“Silence is the mother of truth.
Tăcerea este mama adevărului.
Benjamin Disraeli (politician britanic conservator, n. 21 dec 1804, Lumea XXI cu Soarele pe arcana Temperanței XIIII)“
Sunt câteva arcane în Tarotul de Marseille care “vorbesc“ despre valoarea cu-vântului și predau lecția tăcerii. Iar prima dintre ele, și poate cea mai semnificativă, este Magicianul I, copilul solar, nostalgic și îngândurat, care stă BINE așezat pe “limba“ pământului. Piciorul stâng înainte și mâna stângă ridicată simbolizează faptul că e condus de inimă. Cu toate acestea, piciorul drept ca un punct de echilibru sub pălăria infinită, arată că arta lui se sprijină pe inteligență și o putere mentală extinsă, concentrată în micul soare din mâna dreaptă. Prin urmare, Magicianul vorbește din inimă dar trebuie să învețe și să tacă, pentru că, dacă nu este atent, se poate înTÂMPLA să-l ia “gura pe dinainte “! Încărcate fiind de magie, cuvintele în gura Magicianului primesc o greutate și o însemnătate deosebite, obligându-l să devină responsabil cu tot ceea ce exprimă. “Vorba multă sărăcia omului“ ar trebui să fie deviza lui iar tăcerea să-i strălucească în aurul de la mâna dreaptă. Orice mag ar trebui să gândească de 2 ori înainte de a vorbi, pentru că, din păcate, vorbele aruncate în pripă nu mai pot fi luate înapoi și se pot întoarce împotrivă-i. Spre exemplu, un Mag conștient de puterea LIMBII lui nu și-ar permite să blesteme, să mintă, să înșele, să manipuleze, să se certe, să CONTRA-zică, să bârfească, să vocifereze, să NEGE… El își AFIRMĂ scurt și la obiect dorințele creatoare, doar în relație cu Universul: SĂ FIE LUMINĂ! Iar atunci soarele conștiinței i se aprinde de fiecare dată în mână. Domeniul de viață în care se află Magicianul într-o hartă natală poate fi făcut din vorbe. Însă, atenție, doar AFIRMAȚII, concise, clare și ROSTite din inimă!
Următoarea arcană înzestrată cu magia cu-vântului ar fi Roata Fortunei X, un Magician devenit SFINX cu puteri decizionale înzecite! De răspunsurile la întrebările lui existențiale tăioase și provocatoare depinde soarta. Roata pe care o supraveghează nemișcat și intransigent stă așezată pe apele mișcătoare ale timpului, ale memoriei universale. Pelerina-i înaripată ascunde o înțelepciune transcendentală. Gura îi este ferecată, desenată ca o linie subțire, fină, sub care se scurge un fir nocturn de visare, comunicările lui fiind telepatice. Nările larg desfăcute miros orice urmă de emoție, oricât de subtilă. Cei 3 ochi și urechile de un albastru închis, deși întunecate, pătrund dincolo de aparențe. Tăcerea Sfinxului este profundă și neliniștitoare și la ea se răspunde prin tăcere. Căci se cuvine să TACI, atunci când nu auzi întrebările cu adevărat… că altfel ți se ia capul. Dacă vorbește gura fără tine, mai dă o tură prin Lume, mai învârte roata sorții, mai învață despre spiritul și sufletul tău ce încă nu ai aflat și întoarce-te la MONOLOGUL cu Sfinxul atunci când vei fi BINE pregătit.
“Ca un sfinx, mut încă şi cu ochii închişi, stă anul viitor înaintea noastră, dar ştim bine că multe are de zis, cumplite sunt enigmele ce le va rosti, că în prăpastie va cădea cel ce nu va fi în stare să le deslege… “ scria Eminescu în articolul “La un an nou”, publicat în “Timpul”, la 1.01.1883!
Iar deasupra tuturor tronează încă și mai misterioasă LUNA, tăcerea absolută ce se exprimă prin emoții! Ea transformă toate cuvintele în inspirație pură, ca niște picături de rouă cosmică într-o ploaie multicoloră ce cade spre pământ în nopțile senine. Șoaptele ei se adresează exclusiv spiritului și sufletului, simțurilor extinse în VĂZ-DUH ca niște antene, prinse pe vârful limbii și înghițite ca un elixir de viață BUNĂ. Magia ei este când înCÂNTĂTOARE, inefabilă, fermecătoare, ascunsă în susurul apelor, în foșnetul fruzelor, în vîjîitul vântului, în valurile mării, în trilurile păsărilor când, dimpotrivă, înspăimântatoare, trosnind de furie în vuietul furtunii, ropotul ploii, urletul lupilor… Luna se exprimă în extreme, când blajină și ocrotitoare, când furioasă și răzbunătoare. Și de aceea singurul mod de a te înțelege cu ea este atenția plină respect și devoțiune. Pentru că furiile ei sunt întotdeauna JUSTificate, determinate fiind de confruntările din subconștientul colectiv dar sunt trecătoare. Nu stă la discuții și nu este dispusă să asculte argumente ci se mișcă repede dintr-un plan dușmănos într-altul prietenos, fără avertizare. Caracterul ei atât de vulcanic, imprevizibil și schimbător este cauzat de faptul că Luna poartă înregistrată în Sine întreaga istorie emoțională a umanității, TOATĂ cartea vieții, cum spune Eminescu:
“Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.“
Tăcerile Lunii pot fi însă profund revelatoare atunci când le petreci în tăcere și contemplare.
“Silence is true wisdom’s best reply.”
Tăcerea este cel mai bun răspuns al adevăratei înțelepciuni.
Euripides
