Ochiul Lumii

“I’m looking for the face I had before the world was made.“ / Caut fața pe care o aveam înainte ca Lumea să fie făcută.” Yeats (n. 13.06.1865, Arcana fără nume XIII, cu Soarele în Gemeni pe arcana Papei V, luna Îndrăgostitului VI, anul Puterii XI, secolul Lunii XVIII), The Winding Stair (Scara șerpuită)

15.06.2022 6-6-6 (6+15=21) Când Îndrăgostitul se oglindește în Diavol… Deci cu această ocazie am observat un alt fenomen interesant al Tarotului ca paradigmă  a Lumii. În fiecare an se deschid câte 2 portaluri evolutive speciale. Anul acesta ar fi vorba despre portalul Nebunului Împărat din luna aprilie și al Îndrăgostitului din luna iunie, pe care tocmai îl traversăm! Portalul Nebunului s-a deschis între 4.04.22 și 22.04.22, cu punctul de mediere din 13.04.22 (radiografia Nebunului din Arcana fără nume), fiecare dată reducându-se numerologic la 4-4-4. Acum ne aflăm exact la mijlocul portalului Îndrăgostitului (15.06.2022), care a început în 6.06.2022 și se încheie în 24.06.2022, numerologic 6-6-6. Și mai interesant este că toate aceaste perioade portal DURează timp de 18 zile, împărțite în secțiuni egale de 9+9 zile, indicând spre arcana Lunii XVIII și a mesagerului ei, Eremitul VIIII. Intuiție, introspecție, auto-analiză a propriei vieți, auto-cunoaștere și conexiune cu spiritul și sufletul Lumii!

În plus, anul acesta s-a deschis senzaționalul culoar al Papesei din 2.02.2022 până în 22.02.2022, dată palindrom (!), 20 de zile de grație, cu 2 noduri de putere și trezire spirituală, în 11.02.2022 și 20.02.2022. Din această perspectivă, Nebunul și Îndrăgostitul dau tonul întregului an 2022 sub patronajul excepțional al Papesei. 22 al Nebunului + 6 al Îndrăgostitului fac 28 al Roții Fortunei X creată prin însumarea arcanelor Judecății XX și Justiției VIII. Putem trage concluzia de aici că ar fi un an de reglaje sortite și dreptate divină datorită trezirii spirituale conduse cu înțelepciune și determinare de Papesa II. Cei care au aceste arcane proeminente în viața lor vor simți în mod deosebit influențele acestui an. Pe linia Nebunului, vorbim de zile de naștere de 22, 31, 13, 4 sau puncte importante în astrogramă pe aceste arcane (ascendent, soare, lună, noduri lunare de destin, MC, IC). Pe linia Îndrăgostitului vorbim de zile de naștere 6, 15, 24 sau puncte importante în astrogramă pe aceste arcane (ascendent, soare, lună, noduri lunare de destin, MC, IC). Dacă mai luăm în considerare și faptul că Nodul Sud traversează Arcana fără nume XIII în acest an, ruperea legăturilor traumatice cu trecutul și reconfigurarea identității (cine sunt, ce nume îmi atribui, cum mă redefinesc?) formează pentru toată lumea un scop esențial pe linia de destin.

Anul viitor, 2023, va fi al Papei V și al Șaretei VII și le vom parcurge portalurile în lunile mai (5-5-5) și iulie (7-7-7).

“Orice destin, oricât de lung sau de complicat ar fi, se reduce de fapt la un unic moment: momentul în care omul înțelege pentru totdeauna cine este. “ Jorge Luis Borges, culegerea de povestiri Aleph

Ochiul Lumii