„Dacă nu ştii ce simţi pentru o persoană – închide ochii şi imaginează-ţi că ea nu este. Nicăieri. Nu este şi nici nu va fi. Atunci totul va deveni clar”. (Ah, misterele iubirii, A. Cehov, n29.01.1860)
Portalul sorții din luna Împăratului (28.04.2026, 28-4-28) a scos la suprafața Roții straturi mitologice străvechi, înrudite printr-un bizar simbolism al unor iubiri răpitoare și răpite. Iar de ziua Puterii (29.04.2026), aceste corelații au început să prindă contur. Și am realizat totodată cât de straniu sună numele cuprins în această formulă numerologică specială a Puterii, formată din Judecată XX și EreMIT VIIII (20+9=11)! MITologia ERElor sub trâmbița Judecății!
Așa că sunt 4 povești arhetipale de iubire pe care le voi pune sub lămpașul EreMITULUI acum: Selene și Endymion, Hades și Persefona, Orfeu și Euridike, Eros și Psyche, răpitorii și răpiții. Drumul EROilor atinși de săgeata lui EROS pleacă de la Nebun, traversează abisul lui Hades, pentru a renaște în Lume.
Selene și Endymion
În mitologia greacă, Selene simboliza luna albă, ”cea strălucitoare”, fiica lui Hyperion și Theia, din a doua generație de titani. Ca și fratele ei Helios, ea traversa cerul într-o caleașcă trasă de boi și era uneori reprezentată cu coarne. Prima referire la povestea de dragoste cu Endymion se găsește în Argonautica lui Apollonius din Rodos, care povestește despre „pasiunea nebună” a Selenei pentru „frumosul Endymion”, păstorul muritor pe care obișnuia să-l viziteze noaptea, în timpul somnului, într-o peșteră de pe Muntele Latmus, muntele zeiței mamă LADA. ”Divina Selene l-a privit de sus și a alunecat din cer pe pământ; pentru că dragostea pasională a tras-o în jos pe nemuritoarea Regină a Nopții” (Quintus Smyrnaeus, Căderea Troiei). Însuși numele lui Endymion semnifica ”cel care se scufundă”… în vis. Mitul mai spune că Zeus i-ar fi dăruit somnul veșnic, astfel încât să rămână tânăr și frumos, pentru ca Selene să-l poată vizita în fiecare noapte.
Hades și Persefona
De data aceasta răpita era chiar o zeiță, Core, ”fecioara” care, după căsătoria cu Hades, ”cel nevăzut”, a primit numele de Persefona, ”distrugătoarea sunetului”, ca regină a lumii morților. Dumbravele ei sacre se aflau la extremitatea vestică a pământului, la granița cu lumea inferioară, numită „casa Persefonei” (Homer, Odiseea). ”Temuta Persefona” era reprezentată deseori cu un sceptru în mâna dreaptă și o cutiuță în cealaltă. În alte imagini, ținea spice de grâu într-o mână, ca semn al vieților care erau secerate ”în tăcere”, răpite în tărâmul fără glas. Pentru că și ea, atunci când a fost răpită de Hades și a încercat să strige după ajutor, își pierduse vocea. Cele mai populare versiuni ale mitului o prezintă ca fiind fiica lui Zeus cu Demeter, sau cu Styx, râul ”urii” pe care îl traversau spiritele în călătoria lor spre lumea de dincolo.
Persefona a fost răpită de Hades, cu acordul tatălui ei, pe când culegea floarea NARCOTICĂ de narcisă. Deci abandonată de tată, ea a fost jertfită regatului morții, pentru ca Hades să primească o soție.
Hades era uneori înfățișat fie ținând șerpi în brațe, fie însoțit de ei și CIRCula nevăzut într-o caleașcă trasă de 4 cai negri. În anumite surse clasice, el ar fi răpit-o pe Kore sub forma unui șarpe, cu care ea s-ar fi împreunat și ar fi dat naștere lui Zagreus, identificat mai târziu cu Dionysus.
Deși personificarea morții, în mitologia greacă, poartă numele de Thanatos, în piesa lui Euripide, „Alkestis”, se afirmă destul de clar că Thanatos și Hades erau unul și același zeu, descris ca fiind înveșmântat în întuneric și înaripat. În acest caz, el ar avea o origine primordială, la fel ca fratele său, Eros. Astfel că mitul ar putea fi interpretat ca sacrificarea unei zeițe la DORINȚA zeului morții.
Orfeu și Eurydike
Numele Eurydike provine din greaca veche, combinând eurys („larg”) și dike („dreptate” sau „justiție”). Este interpretat în mod obișnuit ca „dreptate deplină”, „judecată profundă” sau „cea a cărei dreptate se arată pe deplin”, simbolizând adevărul, corectitudinea și echitatea. Sunt cercetători care consideră povestea lui Euridike un adaos târziu la mitul lui Orfeu, legând-o mai degrabă de Persefona, ca fiind o altă versiune a motivului răpirii fecioarei în lumea morților. Mai ales că moartea Euridikei ar fi fost cauzată de mușcătura unui șarpe veninos chiar la nunta ei cu Orfeu, pe când fugea de avansurile unui satir. Tema aceasta a coborârii unei zeițe în lumea de dincolo este comună mai multor mitologii indo-europene, începând cu Innana.
Orfeu, pe de altă parte, are origini misterioase. În unele versiuni, ar fi fost fiul regelui trac Oeagrus (Oiagrus), în altele chiar al zeului Soarelui, Apollo și al muzei poeziei, Calliope, cea cu voce frumoasă, talent cu care l-a înzestrat și pe fiul ei. Se spune că de la Apollo ar fi primit în dar lira de aur cu care vrăjea deopotrivă zei, oameni, animale sau spirite ale naturii.
Iubirea lui nemărginită pentru Euridike l-a purtat până în lumea de dincolo, unde, prin magia cântecului, a reușit să-l înduplece pe Hades să o elibereze din moarte. Dar cu o condiție: să nu privească în urma lui până nu va ieși din infern, să aibă încredere că iubita lui îl va însoți în viață. Și totuși, Orfeu nu a putut să-și controleze frica de se întoarce singur, așa că exact asta a făcut: a privit cu frică înapoi spre Euridike, cum se îndepărtează și dispare în umbrele morții.
La final a fost sfâșiat de menadele trace, furioase pentru că, după ce a coborât în infern, l-ar fi renegat pe Dionysos și s-a dedicat în întregime lui Helios. Se spune de asemenea că spiritul lui Orfeu s-a întors în lumea de dincolo, în câmpiile Fericiților, unde s-a reunit cu iubita sa Euridike.
Eros și Psyche
Eros era considerat unul dintre zeii primordiali care au ieșit din Haos, deși mai târziu a fost prezentat ca fiu al Afroditei și al lui Ares, cu care avea evidente înrudiri fonetice. Iar Psyche era o muritoare de o frumusețe supranaturală, atât de deosebită încât a stârnit gelozia Afroditei. Așa că ea l-a trimis pe Eros să o săgeteze, ca să se îndrăgostească de cel mai oribil și sărac bărbat cu putință. Însă Eros s-a înțepat în propria săgeată și s-a îndrăgostit el însuși de Psyche, căreia oricum Soarta, prin gura Pitiei, de la Oracolul din Delfi, îi hărăzise să se mărite cu o ființă nemuritoare, cu un monstru serpentiform de care chiar și Zeus se ferea. Și într-adevăr Eros era temut deopotrivă de zei și de muritori, pentru că nimeni nu putea să se împotrivească săgeților lui.
În urma profeției, Psyche, abandonată de tată pe vârful unui munte, în haine cernite, a fost adormită, ca într-o transă, răpită de Eros și dusă într-un palat ascuns în munte dar plin de bogății: podele de mozaic împodobite cu pietre prețioase, tavane sculptate din lemn de fildeș, susținute de coloane de aur și pereți de argint… Când Psyche s-a trezit, o voce fără trup i-a vorbit, spunându-i că toate îi aparțin iar soțul ei iubitor, însă nevăzut, o va vizita în fiecare noapte. Condiția era ca niciodată să nu încerce să-l privească. Și așa a fost, până într-o zi, când, mânată de curiozitate și inspirată de sora ei, a aprins o candelă în timp ce Eros dormea și o picătură de ulei fierbinte a căzut pe obrazul lui, trezindu-l. De acolo înainte a început calvarul celor 2 îndrăgostiți. Psyche a fost părăsită. Iar Afrodita, furioasă pe Eros că a luat-o de soție, l-a închis pe el într-o cameră din palatul ei și pe ea a supus-o la PROBE grele pentru a-și demonstra iubirea și a recâștiga prin ascultare și devoțiune soțul pierdut.
Cele 4 încercări pe care Psyche le-a îndeplinit sunt foarte semnificative, în sens arhetipal, pentru că simbolizează legătura vieții cu substratul celor 4 elemente: pământ, foc, apă, aer, în această ordine. Psyche parcurge în acest fel un proces de inițiere a sufletului.
- Sortarea grâului
Prima sarcină a fost separarea grâului dintr-o grămadă de semințe, realizată cu ajutorul furnicilor, micile lucrătoare harnice și neobosite; în mod simbolic misiunea era despre alegerea binelui de rău,.
- Lâna de aur
A doua a fost să aducă lână de aur de la berbecii care pășteau lângă o pădure și un râu șerpuitor. O voce divină dintr-o trestie magică a învățat-o să aștepte până la lăsarea serii, când berbecii se vor calma și să culeagă resturile de lână agățate de crengile copacilor. Aceasta semnifica iluminarea minții prin calmarea furiei.
- Apele Styxului
Următoarea sarcină a fost să adune apele negre din râul Styx, râul durerii și urii ce mărginea lumea morților, într-o cupă de cristal. Însă Styxul, simbolul emoțiilor distructive, ce trebuiau adunate la vedere pentru a putea fi purificate, s-a retras pe vârful unei stânci muntoase, inaccesibile. Și din nou Psyche a primit un ajutor divin nesperat, când unul dintre vulturii lui Zeus a luat cupa de cristal și a adunat apa râului cu răul din el, pentru a fi văzut limpede și curățat.
- Cutia Persefonei
Ultima înCERCare, a sufletului, i-a adus de altfel moartea. Sarcina era să treacă Styxul în lumea de dincolo și să umple o cutie cu secretul de frumusețe al Persefonei, care de altfel a ajutat-o de bună voie. De data aceasta un turn magic vorbitor a instruit-o cum să procedeze. Sub nicio formă acea cutie nu trebuia deschisă decât de către Afrodita. Cum Psyche nu a putut rezista curiozității și dorinței de a fi frumoasă pentru a-l recuceri pe Eros, a deschis cutia de unde s-a împrăștiat parfumul morții.
Eros, scăpat din închiSOAREa mamei și vindecat de rana de neîncredere pricinuită de Psyche, a venit în zbor pentru a-și salva iubita. A îndepărtat norul de moarte din corpul ei, înțepând-o ușor cu una dintre săgețile lui pentru a o trezi, spunând: „Vezi cum, încă o dată, curiozitatea ți-a adus pierzania. Dar între timp trebuie să îndeplinești misiunea pe care ți-a încredințat-o mama cu toată sârguința; de restul mă voi ocupa eu” (Apuleius, Metamorfoze sau măgarul de aur). Curios că mitul nu spune care dintre săgețile lui, de aur sau de plumb, a folosit-o pentru a o trezi pe Psyche.
Urmarea a fost că Eros a negociat cu Zeus imortalitatea lui Psyche. Și în schimbul unor servicii preferențiale acordate de Eros lui Zeus, Psyche a primit hrana zeilor, ambrozia, devenind nemuritoare și fiind acceptată în Olimp, unde cei 2 iubiți s-au căsătorit oficial, în prezența și în văzul tuturor zeilor.
Numele de Psyche s-ar traduce prin suflet. Numele de Eros, prin dorință.
Moartea zeiței este descrisă în mitul Persefonei, în timp ce mântuirea sufletului și reîntoarcerea în lumea zeilor sunt descrise în mitul lui Psyche. Ambele evenimente mitologice se petrec sub influența unor stări alterate de conștiință: somnul indus de vântul de primăvară la început la Psyche și apoi parfumul NARCOTIC al morții, moștenit de la Core/Persefona.
Persefona și Psyche
În concluzie:
- dorința erotică răpește inocența sufletului
- afrodisiacele te țin prizonier în regatul morții
- parfumul morții pândește în umbra iubirii
- iubirea ideală se trăiește în vis
- somnul te menține tânăr, sănătos și frumos… dar adormit!
Acestea au fost cele 4 povești arhetipale despre iubire. Într-una iubirea se împlinește în vis (Selene și Endymion), în următoarea într-o pendulare dintre viață și moarte (Hades și Persefona), apoi în câmpiile fericiților (Champs-Élysées) din lumea morților (Orfeu și Euridike) și, ca un fel de corolar, ultima se îndeplinește în lumea zeilor, după ce Sufletul trece prin procesul de inițiere înCHEIat cu moartea și renașterea ritualică (Eros și Psyche).
În contextul portalului 28.04.2026 : Turla arsă a bisericii
Bisericii de lemn din Șurdești, monument UNESCO, emblematic pentru Maramureș, i-a ars acoperișul! I s-a pus cruce, așa cum în OGLINDA focului s-a văzut (poza publicată de Agerpres)! Turla, ca și obeliscul sau formele înălțate ale turnurilor, rePRODUC simbolul falic universal, ”omphalos”-ul din mitologia greacă. Dezechilibrul amplificat dintre energia feminină dominată de cea masculină în însăși esența femeii poate cere în situații extreme purificarea prin foc.
.