EROS și AFRODITA
Afrodita ERA perla prețioasă a C(O)RO(A)NEI împărăției tatălui Cronos în Timpul EreMitic al neamului de aur (Chryson Genos).
Zeița frumuseții și a iubirii era adesea supranumită „Cea de Aur” (Afrodita Hrisea) datorită strălucirii și perfecțiunii sale. În antichitate, aurul simboliza nemurirea, ca atribut al divinității.
Potrivit miturilor antice (Hesiod), Afrodita s-ar fi născut din spuma mării (aphros) în apropierea insulei Cipru. A apărut plutind pe o SCOICĂ sidefată, pe valurile oceanului, până la țărm. Scoica a devenit astfel unul dintre simbolurile sale sacre fundamentale și o regăsim ca marcaj (scoica pelerinului) în cunoscutul pelerinaj al iubirii, supranumit Il Camino (drumul), al cărui traseu nu se oprea în trecut la Santiago de Compostella ci ducea până la FinisTerre, până la Capătul Lumii.
Liniile geometrice ale scoicii Afroditei radiază precum razele soarelui care răsare sau apune în mare și converg într-un singur punct, reprezentat în Tarotul de Marseille de arcana Lumii, cu numărul 21, ca finalitate a unei călătorii inițiatice spre DRAGOstea.
De acolo s-ar putea să provină, în CHEIE ezoterică – cea pe care o vedem în mâna Eremitului, cu care ține lămpașul și care desenează subtil în PALMA lui, un trup de femeie de la talie în jos – expresia ”Toate drumurile duc la Roma”, unde Roma citit invers se transformă în Amor!
Există o conexiune profundă între dinamica drumului spre Compostella (câmpul de sub MAREA STEA … a iubirii) și legăturile romantice, de iubire care se nasc în timpul sau în urma pelerinajului. Se spune că găsirea sufletului pereche ar fi un fenomen real și surprinzător de frecvent, ca dar al Afroditei pentru pelerinii merituoși, ce reușeșc să depășească toate înCERCările la care sunt supuși.
Dar, iubirea adevărată (reprezentată de zeiță) se naște doar din apele limpezi ale propriei transformări interioare, așa că, nu poți găsi un suflet pereche până când nu îți regăsești propriul suflet. Abia atunci când un OM devine complet liber și împăcat cu sine, se transFORMĂ într-un „magnet” pentru o altă energie similară.
În Tarotul de Marseille această integrare a adevărului personal, dezbrăcat de orice mască sau ascunzișuri, este reprezentat de femeia goală din arcana XVII, ce stă pe un camp, sub cerul dominat de o STEA proeminentă (Compostella), care arată direcțiile cardinale. Îmi place să numesc această arcană Raiul, din franceză Le Toille, care are mai multe conotații subtile:
Iar pentru că direcțiile cardinale sunt reprezentate de cei 4 titani care au colaborat la castrarea cerului, putem presupune că, acea stea strălucitoare din centrul arcanei, ar fi POLARIS. Din perspectivă mitologică, ar face referire la titanida Phoebe, ”cea strălucitoare”, lumina intelectului și ghidul călătorilor pe MaRhea învolburată. Ea era soția titanului Coeus, asociat cu Steaua Regulus, gardianul Nordului, steaua legii.
Polaris a fost supranumită în vechime și Rosa Stelelor iar lumina ei nocturnă, nemișcată de milenii pe cerul nopții, arată fără greș Nordul! Și aici cele 2 simboluri, Polaris și Afrodita, se întâlnesc pentru că planeta asociată Afroditei în astrologie este Venus. Se știe că, atunci când este privită de pe Pământ (din perspectivă geocentrică), mișcarea planetei Venus pe cer desenează un model geometric perfect în formă de floare cu 5 petale (pentagrama) pe parcursul unui ciclu de 8 ani. Roza lui Venus! Această structură florală cerească a influențat direct modul în care popoarele antice au conceput diagramele stelare de orientare. Când navigatorii din vechime au creat primele hărți maritime, au adaptat această stea cu 8 colțuri pentru a marca cele 8 vânturi principale din Mediterană (Boreas, Zephyrus etc.). Astfel, „Roza Stelelor” a devenit „Roza Vânturilor”.
Revenind la mitul străvechi al nașterii Afroditei, cine o întâmpină și o primește pe zeiță, imediat ce ajunge la țărmul visat?
EROS, forța primordială cea mai bătrână din Univers, primul născut din oul depus de Erebus în sânul întunericului Nyx (Aristofan), focul înaripat de la miezul noptii, energia primului SORE, care exprimă principiul cosmic de coeziune. El își asumă rolul de protector și ghid al Afrodiei în Lumea proaspăt creată.
Până la nașterea Afroditei, Eros acționa ca o forță brută care împingea elementele naturii să se unească (ca atunci când Geea s-a unit cu Uranus). Când a apărut Afrodita, Eros a găsit în ea forma perfectă, idealul estetic prin care această atracție universală putea deveni armonie, grație, cultură și înțelepciune. Însoțind-o pe Afrodita din prima secundă, Eros a ajutat la stabilirea „puterii și a sorții” pe care zeița urma să le aibă printre oameni și zei.
Dacă Eros a primit-o pe Afrodita și a înzestrat-o cu forța de atracție, cele 3 Hore, simboluri TEMPOrale, forțele primordiale ale naturii, au fost cele care au transformat-o într-un ideal cultural, oferindu-i zeiței atributele feminității seducătoare. Au îmbrăcat-o în haine nemuritoare, țesute cu parfumuri de flori, i-au pus coroană și podoabe din aur și pietre prețioase.
Împodobirea Afroditei de către Hore simbolizează faptul că frumusețea și dragostea au nevoie de timpul potrivit și de ordine pentru a înflori. De fiecare dată când Afrodita se plimba pe pământ în Epoca de Aur, Horele o însoțeau făcând ca florile să răsară instantaneu sub pașii ei, menținând o primăvară eternă.
Din alaiul ei mai făceau parte și cele 3 grații:
- Aglaia (Splendoarea). Personifica strălucirea estetică, frumusețea fizică orbitoare și gloria podoabelor.
- Thalia (Voia Bună / Înflorirea). Reprezenta belșugul vieții, prospețimea tineretii și bucuria sărbătorilor.
- Euphrosyne (Bucuria / Încântarea). Simboliza seninătatea sufletească, râsul curat, dansul și plăcerile împărtășite.
Afrodita este ilustrată în Tarotul de Marseille în misterul cu numărul 3, fiind ea însăși o personificare a spațiului în care se întâlnesc cele 3 dimensiuni ale creației: MATerie (pământ și apă/trup), spirit (foc/aur), suflet (aer/flori). În arcana ei se poate observa și scoica de aur de sub mâna cu care ține sceptrul de Împărăteasă.
Sosirea Afroditei în împărăția tatălui Cronos, deși ca urmare a unui act violent de castrare, a bucurat SUFLETUL GEEI cu iubire, însuflețind întreaga LUME a LUMINII.
”Există mai multe feluri de iubire. Unul dintre ele este o manifestare egoistă, meschină și avidă, ce folosește iubirea pentru a-și hrăni propria importanță. Acesta este tipul de iubire urât și paralizant.
Celălalt fel este o revărsare a tot ce e bun în tine — a bunătății, a considerației și a respectului; nu doar a respectului social, manifestat prin bunele maniere, ci a acelui respect mai profund, care înseamnă să recunoști în celălalt o ființă unică și valoroasă.
Primul fel te poate îmbolnăvi, te poate face meschin și slab, în timp ce al doilea poate scoate la iveală în tine o forță, un curaj, o bunătate și chiar o înțelepciune pe care nu știai că le ai.” (”La Răsărit de Eden”, John Steinbeck)