Șarpele care își înghite coada (II)

Conexiuni (continuare la articolul https://carteamagului.ro/tarot/sarpele-care-isi-inghite-coada-i/)

Așadar, până în 26.03.2028, toată Lumea are nodurile de destin pe arcana 17, Raiul, adevărul eliberator, la NN și arcana 7, Șareta, schimbarea de direcție, la NS. Anul 2028 este anul Roții Fortunei (28=2+8=10), patronat de Spânzurat (2+2+8=12), ceea ce presupune o schimbare de perspectivă care ar urma să aibă loc în tot acest interval.

Conexiunea principală dintre aceste concepte este procesul de transformare spirituală, evoluție karmică și trezire a conștiinței, toate fiind reprezentate simbolic prin dinamica șarpelui. În astrologia vedică, mitologie și ezoterism, aceste elemente se unesc în Kundalini, pentru a descrie călătoria sufletului de la ignoranță la iluminare.

Să vedem cum se conectează cele 3 direcții de evoluție despre care am vorbit:

  1. Rahu și Ketu: Șarpele cosmic al destinuluiÎn astrologia vedică (Jyotish), Rahu și Ketu sunt Nodurile Nord și Sud ale Lunii, numite și „nodurile de destin”. Mitologia hindusă explică apariția lor prin povestea lui Svarbhanu, „lumina Atmei (sufletului)” sau ”lumina conștiinței” care ar fi fost divizată între cap, Rahu, mintea întunecată, înfometată de informații, bunuri materiale, mâncare și diferite alte lucruri considerate valoroase la NN, la miază-noapte și Ketu, coada ca o torță spirituală călăuzitoare, detașarea, la NS, la miezul zilei, menită să facă lumină în întunericul din cap.  Capul fără corp nu poate reține nimic și astfel, oricât ar consuma tot gol rămâne. Împreună, Rahu și Ketu formează un singur șarpe cosmic care împarte harta astrală în două și dictează axa evoluției tale.
  • Șarpele care își înghite coada (Ouroboros). Simbolul străvechi al șarpelui reprezintă natura ciclică a timpului, a karmei și a reîncarnării. Legătura cu axa nodurilor este simbolizată de faptul că Rahu (capul) aleargă mereu după dorințe, în timp ce Ketu (coada) reprezintă finalul și detașarea. Când cele două se unesc spiritual, adică atunci când coada își LUMINEAZĂ și înțelege capul ciclul reîncarnărilor, cauzat de uitare (întunericul din cap), se încheie. Ouroboros arată că începutul și sfârșitul sunt unul și același lucru: pentru a evolua, trebuie să integrăm și să „mistuim” karma trecută (Ketu) prin acțiunile prezente (Rahu).
  • Kundalini: Șarpele interior al trezirii spirituale. În tradiția tantrică și yoghină, Kundalini este energia spirituală latentă, reprezentată ca un șarpe încolăcit de trei ori și jumătate la baza coloanei vertebrale (în chakra rădăcină, Muladhara).

Cuvântul kundalini provine din limba sanscrită, de la termenul kundal, care înseamnă „răsucire” sau „buclă”. Kundalinī se traduce prin „cea încolăcită” sau „cea circulară”, o energie cosmică adormită, închipuită ca un șarpe încolăcit de trei ori și jumătate la baza coloanei vertebrale. În tradiția hindusă, această energie reprezintă puterea divină feminină sau Shakti.

Cuvântul „Tantra” provine din limba sanscrită și înseamnă în mod literal „țesătură”, „urzeală” sau „război de țesut”. Etimologic, termenul este format din două elemente:

  • Tan: Rădăcina verbală care înseamnă „a țese”, „a se propaga”, „a se extinde” sau „a întinde”.
  • Tra: Sufixul care indică un „instrument” sau un „mijloc”. Combinate, sensul inițial și metaforic devine „instrumentul prin care se țese sau se extinde cunoașterea”.

Prin urmare, nodurile de destin sunt conținute în însuși corpul uman. Nodul Sud (Ketu) este strâns legat de baza coloanei și de trecut, locul unde energia Kundalini stă adormită, la chakra rădăcină, în dreptul organelor sexuale. El reprezintă potențialul spiritual ascuns în energia erotică. În partea opusă, Nodul Nord (Rahu) acționează ca forța de atracție (dorința de evoluție) care forțează această energie să se trezească și să urce prin canalul central (Sushumna). Pe măsură ce Kundalini urcă și străpunge chakrele (roțile timpului aliniate în corpul uman ca centre de putere), ea transformă dorințele materiale (Rahu) în înțelepciune spirituală și eliberare (Ketu). Când Kundalini ajunge în creștetul capului (Sahasrara), dualitatea dispare. Este momentul în care „șarpele cosmic” se închide perfect, la fel ca Ouroboros, realizând fuziunea dintre conștiința individuală și cea universală.

Și oare cine face ca aceste 2 forțe opuse dar complementare să se conecteze, astfel încât capul să se poată uni, să se reîntregească cu coada?

Revenind la mitologia greacă, îl găsim pe Hermes, mesagerul zeilor, al cărui nume semnifica ”piatră de hotar” și era reprezentat la granița dintre 2 teritorii ca un stâlp cu capul zeului la vârf, cu o față zâmbitoare, în extaz și un penis în erecție, în relief, la bază!  Reflectă cele 2 extreme de la Sud (jos) la Nord (sus), în sensul că trebuie să cobori ca să reușești să urci. Din această perspectivă, ce este capul întunecat și ce este coada luminoasa? Pentru că în mod clar poartă semnificații sexuale explicite. Deci granița dintre lumea zeilor, lumea oamenilor și lumea morților e păzită de acest misterios mesager care patronează de altfel și cam toate ordinele oculte, HERMEtice!

Semnul distinctiv al lui Hermes era caduceul format din 2 șerpi încolăciți pe un cioMAG, care se termina cu o SFERĂ înaripată!

În plus, stâlpul pe care se crede că ar fi fost răstignit Cristos, alt mesager divin, înainte de a fi PREFĂCUT în cruce, se numea stauros, care în limba română are echivalentul de a ”sta”. Sensul etimologic ar fi de ”a sta ridicat, a se ridica ferm”!

Cumva toată această poveste face referire și la uniunea seXuală dintre feminin și masculin, dintre întuneric și lumină, forțele care creează universul, îl guvernează și îl mențin VIU prin forța lor de atracție.

Și acum cireașa de pe tortul ANIversar:

În ziua de 5.10.2026 la h14:50 vom avea pe cer HermAfrodita, conjuncția dintre Venus și Mercur, în Scorpion, zodia sexualității, a vieții și morții, când se va forma și o frumoasă piramidă cu vârful pe Uranus în Gemeni, la 5:27 grade, pe Împăratul cu CAPUL ILUMINAT!

Mai multe despre asta în următorul episod… (va urma)