De ziua Temperanței XIIII, în luna Puterii XI, am primit o scară cu 9 trepte pe care o comandasem la Dedeman în ziua Puterii XI, ca să-mi repar acoperișul la casă. M-am întrebat de ce mi-am pregătit de urcat tocmai acele 9 trepte, desigur că nu a fost deloc înTÂMPLĂtor, deși atunci când am ales-o m-am orientat după preț. Sau de fapt a fost! În numerologie totul se poate reduce la primele 9 numere. În ele se concentrează esența universului și se ascunde sursa tuturor fenomenelor și manifestărilor din lumea materială.
Mai mult decât atât, într-un moment de grație, Diavolul a scos limba la mine și mi-a și făcut cu ochiul de la buric al Îndrăgostitului. Oare câți ochi are și cum de nu i-am numărat până acum? FIX 9, câte unul pentru fiecare dintre MISTERELE planului fizic inferior! Și pe acolo le privește în profunzime și le analizează pe fiecare dintre ele ÎN PARTE, ca să înțeleagă cum ar putea să NE mai ispitească. Are un ochi în frunte pentru Magician, ochiul magiei, cu care privește în INTERIORUL ființei, 2 pe față, ochii frumuseții exterioare, pentru Papesă și Împărăteasă, cu care privește în lumea vizibilă, materială, 2 pe piept, ochii Lunii, pentru Împărat și Papă, cu care privește în lumile invizibile, mentale, ale simțurilor subtile și ale emoțiilor trecătoare, 2 pe pântec, ochii Soarelui, pentru Îndrăgostit și Șaretă, cu care privește în lumina conștiinței și în focul pasiunilor arzătoare și 2 în genunchi cu care privește karma, ordinea secretă, ascunsă a lucrurilor, în legea cauzalității, pentru Justiție, ochiul din genunchiul plecat al Fecioarei din Rai (XVII) și pentru Eremit, cel din genunchiul ridicat al OMului redevenit Dumnezeu! Așa că ochii Diavolului indică și ei niște niveluri ale cunoașterii. Să deschidă oare ușile ca niște pleoape închise spre îndumnezeire?
Și atunci, revenind, ce semnificații am putea atribui unei scări cu 9 trepte.
1 Treapta personalității, a rolului pe care avem să-l jucăm în viață. Pe treapta asta toată lumea urcă odată ce se întrupează. Pentru figuranți rămâne nivelul de bază pe care își petrec existența.
2 Treapta averii, a acumulărilor materiale este una pe care se stă foarte bine, cu atât mai confortabil cu cât devine mai vastă, mai BOGATĂ, până când nici nu-ți mai vine să te uiți în altă parte și ai prefera să nu știi dacă există ceva deasupra ei.
3 Treapta cunoașterii și auto-cunoașterii, a acumulărilor informative este special concepută pentru căutătorii de himere. Aici se împotmolesc majoritatea cățărătorilor pe scări pentru că nu reușesc să SIMTĂ diferența dintre adevăr și minciună, dintre o treaptă materială și aparenta ei inconsistență.
4 Treapta familiei ar putea fi una dintre cele mai satisfăcătoare. În căldura căminului te-ai pierde vieți la rând, doar pentru plăcerea de a simți ACASĂ. Aici rămân agățați majoritatea cățărătorilor dependenți de funia de siguranță. Li se pare că urcușul ar continua în zbor prin eter, ca dintr-o plasă elastică ce i-ar propulsa înspre cer, atunci când s-ar lăsa curajoși să cadă în golul de sub ei. Dar frica de necunoscut le paralizează de cele mai multe ori simțurile.
5 Treapta iubirii personale și a creației conștiente este locul privilegiat în care se ajunge prin saltul mortal de dinainte. Cu cât mai mult vorbim despre iubire, cu atât mai enigmatică și îndepărtată ea devine. Ca să te ridici la nivelul EI, în primul rând femeia ar trebui să redescopere cum să-și iubească bărbatul din Sine, fără să EXAGEREZE cu pretențiile de egalitate, că uite așa a început să se simtă mai bine în pantaloni decât în fustă! Ca urmare și bărbatul ar putea să recunoască drepturile refuzate ale femeii din Sine și să-și permită astfel să le manifeste. Și fiecare dintre ei s-ar întregi și s-ar putea recunoaște mai apoi într-o pereche și atunci ar avea și șansa să o întâlnească. Căci orice OM este DATor să se adune mai întâi pe Sine, înainte de a se putea reUNI cu Iubirea.
6 Treapta serviciului câteodată poate fi și a sacrificiului. Pe acest nivel responbilitatea față de Sine dar și față de celălalt devine uriașă. Migală, perseverență, răbdare, înțelepciune, viziune, JUSTĂ MĂSURĂ se dezvoltă ca niște calități neprețuite ce filtrează tot ce ai de oferit și de primit în compensare. Corpul tău este slujitorul tău pe care trebuie să înveți să-l respecți și slujești cu modestie, bunătate, încredere și pietate. El este atât vehiculul care te ridică la cer, cât și cel care te coboară în țărână.
7 Treapta reVEDERII de Sine în ochii tovarășului de drum conSFINȚEȘTE creația și ne confirmă ORIGINEA. Bucuria reîntâlnirii cu Sinele din oglindă este indescriptibilă. Ar trebui să fie simțită pentru a fi înțeleasă. Ai senzația că această reGĂSIRE ai căutat-o multe vieți la rând, fără să-ți poți imagina că o vei trăi vreodată… până ce însăși căutarea aproape că a devenit fără speranță.
8 Treapta transcendenței, duce de la iubirea personală la iubirea universală. Drumul trece dincolo de planul material, în cel spiritual, ritualic. Erosul redevenit sacru, magia sexuală, uniunea MATRImonială a Împăratului cu Împărăteasa definesc acest teritoriu profund mistic, în care moartea se METAmorfozează în REînviere.
9 Treapta desăvârșirii îndumnezeirii te așteaptă la vârful scării, ca o întindere fără margini de norișori trandafirii luminați de soarele la apus, sub care lumea cunoscută își doarme visul neîntrerupt de veacuri, ca o frumoasă adormită în coșciugul ei de cleștar, în așteptarea prințului salvator. Dar ca să ajungă la ea, prințul a trebuit mai întâi să treacă de toate obstacolele care i-au fost puse în cale, ca niște trepte ale inițierii: să urce cei 7 munți, să-i înduplece pe cei 7 pitici gardieni ai comorii și să aștepte cu răbdare momentul magnific POTRIVIT, de peste cei 7 ani de penitență a Fecioarei!
În harta astrală din momentul nașterii toți avem de urcat aceste 9 trepte desfășurate pe zodii între casele 1-9. Acelea sunt stadiile personale în călătoria de spiritualizare a materiei.
Tu pe care treaptă crezi că te afli ACUM?
