Eterna reîntoarcere

 „Ce-ar fi dacă, într-o zi sau într-o noapte, un demon s-ar furișa după tine în singurătatea ta cea mai profundă și ți-ar spune: „Viața aceasta, așa cum o trăiești acum și cum ai trăit-o până acum, va trebui să o trăiești încă o dată, de mai multe și de nenumărate ori; și nu va fi nimic nou în ea dar fiecare durere și fiecare bucurie și fiecare gând și oftat… va trebui să se reîntoarcă la tine – toate în aceeași ordine – chiar și acest păianjen și această lumină a lunii printre copaci și chiar și acest moment și eu însumi. Clepsidra veșnică a existenței va fi răsturnată din nou și din nou – și tu împreună cu ea, ca un fir de nisip! Nu te-ai arunca la pământ și n-ai scrâșni din dinți și nu ai blestema demonul care ți-a vorbit astfel? Sau poate vei fi trăit cândva un moment extraordinar în care i-ai fi răspuns: „Tu ești un zeu și nu am auzit niciodată ceva mai divin!” Dacă ai avea acest gând, ți-ar putea schimba radical modul de a fi sau te-ar putea zdrobi. Te-ai întreba asupra fiecărui lucru: „Ai vrea să trăiești asta încă o dată și chiar de nenumărate alte ori?” și ar da tuturor acțiunilor tale mai multă greutate. Cât de binevoitor ar trebui să devii față de tine și față de viața ta, ca să nu tânjești nimic mai fierbinte decât această eternă confirmare și pecete supremă?” Friedrich Nietzsche (filozof german, n. 15.10.1844, Diavol XV, cu Soarele în Balanță pe arcana Puterii XI, luna Roții Fortunei X, anul Justiției VIII, secolul Lunii XVIII)

22-06-22

Întrebările unui Nebun pe cale de inițiere: Încotro s-o apuc? Înapoi spre origini? Sau înainte pe valurile agitate ale Roții Fortunei care mă ține prizonier de milenii în acest timp circular, repetitiv?

Sunt ultimele zile înainte de ieșirea din culoarul Îndrăgostitului, care se va încheia în 24.06.2022, cu ultima suită de 6-6-6 din acest an excepțional, aflat la o răscruce de ere cosmice. Aveți grijă ce decizii luați în această perioadă, căci consecințele lor iremediabile s-ar putea să vă urmărească pentru multă vreme de-acum încolo.

22-06-22