Autor: MaGeea

“There is in the darkness a unity, if you will, that cannot be achieved in any other environment, a blending of self with what the self perceives, an exquisite mystical experience.”

„Există în întuneric o uniune, dacă vrei, care nu poate fi atinsă în niciun alt fel, o îmbinare a sinelui cu ceea ce percepe sinele, o experiență mistică rafinată.” Bernard Malamud (romancier american, n. 26.04.1914, Justitie VIII, cu Soarele în Berbec pe arcana Nebunului, luna Împăratului IIII, anul Temperanței), The Natural /Naturalul

În dimineața Roții Fortunei de la finalul lunii Papei din anul Nebunului mă întreba o voce în capul meu „Ce cauți cu atâta insistență și disperare? De ce nu te poți opri să ridici obsesiv văluri peste văluri, așezate în straturi, deasupra trecutului mitologic? ” Și o altă voce îmi răspundea  „Cauza primordială! Până când n-o s-o descopăr și înțeleg în totalitate, n-o să pot urca deasupra Timpului circular, ca să văd orizontul și să mă pot elibera.” Și asta e valabil pentru NOI toți cei din familia omenească, care LOCuim în eonul NOUS, în mintea universală decăzută din grațiile iubirii!”

Iar arcana Îndrăgostitului, spre care privește șmecherește Papa, pe care o contemplez deja de ceva vreme, încercând să-i descifrez mesajele paradoxale ascunse, mi-a făcut cu ochiul: ”Hei, suntem PATRU care ne confruntăm aici, nu doar trei! Jocul e mai complex decât îți dai seama. Ce dacă sunt mic și par un copil, până la urmă eu am declanșat toată povestea și dețin în tolba mea cu săgeți antidotul căderii!” Erosul bucălat, în ciuda înfățisării, ERA cel mai bătrân dintre zei, primul soare înaripat, născut la Miezul Nopții Universale, după veacuri de incubație, dintr-un ou păstrat în sânul Întunericului, cândva pe la începuturile Lumii. (Aristofan, Misterele Eleusine)

Și dacă primul strat pe care l-am descifrat în arcana Îndrăgostitului a fost despre relația triunghiulară încurcată dintre arhetipurile lui Lilith-Adam-Eva, acum am ajuns la un nivel simbolic încă mai profund reprezentat de 2 cupluri mitologice cu povești dramatice de iubire: Apollo-Dafne și Eros-Psyche. Așadar, am asociat personajul central al arcanei VI, Adam cu Apollo, femeia cu coroana din frunze de dafin pe cap cu Dafne, femeia cu flori în păr cu Psyche iar pe micul Eros cu fiul Afroditei, întrupare divină a soarelui primordial, îndrăgostit de o muritoare. În continuare firul narativ devenea imprevizibil și alambicat, reunind mai multe mituri aparent fără legătură directă.

Din această perspectivă, cauza îndepărtată, de obicei ignorată, care a declanșat o întreagă serie de evenimente mitologice, a coincis cu momentul în care titanida Rhea l-a salvat pe ultimul său fiu, Zeus, de la soarta de a fi devorat de soțul ei Cronos-Timpul, căruia i-a dat să înghită în locul copilului divin o piatră, denumită mai târziu ”omphallos”, simbol al sexualității masculine. Ca urmare, după mai multe peripeții, Zeus l-a înlocuit pe Cronos la conducerea Universului iar pe tatăl lui l-a ADORMIT, l-a exilat în Tartar, în ÎNTUNERICUL primordial, unde a rămas închis, păzit de monștri ca să nu se trezească.

Apoi Zeus a sedus-o pe sora lui Hera și a luat-o de soție dar a continuat să o mintă și să o înșele deopotrivă cu titanide, zeițe, nimfe și muritoare, generând o puzderie de progenituri, zei și EROI. Iar Hera, înnebunită de gelozie, s-a răzbunat pe protagonistele aventurilor lui, de câte ori a aflat și a avut ocazia. Între numeroasele iubite ale lui Zeus s-a numărat la un moment dat și titanida Leto, fiica lui Coeus, cerul cel înalt și a lui Phoebe, cea strălucitoare. Etimologic, numele ei, echivalent cu „cea ascunsă”, provenea din lḗthē (lethe, uitare) și λωτός lotus (fructul care aduce uitare celor care îl mănâncă). Din relația lor de concubinaj s-au născut copiii UITĂRII, gemenii Apollo, zeul olimpian al Soarelui care l-a înlocuit pe Helios și Artemis, zeiță olimpiană a Lunii, care a înlocuit-o pe Helena (Selena), luna albă, cea senină. Cât timp Leto a fost însărcinată, Hera a făcut tot posibilul ca cei doi copii să nu se nască, hărțuind-o și alungând-o neîncetat, folosindu-se de Python, șarpele sau dragonul din centrul pământului, spiritul Geei, mama pământului. Totuși, Leto a reușit să se ascundă și să-i nască pe gemeni, după un travaliu lung și chinuitor, pentru că Hera o sechestrase în Olimp pe Eileithyia, zeița nașterilor.

Iar mai târziu, Apollo l-a ucis pe Python, pentru a răzbuna persecuțiile la care fusese supusă mama lui, după care l-a îngropat la Delfi, sub piatra ”omphallos”, care-l salvase pe Zeus de Cronos, în trecutul mitologic, menținându-l  înafara Timpului, împreună cu frații săi pe care Cronos i-a vomitat înapoi în creație. Iar deasupra mormântului, zeul Soarelui și-a consacrat propriul templu oracular în care preoteasa lui, numită generic Pythia, făcea predicțiile despre viitor, INSPIRATĂ de frunzele de dafin pe care le mesteca, intrând în conexiune cu spiritul solar și de gazele ce ieșeau din leșul îngropat al șarpelui, aflat în putrefacție, ce-i făceau legătura și cu spiritul pământului.

Pentru această crimă, Apollo a fost pedepsit să slujească timp de 9 ani ca păstor al regelui tesalian Admetus. Numele lui provenea în greacă din ἄδμητος (admêtos) „neîntrerupt” , aplicat de obicei boilor, deci semnifica și „sălbatic” sau „neîmblânzit”. În acest timp, între altele, Apollo l-a ajutat pe Admetus să înhame un leu și un mistreț la un CAR, simboluri ale emoțiilor violente, periculoase, pentru a câștiga mâna prințesei Alcestis, frumoasa fiică a lui Pelias, regele din Iolcos (conform lui Euripides). Iar când Apollo a aflat că Admetus nu mai avea mult de trăit, le-a convins pe zeițele Sorții să-i prelungească viața, cu condiția ca altcineva să moară în locul lui. Alcestis, ca o soție loială ce era, a consimțit să o facă. Însă războinicul Heracles a salvat-o luptându-se cu Moartea la mormântul ei.

Și aici poveștile se bifurcă din nou. Pentru aroganța de a se lăuda cu crima lui EROICĂ, Eros l-a pedepsit și el pe Apollo într-un mod viclean, cu deosebită cruzime, lovindu-l în inimă cu o săgeată de aur, făcându-l astfel să se îndrăgostească de Dafne, o nimfă a pădurii. Însă lui Dafne i-a destinat o săgeată grea de plumb, provocându-i o aversiune nestăpânită față de zeul Soare. În astrologie, plumbul este metalul lui Cronos-Saturn,Timpul nemilos care înregistrează totul cu fidelitate și se întoarce cu recompense sau sancțiuni BINE-MERITATE, mai devreme sau mai târziu, în momentele predestinate! Fiul lui Zeus părea să fi fost urmărit din trecut de năravurile tatălui său și pedepsit în cele din urmă și în contul lui. Iar Dafne, cu inima grea, a ALES să se transforme într-un copac din pădure, refugiindu-se în NATURĂ, pentru a scăpa de zeul îndrăgostit.

Pe de altă parte, în timp ce Apollo își plătea crima, servind ca păstor, intra pe scena mitologică, un alt personaj paradoxal! Zeus cel neastâmpărat tocmai avusese o altă aventură cu Maya, nimfa munților, supranumită bunica, cu ochii ei negri, cea mai mare și mai frumoasă dintre cele 7 surori Pleiade, în urma căreia s-a născut, dintr-o sarcină neobișnuit de rapidă, Hermes, trișorul divin. Și nici nu bine a ieșit în Lume, că a și reușit să fure turmele fratelui său Apollo, făcându-l de râs în fața zeilor; iar mai apoi, după ce totuși i le-a returnat, i-a cumpărat bunăvoința dăruindu-i o liră fermecată, cu 3 corzi făcute din intestinele unei vaci divine sacrificate, pe care copilul-precoce le-a montat pe un cadru construit din carapacea unei țestoase. În arcana Papei din Tarotul de Marseille, care-l prezintă pe Hermes în postura unui bătrân secretos, sceptrul lui are 3 ramuri, justificând atributul de Trismegistos, de 3 ori maestru, înțelept. Și acum imaginați-vă că aceste tipare comportamentale vin la pachet odată cu personajul central, Zeul-Soare-Apollo alias Adam, din arcana Îndrăgostitului și încă nici nu-s toate!

Pentru că în arcana Îndrăgostitului se suprapune și povestea lui Eros, îndrăgostit la rândul lui de muritoarea Psyche, atins de propria-i săgeată.  Profeția de la Delfi, din templul lui Apollo, zeul-soare, ce o privea pe Psyche a fost teribilă. El a decretat ca Psyche, îmbrăcată în rochie neagră, de doliu, să fie dusă pe vârful unui munte și să fie lăsată acolo singură. Soțul predestinat, un ȘARPE înaripat, înspăimântător și mai puternic decât toți zeii, avea să vină să o ia de soție. În povestea biblică, EROS era asociat tocmai acestui șarpe care a ispitit-o pe Eva. Psyche era considerată în mitologia greacă un simbol al sufletului. Într-adevăr ea a fost adormită, răpită pe aripile lui Zefir, vântul de la apus și dusă într-un palat cu coloane aurite, tavanul sculptat în fildeș și lemn parfumat de cireș, pereți de argint și pardoseala dintr-un mozaic cu pietre prețioase. Erosul înaripat, soțul ei misterios, copilul NOPȚII, o vizita pe întuneric, fără a se lăsa văzut, aceasta fiind chiar o condiție a mariajului lor. Până când Psyche, mânată de curiozitate, a aprins o lumină, ca să contempleze chipul iubitului ei în timp ce dormea și s-a înțepat într-una dintre săgețile lui. Dar o picătură de ulei fierbinte a căzut pe obrazul lui Eros, trezindu-l din somn. Furios din cauza trădării, a părăsit-o pe Psyche, îndrăgostită și îndurerată, dispărând în zbor. De atunci încolo, toată viața ei s-a rezumat la o neobosită căutare a iubirii pierdute. În timp ce Eros a rămas închis în iatacul Afroditei, frustrat, rănit și neconsolat. După multe încercări, pentru a-și compensa neascultarea, Psyche a primit ca ultimă sarcină să coboare în Lumea de dincolo și să aducă pentru Afrodita cutia de frumusețe a Persefonei. Însă pe drum, când era aproape să reușească, din nou sub impulsul curiozității, a deschis cutia în care se afla doar parfumul morții! Dar pentru că Eros, impresionat de puterea ei de sacrificiu, o iertase, a salvat-o de la moarte și a luat-o cu el în Olimp, ca soție-zeiță a sufletului nemuritor. Am putea concluziona că dorința de cunoaștere, de a lumina NECUNOSCUTUL, a corupt-o și condamnat-o pe Psyche la suferință, a purtat-o până în infern și înapoi dar tot întunericul reprezentat de Soarele de la Miezul Nopții, Erosul înaripat, a mântuit-o în cele din urmă.

Mai merită semnalat că Apollo și Eros, primul și ultimul zeu-soare, reprezintă amândoi aspecte ale conștiinței care s-a născut în oul cosmic din abisul întunecat, în pântecul mamei universale, s-a propagat și a evoluat prin suferință; poveștile lor dramatice converg în arcana Îndrăgostitului din Tarotul de Marseille. Căderea zeului-soare, Apollo, în omul Adam, însoțită de căderea zeiței sufletului, Psyche, în femeia Eva, sacrificiul de sine a nimfei pădurii, Dafne, lovită de săgeata grea a Timpului, prin incorporarea conștiinței ei în NATURĂ, în Copacul Cunoașterii, dafinul care la Delfi permitea transele mistice oraculare, toate aceste evenimente mitologice ne dau o idee despre cauzele inițiatice ale morții, despre călătoria sufletului în infern pentru a-și recâștiga dreptul la iubire și accesul la nemurire. O serie de trădări mitice, a Rheei față de Cronos (memoria/timpul), a lui Zeus față de Hera (mintea/emoția), a lui Apollo față de Geea (soarele/pământul), a lui Psyche față de Eros (sufletul/spiritul), a lui Zeus față de Cronos (fiu/tată), a lui Psyche față de Afrodita (fiică/mamă) se perpetuează în Lumea LUMINII și țin Erosul prizonier, închis în anticamera iubirii, la care i s-a pierdut cheia. Zburătorul cu aripi de întuneric, Soarele de la Miezul Nopții, nu a fost menit să fie văzut, să fie scos la lumină, să fie cunoscut de RAțiune ci să fie simțit în inimă, să vină pe ascuns, ca o boare parfumată, ca o căldură interioară ce te înfășoară și te umple de extaz. Unele mistere poate că ar fi mai bine să rămână nedeslușite, așa cum sugerează și X-ul de pe gura Papei, pentru a fi trăite în profunzime cu adevărat.

Arhetipul Îndrăgostitului și plasarea asteroizilor Apollo-Dafne și Eros-Psyche, pot indica în astrograma personală suferințe din iubire, iubiri neîmplinite, pierdute, ascunse, neîmpărtășite, sacrificii din iubire, trădări, ascunzișuri, înșelătorii, gelozie dar și regăsiri spectaculoase, recunoaștere, compasiune, iertare, vindecare dobândite ca urmare a sacrificiului.

“Let my heart be still a moment and this mystery explore…” / „Lasă-mi inima să stea un moment și să exploreze acest mister…”  Edgar Allan Poe (scriitor american, n. 19.01.1809, Soare XVIIII, cu Sorele în zodia Capricornului, pe arcana CAsei Dumnezeu, luna Magicianului I, anul Eremitului VIIII), The Raven/Corbul

“The Greeks, it will be recalled, regarded Eros, the god of love, as the eldest of the gods; but also as the youngest, born fresh and dewy-eyed in every living heart.“ Joseph John Campbell (cercetător american, n 26.03.1904, Justitie cu Soarele în Berbec pe arcana Nebunului, Luna Împărătesei, anul Împăratului)

Grecii, să ne reamintim, îl considerau pe Eros, zeul iubirii, drept cel mai bătrân dintre zei; dar și cel mai tânăr, născut proaspăt și cu ochi înrourați în fiecare inimă vie.

Ziua de 24 din fiecare lună aparține Îndrăgostitului, arcana cu numărul omului, VI (2+4=6). Oare ce o face să fie o zi atât de specială? Cum am mai spus de multe ori, arcana VI din Tarotul de Marseille simbolizează în ultimă instanță căderea Omului din Raiul primordial. Și peste an se derulează periodic în zile de 24 câteva sărbători importante din punctul de vedere al simbolisticii Îndrăgostitului. În luna Papesei, pe 24.02, la final de iarnă, la români se sărbătorește Dragobetele. Apoi pe 24.06, după solstițiul de vară din cea mai lungă zi, chiar în luna Îndrăgostitului, avem Sânzienele, zi care coincide în calendarul bisericesc cu Nașterea lui Ioan Botezătorul! Iar la final de an, pe 24.12, după solstițiul de iarnă din cea mai lungă noapte, în luna Spânzuratului, este ajunul Crăciunului. În plus, în anul Nebunului 2022, Paștele ortodox a fost fixat exact de ziua Îndrăgostitului din luna Împăratului, pe 24.04.

Cum se observă, 2 dintre aceste date, se întâmplă să fie în preajma solstițiilor, la răscrucile cosmice când soarele se oprește pentru 3 zile din drumul lui, adică exact între 21 și 24, zile aflate între arcana de sfârșit a Lumii XXI și arcana Îndrăgostitului, după care în 25, Șareta Soarelui, VII (2+5=7), poate să-și continue călătoria astrală. Această staționare este asociată cu o moarte și o renaștere spirituală a conștiinței în materie.

Dar ceea ce este cu adevărat interesant este că aceste zile, de la finalul circuitului arcanelor din Tarot (de la 1 la 21), formează un fel de fractură, între 23 și 29, așadar de la Papă la Putere (2+9=11), după care Împărăteasă ia locul Spânzuratului! Prin urmare, după arcana fără număr, corespunzătoare zilei de 22 din fiecare lună, în loc să urmeze Magicianul I, urmează Papa V (23). Iar în perioada dintre 23 și 29-30 are loc o buclă repetitivă în interiorul suitei de Tarot, la finalul fiecărei luni. Ca și cum energia masculină a Papei ar fi preluat și continuă să preia în acest fel puterea feminină a Împărătesei și și-o consacră neîncetat, inclusiv prin ritualurile religioase din timpul solstițiilor. De aceea, sărbătoarea feminină ancestrală a sânzienelor este dublată și anihilată de sărbătoarea nașterii BOTEZĂTORULUI! Iar prin inversiunea dintre arcanele Justiției și Puterii din Tarotul modern, această fraudare este ascunsă și legitimată magic, pentru că Puterea care, în acest fel devine poziționată lângă Șaretă, sub Nebun în bucla temporală, îi controlează și limitează libertatea de mișcare! Omuleții din arcana Îndrăgostitului și apoi toate perechile din celelalte arcane (X, XV, XVI, XVIIII, XX) sunt mereu reduși la jumătate ca dimensiune față de personajele singulare din Tarotul de Marseille. Ei cad neîncetat din Raiul pe care cândva l-au locuit în fericire, armonie, iubire și pace! Probabil că, pentru cei mai mulți, interpretările par fanteziste, raportat la lumea exterioară dar în dimensiunea simbolică din care este emanat Universul material, ele fac diferențe uriașe în realitatea mitică în care totuși trăim fără să ne dăm seama și denaturează rolul arhetipurilor. Fragmentarea ciclului de 22 de zile asociat Tarotului iese surprinzător în evidență tocmai în 24.05.22, și numai în acest an unic, exceptional, deoarece secvența arcanelor (22)4-5-6(24) apare acum în oglindă, inversată, (24)6-5-4(22). Mesaje subtile din trecut ni se pot transmite favorizate de această sincronicitate, cum este și cel pe care tocmai l-am recepționat, ca să îl transmit mai departe!

“Christianity gave Eros poison to drink; he did not die of it, certainly, but degenerated to Vice.“ Friedrich Nietzsche (filozof, n. 15.10.1844, Diavol cu Soarele în Balanță, pe arcana Puterii, luna Roții Fortunei, anul Justiției) / Creștinismul i-a dat lui Eros otravă să bea; nu a murit din cauza asta, cu siguranță, dar a degenerat în viciu.

“Medice, cura te ipsum!“
Doctore, vindecă-te pe tine însuți!
Evanghelia după Luca
Această expresie rezonează foarte bine cu energia lui Chiron, vindecătorul rănit aflat în prezent în Berbec, pe arcana Nebunului. (2018-2027)

M-am uitat în zilele acestea aflate sub influența lui Mercur retrograd (10.05-3.06.2022) la un serial destul de straniu, un fel de Matrix psihologic, pe nume Severance, Disocierea. Și toată povestea mi-a produs un sentiment de familiaritate, de parcă mi-ar aminti de ceva demult uitat. Pe scurt, în serial este vorba de disocierea eului interior de cel exterior, obținută prin implantarea în creier a unui microcip electronic care cauzează un fel de schizofrenie a personalității, în care cele 2 aspecte nu au nici un fel de conexiune, personajele cu mentalul disociat trăind 2 vieți separate în spații temporale complet independente. Până la final, eul interior urcă la suprafață, se trezește în eul exterior și constată că habar n-are cine este!  Ar mai fi de remarcat că disocierea putea fi operată doar la cererea eului exterior și că nu toate personajele din film erau disociate.

Pe 22.05.2022, Mercur în Gemeni, reprezentat în Tarotul de Marseille de arcana Papei V, tocmai în luna Papei, încadrat de 2 Nebuni (22), se află în cazimi, cum se spune în astrologie, adică direct în inima Soarelui, la 0 grade pe cuspida dintre Taur și Gemeni, forjând cu putere în mentalul colectiv. Și nu știu de ce, toată această conjunctură creată între serialul bizar și aspectele astrologice speciale, m-a dus cu GÂNDUL la misterul reprezentat de “particula lui Dumnezeu“, ca unitate de bază a Universului, din care sunt făcute toate celelalte particule. Și bineînțeles că imediat am asociat-o punctului 0 din Tarotul de Marseille, Le Mat zis și Nebunul, originea tuturor arhetipurilor pe care le dezvoltă succesiv pe calea realizării de Sine ca Lume. El manifestă aceeași instabilitate, fiind mereu în mișcare și transformare, explorând tot mai multe dimensiuni și integrând experiențe, neobosit și curios, crescând sub greutatea înțelepciunii cu fiecare nouă abordare. Iar Nebunul, particula esențială a lui Dumnezeu, preschimbându-se necontenit din fără număr în fără nume, se ascunde în fiecare dintre noi, în sângele nostru, ca o sămânță adormită timp de milenii, care acum tinde să încolțească și să crească în conștiința nemuririi. El este însoțit de entitatea albastră, nevăzută, care îl împinge de la spate ca un câine credincios, impulsul creator care nu-l lasă să se oprească din drumul lui evolutiv. Și datorită acestui aspect ascuns al lui, particula misterioasă se metamorfozează cu fiecare nou arhetip ce se naște din el: devine un mic soare în mâna Magicianului-copil, un ou în capul Papesei care înscrie poveștile în cartea vieții, un vultur în mâna Împărătesei, un compas în capul Împăratului, un portal la spatele Papei, un Eros înaripat care țintește spre inima Îndrăgostitului, 2 cai ce trag Șareta Regelui spre triumf, o balanță în mâna Justiției, un lămpaș care luminează capul Eremitului, un Sfinx care supraveghează Roata Fortunei, un leu care iese din trupul Puterii, o bârnă de care se leagă suspendat Spânzuratul, o coasă în mâinile Arcanei fără nume, o floare pe creștetul Temperanței, o făclie în mâna Diavolului, un fulger care lovește zidurile Casei Dumnezeu, o stea care veghează asupra fecioarei din Rai, o trâmbiță în mâna Judecății și nenumăratele spice din cununa care înconjoară Lumea ca un ou.

Până spre sfârșitul anului Nebunului, Nodul Sud al destinului se mișcă în sincronicitate cu Arcana fără nume, care tot  încearcă să taie cu coasa ei capul Meduzei de pe arcana Împărătesei, din partea opusă a roții zodiacale. Căci în zodia Taurului, la 26 de grade strălucește cu intermitență steaua-demon, Algol, sau capul Meduzei, considerată în astrologie una din cele mai nefaste stele fixe.  Meduza fusese o femeie frumoasă, violată de Poseidon în templul Atenei și pedepsită de zeița înțelepciunii să se transforme într-un monstru care împietrea pe oricine o privea în ochi. Ea simboliza în mitologia greacă mintea coruptă de emoții violente și consumată de gânduri otrăvitoare. După ce eroul Perseu i-a retezat capul, cu sprijinul lui Mercur, care i-a împrumutat sandalele înaripate și al Atenei care i-a oferit un scut- oglindă pentru a nu fi obligat să privească direct în ochii ei, din gâtul femeii monstruoase au fost eliberați Pegas, calul înaripat al sufletului și fratele lui, uriașul Chrisaor, al cărui nume s-ar traduce prin “cel care poartă o sabie de aur“, uneori înfățișat ca un mistreț zburător, simbol al purității emoționale. Prin urmare în acest interval privilegiat din anul Nebunului am putea reteza șerpii gândirii insidioase care ne țin prizonieri într-o minte sinucigașă și să ne luăm zborul spre înălțimile Temperanței XIIII (aspectul androgin al Papei Mercur, 1+4=5), unde șerpii emoțiilor necontrolate ar fi domesticiți și așezați frumos încolăciți la picioare. Mercur din inima soarelui îi luminează și-i arde acum în focul conștiinței.

Între anii 2024-2025 Uranus, gardianul cunoașterii universale, va intra în conjuncție cu Algol  dar până atunci ar trebui să fi fost antrenați deja pentru orice provocare, să fi învățat să domesticim șerpii emoționali care ar putea fi insinuați să ne otrăvească mentalitatea și să ne corupă realitatea, să fim capabili să VINDECĂM definitiv capul Meduzei, spre deosebire de tranzitele anterioare.  Se vede cum, mai ales din 2020 încoace, inteligența emoțională și discernământul sunt constant forțate să se rafineze. Acea perioadă va veni ca un examen al integrității și stabilității mental-emoționale. Puneți-vă Nebunul și Arcana fără nume la lucru, pe oriunde s-ar afla în harta personală!

“Indiferent cât de absurd ar părea, oamenii ar face orice pentru a evita să stea față în față cu propriul suflet.“ C. G. Jung (psiholog elvețian, n. 26.07.1875, Justitie VIII cu Soarele în Leu pe arcana Șaretei VII, luna Șaretei, anul Spânzuratului XII)

Ce-ar fi dacă cina cea de taină n-ar fi fost ce ne imaginăm, nici ce se predică în biserică, ci cu totul alteva?

Și anume, un ritual secret de magie sexuală, hieros gamos, similar Misterelor Eleusine din Antichitate! ÎNSĂ RATAT! Tabloul lui Da Vinci, așa cum apare pe peretele refectoriului Bisericii Santa Maria delle Grazie, din  Milano, transmite peste veacuri tot felul de mesaje simbolice surprinzătoare, ca un omagiu subtil adus divinității feminine.

CONJUNCTURA ASTRALĂ A MOMENTULUI

Între 11.05 și 28.10 (de 2 ori Roata Fortunei X) Jupiter tranzitează Berbecul: pe locuri fiți gata, start… în luna Papei V, sub pălăria Puterii XI, re- începe călătoria de 12 ani a eroului solar, ca o avanpremieră a anului viitor, al Papei (2023)! Pe 16.05.2022 avem Luna Plină eclipsată a Scorpionului, pe Arcana fără nume XIII de la Nodul Sud al destinului (!) iar între 28 – 31.05.2022, experimentăm conjuncția Marte-Jupiter din Berbec, odată cu Luna Nouă din Gemeni, ca o protecție divină…

Călătoria eroului

Este evident că etimologia cuvântului EROU provine din EROS. Prin urmare călătoria eroului se desfășoară într-o lume guvernată de erotism. Astfel că însuși scopul călătoriei ar consta în înțelegerea acestei forțe universale prin care ființele spirituale sunt atrase în manifestarea terestră, în în-trupare. În Eros se află atât sursa vieții cât și a morții.

Cina cea de taină

Să analizăm pe rând simbolurile ilustrate în tabloul lui Da Vinci.

La cina ritualică iau parte toate cele 12 zodii, personificate de 12 apostoli ca aspecte, arhetipuri ale personalității omenești.

Pe masă sunt doar cupe cu vin și farfurii, ca simboluri ale feminității și pâini, ca simboluri ale hranei și lumii materiale.

În mijlocul apostolilor, Isus este secondat de o prezență evident feminină, la dreapta lui, Maria, presupusă mamă și iubită a lui, formând un fel de V, unde trupurile sunt unite la bază, prin sexualitate dar inimile și capetele rămân îndepărtate, privind în jos, în direcții opuse. Sexualitatea îi apropie, mentalitatea îi îndepărtează, privind spre pământ, spre întrupare, ca și cum, una dintre săgețile Erosului și-ar fi greșit ținta iar mariajul sacru, uniunea completă, în spirit și suflet ar fi fost eșuată. Și aici se evidențiază foarte clar diferența dintre sexualitate și erotism, unde erotismul ar presupune pe lângă uniunea sexuală a trupurilor, sincronizarea inimilor pe aceeași frecvență, într-o singura bătaie și deschiderea minții spre o viziune comună. Hieros gamos, căsătoria sacră presupunea uniunea dintre un zeu sau o zeiță și un muritor, în urma căreia s-ar fi născut EROUL nemuritor. Merită precizat că, în antichitate, Maria nu era un nume comun ci reprezenta un rang spiritual înalt, de mare preoteasă, în traducere “steaua mărilor“,“cea IUBITĂ“, sub care era recunoscută Polaris, steaua fixă de la cârma CARULUI Mic, în jurul căreia se învârt constelațiile. În sens ezoteric, Fecioara Maria simboliza sacralitatea feminină, ZEIȚA. În lucrarea “Sophia-Maria. O viziune holistică a creației“, publicată în 1998, Thomas Schipflinger afirma că Fecioara Maria ar fi fost manifestarea fizică a eonului căzut, Sophia, după cum Isus ar fi fost manifestarea Logosului. La fel o considera pe Maria și Rudolf Steiner care o asocia și cu Isis și spunea despre ea:

“De-a lungul secolelor trecute, fiinţa Sophiei, sau înţelepciunea Divină feminină, a apărut din negura istoriei antice, precum Venus din spuma mării, pentru a deveni un semn şi un mister al timpurilor noastre.

…

Sophia este un mister încă în evoluţie. Ea este un mare secret, poate un secret deschis, dar, în acelaşi timp, unul atât de profund, încât el ajunge până la însăşi substanţa lumii şi atât de apropiat de umanitatea noastră esenţială, cine suntem noi, încât nu o putem vedea. Începând în Dumnezeu dinaintea Creaţiei, ea s-a desfăşurat de-a lungul creaţiei, iar acum participă la salvarea creaţiei. Venind de la Tatăl, ea este prezentă şi activă nu doar în naşterea, moartea şi învierea Fiului Domnului, ci şi în coborârea şi diseminarea Sfântului Spirit. Astfel, ea conţine înăuntrul fiinţei sale fiecare aspect al evoluţiei umane, cosmice şi – dacă putem spune aşa – chiar şi divine. Ea este, pentru a aminti câteva dintre titlurile ei, Mama lui Dumnezeu, Mama Omenirii, Sufletul lumii, Sfântul Spirit şi Zeiţa Natura. Ea este, de asemenea, sufletul uman. Nu-i de mirare că e greu s-o înţelegi. “ (despre Isis și Isus în viziunea lui Steiner )

“Omnia Conjugo“ ,  Eu unesc totul este motto-ul Sophiei, citat de Pavel Florensky (teolog rus ortodox,preot și filozof, n. 22.01.1882, Nebun cu Soarele în Vărsător, pe arcana Raiului, luna Magicianului I, anul Roții Fortunei X, secolul Lunii XVIII).

În alte interpretări, atât Isus cât și Maria Magdalena ar fi fost copiii Fecioarei Maria, deci frați. Pe de altă parte, în Grecia antică existau temple ale Afroditei unde se practica prostituția sacră și unde, preotesele denumite HIEROdule, femei sacre, cunoșteau și experimentau iubirea magică. Ambiguitatea relațiilor dintre Isus și cele 2 femei, cum vom vedea mai încolo, din tabloului lui Da Vinci coincide foarte bine cu ambiguitatea relațiilor dintre personajele arcanei VI a Îndrăgostitului din Tarotul de Marseille.

Dacă decupăm din tabloului lui LEOnardo secvența centrală formată de cele 2 personaje, Isus și Maria (Isus și Isis), ca întrupări ale principiului feminin și masculin, se observă o ciudată asemănare cu caii albaștri din arcana VII, a Șaretei (CARUL), din Tarotul de Marseille, doar că pozițiile lor apar inversate, în oglindă, ca și cum, în tabloul lui Da Vinci, principiul feminin, situat în partea dreaptă, ar prelua conducerea. Iar lângă Maria, trădătorul Iuda ține în mâna stângă, a inimii, punguța trădării, cu cei 30 de arginți. Argintul este simbolul Lunii, în timp ce Iuda personifică în tablou zodia Leului, guvernată de Soare. În mod simbolic, se sugerează că trădarea iubirii ar fi fost comisă de Soare (eclipsat? … că tot suntem între eclipse), în timp ce plata trădării ar fi fost luată din contul energiei lunare. Mai direct spus, principiul masculin a trădat, principiul feminin a plătit trădarea. Dacă mai luăm în considerare că 30 de arginți ar putea fi asociați în Tarot cu de 3 x 10, aceasta ar simboliza că Împărăteasa III ar fi fost sacrificată împreună cu iubitul și partenerul ei pe Roata Fortunei X și de atunci se învârt necontenit în vâltorile sorții, în timpul CIRCular, între moarte și renaștere, pentru a retrăi din nou și din nou aceeași poveste de iubire nefinalizată.

În mitologiile Lumii se regăsesc multe asemenea versiuni de iubire dramatică. Unele dintre cele mai interesante mituri îl au ca EROU pe Apollo, zeul Soarelui, care l-ar fi ucis pe Python, șarpele din centrul pământului, personificare a spiritului Geei și l-ar fi înmormântat la Delfi sub piatra omphallos, în formă de falus, care face din nou referire la sexualitate ca și cauză a mortalității. Pentru această crimă, Apollo a fost pedepsit de zei să slujească timp de 9 ani ca păstor al turmelor lui Admetus, un rege din Tessalia, pentru care se spune că zeul ar fi nutrit o iubire romantică. Însă răzbunarea lui Eros pentru acest act de cruzime comis de Apollo a fost cu mult mai nemiloasă, căci l-a lovit pe Apollo cu săgeata iubirii pentru Dafne, în vreme ce pe nimfă a pătruns-o în inimă cu o săgeată grea, de plumb, provocând astfel o iubire neîmpărtășită. În arcana Îndrăgostitului din Tarotul de Marseille, femeia din dreapta personajului masculin central poartă pe cap o cunună din frunze de dafin!

Câteodată am impresia că toate poveștile de viață la care particip făcând mandale pentru diferite personaje, au rostul de a mă ajuta să descopăr tot mai multe piese enigmatice din puzzle-lul atât de complex care a dus la formarea Lumii așa cum o cunoaștem!

În tabloul lui Da Vinci, cele 2 mâini îndepărtate ale lui Isus, ca brațele unei balanțe, dreapta cu palma în jos, rațiunea, stânga cu palma în sus, intuiția, indică spre punctul de echinocțiu, de la 21 septembrie, ca centru de echilibu al anului zodiacal. În Misterele Eleusine, acea zi specială marca înCHEIErea ciclului inițiatic al morții și renașterii, călătoria eroului de ridicare în conștiința universală și reconstituirea perfecțiunii Lumii. Dar ce este cu adevărat straniu în acest tablou se ascunde în scena din stânga lui Isus, formată din 3 apostoli care reprezintă în ordine zodiile Balanței, Iacov, Scorpionului, Toma, zis și necredinciosul și Săgetatorului, Filip. Numai că Filip se prezintă ca o nouă figură feminină, are ambele mâini îndreptate spre inimă și stă aplecat de parcă ar șopti ceva ISPITITOR la urechea lui Iacov, care arată EXACT ca Isus, în oglindă, doar că i-a crescut barba și tine brațele balanței dezechilibrate și inversate, dreapta sus, stânga inimii jos, LA PĂMÂNT. Iar în spatele tuturor, Toma își ridică amenințător degetul arătător, ca acul otrăvit de scorpion, al sexualității.  Abia pe Filip l-aș asocial de fapt cu Maria Magdalena! Să fie oare vorba de un triunghi amoros? În Tarotul de Marseille, Diavolul manipulativ, pervers dar fascinant și atrăgător datorită forței sale sexuale, corespunde zodiei Săgetătorului! Unul dintre cele mai misterioase pelerinaje creștine, cu traseul semnalizat de o scoică, simbolul feminității conducătoare, este cel de la Santiago de Cospostella, al sfântului Iacob din Câmpul de sub Stele, asociat arcanei XVII, Raiul din Tarotul de Marseille.  Se crede că, la capătul acelui drum de 3000 de km, supranumit EL CAMINO, parcurs pe jos, pelerinul pornit în căutarea mântuirii și-ar putea descoperi sufletul pereche și ar putea retrăi iubirea ideală pierdută. Ce se poate înțelege din această scenă atât de bizară pictată în timpul RENAȘTERII de către un ARTIST inițiat ca Da Vinci? De ce ar fi Eroul Isus reprezentat în 2 ipostaze, într-una ca o balanță echilibrată, în cealaltă, un alias ceva mai bătrân, Iacob, îmbrăcat într-o haină pământie, cu capul plecat, ca o balanță dezechilibrată, umilă, LA ACEEAȘI MASĂ, aflată într-o încăpere cu 8 uși sau ieșiri întunecate așezate simetric , 4 + 4, în laterale! Numai în spatele lui Isus, ieșirile sunt vizibile și se poate distinge un peisaj muntos iluminat de soare. Ca și cum acel spațiu ar fi rămas veșnic suspendat înafara timpului. Dar odată plecat de acolo, Isus a pășit pe drumul supliciului, urcând cu crucea în spate spre moarte, pe Golgota, muntele CRANIULUI, unde a continuat să fie sacrificat ritualic, an de an, de atunci încolo. Urcușul lui Isus pe munte, sub greutatea crucii pare să fie o versiune creștină, readaptată, a mitului lui Sisif, în care crucea a înlocuit bolovanul dar muntele infernal a rămas același munte de suferință care se termină cu o moarte însângerată. Și acest ritual a fost periodic reiterat timp de milenii, menținând activ arhetipul durerii, în circuitul morților și renașterilor neîncetate de pe Roata Fortunei, a timpului circular. Căderea din Rai pare să fi fost tocmai căderea din sacralitatea iubirii!

Merită remarcat că LEOnardo Da Vinci s-a născut la 15 aprilie 1452, sub arcana XV, a Diavolului genial, cu Soarele în Berbec pe arcana Magicianului I, în luna Împăratului IIII, anul Șaretei VII, secolul Temperanței XIIII, în plină epocă de glorie a Tarotului, pe care desigur că l-a cunoscut și utilizat, l-a înțeles și interpretat la un nivel subtil, ca un mare maestru vrăjitor ce era. Michelangelo, un alt inițiat, geniu al Renașterii, ne-a lăsat și el o interpretare neortodoxă, misterioasă, a căderii din Rai inspirată de aceeași paradoxală arcană VI a Îndrăgostitului din Tarotul străvechi.

Apostolii, inclusiv Fecioara Maria, sunt grupați câte 3, 2×3+2X3, la dreapta și stânga lui Isus, ca zodiile din fiecare anotimp: primăvara, berbecul în picioare, îmbrăcat în tunica verde a vieții în materie, cu mâinile pe masă, în poziție de atac, taurul în roșu, cu părul roșcat, gemenii personalizați de un bătrân demn cu mâinile gemene îndreptate în față, ca semn al dualității dar și al comunicării cu interlocutorii; Racul cel bătrân, stă ascuns în spatele Leului tânăr, și ține palma stângă la gâtul Fecioarei, îndreptată spre Isus, ca și cum i-ar reteza capul, iar gura lui la urechea Mariei parcă i-ar împărtăși un secret și ar preveni-o asupra unui pericol; racul si leul, patronați de Lună și Soare, par doi sfetnici îndrumători ai Fecioarei. De partea cealaltă, grupul toamnei, pe care l-am descris deja, se continuă cu apostolii de iarnă, unde Capricornul pare să comploteze împreună cu cei 2 bătrâni care personifică zodiile Vărsătorului și Peștele, cu amândouă mâinile credinței îndreptate spre cer. Dacă zodiile creației, de primăvară și vară, acționează în aceeași direcție, orientate fiind spre Fecioară, zodiile de iarnă, ale disoluției, sunt întoarse în partea opusă. Și din nou un element surpriză iese în evidență în tablou: în partea trecutului, dacă asociem cu Tarotul dispunerea personajelor, în capătul mesei, Berbectul privește supărat spre Peștele din partea viitorului. Astfel ne este semnalat și evenimentul ASTRO-LOGIC de trecere dintr-o eră în alta, în care epoca marilor EROI (Berbecul) se încheie, cedând ștafeta, nu fără regret și indignare, de voie de nevoie, în fața energiei conflictuale a erei Peștilor, caracterizată de diviziunea dintre principiul masculin și cel feminin, de nesfârșite lupte pentru PUTERE, de dominație masculină (patriarhat) și manipulare, religioasă, politică, materială și spirituală.

Desigur că această viziune personală, destul de sumbră, asupra Cinei celei de taină este șocantă și neobișnuită, chiar și pentru mine! Pentru că inițial am privit tabloul ca pe o metaforă a uniunii, a mariajului sacru însă apoi l-am înțeles la un nivel mult mai profund, ca pe un instantaneu al separării, al momentului îndepărtării principiul feminin de cel masculin, al creației anotimpurilor, ca urmare a diversificării personalității umane, unde fiecare apostol-arhetip zodiacal are ceva de comentat sau de arătat, uneori pe la spate sau de pe poziții de adversitate. Și acum, când contemplez tabloul cu alți ochi, toate aceste detalii ale separării îmi apar din ce în ce mai evidente: cât timp I-SUS rămâne imperturbabil în centru, ca un ideal singuratic imposibil de atins, un EROU atemporal pierdut în eternitate, toți ceilalți par preocupați de propriile lor interese, intrigi și aranjamente.

Și dacă ar fi să sumarizez toată această poveste fantastică într-o etalare în Tarotul de Marseille ce arcane ar fi implicate? Pentru Isus aș alege Lumea XXI ca simbol al perfecțiunii, pentru Fecioara Maria, ar fi Justiția VIII ca simbol al dreptății divine, pentru ambiguitatea relatiilor dintre Isus-Maria și Iacob-Filip feminizat ar fi Îndragostitul VI, simbol al trădării iubirii și căderii din Rai, pentru Iacob alias Isus ar fi Puterea XI, pentru scorpionul Toma ar fi Arcana fără nume XIII iar pentru Filip alias Maria Magdalena ar fi Diavolul XV. Și prin această etalare câteva relații deosebit de interesante între arcane au fost revelate:

Hieros gamos eșuat, Maria + Isus, 8+21=29=11
Conspirația trădării, Îndrăgostitul + Șareta, 7+6=13
Încălcarea legii iubirii, dezechlibrarea LUMII și abuzul de Putere, Iacob + Filip, 11(29)+15=26=8
Cele 2 ipostaze ale lui Isus, 21+11=32=5
Cele 2 Marii, 8+15=23=5

Și așa se vădește cum, dintr-un Isus dezechilibrat, schizofrenic și o Marie duală (Fecioara pură și Săgetătorul, jumătate CAL, jumătate om), s-a născut religia creștină a războaielor, crimelor și segregării, condusă de Papă!!!

Soluția? Reîntoarcerea în grația dreptății divine și restaurarea legii supreme a iubirii în Univers, marcată de intrarea stelei regale a legii, Regulus, în zodia Fecioarei, din 28.11.2011, în ziua sortită a Roții Fortunei, în luna Puterii, la sfârșitul anului Puterii din secolul Judecății!

„Nu putem schimba un lucru până când nu-l acceptăm.” C. G. Jung

PS. În urma acestui articol, să nu cădeți în greșeala de a crede că unele arcane din Tarot ar fi rele iar altele bune. Absolut fiecare arcană are calitățile și slăbiciunile ei. Spre exemplu, cea mai mare slăbiciune a Papei este că se lasă corupt de putere, a Îndrăgostitului nehotărârea, a Șaretei orgoliul, a Justiției rigiditatea, a Puterii cruzimea și setea de răzbunare ș.a.m.d. Și apoi, toți conținem în interiorul nostru toată această zestre arhetipală, avem calități pe care e bine să le cultivăm și slăbiciuni pe care e de dorit să le conștientizăm, să le acceptăm și să lucrăm asupra lor.

„Unde stăpânește dragostea nu există dorință de putere, iar unde predomină puterea lipsește dragostea.” Jung

Tot contemplând caracterul și rolul atașamentului în Lume, am ajuns din nou la misterul Nodurilor lunare ale destinului și fascinanta poveste hindusă despre Rahu, asociat în astrologie cu Nodul Nord și Ketu, asociat cu Nodul Sud. Cheia împlinirii destinului omenesc s-ar părea că se află undeva între aceste două extreme, simbolizate de Rahu și Ketu.

În hinduism, se credea că, în vremuri imemoriale, zeii (deva) și demonii (asura) agitau Oceanul de Lapte (calea lactee?) pentru a extrage amrita, elixirul nemuririi și a se hrăni cu el. Rahu și Ketu reprezentau capul și coada unui șarpe uriaș care ar fi furat elixirul nemuririi de la zei și a fost surprins de Vishnu pe când se hrănea cu el, în plină lumină a Soarelui și Lunii, exact în punctul de intersecție dintre ei. Vishnu ar fi pedepsit șarpele tăindu-i capul cu Sudarshana Chakra, arma lui favorită, de forma unui disc rotitor cu 108 zimți ascuțiți. Dar șarpele devenise deja nemuritor așa că, cele 2 părți separate ale conștiinței sale continuau să trăiască independent și au fost însărcinate de zei să conducă destinele omenești.

În astrologia hindusă, Rahu și Ketu sunt considerate planete cu CORPURI DE UMBRĂ care cauzează periodic eclipsele de Soare și de Lună, dușmanii lor care i-au desconspirat zeilor și le-au determinat separarea. Rahu-capul șarpelui, cu mușcătura lui otrăvitoare, reprezintă Nodul Nord și semnifică materialismul, răutatea, frica, nemulțumirea, obsesia și confuzia în timp ce Ketu-corpul șarpelui, Nodul Sud, poate provoaca pierderi materiale pentru a forța o perspectivă spirituală și se ocupă de spiritualizarea materiei. Celor devotați căii spirituale, le poate aduce prosperitate, sănătate și bogăție. Ketu este și un indicator al inteligenței, înțelepciunii, fanteziei, perspicacității și abilităților psihice.

Denumirea Deva este de origine proto-indo-europeană și provenea din arhaicul dyew care însemna a străluci, celest. În limba română folosim cuvintele, evident înrudite, zi-zile și zeu-zei. Aceeași proveniență par să o aibă în diferite limbi dies, dios, dias, dieu, dio, deus, ca și, bineînțeles, Zeus, tatăl zeului-soare Apollo, stăpânul fulgerelor și conducătorul zeilor olimpieni (care locuiau pe muntele plin de lumină, Olimp) din mitologia greacă.  Iarăși interesant de semnalat ar fi că unele cetăți dacice conțineau sufixul dava sau deva (care a rămas până azi în numele unui oraș din România), în timp ce prefixul se părea că indica apartenența tribală: Arge-dava, reședință getică, înainte de Buresbista, Suci-dava, capitala tribului sucilor (Corabia), Ziri-dava, menționată de Ptolemeu în lucrarea sa Geografia și altele asemenea. Speculând, ar putea semnifica oare că dava sau deva s-ar fi referit la familii de zei și lăcașurile lor de pe pământ? Herodot menționa despre geți, cei mai viteji și mai drepți dintre traci, că se credeau nemuritori. Toate aceste elemente fonetice fac trimitere la lumină și energia focului.

Pe de altă parte, în cultura hindusă, Asura erau definiți ca semi-zei sau chiar anti-zei, aflați în opoziție, în conflict cu Deva. Ei aparțineau lumii spirituale, fiind considerați ființe spirituale plecate iar mai târziu identificați ca demoni.  Ar putea fi oare asociați cu spirite rebele sau căzute? În mitologia greacă, daimones erau forțe supranaturale, asemănătoare zeilor, personificări ale condiției umane exprimate prin EMOȚII, puteri, calități, voci, acțiuni, de orientare duală, atât benefice, cât și malefice, creați de Cronos împreună cu Ananke-spiritul necesității sau constrângerii, după ce l-a castrat pe tatăl său Uranus-cerul. Dintre ei făceau parte Eros-iubirea erotică, Dike-dreptatea, Hebe-tinerețea,  Hygea-sănătatea, Nike-victoria, Soteria-siguranța, Plutus-bogăția, Mnemosine-memoria dar și Nemesis-răzbunarea, Eris-discordia, Phobos-frica, Deimos-teroarea, Lyssa-furia, Hypnos-somnul, Thanatos-moartea.

În română sur, ca intermediar dintre alb și negru, exprimă lipsa de lumină, strălucire, culoarea cenușie a stâncilor. Prin compunere savantă, rezultă super, supra, deasupra, provenite se pare din franceză, unde sur reflectă chiar acest înțeles.

Așadar, dacă deva-zeii aparțineau domeniului luminii și zilei, fiind asociați Soarelui, conduși de Zeus-Jupiter, asura-daimonii s-ar părea că ar fi aparținut domeniului întunericului și nopții, fiind asociați Lunii, conduși de Cronos-Saturn. Și deci, Rahu-Nodul Nord și Ketu-Nodul Sud vorbesc despre perpetua confruntare dintre lumină și întuneric, dintre Soare și Lună.

Am putea considera că, de fapt, realizarea destinului omenesc ar constitui însăși re-atașarea capului șarpelui, Rahu, de trupul lui, Ketu, și redobândirea nemuririi prin integrarea celor două tendințe opuse devenite astfel complementare. Dezlegarea misterelor din Nodul Sud al trecutului și din Nodul Nord al viitorului ar conduce spre dezNODĂMÂNTUL final al Universului și reconstituirea perfecțiunii Lumii. Trecutul și viitorul ar fi atunci reintegrate într-un veșnic ACUM, șarpele decapitat al râului Timpului Universal, oro-b-oro, și-ar recupera în sfârșit coada iar apa memoriei, Mnemosyne, ar curge nestăvilită de uitare.

În Tarotul de Marseille, centrul sau ochiul liniștit din inima furtunii, ar fi obținut prin adunarea arcanelor care reprezintă NN și NS într-o astrogramă personală. Cele 2 arcane extreme ar reprezenta zona conflictuală, în timp ce arcana rezultată prin însumarea lor ar simboliza soluția în procesul de mediere dintre ele.

Axa Berbec vs Balanță
Libertate vs Condiționare
Nebun – Roata Fortunei X / Papa V (22+10=32=5)
Magician – Puterea XI / Spânzuratul XII (1+11=12)
SCOP: vindecarea personalității, realizarea sănătății și integrității mental-emoționale
Rol exprimat între: casele I-VII, între EU și TU

Mediere prin: comunicarea cu Sinele înalt și reconstituirea personalității originare
Schimbarea de mentalitate pentru realizarea armoniei în relații, rafinarea percepției în raportul de unu la unu, dintre Eu și Tu, ca oglindă a personalității, retragere în Sine, descoperirea ghidului interior și a resurselor intime, prin introspecție și contemplare, pentru reconfigurarea spațiului interior al conștiinței și, în consecință, și a lumii personale exterioare ca oglindire de Sine.

Axa Taur vs Scorpion
Creație vs Distrugere
Papesa II – Spânzuratul XII / Temperanța XIIII
Împărăteasa III – Arcana fără nume XIII / Casa Dumnezeu XVI
SCOP: vindecarea fizică, înțelegerea și acceptarea nemuririi ca posibilitate, ca alegere personală
Rol exprimat între: casele II – VIII, relația între sănătatea fizică și sexualitate, ca forță transformatoare

Mediere prin: schimbarea filozofiei de viață, în ce privește cea mai importantă avere în viață, corpul uman în permanentă regenerare și a modului folosire a energiei sexuale pentru menținerea vitalității
Dobândirea echilibrului mental-emoțional, a integrității și robusteții psihice și fizice, prin eliberarea de dogme și prejudecăți în ce privește relația dintre sexualitate și degradarea sau conservarea puterii vitale, prin cultivarea discernământului, experimentarea periodică a abstinenței sexuale, înțelegerea fluxului natural al vieții, a procesului necontenit, interdependent, al creației și distrugerii formelor materiale, a ciclurilor morții și renașterii dar, în același timp, și prin reactualizarea și redefinirea conceptului nemuririi.

Axa Gemeni vs Săgetător
Separare vs Integritate
Împăratul IIII – Temperanța XIIII / Luna XVIII
Papa V – Diavolul XV / Judecata XX
SCOP: temperarea tendințelor de dominație, control și manipulare și integrarea contrariilor prin complementaritate
Rol exprimat între: casele III-VIIII, între comunicarea cu Sine și relația cu Divinitatea

Mediere prin: Înțelegerea mecanismelor subconștientului pentru înfăptuirea trezirii spirituale
Întoarcerea în sine, pentru realizarea androginului, prin integrarea și vindecarea principiilor opuse masculin-feminin, prin intuiție, creativitate, dezvoltare senzorială și extrasenzorială, luminarea subconștientului și trezirea spiritului adormit.

Axa Rac vs Capricorn
Nehotărâre vs Determinare
Îndrăgostitul VI – Casa Dumnezeu XVI / Nebun
SCOP: vindecarea familiei și conștientizarea legii cauzalității
Rol exprimat între: casele IIII – X, între rolul din familie și cel din societate, aflate în apropiere de IC și MC coincid cu NOAPTEA NEAGRĂ A SUFLETULUI

Mediere prin: îndeplinirea armoniei în familia personală ca celulă de bază integratoare în marea familie a umanității, înțelegerea și acceptarea rolului sexualității legiferate în raport cu eliberarea sexuală
Asumarea responsabilă și conștientă de Sine a consecințelor libertății personale, pe drumul inițiatic de realizare spirituală, prin:
– conștientizarea efectelor, uneori întârziate timp de generații, ale unor alegeri îndepărtate greșite, confuze, amânate sau pur și simplu evitate,
– confruntarea fricilor care determină fuga de responsabilitate, ca soluție extremă de scăpare în fața sorții,
– recunoașterea onestă a minciunilor, față de sine sau față de semeni, inclusiv sub forma ascunderii între zidurile dogmatice ale instituțiilor religioase pentru delegarea responsabilității personale unei instanțe exterioare, toate acestea părând a fi moduri optime de protejare împotriva suferinței.

Axa Leu vs Vărsător
Iubire de sine vs Iubire universală
Șareta VII – Raiul XVII / Îndrăgostitul VI
SCOP: vindecarea iubirii prin compasiune
Rol exprimat între: casele V – XI, între iubirea de Sine și apartenența de grup

Mediere prin: iubire de viață, dăruire și compasiune față de semeni, înțelegerea drumului evolutiv comun și a importanței comuniunii în servirea unui ideal
Întoarcerea la origini, prin descoperirea și cunoașterea sursei conflictelor inter-umane, pentru vindecarea trecutului; alegerea unor căi de abordare, diferite de trecut, pentru reconstituirea familiei extinse armonioase, a uniunii și fericirii originare; retrăirea stărilor elevate de conștiință, alimentate de generozitate, atunci când iubirea de sine este privită din perspectiva iubirii universale integratoare și nu exclusiviste, discriminatorii, care face ca granițele dintre EU și VOI să se dizolve prin compasiune și autenticitate.

Axa Fecioară vs Pești
Singularitate vs Totalitate
Justiția VIII – Judecata XX / Roata Fortunei X
Eremit VIIII – Lumea XXI / Împărăteasa III
SCOP: însănătoșire spirituală, armonia și integritatea spiritului în corpul însuflețit
Rol exprimat între: casele VI – XII, între sănătatea fizică și cea spirituală

Mediere prin: credința în uniunea spirit-suflet-trup, în spiritualitatea materiei și materialitatea spiritului
Înțelegerea și acceptarea dinamicii vieții, a ciclurilor naturale guvernate de legi universale, credința în dreptatea divină, în forța iubirii nelimitate care integrează creația la toate nivelurile și o conduce, cu putere de Sfinx, poate pe cărări misterioase, nedeslușite omului obișnuit, spre realizarea supremă de Sine, spre întoarcerea în conștiința completă de creator, ca o nouă Împărăteasă a unei noi Lumi, situată dincolo de limitele timpului circular de pe Roata Fortunei, în care totul devine posibil.

Casele în care sunt plasate arcanele asociate cu nodurile lunare indică domeniile de viață între care este necesar să se realizeze medierea conflictelor, în timp ce casa în care se află arcana care reprezintă mediatorul indică domeniul de viață care servește înțelegerii și armonizării contrariilor. Astfel că, de cele mai multe ori, într-o astrogramă personală se reflectă aspecte diferite de rezolvare a nodurilor lunare, acestea fiind așezate în alte case decât cele arhetipale. Rezumând, scopul întregii călătorii a vieții ar fi vindecarea trecutului imemorial reprezentat de Nodul Sud din perspectiva opusă, oferită de Nodul Nord. Capul șarpelui, NN, necunoscutul, ascunde cele mai teribile frici, în timp ce coada șarpelui, NS, moștenirea, exprimă cele mai mari puteri. Acest proces inițiatic esențial este sprijinit în totalitate de harta CERului din momentul nașterii unui personaj pe scena Lumii, înscrisă ca o amprentă astrală în ADN-ul său.

Analiza nodurilor lunare prin prisma raportului dintre conflicte și mediatori a evidențiat 3 cruci cosmice ale destinului pe structura zodiacului, fiecare aducând în atenție câte o temă principală, ca direcții de acțiune în manifestarea conștiinței universale.

Berbec – Balanță – Rac – Capricorn
Libertate – Condiționare – Nehotărâre – Determinare

Taur – Scorpion – Leu – Vărsator
Creație – Distrugere – Iubire de sine – Iubire universală

Gemeni – Săgetător – Fecioară – Pești
Separare – Integritate – Singularitate – Totalitate

Ce se poate spune despre cei care se nasc sub aceste cruci astrale ale destinului? Indiferent cum se formează axele, pe de o parte între Ascendent-Descendent și, pe de alta, între NN-NS, care, în această situație vor fi așezate în apropierea Mijlocului și respectiv, Fundului Cerului, prezența crucilor cosmice ale destinului într-o astrogramă personală, semnalează un potential evolutiv excepțional și un rol important de vindecător al trecutului imemorial, în procesul de tranziție de la era Peștilor spre Vărsător.

“The root of suffering is attachment.“
Rădăcina suferinței este atașamentul.
Buddha

Există o întreagă mișcare “cultural-spirituală“ de respingere și defăimare a atașamentului, în favoarea practicării detașării, pe care și eu personal am încurajat-o o vreme. Se mai spune de asemenea că atașamentul și dorința cauzează în mod inevitabil suferința. Așadar, atașamentul e bun sau e rău? Și de fapt ce înseamnă atașamentul? În dex este definit astfel:
Afecțiune (puternică și durabilă) față de cineva sau de ceva.

Mai departe afecțiunea este definită ca:
Simpatie, prietenie, dragoste față de cineva.
Amândouă sunt sinonime cu: căldură – dragoste – iubire – prietenie – simpatie.

Dacă ne uităm la verbul a atașa vom găsi următoarele definiții:
A (se) alătura (vremelnic) de ceva sau de cineva.
reflexiv figurat – A se LEGA sufletește de cineva sau de ceva.

În opoziție cu atașamentul, detașarea este definită ca: Desprindere, despărțire, izolare, separare, separație, îndepărtare.

Și atunci, de ce campania asta generalizată împotriva atașamentului? Toate aceste definiții au exclusiv conotații benefice, fiind în mod evident asociate cu iubirea și nu în opoziție cu ea. Așadar, să ne atașăm sau să ne detașăm, cum ar fi mai bine?

Când și de ce apare atașamentul?

În primul rând aș dori să fac o precizare esențială: atașamentul nu e sinonim cu dependența, care reflectă o stare de subordonare, de supunere, de lipsă de libertate, de INdependență. În ce situație se pot atașa, LIPI, LEGA 2 piese una de cealaltă? Doar dacă se potrivesc. La un magnet, spre exemplu, polul negativ se lipește de polul pozitiv al unui alt magnet. Într- un puzzle, piesele se atașează doar într-o anumită ordine și configurație pentru a revela întreg ansamblul.

Referitor la persoane-personaje, aș spune că atașamentul apare ca o stare de necesitate oricând există o lipsă, conștientizată sau nu. Situația dă naștere la dorința de completare care, prin forța atracției, va duce la atașament de fiecare dată când partea care lipsește va fi recunoscută într-o altă ființă sau obiect. Valoarea atașamentului va fi direct proportională cu urgența lipsei. Atunci când partea care lipsește va fi definitiv integrată, atașamentul de oglinda exterioară poate să dispară, fiind înlocuit cu detașarea. Fiecare formă de atașament vorbește despre lipsurile mental-emoționale și dorințele unui personaj pe scena vieții:

• față de alți oameni despre integrarea unor aspecte ale personalității,
• față de animale și natură despre integrarea în conștiința universală,
• față de bunuri și proprietăți despre siguranța oferită de puterea materială,
• față de idei și concepte despre înțelepciunea oferită de extinderea cunoașterii.

Prin urmare, atașamentul ar fi un mod de manifestare a iubirii, mai exact iubirea care unește până la contopire. Dacă toate elementele care compun realitatea ar ajunge să fie perfect îmbinate și integrate într-un ansamblu coerent, atunci coeziunea Lumii ar deveni indestructibilă. Până una alta ni se servesc detașarea, disocierea, segregarea, delimitarea, ca instrumente de evoluție personală și mijloace de evitare a suferinței. Dar, mai degrabă decât detașarea, atașarea tuturor aspectelor și experiențelor vieții într-un întreg armonios și perfect funcțional, ne-ar putea oferi o perspectivă complet diferită asupra realității. Dacă, în loc să ne detașăm, ne-am putea atașa tot mai mult unii de alții, de întreaga natură, de cunoașterea universală și de fascinantele manifestări ale materiei, integrându-le pe toate, atunci puterile noastre ca OM-MENIRE ar deveni ne-LIMITATE. A detașa înseamnă a pune limite, în timp ce a atașa înseamnă a le dizolva! Când poate să capete atașamentul proprietăți distrugătoare? Atunci când decade în dependență sau despotism iar cel care devine în acest fel obsedat de control, în loc să se extindă,  limitează libertățile individuale, forțează relațiile și dictează împrejurările de viață ale celor din jurul lui.

În astrologie, consider că sunt 2 case care exprimă în mod special formele de atașament creativ: casa a V a iubirii (leul) și casa a VIII a dorințelor de transcendență (scorpionul). Acestea arată că evoluăm prin iubirea care atașează și astfel creează și ne transformăm prin dorință. În Tarotul de Marseille, le corespund arcanele Șaretei VII în zodia Leului, Spânzuratul XII și Arcana fără nume XIII în zodia Scorpionului. În mod ideal, Șareta ar reprezenta dragostea pentru frumusețea călătoriei în viața terestră, în plină glorie, Spânzuratul și Arcana fără nume atașamentul față de procesul fără de sfârșit al repetabilelor nașteri și renașteri, chiar cu prețul a numeroase suferințe. Însă Arcana fără nume are o natură paradoxală fiindcă, pe de o parte ea simbolizează și detașarea de trecut pentru a permite atașarea de misterul din viitor. În acest fel, atașamentul și detașarea sunt interconectate într-un proces continuu de descoperire de Sine. Fiecare dintre arcane ilustrează, pe lângă multiple alte semnificații și o predispoziție pentru diferite forme de atașament: Nebunul de libertate, Magicianul de jocul cu focul, Papesa de misterele din cartea vieții, Împărăteasa de creațiile materiale frumoase, Împăratul de strategiile mentale (eventual militare), Papa de puterea comunicării, Îndrăgostitul de erotism și complexitatea relațiilor interumane,  Șareta de plăcerile călătoriei, Justiția de rigurozitate, Eremitul de cunoaștere, Roata Fortunei de permanenta mișcare, Puterea de control, Spânzuratul de bârna materialității, Arcana fără nume de explorarea necunoscutului, Temperanța de armonie, Diavolul de inteligență, Casa Dumnezeu de depășirea limitelor, Raiul de pace, Luna de inspirația nocturnă, Soarele de lumina și căldura umană, Judecata de spiritualitate, Lumea de idealism.

Cine se teme să se atașeze și consideră că atașamentele ne limitează, cred că greșește. Ele reprezintă forme specifice de cunoaștere mental-emoțională prin care ne conectăm intim cu lumea înconjurătoare și ne extindem conștiința. De fapt, cu fiecare nou atașament, experiența fiecăruia se îmbogățește. Iar atașamentul dus până la identificare dezvoltă empatia, telepatia, compasiunea, solidaritatea. În acest fel, chiar dacă, dintr-un motiv sau altul, sursa atașamentului dispare din realitatea fizică personală, ea rămâne mereu vie în memoria personajului, cu bucurie și recunoștință, ca o parte constitutivă a istoriei lui de viață.

“Love never dies a natural death. It dies because we don’t know how to replenish its source. It dies of blindness and errors and betrayals. It dies of illness and wounds; it dies of weariness, of witherings, of tarnishings.”
Dragostea nu moare niciodată de moarte naturală. Moare pentru că nu știm cum să o hrănim. Moare de orbire, de erori și trădări. Moare de boală și răni; moare de oboseală, de ofilire, de mizerie.”
Anais Nin (scriitoare americană de origine franceză, n. 21 feb 1903, Lume XXI cu Soarele în Pești pe arcana Judecății XX, în anul Împărătesei)

Deși etalon al frumuseții masculine, patron al artelor, el însuși muzician desăvârșit, Apollo, zeul soarelui, “se bucura“ de cele mai multe povești mitologice despre iubiri neîmplinite, cu final nefericit. Prima, și cea mai cunoscută era, evident, iubirea lui pentru nimfa Daphne. Înfuriat de aroganța tânărului Apollo, care-l ucisese pe Python, spiritul-șarpe al Geei, zeița mamă a pământului și se credea un războinic de neînvins, desconsiderând puterea iubirii, Eros s-ar fi răzbunat pe el, lovindu-l cu o săgeată de aur în inimă în același timp în care o lovea pe Dafne cu o săgeată de plumb. Astfel că Apollo s-ar fi indrăgostit de Dafne dar ea nu manifesta decât aversiune față de frumosul zeu soare. Indiferent cum încerca să o cucerească, la un moment dat transformându-se chiar într-o fată doar pentru a fi în preajma ei, Dafne nu înceta să fugă de avansurile zeului. Într-un final, disperată, a rugat-o pe mama Geea să o transforme într-un copac, numit dafin în amintirea ei. Frunzele lui emanau un parfum îmbătător și se spunea că Pythia, preoteasa lui Apollo de la Delfi, obișnuia să le mestece pentru a intra în transă, în comuniune cu Apollo, care-i transmitea astfel mesajele profetice.

O altă poveste de iubire neîmpărtășită a fost cu Cassandra, fiica lui Priam, regele cetății Ilios (Troia), pe care a înzestrat-o cu darul profeției pentru a o ispiti să-i fie soție. Dar Cassandra refuza constant avansurile lui Apollo și atunci, din răzbunare, zeul frustat a blestemat-o ca profețiile ei, deși adevărate, să nu fie crezute de nimeni.

Apollo a încercat apoi să o ia de soție pe Hestia, zeița focului vetrei și a fost din nou refuzat iar în cele din urmă a rămas fără consoartă, consolându-se în multiple aventuri amoroase cu nimfe, zeițe și muritoare, având o sumedenie de copii, dintre care Asclepius și Orfeu au fost cei mai cunoscuți.

Totuși cea mai bizară și misterioasă poveste de iubire a zeului soare rămâne cu sora lui geamănă, Artemis, zeița fecioară a lunii. Copiii lui Zeus și ai titanidei Leto, fiica cerului (Coeus), ocrotitoarea maternității, au avut o naștere dificilă din cauza geloziei Herei. Mama lor, “cea ascunsă, uitată“ , numele ei provenind din lḗthē care, în greacă, însemna uitare, fusese alungată de peste tot de frica răzbunării Herei până ajunsese  pe îndepărtata insulă Delos. Acolo, Artemis-luna s-a născut prima și apoi a asistat-o pe mama ei într-un lung travaliu, timp de 9 zile și 9 nopți, până la apariția soarelui-Apollo. Deși miturile nu precizează că relația lor ar fi avut o natură erotică, atunci când Artemis a devenit prea apropiată, chiar nedespărțită de marele vânător Orion, Apollo, cuprins de gelozie, a complotat să-l omoare. Însă folclorul românesc, sub forma unui colind-baladă, păstrează o poveste interesanră, cu totul specială, a Soarelui și Lunii. Iar acolo, SORA soarelui, botezată Ileana SânZIANA, spuma LAPTELUI, doamna florilor (!) amintește în mod evident de numele roman al zeiței lunii, Diana, alter-ego a lui Artemis. Soarele era îndrăgostit de sora lui și a făcut tot posibilul să o ia de soție, lovindu-se în mod repetat de respingerea ei. Dacă Dafne a fost prefacută în copac, Ileana Sânziana s-a aruncat în mare ca să scape de fratele ei, a fost prefacută în mreană și aruncată pe cer în partea opusă soarelui, pentru ca acesta să nu o mai poată ajunge niciodată. Straniu este și episodul în care soarele se sfătuiește cu moș Adam și maica Iova (Ie-hova?) în privința alegerii lui de a se însoți cu Sânziana. Iar ei îi răspundeau în acest fel:

“Preasfinţite Soare,
Puternice mare,
Unde-ai auzit
Ş-ai mai pomenit,
Unde-ai cunoscut,
Unde-ai mai văzut
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’,
Că cin’ n-o lua
Raiul c-o d-avea,
Iar cine-o lua
În iad c-o intra.
…
Iarăşi moş Adam
Şi cu moaşa Iova
Chieile lua,
La iad îl ducea,
Iadul descuia,
În iad îl băga
Şi de ce-mi vedea
Păr i se zbârlea:
Că-n focuri ardea,
Greu se văieta
Hoţi şi călcători,
Răi cârmuitori,
Şi nurori pizmaşe,
Şi soacre trufaşe,
Fii necuvincioşi,
Preoţi mincinoşi. “

Iar acum, dacă asociem toate aceste mituri cu misterele din Tarotul de Marseille, reiese o istorie simbolică a căderii din Rai, a căderii din sacralitatea iubirii universale, dar și a reîntoarcerii pe calea luminoasă a adevărului pierdut în negurile Timpului.

Prima personificare a Soarelui ni se prezintă în arcana cu numărul I, Magicianul copil, cu masa lui de unelte vrăjitorești, între care vedem și șarpele pământului, cu coada răsucită, înconjurată de 3 zaruri, pe fețele cărora se însumează de 3 ori 7, format dintr-un punct, 1, individualitatea, 2 puncte, dualitatea și 4 puncte, fundația celor 4 elemente, indicând spre Șareta pornită pe drumul dureros al inițierii în lumea materială: 1 rege, 2 cai și 4 stâlpi care susțin eșafodajul. Însă ce simbolizează cele 3 zaruri? 3 jucători, individualizați în DUALITATE, pe care îi regăsim în arcana cu numărul 6, sub forma unui bărbat aflat între 2 femei. Suprinzător, prima femeie pare să poarte pe cap o coroană din frunze de dafin iar cea de a doua una de flori. Bărbatul, personificare a Soarelui tânăr, este lovit de săgeata lui Eros iar în arcana următoare se urcă în trăsura stelară, asumându-și  postura de Rege al pământului, și oare pleacă la război? Pentru că poartă o platoșă peste piept…

Pe nivelul următor, deasupra Magicianului, se află Roata Fortunei X. Aici Soarele a devenit un Sfinx misterios iar coroana lui are razele ascuțite ca niște săbii, simbolizând soarta care înțeapă destinele omenești, pironindu-le în apele Timpului trecător. Valurile tulburătoare pe care plutește roata în derivă, agită viețuitoarele care stau agățate cu disperare de ea: o anima ca o maimuțică și un animus ca un șobolan.

În timp ce deasupra  treimii Îndrăgostitului, Erosul a devenit un adevărat Diavol, care înghite un Soare albastru, hipnotic și rece, dormitând, cu pleoapele pe jumătate lăsate, cu limba pe-afară, albastră și ea de tristețe și neputință, în timp ce toată pasiunea și căldura au coborât în cordonul înfocat al sexualității, de sub burta Diavolului.

Iar în consecință, fundația Șaretei s-a înălțat ca un turn, din Rege a mai rămas doar coroana, care stă să cadă și ea, izbită de flăcările dezordonate ale emoțiilor solare pustiitoare, furioase, scăpate de sub control. Totuși 2 eroi reușesc să se salveze, sub o ploaie multicoloră de bucurie că au ieșit cu bine dintre zidurile apăsătoare, din întunericul interior derutant. Poarta speranței a rămas deschisă, la vârful treptelor albe, curate, care coboară spre pământul iluminat, dincolo de apele răscolite de Timp.

La ultimul nivel, Soarele, de-acum redevenit el însuși strălucitor și luminos, binecuvântează gemenii care își regăsesc inocența și bucuria de a se juca ca doi prieteni încrezători, liberi de suferință și cu sinceritate iubitori, răcorind și purificând Erosul răzbunător din cauza acceselor BELicoase ale Soarelui, ispitit de putere și orbit de orgoliul de a fi VĂZUT ca unic stăpân al regatului pământesc.

O zi cu totul specială: Împăratul față în față cu Arcana fără nume! La război ca la război, între apă și foc cine să fie câștigătorul: apa care stinge focul sau focul care înfierbântă apa? În orice caz Nebunului nici că-i pasă, EL își vede în continuare de drumul lui. Tot înainte!

UN OM IN-FORMAT E PE JUMĂTATE SALVAT

“A happy family is but an earlier heaven.”
O familie fericită este chiar începutul raiului.
George Bernard Shaw (dramaturg irlandez, n 26.07.1856, Justiție VIII cu Soarele în Leu pe arcana Șaretei, în anul Puterii XI)

La începutul tranzitului Lunii negre prin zodia Racului, peste arcana Îndrăgostitului, mi-a fost inspirată această poveste despre călătoria eroului și străvechile traume ale familiei primordiale.

Furiile, zeițele dreptății și ale răzbunării, cunoscute în mitologia greacă și sub numele ERINII, erau, la fel ca și EROS, fiicele lui EREbus, întunericul din noaptea primordială. În Eneida sunt menționate 3: Alekto („mânie fără sfârșit”), Megaera („furie geloasă”) și Tisiphone („distrugere răzbunătoare”). Într-o variantă ulterioară, ele s-ar fi MATERIALIZAT din picăturile de sânge care au căzut pe Pământ (ma-Geea), în timp ce Afrodita s-ar fi născut în crestele înspumate ale mării (ma-Rhea). atunci când Cronos-timpul l-a castrat pe Uranus-cerul. Eriniile erau înfățisate ca niște bătrâne înspăimântătoare, mai nemiloase ca baba cloanța din folclorul românesc, cu șerpi în loc de păr, capete de câine, trupuri negre ca de tăciune, aripi de liliac, ochi însângerați, roșii de furie.

Familia din Raiul inițial este reprezentată în Tarotul de Marseille de arcana Îndrăgostitului VI. În centrul ei se află un tânăr cu plete aurii, cu capul descoperit, ce nu poartă nici coroană, nici pălărie și are picioarele îndepărtate, dezgolite. Aceste elemente indică vulnerabilitate, o lipsă de maturitate și o oarecare indecizie. Spre inima lui este ațintită săgeata ascuțită a Erosului copil din soarele alb dar în spatele lui se conturează amenințător un craniu. Din poziția în care stă, între cele 2 femei, pironit între trecut și viitor, deasupra unui Soare auriu ce strălucește între picioarele lui, nu dă semne că ar vrea să plece nicăieri. Totuși este clar într-un moment de răscruce. Piciorul stâng îl ține apropiat de tânăra cu flori în păr dar ochii lui privesc cu suspiciune, poate chiar cu furie disimulată, în direcția femeii mature ce ne întoarce spatele și pare să îl avertizeze asupra unui pericol iminent, necunoscut. Ambiguitățile arcanei continuă: 5 mâini arată o complexitate de relații între personaje dar a șasea lipsește. Ar putea fi ca o direcție secretă, ascunsă la spatele tânărului sau a tinerei. Îndrăgostitul este un mister nedeslușit nici chiar de către el însuși.

Arcana VI este considerată și un simbol al alungării din paradis al cuplului arhetipal format din Adam și Eva, al căderii în lumea materială sub impulsul sexualității, în împărăția morții, sugerată de craniul alb din spatele Erosului. Conflictul care tocmai se naște între cele 3 personaje arată că furia, ca forță de distrugere și disoluție a fericirii familiei, ar fi putut avea la origine dorința de răzbunare pentru acea cădere în mortalitate, ascunsă în spatele Îndrăgostitului. Cumva, această arcana urmată de cea a Șaretei, mi-a amintit și de mitul căderii lui Phaeton, fiul lui Helios, primul soare și al oceanidei Clymene, care s-a încăpățânat să conducă trăsura tatălui său, fără să fie capabil să o stăpânească. A scăpat caii de sub control, când apropiindu-se prea mult de pământ, pârjolindu-l, când îndepărtându-se, înghețându-l, până ce a fost ucis de fulgerul lui Zeus, fiindcă periclita întreaga creație.

Din arcanele însumate ale Îndrăgostitului și Șaretei se formează Arcana fără nume XIII (6+7=13), expresie a furiei și dorinței de răzbunare cauzate de căderea din Paradis dar și simbol dureros al răscumpărării greșelilor prin suferință și al purificării spirituale necesare pentru întoarcerea la originile iubirii.

Îndrăgostitul, ispitit de Eros, reprezintă și EROUL pe cale să pornească într-o aventură periculoasă pentru care încă nu se simte suficient de bine pregătit. Și de acolo ezitarea care transformă treptat iubirea într-o furie auto-distructivă, într-un adevărat iad, unde un Diavol mocnește și crește din interiorul lui. Între cele două extreme, de foc și de gheață, familia poate deveni demonică atunci când este confruntată cu patimile furiei, geloziei, urii, răzbunării sau o închisoare cu ziduri reci de piatră, atunci când rămâne închistată în dogme și prejudecăți. Cu Șareta eroul va avea de învățat să controleze caii emoțiilor, fără să-i conducă la război, spre dezastru iar cu Justiția va trebui să discearnă dreapta masură, să CUMPĂNEASCĂ atent alegerile pe care urmează să le facă pe traseul lui dintre cer și pământ. De cealaltă parte, la finalul primului ciclu al aventurii lumești, îl așteaptă Eremitul, unde 6-le ajuns înțelept se răstoarnă și se preschimbă în 9. Încadrându-i tot acest traseu, Papa și Eremitul par uriași în comparație cu personajele din arcana Îndrăgostitului. Față în față, privindu-se gânditori dar într-un fel și amuzați, peste capetele micilor eroi, cei doi bătrâni mari maeștri din Tarotul de Marseille, deși par oarecum asemănători, sunt în esență foarte diferiți.

Papa stă așezat pe un tron impunător și poartă pe cap o coroană impresionantă, de fidel mesager al Soarelui oracular al sorții, căci 5 este jumătatea lui 10, Roata Fortunei. Dar la vârful coroanei lui papale DOMINĂ DOMINA, doamna mărilor, o mica Lună plină așezată peste o semilună. Este urmărit de discipoli, jucând în mod evident un rol social de îndrumător spiritual. Cu toate acestea, câteva elemente în economia arcanei atrag atenția asupra secretomaniei lui: gura îi este închisă cu un X, părul alb, simbol al cunoașterii transcendentale, este legat de ambele părți ale feței, sceptrul pe 4 nivele corespunzătoare coroanei, ținut cu stânga înmănușată, se îndreaptă spre cer dar se sprijină pe capul PLECAT al unui discipol îngenuncheat, mâinile lui sunt întoarse spre sine și sunt însemnate de cruci. În ansamblul lui, Papa reprezintă tatăl sever și autoritar care destăinuie din cunoașterea universală, din TOT, numai atât cât consideră că merită un enoriaș păcătos, ORDOnat la locul potrivit într-o ierarhie dogmatică.

Pe de altă parte, Eremitul, cu capul lui rotund, de Lună plină, fără nici un fel de acoperământ decât pletele și barba de un albastru transLUCID, ca apele curgătoare ale unui râu, ca mesager al Lunii, căci 9 este jumătatea lui 18, se înalță DREPT, la marginea unui Soare care trece spre apus. Și pentru că noaptea se apropie, în locul sceptrului multi-etajat, el ține la nivelul ochilor un lămpaș multicolor HEXAgonal, cu 6 fețe EGALE (3 vizibile, 3 invizibile), ca lumina conștiinței lui să pătrundă cât mai departe în cețurile timpului trecut. Fluxul verde al vieții îi curge de la gât, de sub faldurile pelerinei în toate culorile înserării, cu gluga roșie lăsată pe spate, până-n pământul pe care își sprijină toiagul ca un șarpe înțepenit cu capul în dreptul plexului solar. Gura Eremitului pare ascunsă în barbă, mâna stânga albastră dar fără mănușă este îndreptată spre pământ iar cu dreapta orientată spre exterior luminează întunericul care-l învăluie pe la spate. Eremitul este un pustnic care se ridică deasupra pustietății lumii, dispus să-și împărtășească TELEPATIC cunoașterea, de la minte la minte, cu modestie și sinceritate, celor care se conectează pe frecvența lui singuratică, UNICĂ. Eremitul reprezintă tatăl absent în manifestare, ascuns în Sine însă ocrotitor și vindecător în spirit, asociat cel mai frecvent cu însuși dumnezeu.

Prin urmare, de la Papă la Eremit, drumul trece, fără îndoială, prin Îndrăgostit și familia lui devenită disfuncțională, soarele conștiinței pendulând neîncetat între 6 și 9, ca o elice care învârte neobosită motorul vieții, într-o succesiune de răsărituri și apusuri. Destinul evolutiv al EROului depinde pe de o parte de dezlegarea de Diavol, generat prin însoțirea cu un Papă care manipulează soarta prin Roata Fortunei (5+10=15), pe de altă parte de eliberarea Eremitului blocat în Sine, între zidurile-oglinzi ale Casei Dumnezeu, de către Îndrăgostiții ignoranți, cu nenumărate fețe, condiționați de Soartă, agățați împreună, soț și conSOARTĂ, pe Roata Fortunei (6+10=16). Atunci când 15 se reduce la 6 iar 16 la 7, Șaretei i se deschide calea spre realizarea de Sine, EROII pierduți ies din labirintul oglinzilor în care erau incapabili să se mai recunoască, se MÂNTUiesc, se regăsesc în Sine, reîntorcându-se îndrăgostiți în Rai, în sânul sfintei fericite familii, reconstituite în integralitatea ei, mamă, tată-fiu, fiică. Până la urmă, scopul întregii călătorii în conȘTIINȚA solară va fi fost trezirea spirituală. Săgeata erotică se transformă în trompeta grației divine și muzica astrelor răsună în urechile eroilor îndrăgostiți de adevăr. Atunci paradigma oglinzilor deformate ale Peștilor, tată, fiu, duh sfânt, din care mama și fiica au fost VOLATILIZATE timp de milenii, se preface în cioburi de timp, în pulbere strălucitoare de stele împrăștiate în spațiul nocturn, ca niște amintiri pline de învățăMINTE.

“The family is the test of freedom; because the family is the only thing that the free man makes for himself and by himself.”
Familia este testul libertății; pentru că familia este singurul lucru pe care omul liber îl face pentru sine și de unul singur.
Gilbert K. Chesterton (scriitor și filozof englez, n 29.05.1874, Putere XI cu Soarele în Gemeni, pe arcana Împăratului IIII, în anul Puterii XI)

“Silence is the mother of truth.
Tăcerea este mama adevărului.
Benjamin Disraeli (politician britanic conservator, n. 21 dec 1804, Lumea XXI cu Soarele pe arcana Temperanței XIIII)“

Sunt câteva arcane în Tarotul de Marseille care “vorbesc“ despre valoarea cu-vântului și predau lecția tăcerii. Iar prima dintre ele, și poate cea mai semnificativă, este Magicianul I, copilul solar, nostalgic și îngândurat, care stă BINE așezat pe “limba“ pământului. Piciorul stâng înainte și mâna stângă ridicată simbolizează faptul că e condus de inimă. Cu toate acestea, piciorul drept ca un punct de echilibru sub pălăria infinită, arată că arta lui se sprijină pe inteligență și o putere mentală extinsă, concentrată în micul soare din mâna dreaptă. Prin urmare, Magicianul vorbește din inimă dar trebuie să învețe și să tacă, pentru că, dacă nu este atent, se poate înTÂMPLA să-l ia “gura pe dinainte “! Încărcate fiind de magie, cuvintele în gura Magicianului primesc o greutate și o însemnătate deosebite, obligându-l să devină responsabil cu tot ceea ce exprimă. “Vorba multă sărăcia omului“ ar trebui să fie deviza lui iar tăcerea să-i strălucească în aurul de la mâna dreaptă. Orice mag ar trebui să gândească de 2 ori înainte de a vorbi, pentru că, din păcate, vorbele aruncate în pripă nu mai pot fi luate înapoi și se pot întoarce împotrivă-i. Spre exemplu, un Mag conștient de puterea LIMBII lui nu și-ar permite să blesteme, să mintă, să înșele, să manipuleze, să se certe, să CONTRA-zică, să bârfească, să vocifereze, să NEGE… El își AFIRMĂ scurt și la obiect dorințele creatoare, doar în relație cu Universul: SĂ FIE LUMINĂ! Iar atunci soarele conștiinței i se aprinde de fiecare dată în mână. Domeniul de viață în care se află Magicianul într-o hartă natală poate fi făcut din vorbe. Însă, atenție, doar AFIRMAȚII, concise, clare și ROSTite din inimă!

Următoarea arcană înzestrată cu magia cu-vântului ar fi Roata Fortunei X, un Magician devenit SFINX cu puteri decizionale înzecite! De răspunsurile la întrebările lui existențiale tăioase și provocatoare depinde soarta. Roata pe care o supraveghează nemișcat și intransigent stă așezată pe apele mișcătoare ale timpului, ale memoriei universale. Pelerina-i înaripată ascunde o înțelepciune transcendentală. Gura îi este ferecată, desenată ca o linie subțire, fină, sub care se scurge un fir nocturn de visare, comunicările lui fiind telepatice. Nările larg desfăcute miros orice urmă de emoție, oricât de subtilă. Cei 3 ochi și urechile de un albastru închis, deși întunecate, pătrund dincolo de aparențe. Tăcerea Sfinxului este profundă și neliniștitoare și la ea se răspunde prin tăcere. Căci se cuvine să TACI, atunci când nu auzi întrebările cu adevărat… că altfel ți se ia capul. Dacă vorbește gura fără tine, mai dă o tură prin Lume, mai învârte roata sorții, mai învață despre spiritul și sufletul tău ce încă nu ai aflat și întoarce-te la MONOLOGUL cu Sfinxul atunci când vei fi BINE pregătit.

“Ca un sfinx, mut încă şi cu ochii închişi, stă anul viitor înaintea noastră, dar ştim bine că multe are de zis, cumplite sunt enigmele ce le va rosti, că în prăpastie va cădea cel ce nu va fi în stare să le deslege… “ scria Eminescu în articolul “La un an nou”, publicat în “Timpul”, la 1.01.1883!

Iar deasupra tuturor tronează încă și mai misterioasă LUNA, tăcerea absolută ce se exprimă prin emoții! Ea transformă toate cuvintele în inspirație pură, ca niște picături de rouă cosmică într-o ploaie multicoloră ce cade spre pământ în nopțile senine. Șoaptele ei se adresează exclusiv spiritului și sufletului, simțurilor extinse în VĂZ-DUH ca niște antene, prinse pe vârful limbii și înghițite ca un elixir de viață BUNĂ. Magia ei este când înCÂNTĂTOARE, inefabilă, fermecătoare, ascunsă în susurul apelor, în foșnetul fruzelor, în vîjîitul vântului, în valurile mării, în trilurile păsărilor când, dimpotrivă, înspăimântatoare, trosnind de furie în vuietul furtunii, ropotul ploii, urletul lupilor… Luna se exprimă în extreme, când blajină și ocrotitoare, când furioasă și răzbunătoare. Și de aceea singurul mod de a te înțelege cu ea este atenția plină respect și devoțiune. Pentru că furiile ei sunt întotdeauna JUSTificate, determinate fiind de confruntările din subconștientul colectiv dar sunt trecătoare. Nu stă la discuții și nu este dispusă să asculte argumente ci se mișcă repede dintr-un plan dușmănos într-altul prietenos, fără avertizare. Caracterul ei atât de vulcanic, imprevizibil și schimbător este cauzat de faptul că Luna poartă înregistrată în Sine întreaga istorie emoțională a umanității, TOATĂ cartea vieții, cum spune Eminescu:

“Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.“

Tăcerile Lunii pot fi însă profund revelatoare atunci când le petreci în tăcere și contemplare.

 “Silence is true wisdom’s best reply.”
Tăcerea este cel mai bun răspuns al adevăratei înțelepciuni.
Euripides