-ra.
[Refren]
În Hades născută, Pandora plânge,
Lanțuri de speranță și ceruri deschise.
Nu există ușă, nicio încuietoare nu desparte,
Doar lanțuri de speranță și ceruri deschise.
[Instrumental]
Eliberez…
[Strofa 1]
Eliberez speranța pe care o păstrez,
Îmi eliberez visele pentru a le adormi.
Eliberez lanțul viitorului,
Eliberez durerea așteptării.
Gata cu negocierile cu cerul,
Gata cu întrebarea de ce.
Gata cu dorința de a fi liber,
Gata cu așteptarea de a fi eu însumi.
[Refren]
În Hades născută, Pandora plânge,
Lanțuri de speranță și ceruri deschise.
Nicio ușă nu există, nicio încuietoare nu desparte,
Doar lanțuri de speranță și ceruri deschise.
[Pod]
Astraea! Călăuzește-mi spiritul acum!
Selene! Rupe jurământul de tăcere!
Orfeu! Cântă și nu te întoarce!
Hades! Ia ce trebuie să ardă!
Gata cu credința, nicio rugăminte viitoare,
Nicio sfoară care să-mi lege destinul.
Gata cu „într-o zi…” și gafa cu „când…”
Mă voi întoarce din nou în prezent!
[Cântecul Pandorei Zum]
Mmmmmmm-mmmmmmmm, pa-pa-pa,
Pan-do, ra-ra-ra.
Mmmmmmm-mmmmmmmmmmmmmm, pa-pa-pa,
Pan-do-ra, ra-ra-ra.
[Instrumental]
Aleg…
[Strofa 3]
Aleg calea de sub picioarele mele,
Aleg amarul și dulcele.
Aleg respirația, aleg scânteia,
Aleg flacăra care luminează întunericul.
[Refren]
În Hades născută, Pandora strigă,
Lanțuri ale speranței și ceruri deschise.
Nu există ușă, nicio încuietoare nu desparte,
Doar lanțuri ale speranței și ceruri deschise.
[Outro]
Visele mele dispar, lanțurile mele se eliberează,
Las războiul așteptării să înceteze.
Gata cu speranța și gata cu frica,
Sunt din nou întreg pentru că sunt aici.
[Cântec de zumzet al Pandorei]
Mmmmmmm-mmmmmmmm, pa-pa-pa,
Pan-do, ra-ra-ra.
Mmmmmmm-mmmmmmmmmmmmmm, pa-pa-pa,
Pan-do-ra, ra-ra-ra.
[Outro – Vorbit]
Pierde speranța și găsește-ți puterea.
SURSA : https://klic.cc/chains-of-hope/