CRONOS și URMAșii lui
”Cronos înghite viitorul pentru că viitorul amenință prezentul. A încercat să prevină ziua de mâine, înghițind ziua de mâine în sine. Aceasta ar putea fi una dintre cele mai geniale imagini din punct de vedere psihologic din întreaga mitologie. Cronos se teme de ceva ce încă nu s-a întâmplat, așa că încearcă să stăvilească viitorul înainte ca acesta să sosească.
Noi facem asta mereu.
Ne facem griji.
Repetăm în minte conversații care nu au avut loc încă.
Ne imaginăm tot felul de dezastre posibile.
Încercăm să rezolvăm problemele lunii viitoare chiar în această seară.
Înghițim ziua de mâine.
Și apoi ne întrebăm de ce ne apasă atât de greu pe dinăuntru.
Viitorul sosește, totuși.
Iar Eremitul ne oferă o altă imagine a Timpului. El merge încet, purtând un felinar. Felinarul nu luminează întregul drum; luminează doar atât cât e nevoie pentru următorul pas.
Cred că aceasta ar putea fi una dintre cele mai profunde lecții ale Timpului. Rareori ni se dezvăluie întregul drum dintr-odată. Unele lucruri nu pot fi cunoscute mai devreme, pur și simplu pentru că noi ni le dorim mai devreme.” (Extras din Jurnalul lui Ion)
Așa că vom continua povestea creației de unde am lăsat-o…
După ce a devenit rege, Cronos s-a căsătorit cu sora sa, titanida Rhea. Totuși, Uranus și Geea îi preziseseră că va fi detronat, la rândul său, de către unul dintre copii. Pentru a împiedica profeția, titanul (tătânul) Timpului a recurs la un subterfugiu: înghițea fiecare copil imediat ce se năștea. Astfel a făcut cu Hestia, Demetra, Hera, Hades și Poseidon dar … nu i-a putut DIGERA!
Disperată că își pierde copiii, Rhea a complotat în secret cu Geea când a rămas însărcinată cu cel de-al șaselea fiu, Zeus. Ea a născut ascunsă într-o peșteră de pe insula Creta iar lui Cronos i-a oferit în schimb o piatră înfășurată în scutece, pe care titanul a înghițit-o fără să își dea seama de înșelăciune.
Zeus a fost crescut cu laptele caprei Amaltheia. Numele ei are sensul de „Cea care hrănește și alină” sau „Zeița dătătoare de hrană” (theia). După ce a murit, din pielea ei a fost făcut scutul EGIDA, care se adapta perfect trupului și îl proteja pe Zeus și, mai apoi pe Atena. De acolo vine și expresia „sub egida …”. Deși pare o coincidență grosieră, expresia idiomatică din limba română „a veni ca o mănușă” are aici un echivalent mitologic, datorită ideii de protecție mulată perfect pe nevoile cuiva.
În semn de recunoștință, Zeus a transformat-o pe Amaltheia în constelația Capricornului, care, culmea ironiei, în astrologie e patronată de însuși Saturn! Legătura reprezintă, într-adevăr, una dintre cele mai profunde și subtile glume cosmice ale mitologiei antice, cu adevărat capricorniană.
Cronos (Saturn) își înghițea copiii pentru a opri viitorul. Însă, Amaltheia îl hrănește pe Zeus cu laptele ei, oferindu-i energia și forța necesare pentru a crește și a-și detrona tatăl. Când Zeus o transformă pe Amaltheia în constelația Capricornului, în astrologie Saturn primește regența acestei zodii și este condamnat să patroneze veșnic tocmai simbolul care a dus la prăbușirea lui. Capra care l-a salvat pe cel care l-a ÎNVINS se află acum chiar în „casa” lui!
Capricornul are însă ca simbol ascuns Cornul Abundenței (Cornucopia). El atrage atenția că puterea și bogăția nu vin de la sine, ci sunt rezultatul unei perioade de criză, restricție și efort (caracteristici saturniene). Zeus a rupt cornul caprei din greșeală dar din acea ruptură a izvorât belșugul infinit.
De altfel, Saturn, supranumit și ”lordul karmei”, pe care nici EL nu a reușit să o evite, patronează Capricornul și pentru că această zodie reprezintă lecția grea a timpului și a disciplinei: întunericul, izolarea și asprimea (peștera) sunt teste necesare celui care vrea să devină rege în Olimp (muntele plin de lumină).
Cronos, „Bătrânul Înțelept” care aduce fiecăruia ceea ce merită, nu a putut distruge viitorul (Zeus), și, în consecință, a fost obligat să păstreze vie memoria ancestrală, susținând în zodia Capricornului însăși energia eliberării.
Toate aceste elemente simbolice sunt perfect ilustrate în arcana 16 din Tarotul de Marseille, Casa Dumnezeu: turnul întunecos în interior ascunde frumusețea exterioară revelată abia după ce o zguduire în apele Timpului (Typhon/taifun) PRODUCE căderea C(O)RO(A)NEI Timpului și forțează eroii, FEMEIA și BĂRBATUL, să iasă afara.
După ce a crescut, Zeus s-a întors să-și confrunte tatăl. Folosindu-se de Metis, i-a dat lui Cronos o băutură magică preparată de ea (muștar, miere și sare) și l-a făcut să îi vomite pe ceilalți frați, care au ieșit teferi și mari din burta lui încăpătoare, gata înarmați și pregătiți de luptă. Frații zei au declanșat Titanomahia — un război cosmic de 10 ani la capătul căruia titanii au fost învinși și aruncați în Tartar (închisoarea subterană).
Povestea lui Cronos devine și în continuare una cu totul specială dar o voi dezvolta într-un capitol separat, pentru că merită o atenție deosebită.
În urma războiului, pământul a rămas pustiu, pentru că Geea, mama primordială, i-ar fi ”acoperit” pe primii oameni și i-ar fi transformat în spirite protectoare, numite DAIMONI. Cuvântul provine din rădăcina proto-indo-europeană ”da-” care înseamnă, EXACT ca în română, a împărți sau a distribui. Dă-i cezarului ce e al cezarului! Prin urmare, din punct de vedere literal, un daimon este „cel care împarte” sau „distribuitorul” (sorții și destinului).
Daimonii au devenit GARDienii nevăzuți ai muritorilor. Hesiod explică faptul că acești oameni din Generația de Aur colindă și astăzi pământul, fiind înveșmântați în ceață, adică ASCUNȘI! Supraveghează dreptatea, mergând printre oameni, observând faptele bune și rele și monitorizând respectarea legilor divine, începând cu legea primordială a iubirii, DRAGOstea. Sunt considerați binefăcători și protectori ai omenirii. De acolo provine și conceptul de „Eudaimonia”, fericirea ca stare de armonie cu propriul daimon. Înlocuirea de mai târziu a acestor concepte cu ”evanghelia”, ”satana” (Saturn) și ”demoni”, sub influența creștinismului și a textelor ebraice traduse în limba greacă (Septuaginta), reprezintă o alterare mai mult sau mai puțin intenționată a sensurilor.
După detronarea lui Cronos și câștigarea războiului împotriva Titanilor (taților), Zeus a devenit stăpânul absolut al Olimpului. Pământul era însă pustiu, așa că El le-a ordonat titanilor înțelepți care luptaseră de partea lui – Prometeu („Cel care gândește înainte”) și fratelui său, Epimeteu („Cel care gândește după”) – să populeze lumea cu ființe muritoare (ca să ofere supuși și fratelui său Hades, stăpânul lumii subterane).
Așa că OLARUL Prometeu a făcut bărbatul. Procesul s-a desfășurat în câteva etape:
- Titanul a adunat țărână (lut/argilă) și apă, a frământat amestecul și a modelat trupul primului bărbat. Spre deosebire de animalele pe care le crease fratele său, Epimeteu, Prometeu a ales în mod deliberat ca omul să fie modelat după chipul și asemănarea zeilor.
- Un detaliu esențial în creația lui Prometeu a fost postura. În timp ce toate animalele priveau în jos, spre pământ, Prometeu l-a proiectat pe bărbat să meargă drept, în poziție verticală. Acest lucru a făcut ca omul să poată privi cerul și stelele și să mențină legătura cu zeii superiori.
- Trupul de lut era perfect sculptat, dar inert. Atena, impresionată de măiestria și viziunea lui Prometeu, a suflat peste statuia de argilă, dăruindu-i suflet, rațiune și scânteia vieții. Astfel, primul bărbat a devenit o ființă conștientă și vie.
Din cauza lucrării lui Prometeu, în miturile creației, conceptul se schimbă radical: omul nu mai este o emanație naturală a mamei divine, ci devine o creație manufacturată din pământ și apă, profund dependentă de tehnologie și cunoaștere pentru a supraviețui.
Trecerea de la neamul de aur guvernat de Cronos la neamul de argint creat și guvernat sub conducerea lui Zeus a fost marcată de o prăbușire spirituală, morală și biologică a omenirii, continuată cu generații din ce în ce mai decăzute, până la oamenii vârstei de fier.
Dacă în Epoca de Aur oamenii erau considerați egali din punct de vedere spiritual și trăiau în deplină armonie cu natura și divinitatea, începând cu Prometeu, Omul a devenit un proiect individual al unui titan, olarul divin.
Pentru că s-a atașat de creația lui și oamenii erau mai slabi în comparație cu animalele, Prometeu a decis să-i ajute. L-a sfidat pe Zeus, furând focul din Olimp (inteligența și cunoașterea zeilor) și l-a dăruit bărbaților, care au început să evolueze, să își construiască case, să facă unelte și să devină independenți de zei.
Atunci Zeus a decis să se răzbune pentru că-i fusese încălcată autoritatea. El dorea o pedeapsă subtilă și de lungă durată. A vrut să ofere ceva care să pară un dar minunat, dar care să ascundă o distrugere lentă. Hesiod numește acest concept kalon kakon („un rău frumos”).
Așa că i-a ordonat FIERARULUI Hefaistos să modeleze o fecioară de o frumusețe uluitoare, asemănătoare zeițelor nemuritoare, pe care să o trimită pe pământul bărbaților, ca ispită. Fiecare zeu din Olimp a fost trimis să o înzestreze cu daruri (de unde și numele de Pandora, „Cea cu toate darurile”), doar că darurile lor au fost cu două tăișuri, o parte bună și una rea. Deci așa-numita cutie a Pandorei era însuși trupul femeii.
Și din nou Atena a însuflețit-o pe Pandora!
Dar cine era Atena? Fiica titanidei Metis, zeița înțelepciunii și a lui Zeus, care fusese menită să își depășească tatăl în inteligență și să-i determine astfel detronarea! Ea a ieșit chiar din capul lui, după ce, crezând că poate fi mai viclean decât Cronos, acesta a înghițit-o direct pe mamă, păcălind-o să se transforme în muscă.
Sfârșitul vechilor zei olimpieni îl trăim deja, devreme ce, limitările religiilor monoteiste au condus Lumea spre ATE(N)ISM și ȘTIINȚĂ, prin rațiunea ce a devenit predominantă în procesele de gândire. Sămânța ateismului a fost adânc implantată în primii oameni ARTIZANALI și a dat roade.
Dacă trupul FEMEII ar reprezenta cutia care conținea toate durerile, tot el ar deține remediile și potențialul de vindecăre.
Pentru că, etimologia numelui Elpis, interpretat astăzi ca SPERANȚA dăruită de Hestia, zeița focului din vatră, care a rămas pe fundul cutiei, ar fi foarte diferită de ceea ce credem, provenind dintr-o rădăcină -indo-europeană care însemna „a vrea”, „a dori” sau „a alege”: VIAȚA sau MOARTEA! Iar astrologia conSEMNEAZĂ același lucru prin casa a 8-a care este și casa dorințelor. Astfel că, DORINȚA înlocuită cu Speranța ne lipsește de puterea de MATerializare! Ea face diferența!
În această interpretare neortodoxă, ELPIS ca DORINȚĂ reprezintă o forță biologică și spirituală localizată în nucleul ființei noastre. Iar imaginea ei statuară ne arată o FLOARE prin care ne oferă simbolic (dar nu numai, având în vedere proprietățile florilor):
- Capacitate nelimitată de vindecare (Homeostazia), de regenerare perpetuă a corpului uman cu o ciclicitate de 7 ani. Celulele se regenerează, rănile se închid, iar sistemul imunitar veghează.
- Scânteia vieții menținută aprinsă (focul vetrei ce trebuie întreținut ca să nu se stingă niciodată). Pe fundul vasului, adânc îngropată sub straturile de durere fizică sau emoțională, rămâne mereu forța vitală, dorința instinctivă de supraviețuire, ca un potențial de a merge oricât de departe ne-am putea imagina!
Secretele ascunse în cutia Pandorei ar putea fi însăși SECREȚIILE ei: HORMONII!
Asocierea dintre hormoni și conceptul de „secreții ascunse” este extrem de precisă, atât din punct de vedere etimologic, cât și medical. În biologie, sistemul care produce acești mesageri chimici se numește sistemul endocrin, un termen care provine din limba greacă veche: „endon” (înăuntru / ascuns) și „krinein” (a secreta).
Cuvântul a fost propus în anul 1905 de fiziologul englez Ernest Starling și provine din grecescul „hormao” (ὁρμάω), care înseamnă „a pune în mișcare”, „a trezi”, „a stimula”.
Hormonii nu sunt altceva decât impulsuri moleculare care trezesc celulele la viață, dictându-le ce să facă.
De ce sunt numiți „secreții ascunse”?
- Sunt invizibili în acțiune. Călătoresc prin fluxul sangvin în cantități infinitezimale (măsurate adesea în nanograme), fiind imposibil de detectat fără analize de laborator specializate.
- Lucrează la distanță. O glandă ascunsă în creier (cum este hipofiza) poate secreta un hormon care călătorește prin tot corpul pentru a activa o altă glandă aflată deasupra rinichilor (suprarenalele) sau la nivelul organelor reproductive.
- Sunt „regizorii din umbră” ai vieții. Fără să fim conștienți de prezența lor, hormonii ne controlează în totalitate stările de spirit, ritmul somn-veghe, temperatura corpului, metabolismul, creșterea și modul în care reacționăm la frică sau stres.
Principalii „mesageri ascunși” și rolul lor secret
Fiecare hormon funcționează ca o cheie (AL)chimică unică care se potrivește doar la anumite „încuietori” (receptori) de pe celule:
- Melatonina (Ceasul Nopții, Hormonul tinereții): Secretată în întuneric de glanda pineală (localizată adânc în creier), ea îi spune corpului când este timpul să doarmă, ca să se regenereze.
- Adrenalina și Cortizolul (Scutul de Urgență): Produși de glandele suprarenale în momente de panică sau stres, acești hormoni opresc funcțiile neesențiale (cum ar fi digestia) și trimit tot sângele către mușchi și inimă pentru supraviețuire.
- Serotonina și Dopamina (Hormonii Fericirii): Deși acționează și ca neurotransmițători, aceste substanțe dictează nivelul nostru de satisfacție, motivație și liniște interioară.
- Insulina (Cheia Energiei): Produsă de pancreas, ea deschide „ușile” celulelor pentru ca glucoza din sânge să intre și să fie transformată în energie.
- Hormonii imunitari (Gardienii vieții). Secretați de timus, glanda inimii, au rol în apărarea organismului de boli și stimularea altor hormoni din alte glande (cum ar fi hormonul de creștere secretat de hipofiză).
- Hormonii sexuali (Agenții iubirii). Sunt secretați în principal de gonade (glandele sexuale), însă un rol secundar dar extrem de important revine glandelor suprarenale. Întregul proces este orchestrat de la nivelul creierului de către glanda hipofiză și hipotalamus.
Poate vi se pare că m-am îndepărtat de tema mitologică. Nicidecum! Pentru că, după cum se vede, miturile ne oferă și CHEILE ASCUNSE pentru menținerea și evoluția vieții.
CUTIA PANDOREI, nu este în SINE un blestem, așa cum pare de obicei, ci o RESURSĂ care ascunde și SECRETELE sau SECREȚIILE VIEȚII.
