Luna a 7-a, din perspectiva Tarotului, aparține Șaretei, arcana cu numărul VII, ce reprezintă Soarele ACASĂ în Leu, în cea mai puternică postură a lui din tot zodiacul, de conDUCĂTOR. Zodia Leului este zodia iubirii, creativității și copiilor, fie umani, fie spirituali, în sensul de producții ale inteligenței și inventivității omenești. Deci o lună foarte potrivită pentru a (pro)crea: lucruri, opere de artă sau chiar copii.
Suntem în an 7 (25=7) așadar luna a 7-a se constituie ca cel mai favorabil interval temporal pe care-l traversăm acum, în care fiecare zi poate deschide un portal spre o nouă direcție, dimensiune, întrucât ne întâlnim în mod repetat cu relația dintre 2 de 7, din lună și din an (1-7-7, 2-7-7, 3-7-7 șamd). Și mai avem de 2 ori șansa de a extrage din tombola timpului lozul câștigător de 777, în zilele de 7.07.25 sau 25.07.25, la ultima chemare din anul Șaretei. Ne vom mai întâlni cu oportunități asemănătoare abia peste 9 ani… și tot așa: 2034, 2043, 2052.
Verbul regelui ce conduce Șareta este EU VREAU. Voința este accentuată în luna iulie a fiecărui an dar, în acest an al Șaretei, cu Nodul Nord pe arcana Lumii și trecutul pe Eremit, încrederea că ceea ce vreau în mod personal servește progresului general devine esențială. În măsura în care direcția personală coincide cu direcția universală împrejurările potrivite și oamenii POTRIVIȚI sunt SERVIȚI cu precizie la timpul potrivit. 777 reflectă voința personală, voința colectivă și voința universală aflate în perfectă sinCRONIcitate.

Și deci, ce ne revelează arcana Șaretei?
- Cerul înstelat deasupra noastră ne proiectează și protejează destinele și drumul în viață.
- 7-le este compus din energiile lui 3+4, feminin și masculin, Împărăteasa și Împăratul (gulerul de la gât și platoșa cu vârful din 3+4 buline albastre, floarea din jurul taliei cu centrul în plexul solar); în luna a 7-a perechile se reîntâlnesc și/sau se reconFIGUREAZĂ.
- Regele ascunde un ou negru în mâna dreaptă cu care ține sceptrul și urmele unui ou alb în mâna stângă pe care o sprijină de șold. După solstițiu, întunericul începe să crească pe nesimțite din ființa lui, ridicând până la cer zidurile înalte ale Casei Dumnezeu XVI, în cea mai lungă noapte a Capricornului.
- Deocamdată, viața pe scena Lumii ca un bâlci strălucitor devine spectaculos de pasională. Flăcări ies de sub copitele înfierbântate ale cailor, reuniți sub un acoperăMÂNT de foc.
- Șareta rămâne totuși bine așezată pe pământul selenar (portocaliu), în care roțile solare se înfig nemișcate. Nu e clară direcția de deplasare, dreapta sau stânga, înainte sau înapoi sau TOT pe LOC și, în orice caz, regele pare că nu deține controlul asupra Șaretei, neavând nici frâie nici hățuri. Astfel că voința lui se manifestă mai degrabă ca auto-control și acționează telepatic prin intenție. Și dacă se pare că El nu poate merge la munte, poate chema în schimb muntele la El, descuind POARTA în CHIP de femeie cu iarba fiarelor și știind să VORbească pe limba naturii.
Zilele semnificative din luna IULIE:
7.07 Portalul Șaretei în anul Șaretei devine cu totul special pentru că reunește deodată 3 aspecte ale lui 7. Prima parte are ca scop Temperanța (7+7=14), deci susține profilul Șaretei ca mișcare interioară și mai puțin exterioară, unde 2 treimi de albastru contemplativ se completează cu 1 treime roșu activ. În continuare, ultimul 7 rezultat din anul 25, indică spre arcana transFORMAtoare a Spânzuratului (14+25=39=12), în care mâinile încrucișate la spate ascund surprize, surprize… Iar ca arhetipuri de bază Soarele (Șareta), Mercur (Temperanța) și Venus (Spânzuratul) joacă împreună pentru a înFRUMUSEȚA Lumea și VOR să ÎNȚELEAGĂ și să SE ÎNȚELEAGĂ unii pe alții, încercând să maniFESTE dorințele de schimbare într-un mod cât mai creativ! Asta în timp ce Venus tocmai a intrat în casa Gemenilor, devenind preocupată de exprimarea BINE TEMPERATĂ a iubirii.
16.07 constituie portalul Casei Dumnezeu ce are ca scop vigilența Papei (16+7=23=5). Căci luna Șaretei ar putea desfășura și o cursă cu obstacole sau una contra CRONOmetru. Și atunci mesajele ghidului de suflet ar putea arunca o rază de speranță asupra situațiilor încâlcite de destin , așa încât să putem identifica mai ușor legăturile primejdioase (23+25=48) ce ne rețin din drumul spre victorie și zidurile ce ne obturează vederea. Energia feminină echilibrată ne scoate din închisoarea dorințelor viciate de frica nerealizării.
17.07 este ziua opoziției dintre zodiile Vărsătorului și Leului. 17+7=24. Voința de a cunoaște adevărul eliberator trece prin inimă și respectă legea iubirii. Orice cale înafara acesteia este sortită suferinței și eșecului. Reîntoarcerea ACASĂ, în Raiul primordial ilustrat în arcana XVII este destinația superioară a Șaretei. Dar ea ne arată o destinație interioară, o stare de conștiință spre care ne POARTĂ roțile ce reprezintă luminile astrale și caii nevăzuți ce reprezintă stările emoționale.
25.07 reprezintă încheierea glorioasă a culoarului Șaretei din anul Șaretei, unde 777 se constituie într-o formulă unică și irepetabilă 25-7-25 (25+25=50+7=57=12) ce creează un interval temporal cu totul special până la oglinda din 25-7-(20)52. Energia Spânzuratului este de această dată rezultată din combinația GENErată de Papă, în calitate de conDUCĂTOR al Șaretei (57). Și prin urmare, în acea zi memorabilă, mesajele primite din mintea universală vor avea rolul de busolă a sorții (5×10) pentru stabilirea noii direcții de viață, pusă la dispoziția celor dispuși că o caute și FOLOSEASCĂ: Nodul Nord se situează pe TOATĂ Lumea (12:21) iar FOCaliZAREA Șaretei se înDREAPTĂ spre Rai (7:17).
Luna Șaretei este în mod special favorabilă celor născuți în zile de 7, 16, 25 din orice lună sau a celor născuți în luna iulie sau a celor cu Soarele sau ascendentul în Leu, benefică sau provocatoare pentru cei cu destinul (NN/NS) situat pe axa Leu-Vărsător (7-17), aceia ce vor intra pe linie de destin începând de la jumătatea anului viitor, 2026.
