Foamea. Șarpele din Rai
„Chestiunea nemuririi este atât de urgentă, atât de imediată și, de asemenea, atât de neeradicat, încât trebuie să facem un efort să ne formăm un fel de opinie despre ea. Dar cum? Ipoteza mea este că putem face asta cu ajutorul indiciilor trimise de inconștient — de exemplu, în vise.”, a scris Jung (Amintiri, vise, reflecții).
Mai este un șarpe mitologic despre care ar trebui să ne reamintim: șarpele din grădina Raiului, cauza mortalității omului în mitologia creștină. Și aici lucrurile devin complicate, într-un mod foarte subtil. El reprezintă FOAMEA DE CUNOAȘTERE a capului întunecat exilat la miezul nopții (Nodul Nord), după tăierea lui.
În tradițiile medievale se spunea că, atunci când Șarpele a fost blestemat și alungat din Grădina Edenului, pelinul a răsărit în mod miraculos din pământ exact pe calea pe care corpul său toxic și amar s-ar fi târât în timp ce se retrăgea. În tradițiile românești, în mod paradoxal, de sărbătoarea Armindenului (1.05/1+5=6, Îndrăgostitul, arcana căderii din Rai în Tarot), se bea vin roșu amestecat cu pelin pentru „a schimba sângele” și a feri corpul de boli, această băutură fiind numită în unele zone chiar „Venin de Rai”.
Ambrozia și pelinul fac parte din familia Asteraceae (aster-stea, din stele), ca și floarea-soarelui, mușețelul, gălbenelele și echinaceea. Cuvântul ambrozie, în forma sa mitologică, ambrosia, provine din greaca veche, unde însemna literal „nemurire” sau „hrană divină” iar artemisiifolia s-ar traduce prin ”frunzele lui Artemis”, zeița lunii în mitologia greacă. Din combinație ar rezulta semnificația de ”frunzele lui Artemis ce oferă hrana divină a nemuririi”. Artemisia este denumirea științifică a genului din care face parte și pelinul.
Și dacă ambrozia pământeană nu ar fi ceea ce pare, o buruiană ce produce alergie, ci chiar hrana zeilor? De ce ar fi oamenii alergici la nemurire?
Pe de altă parte, denumirea latină a pelinului, Artemisia absinthium este legată de rădăcina proto-indo-europeană ”spend”, care înseamnă „a face o ofrandă” sau „a efectua un ritual”. Din combinația de cuvinte ar rezulta ”Ofranda lui Artemis”. Deseori, pelinul era ars în antichitate ca plantă protectoare sau purificatoare. Numele ar fi putut descrie utilizarea sa în ritualuri, foarte probabil și în tratamentele lui Asclepius de la Epidaurus, deoarece pelinul are și proprietatea de a induce vise lucide în timpul nopții patronate de zeița Lunii.
Artemis s-a desprins totuși dintr-un arhetip mult mai vechi: Marea Zeiță Mamă, faimoasa „Zeiță a Șerpilor”, reprezentată în artefactele minoice. În această ipostază, ea stăpânea forțele subterane și regenerarea naturii. Șerpii, care au capacitatea unică de a-și regenera pielea, erau accesorii divine, simboluri ale puterii ei absolute asupra vieții, morții și renașterii iar templele ei erau păzite de șerpi.
În mitologis creștină, în unele versiuni ale mitului, șarpele din Rai ar fi fost emisarul lui Lilith, luna neagră, pe care am putea-o asocia în mitologia greacă și cu Artemis, ca zeiță a Lunii. Așa că, într-o interpretare nonconformistă și îndrăzneață, Artemisii Folia, frunzele care ar fi încolțit din veninul șarpelui, ambrozia și pelinul, ar fi darurile zeițelor nopții pentru întoarcerea în Rai, pe urma lor!
În mitologia greacă există, de altfel, o expresie surPRINZĂTOARE în raport cu tema noastră: „ambrozie ziua, foc noaptea”. Se referă la mitul clasic al nimfei mării, Thetis, care încerca să-și facă fiul cel mic, pe Ahile, nemuritor. Pentru a-i arde caracterul uman, muritor, moștenit de la tatăl său Peleus, Thetis îl punea pe micul Ahile în focul vetrei în fiecare noapte. În timpul zilei, ea îl ungea și îl hrănea cu ambrozie pentru a-i reconstrui și întări corpul. Înainte ca ritualul să poată fi finalizat și să-l facă pe Ahile complet nemuritor, tatăl său, Peleus, a descoperit ce se întâmplă și, terorizat, a oprit-o pe Thetis din ritual, astfel că Ahile a rămas cu un punct vulnerabil, călcâiul, zona care, în reflexologie, corespunde organelor sexuale.
Această poveste apare în oglindă cu mitul lui Demeter, care, la Eleusis, încercase în același fel să-l facă nemuritor pe prințul cetății, Demophonos dar a fost întreruptă de mama lui înspăimântată, Metanira.
De ce se folosea focul? În mitologia greacă, focul divin avea rolul de a purifica și „arde” tot ce era de natură pământească/muritoare într-un om, lăsând în urmă doar esența divină, hrănită în prealabil cu ambrozie (hrana zeilor). Și ce se esență se ardea în foc în scop de purificare? Pelin!
Și cine era zeița focului care era identificată cu vatra? Hestia! Ea nu era doar o zeiță care păzea vatra, ci ERA vatra însăși. Numele ei reprezenta centrul fizic și spiritual al casei, locul unde se întreținea focul sacru care nu avea voie să se stingă niciodată. Hestia provine direct din rădăcina indo-europeană *wes-, care înseamnă „a locui”, „a rămâne” sau „a sta”.
Focul nocturn pământesc era reprezentat de Hestia, focul nocturn celest de Artemis, cele 2 fecioare ale panteonului grecesc. Ofranda lui Artemis în focul vetrei era pelinul iar frunza nemuririi era ambrozia.
Ca o concluzie: ambrozie ziua, pelin noaptea!
”Există o singură idee supremă pe pământ – ideea nemuririi sufletului uman.” — Dostoievski, Jurnalul unui scriitor