Este inutil să încercăm să explicăm lingvistic, rațional, originea numelui de Tarot. În schimb, dacă vom căuta înrudirile fonetice vom constata că rezultatele obținute capătă mai mult sens și logică. Astfel Ta-rot, To-ra, Ro-ta, O-ra, Ho-ra fac parte din aceeași familie semantică. Și ce au toate acestea în comun? Roata, cercul sau, mai pe românește țarcul! Și exact asta se reflectă în Tarot: cercul sau țarcul vieții în care 22 de arhetipuri se învârt necontenit. OroBorO sau ORO-H-ORO mai bine zis, șarpele care-și înghite coada ar putea fi o altă ilustrare sintetică a Tarotului, ca un ORO-LOGIU în care se măsoară trecerea ORELOR. Și el ne revelează că, de la arcana Soarelui încolo, coada Șarpelui intră în gura lui și ultimele arcane, la fel ca primele, devin astfel cu dublu înțeles: 19=1, 20=2, 21=3, 22=4. Și mai interesantă devine simbolistica dacă ținem cont că ziua are 24 de ore, adică de 4 x 6 iar arcana VI a Îndrăgostitului marchează în succesiunea de arhetipuri momentul căderii din Rai.
Prin urmare arhetipurile care formează Roata Tare, tăria biblică a cer(c)ului, granița acestui Univers, alcătuiesc totodată și verigile lanțului care închide Viața într-un OU al creației, exact așa cum se vede în arcanele Lumea XXI și Papesa II. Și dacă te întrebi cumva cine a fost mai întâi oul sau găina, din perspectiva Tarotului, ele sunt TOT-UNA, fiindca găina-mamă (N.B. Papesa) are oul în locul capului! Și deci în capul ei ca un ou are loc TOT Universul.
În mitologia greacă, cei doi zei care păzeau porțile Universului erau Hecate-Luna și Hermes-Mercur, mesagerii zeilor tutelari, mama și tatăl primordiali, emoția și gândul, reprezentați în Tarot de Papesa II și Papa V. Cum bine se vede ei stau la distanță unul față de celălalt, nu se înțeleg prea bine fiind întorși cu spatele unul către altul. Papesa privește spre un trecut misterios, în care copilul Magic a ieșit dintr-o gură de rai și șade pe limba ei iar Papa se concentrează șmecher spre viitor, unde un tânăr corupt stă să cadă în Iadul terestru din Soarele Îndrăgostit! Iar mai departe, pe drumul de întoarcere acasă, arcanele XV, Diavolul torționar și XVI, Casa Dumnezeu care cad la rândul lor pe capul Îndrăgostitului reprezintă legăturile și barierele sorții în dimensiunea materială. Jucându-ne din nou cu cuvintele putem transforma ora în sora, sorta, rota, soarta. Iar legăturile Diavolului în la-gât-urile, funia sau furia urii care sufocă iubirea și o închide în posesivitate. Atât Diavolul cât și Casa Dumnezeu descriu în limbajul Tarotului limitările omului. I-am putea asocia din punct de vedere mito-logic cu cele 2 fețe ale lui Horos, arhontele eonului Nous al cărui nume însemna graniță, și apărea în 2 ipostaze, de stâlp și de sferă mental-emoțională, oro-a-rea (ora cea rea) din Mintea Universală care a prins-o și a în-grădit-o pe Sofia-Înțelepciunea. În mitologia egipteană Horus era zeul soare și într-adevăr CIRCuitul lui pe bolta cerească ne măsoară orele vieții. Dacă Diavolul învârte bărbatul și femeia în cercul dependențelor, Casa Dumnezeu îi închide în cubul karmic al lui Saturn, unde dau din colț în colț până ce femeia găsește ușa iar bărbatul găsește curajul de a se arunca în gol cu capul înainte. În mod paradoxal, Diavolul creează în sfera lui unde energiile CIRCulă ușor, în vreme ce Casa Dumnezeu distruge în cubul lui unde energiile stagnează pe la colțuri. Încă și mai paradoxal, casele domnului, bisericile sunt dreptunghiulare dar, de multe ori, au cupolele rotunde! Excepție fac cele cu turnuri ascuțite ca săgețile spre cer. Și ca să mai facem din vorbe istoria mitică, GARD se citește invers DRAG și exact emoțiile sunt pârghiile de control favorite, deopotrivă ale Diavolului și ale Casei Dumnezeu iar DRAC se citește invers CARD și este permisul modern care deschide larg porțile iadului contemporan ultra-tehnologizat. Tot poporul este bine-venit în împărăția iluziilor și minciunilor bine ticluite cu față de adevăr.
În Tarot femeia este reprezentată de Venus-Împărăteasa III iar bărbatul de Marte-Împăratul-IIII. Ei stau față în față între Papesă și Papă dar cu spatele spre părinți, astfel că Împărăteasa ignoră învăță-mintele Papesei iar Împăratul respinge îndrumările Papei.
Aș mai aminti aici o figură legendară fascinantă: vrăjitoarea Circe, arhetip al femeii fatale, fiica lui Helios și a oceanidei Perseis și ucenica lui Hecate. Ea locuia pe insula Aeaea , care evident făcea referire la (G)eea, pământul mamă, într-o pădure, în scorbura rotundă ca un palat dintr-un copac uriaș bătran (pomul vieții), înconjurată de sălbăticiuni îmblânzite. Principala ei abilitate vrăjitorească era că putea transforma oamenii în animale. Numele ei rezonează foarte bine cu CERCul. Se știe de altfel că vrăjile erau realizate de multe ori în interiorul unui cerc magic protectiv. Iar amfiteatrele antice în care se performau actele artistice aveau și ele o formă rotundă, într-un cadru care imita scena vieții, în care spectatorii erau așezați în rânduri circulare în jurul actorilor. Forma a fost păstrată mai târziu din CIRC-urile medievale până în zilele noastre. Viața ca un CIRC capătă astfel semnificații mai oculte decât am fi bănuit. În Tarot pe Circe aș asocia-o cu arcana Puterii XI, discipola Papesei II. Ea poartă pe cap pălăria infinitului, formată din 2 bucle încercuitoare, în care energiile CIRCulă dintr-o parte într-alta într-o mișcare nesfârsită. Și ține la picioare leul feroce al emotivității, îmblânzit de puterea ei mentală colosală.
„Life is a full circle, widening until it joins the cicle motion of the infinit.”
Viața este un circuit complet, care se lărgește până se unește cu mișcarea circulară a infinitului.
Anais Nin (scriitoare cubaneză, n. 21 feb. 1903, Lumea XXI cu Soarele în Pești)
