“Right is right even if everyone is against it and wrong is wrong even if everyone is for it. “ / Binele este bine chiar dacă toți sunt împotriva lui și răul este rău chiar dacă toți sunt pentru el. – William Penn (scriitor englez, n. 14.10.1644, Temperanța XIIII, cu Soarele în zodia Balanței, pe arcana Puterii XI, luna Roții Fortunei, secolul Casei Dumnezeu XVI, anul Justitiei VIII )
28.06.2022 (6-10-6) Pentru noile vechi începuturi…
Acesta ar putea să fie ultimul articol din seria dedicată Îndrăgostitului, în avanpremier(e)a Lunii noi în domiciliul din zodia Racului, chiar pe arcana Îndrăgostitului, de ziua Puterii XI (29.06.2022), ca o înCERCare de reîntoarcere ACASĂ! … Sau nu…
Ca un preambul, reamintesc modul de alcătuire a simbolurilor grafice care formează numerele pe cărțile din Tarotul de Marseille. La început a fost vorba doar de UNU, cu-VÂNTUL, linia verticală care unește cerul cu pământul și care se prezintă ca un copil Magician. Mai departe, toate celelalte numere rezultau din însumarea lui repetată. Iar la origine, acest UNU, ca prim element care a ieșit din TOTUL sau NIMICUL arcanei fără număr reprezenta focul, dorința arzătoare de A FI, de a intra în jocul universal al creației. Până la Împărat, fiecare arcană creștea cu câte o putere magică: Papesa adăuga focului Magicianului memoria apei, generând cartea vieții și oul primordial, Împărăteasa forma pământului, generând ființa întrupată, LUMEA iar Împăratul viteza gândului, înzestrând ființa cu capacitatea de a proiecta, cu imaginație. Dar odată cu Papa V se întâmpla un fenomen extra-ordinar: doar 2 linii EGALE se înclinau una spre cealaltă, unindu-se într-un punct în partea de jos și formând un unghi care se deschidea în sus, înspre cer, spre infinit, ca și cum toată puterea celor 4 elemente anterioare ar fi fost conCENTRATĂ în acel unic punct țintuit la pământ. Și de acolo pornea experiența ființei primordiale în dimensiunea materială, din cauza dorinței de (auto)cunoaștere. Din acest PUNCT de vedere, arcana Îndrăgostitului era formată din arhetipul Papei (ghidul interior) cumulat cu cel al Magicianului, VI, dar un Magician care și-a exteriorizat dorința, EROSUL și prin aceasta s-a supus Morții, rămânând înțepenit în imposibilitatea de a alege între 2 entități feminine arhetipale, separate între trecut și viitor, între înainte și după căderea din Rai, într-un veșnic balans traumatic, amețitor, care a dus în cele din urma la formarea Roții Fortunei, X. Și așa s-a ajuns în situația ca Justiția VIII și Roata Fortunei X să țină între ele, între libertatea (responsabilitate CONSIMȚITĂ) și necesitatea (responsabilitate IMPUSĂ), soarta lui Dumnezeu, oglindit din Îndrăgostit (69)! Diferențele dintre cele 2 reprezentări ale dreptății divine, din arcanele VIII și X, sunt însă esențiale:
- Justiția este INTERIORIZATĂ, perfect conștientă de sine, privește DREPT în față cu ochii LARG DESCHIȘI și își cântărește singură, cu luciditate, faptele și consecințele lor, retezând fără EZITARE răul identificat din rădăcină și echilibrând în permanență balanța întrupării, cu atenție și precizie.
- Roata Fortunei și-a exteriorizat dreptatea, la fel ca și Îndrăgostitul Erosul și a transformat-o într-un Sfinx IMPENETRABIL, misterios și invizibil, care stă deasupra oceanului universal al timpului, tulburat de emoții furtunoase și periclitează viața eroilor agățați de o roată instabilă, incapabili de a-și mai controla direcția.
Am auzit de multe ori în această lună a Îndrăgostitului, de la personaje din cele mai diferite, expresia „las lucrurile să curgă„, ca o formulă de capitulare în fața sorții. Și m-a izbit un fapt surprinzător: că de fapt, oamenii renunță de bună voie și nesiliți de nimeni la liberul arbitru atunci când se află în situații de viață pe care nu le pot înțelege și gestiona. Formulele „dă-mi DOAMNE ce e mai bine pentru mine„ sau „facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ„ sau „înger, îngerașul meu… „ și altele de acest fel, ca rugăciuni sau invocații, sunt cu siguranță practici îndelung exersate de renunțare și delegare a dreptului de a decide asupra propriei vieți către o instanță exterioară, superioară, identificată ca Dumnezeu. Iar din acel moment, Roata Fortunei, soarta, intră în acțiune fără drept de apel și poate chiar până la finalul unei vieți liberul arbitru nu mai poate fi reCÂȘTIGAT iar personajul întrupat intră pe pilot automat, condus din umbră de așa-numite SINCRONICITĂȚI, asupra cărora nu are nici urmă de control. E bine? E rău? Ce aș putea să spun este numai că, în cele mai multe situații, ar fi necesar, din cauza lipsei de discernământ a ACTORULUI principal! Dar asta m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva însăși soarta, ca renunțare la libertatea de a lua decizii PERSONALE sau ca recunoaștere a INCAPACITĂȚII de a face diferența între bine și rău, ar fi obiectul unei ALEGERI sau a unei NEGOCIERI, ce-i DREPT, de cele mai multe ori inconștiente. Și această revelație m-a dus cu GÂNDUL și mai departe: oare, în acest caz, Soarta ar mai fi inevitabilă, așa cum credeam inițial sau dacă te-ai putea CONECTA cu Justiția interioară, ai reuși să-ți asumi și să-ți plătești cu RESPONSABILITATE datoriile și să repari prejudiciile cauzate fără a mai fi împins de la spate de un factor ASTRAL, ai putea să dispui cu adevărat de control asupra propriei vieți? Și atunci, în esență, liberul arbitru s-ar rezuma pur și simplu la alegerea căii conștiente a Justiției interioare (ce ție nu-ți place altuia nu face) sau a căii inconștiente gestionată de Roata Fortunei, ca instanță exterioară de aplicare a legii cauzalității. Singura certitudine ar fi că, ÎNTOTDEAUNA și cu orice PREȚ, până la final, se va face DREPTATE!
“All the world’s a stage, and all the men and women merely players. They have their exits and their entrances; and one man in his time plays many parts.” / Întreaga lume este o scenă, iar bărbații și femeile sunt simpli jucători. Ei au ieșirile și intrările lor; și fiecare om, la vremea lui, joacă multe roluri.” – William Shakespeare
