În ziua opoziției din anul Justiției, 12.02.2026, dintre Spânzurat XII și Papesă II, adică dintre dorința și putința de a AVEA ceva, mi s-a povestit o întâmplare cu două fetițe, Soare și Justiție (Lună), foarte semnificativă din perspectivă arhetipală. Povestea a ajuns la mine în această zi prin intermediul mamei Justiției, Temperanța XIIII, avatar al mesagerului Mercur, cu Soarele din Pești pe arcana Lumii, sub semnul iubirii, compasiunii și înțelegerii și cu nodurile de destin așezate fix pe arcanele II (NN) – XII (NS) în poziție inversată, la gradul 0:21, între Nebun și Lume, între început și sfârșit. Care zic: ca să am ce îmi doresc e nevoie să inițiez Omul în recuperarea libertății sale de acțiune.
Pe scurt, povestea sună cam așa: cele 2 fetițe, Soarele, născută în zi de 19 și Justiția, născută în zi de 26/8, erau aparent prietene. Însă undeva în spatele prieteniei, erau animate amândouă de un puternic spirit de competiție pentru iubire și atenție. Competiția se transformă ușor în combativitate. Și într-o zi, Justiția mergea de mână cu o altă fetiță. Și Soarele, văzându-le și simțindu-se trădată, lovește cu ciudă mâinile împreunate și le separă violent. Încălcare de libertate! Justiția, înfuriată de nedreptate, rupe prietenia cu fetița Soare care, răzbunătoare la rândul ei, prinde ocazia și pune piedică Justiției. Și Justiția cade. În loc de înțelegere și împăcare, cele 2 fetițe, Soare și Lună, ajung la o despărțire dușmănoasă unde nu mai încape nici un dram de prietenie.
ARHETIPURILE
Întâmplarea asta mi-a amintit de căderea arhetipală a Justiției, de la începutul secolului Soarelui, când un mistic englez pe nume Arthur Rider Waite, membru al unei asociații secrete intitulate ”HERMETIC Order of the Golden Down” (Ordinul Zoriior Aurii), precum și al Ritului Masonic Scoțian, a lansat un set de Tarot în care a inversat locurile între arcana Justiției VIII și cea a Puterii XI, JUSTIFICÂND astfel și conSACRÂND magic abuzurile de Putere împotriva Justiției, atât de răspândite în vremurile noastre.
Setul a fost publicat în 1910, deceniul Roții Fortunei, în sincronicitate cu data de naștere a autorului 2.10.1857, care conține, pe de o parte, de 2 ori energia Spânzuratului, adică INVERSAREA SIMBOLURILOR, în zi+lună (2+10=12) și an (5+7=12), pe de alta prin faptul că arcana Puterii XI se reduce numerologic la 2, fiind derivată din Papesă (1+1=2). Iar secolul împreună cu ziua formează Judecata (18+2=20) și această inversiune magică operată asupra roții universale a Tarotului (simbolizată de deceniul 10 din secolul Soarelui 19), care reflectă în Sine structura conștiinței umane, a afectat de atunci încolo discernământul majorității utilizatorilor de Tarot. Până la acea dată, în special cei preocupați de ezoterism, utilizau setul de Tarot de Marseille. Astăzi acesta este aproape necunoscut.
O altă avertizare simbolică apare și în data morții lui Waite, 19.05.1942, de ziua Soarelui XVIIII care i-a pus piedică, unde regăsim o oglindă similară cu cea de la naștere 12-18-12, în forma 24-19-42 (19+5=24), semnalând în centru jocul de SECOLE dintre lună și soare, 18 și 19, precum și dilema Îndrăgostitului , 24/42/6, ca și consecință cauzală, JUSTIȚIARĂ, a morții, reprezentată în arcană de craniul ALB din spatele Erosului. Mai direct spus: competiția și eXclusivismul în iubire atrag degenerarea, disoluția și uitarea!
Atât Justiția cât și Puterea reprezintă în Tarot aspecte ale Lunii, Luna în Fecioară și, respectiv, Luna în Balanță, ceea ce înseamnă că Justiția trebuie să fie PURĂ, CORECTĂ și atentă la detalii iar Puterea ECHILIBRATĂ, BLÂNDĂ și stăpână pe Sine, NU peste alții!
Acum, dacă ne jucâm mai departe cu simbolurile, tatăl fetiței Justiție VIII, este Putere XI, cu o oglindă în data de naștere înrudită cu a lui Waite, 11-12-11 iar mama Temperanță cu oglinda 14-3-14! Ca să vedeti cum Roata universală așează mereu lucrurile la locul lor, folosindu-se, în ultimă instanță, de oameni! … care poate nici habar nu au ce forțe universale servesc prin dinamica dintre ei.
Anul 2026 analizat din perspectiva Tarotului Inițiatic. Numesc astfel acest mod de abordare personal, în care asociez mitologia, astrologia și numerologia cu Tarotul de Marseille, pentru a-l diferenția de Tarotul divinatoriu, popular cunoscut ca ghicit sau dat în cărți. Folosesc exclusiv arcanele majore din setul editat de Jodorowsky la finalul anilor 90 din secolul Soarelui pentru că în el se regăsesc toate simbolurile adunate de-a lungul a 30 de ani din numeroase alte pachete găsite în anticariate. Este un set care conține întrânsul multe alte seturi.
În acest sistem, împart anul în 2 jumătăți: primele două cifre reprezintă secolul și rămân neschimbate timp de 100 de ani, următoarele 2 formează partea mobilă, schimbătoare, deceniile; au mai rămas 74 de ani din secolul Judecății și 3 ani din deceniul Judecății. Deci, în acești ani, până in 2029, ne aflăm de 2 ori sub influența arcanei 20, Judecata. SCOPUL evoluției în toată această perioadă este dezvoltarea disCERNĂmântului, aflarea ADEVĂRULUI eliberator, mai întâi la nivel personal și, apoi, până în 2099 și la nivel colectiv.
Prin urmare anul 2026 combină energiile arhetipului Justiției 26/8 cu cele ale Roții Fortunei 10 format din 26+2=28, în sincronicitate astrală cu faptul că Justiția VIII se află acum pe Nodul Sud, la trecut și Judecata XX, pe Nodul Nord, la viitor. Și pentru mine aceasta constituie o confirmare a faptului că asocierile pe care le fac cu astrologia sunt veridice, fiind susținute astral prin sincronicități de mare precizie.
Un an 10, care se formează din 9 în 9 ani, este foarte diferit de un an 1 pur, care are loc doar la un început de secol (de ex.2001)! Roata Fortunei în Tarot simbolizează chiar horoscopul, ca instrument al sorții ce ne asistă în toate procesele de tranziție.
Calea BunăStării din anul Justiției ne va aduce recompensele BINEmeritate, după ce anul trecut am parcurs cu Șareta calea BunăVoinței, DACĂ am știut să alegem conștient binele și bunătatea. Conform dictonului ”După faptă și răsplată”.
Deci calea bunăstării depinde de înțelegerea legii cauzalității pe care ne-o arată NS pe Justiție în primele 7 luni ale anului, până pe 26.07.2026, urmată din nou de Șaretă, pe trecut, pentru următoarele 5 luni și pe tot parcursul anului Eremitului 2027 care va veni. Astfel, procesul de Judecată prin care trecem la NN ne impune să identificăm cu precizie cauzele care produc efecte nedorite în viețile noastre, ca să le putem evita. Iar Roata Fortunei ca supraveghetor al anului Justiției provoacă instabilitate oriunde energia masculină nu se află în echilibru cu contrapartea sa feminină.
Anul este condus de Legea Cauzală a Echilibrului și acolo unde există un dezechilibru, în orice domeniu al vieții, acesta va fi corectat, cu voie sau fără de voie.
Călătoria Argonauților
Anul 2026 activează și arhetipul cunoscut în mitologia greacă sub numele de Argo Navis (sau arca lui Noe), corabia pe care toți ne aflăm în căutarea lânii de aur, secretul ascuns pe fundul corabiei ce are la bază constelația Carina, iubirea!
Etimologic, Carina derivă din grecescul ”katharos”, ce însemna ”pur”, prin filtru italian devenit ”iubire”. În română, Carena denumește partea navei care se găsește sub linia de plutire iar Catarg este stâlpul care susține pânzele și antenele de comunicații
Tot din această rădăcină provine conceptul de Chatarsis, ce are ca scop atingerea unei stări purificatoare prin artă, de reînnoire emoțională, reînnoire spirituală sau claritate mentală, prin eliminarea sentimentelor distructive sau copleșitoare.
Argo Navis e reprezentată în structura anului 2026 de Roata Fortunei, horoSCOPUL ce conține în el toate arhetipurile vieții, Animus și Anima, la fel ca și arca lui Noe, derivat din Nous, eonul minții universale din mitologia gnostică. Iar Carina este reflectată în structura anului de arcana 6 din anul 26, Îndrăgostitul, ce reprezintă principiul universal al iubirii! Expediția mitologică a fost condusă de Iason, al cărui nume se traduce prin ”vindecătorul”.
Deci corabia cu cei 50 de mari eroi ai antichității, între care și o femeie, Atalanta, cea mai iute alergătoare, simbol al mercurului alchimic, a plecat de la Volos în căutarea lânii de aur, simbolul iluminării din grota lui Ares. Ghiciți unde? La Colchis, pe țărmul Mării Negre! Ares/Marte este asociat în astrologie cu capul iar lâna de aur ar fi creierul iluminat al Împăratului. Călătoria argonauților semnifică la un nivel profund chiar MAREA OPERĂ ALCHIMICĂ.
DPDV astrologic, începem această fabuloasă aventură sub semnul lui Chiron, centaurul vindecător conjunct cu Eris, în Berbec, zodia patronată de Marte, pe Magician, la gradul Îndrăgostitului 24/6 și Aldebaran, steaua regală a Răsăritului, a iluminării cj Psyche, arhetipul sufletului, la 10gr în Gemeni, pe Împărat, care-l reprezintă pe Marte. Această sincronicitate astrală uimitoare generează fundația Roții Fortunei pentru călătoria vindecătoare în conștiință și pregătește, pe termen mai lung, apogeul din anul 2028 și finalul din 2029, cu întoarcerea argonauților victorioși acasă.
Și mai vreau să semnalez o sincronicitate astrală semnificativă: tranzitul lui Eris, care formează un sistem dual cu Pluto, la marginea sistemului solar este de 559 ani, ea parcurge Berbecul din 1922 până în 2044, an în care și Pluto, perechea ei, va trece din Vărsător în Pești! În tot acest interval, umanitatea a suferit în mod tot mai accentuat de diminuarea stimei de Sine, de sentimentul că nu merită mărul de aur pe care îl aruncă Eris ca recunoaștere a valorii de Sine.
Tot deceniul Judecății, care a început în anul (20)20 din secolul Judecății, care a început în 2000, se învârte în jurul misterului Îndrăgostitului, arcana iubirii și a alegerilor inspirate de inimă, reactivată din 2 în 2 ani:
2022 = 6 (22+2/24)– 2024 = 6 (2+4) sub 8 (24+2/26) – 2026, 6 conținut în 8, Justiția și Judecata Îndrăgostitului cu NN pe Judecată (20+6) – 2028-29, nodurile lunare pe axa Capricorn-Rac, cu Îndrăgostitul pe NS la încheierea deceniului pentru restaurarea Puterii Îndrăgostitului!
Deci traversăm niște ani sub semnul legii iubirii, cu profunde valențe alchimice. Multe distrageri pot avea loc în tot acest interval. Călătoria argonauților este una cu multe peripeții, furtuni, capcane dar și rezolvări magice.
M-am gândit destul de mult la tine. Mă întreb unde ești și ce faci. Îmi place să cred că, dacă ai putea, te-ai întoarce și m-ai pune la curent din când în când. Poate că da, într-un fel ciudat. Vreau să-ți spun o poveste. Povestea unui cântec pe care l-am scris zilele trecute, povestea nașterii albumului „Levels of Pain”. Ca să fiu sincer, pare mai puțin ceva creat de mine și mai mult ceva ce am descoperit împreună, ca și cum ar fi așteptat sub suprafața vieților noastre.
A început cu durere, o durere viscerală reală. A început cu o excursie la schi sub un cer palid de iarnă, cu respirația transformându-se în gheață în aerul rece și cu o întrebare.
O întrebare care a dezlegat amintiri.
O întrebare care m-a dus înapoi la spital, de data aceasta cu tine ca pacient.
O întrebare care a evocat conversațiile târzii de noapte pe care le-am împărtășit pe coridoarele liniștite ale Spitalului Juravinski.
O întrebare care a subțiat vălul timpului.
A fost o întrebare care mi-a fost pusă iar și iar în strălucirea sterilă a camerelor de spital după accidentul meu de motocicletă din 29 mai 2023. O întrebare care m-a urmărit prin oase zdrobite și operații eșuate, prin nopți lungi când durerea a întins orele în ceva fără tăiș sau milă.
Și a fost aceeași întrebare care a revenit în ultimele luni ale vieții tale, rostită încet lângă pat, ridicându-se prin zumzetul mașinilor și ritmul fragil al respirației împrumutate.
„Pe o scară de la unu la zece, cum ți-ai evalua durerea?”
La început a părut practică. Un număr. O căsuță de bifat. O modalitate de a măsura ceva ce refuză orice măsură.
Dar, în timp, a devenit altceva. A devenit un ritm. O scară care se ridică prin umbră. Un limbaj pe care amândoi a trebuit să-l învățăm.
Un limbaj pe care am ajuns să-l vorbim fluent.
Un limbaj scris în respirație și oase.
Un limbaj pe care mulți dintre noi îl purtăm, fie că vrem, fie că nu.
Sunt atât de multe lucruri pe care vreau să ți le spun. Și întârzii să le spun.
Am vrut să le spun cât mai era timp. Dar ai plecat repede. Prioritățile s-au schimbat peste noapte. Zilele s-au îngustat. Și cumva, am rămas fără timp.
Am încercat să spun ce puteam pur și simplu fiind acolo. Stând lângă tine în acele ultime porțiuni de drum. Apărând cât de des și cât de mult am putut.
Îmi amintesc cum mi-ai spus că nu ai fost un tată bun. Că nu mi-ai transmis nicio lecție importantă. Că nu exista nimic spre care să poți arăta și să spui: „Copiii mei știu asta pentru că i-am învățat eu”. Nicio învățătură măreață. Nicio moștenire clară de înțelepciune.
Te-ai înșelat.
Cel puțin pentru mine, ai fost acolo în modurile care contează cel mai mult. Ai fost întotdeauna Planul meu B, fie că știam sau nu. Și nu este puțin lucru. Planul B este salvarea atunci când Planul A se prăbușește. Este asigurarea liniștită că, dacă pământul cedează, cineva va mai fi în picioare. Este linia de salvare care permite unei persoane să își asume riscuri, să crească, să pășească în necunoscut fără a fi consumată de el.
Este plasa de siguranță pe care mulți nu o au niciodată. Ai fost putere pură pentru mine. Te vedeam ca fiind invincibil.
Planul B
Cred că m-ai învățat lecția asta când eram foarte mic, într-un mod care nu era deloc abstract. Sunt sigur că îți amintești de excursia noastră cu barca pe râul Lăpuș din România, când barca noastră gonflabilă s-a înfășurat în jurul unui copac și ne-a aruncat în curentul sălbatic.
Nu-mi amintesc totul. Amintirea din acea vârstă este împrăștiată și fragmentată. Dar îmi amintesc că te-am strigat. Îmi amintesc că erai acolo. Îmi amintesc cum mâinile tale mă scoteau din apă. Îmi amintesc sângele de pe picioarele tale de la pietrele pe care te-ai aruncat ca să ajungi la mine.
Mai presus de toate, îmi amintesc că m-am simțit în siguranță.
În acel moment, fără discursuri sau instrucțiuni, mi-ai arătat ce înseamnă să fii acolo. Nu condiționat. Nu convenabil. Ci complet.
M-ai învățat din nou lecția asta ani mai târziu, când am plecat de acasă să locuiesc cu mama fără să-ți spun. Nu-mi amintesc de acea perioadă ca fiind una fericită sau tristă, de altfel. Dar îmi amintesc de acea dimineață în București, când mergeam spre școală și te-am văzut acolo. M-ai găsit. M-ai găsit.
Cred că aceasta ar putea fi una dintre cele mai fericite și mai formatoare amintiri pe care le port. Mi-a fost dor de tine mai mult decât știam cum să spun.
Îmi amintesc că te-am văzut acolo, zâmbind, cu brațele larg deschise. Îmi amintesc că alergam spre tine fără ezitare, aruncându-mă în îmbrățișarea ta. Îmi amintesc sentimentul de a fi ridicat, de a fi adunat.
Îmi amintesc de bucurie pură.
Am încercat să-ți spun câteva dintre aceste lucruri în timpul acelor lungi nopți de spital. Îmi amintesc că m-am gândit că merită să fie scrise, să fie așezate sub forma unei scrisori. Am vrut să o fac atunci. În schimb, o scriu acum.
Și chiar și în timp ce scriu, întrebarea revine și îmi răsună în minte. „Cum ți-ai evalua durerea?”
Nu este durerea fizică ceea ce ascult acum. Este ceva mai liniștit. Mă gândesc la tine. O durere a sufletului. O durere a timpului, poate, și a distanței ciudate pe care o pune între noi. Nu doar distanța morții, ci și distanța uitării. În fiecare zi sunt sigur că există lucruri mici care se strecoară. Chipul tău. Zâmbetul tău. Micile obiceiuri care mă enervau înainte. Sunetul exact al vocii tale când erai amuzat, enervat sau critic față de ceva. Mă tem că într-o zi vei fi doar o schiță, un gând trecător sau poate nici măcar atât. Nu știu. Memoria mea nu a fost niciodată de încredere pe termen lung.
Dar durerea are un fel de a deveni amintire. Ne înrădăcinează. Ne stabilizează. Își construiește propriul fel de fortăreață în noi. Ceea ce este sculptat în durere este rareori uitat. Așa că voi folosi această durere pentru a sculpta amintiri despre tine, pentru a le păstra, a le prețui și a le păstra cu mine. Voi folosi durerea ca pe o ancoră, o modalitate de a lega viața ta de a mea. Și am din belșug, la fiecare pas.
Și revin la întrebare. „Pe o scară de la unu la zece, cum ți-ai evalua durerea?”
Când stăteam în patul de spital după accidentul meu de motocicletă, când operațiile au eșuat, când componentele s-au rupt și durerea a refuzat să-și slăbească strânsoarea, am răspuns sincer la această întrebare. Uneori cu dinții încleștați. Alteori, epuizat. Uneori, fără să știu ce număr ar putea conține ceea ce simțeam.
Și apoi, nu cu mult timp în urmă, am stat lângă patul tău și i-am auzit întrebându-te același lucru.
Dimineața de Crăciun
Îmi amintesc de fața ta din spatele măștii de oxigen. Îmi amintesc cât de obosit păreai și cum încă încercai să fii puternic când ai răspuns. Îmi amintesc de epuizarea din tine, genul acela care se află mai adânc decât corpul. Îmi amintesc când m-ai rugat să-ți fac o fotografie în dimineața aceea de Crăciun, în ultima ta zi. A fost ultima fotografie pe care ți-am făcut-o când erai încă tu însuți. Oricât de dureros ar fi să o privești, o voi prețui. Îți mulțumesc că m-ai rugat să o fac. Nu cred că aș fi făcut-o altfel.
Nu știu de ce m-ai întrebat. Păreai aproape amuzat de situația în care te afli, ca și cum ai putea încă să stai puțin în afara ei și să o privești cu umor. Poate te-ai gândit că ne vom uita la ea mai târziu și vom râde. Poate știai că voi avea nevoie de ea. O dovadă a curajului tău. O amintire a cât de curajos ai fost, în ultima zi, pășind în necunoscut.
Îmi amintesc de suferința când te-au conectat la aparatul de oxigen mai mare. Mă întreb acum ce aș fi făcut dacă aș fi știut că este ultima ta zi. Mă întreb dacă aș fi vorbit altfel, dacă ți-aș fi atins mâna mai mult timp. O parte din mine, mi-e rușine să recunosc, era enervată că a ratat cina de Crăciun.
Îmi amintesc de fiecare dată când te-ai chinuit să urinezi în ziua aceea. Îmi amintesc cât de greu a fost pentru tine, cum fiecare încercare devenea o altă mică bătălie și cât de des nu se întâmpla nimic. Cred că aveam o presimțire că va fi curând. Cred că o parte din mine chiar a salutat asta, nu pentru că aș fi vrut să pleci, ci pentru că nu puteam suporta să te văd luptându-te pentru fiecare respirație. Uram că nu puteai găsi un moment de pace.
Voiam să te sedeze și să te intubeze ca să nu mai trebuiască să lupți. Tu nu ai vrut asta. Cred că te-ai hotărât după ce ai fost pe acel aparat că nu mai vrei alte intervenții de genul acesta. Ai vrut să ieși din lume în termenii tăi.
Mă bucur că le-a adus Karina pe fete să te vadă. Nu știu ce își vor aminti sau ce va însemna pentru ele mai târziu, dar sper că vizita a însemnat ceva pentru tine și că o parte din tine s-a simțit susținută de ea.
Sunt recunoscător pentru acele ultime momente când medicamentele ți-au oferit o oarecare alinare și îmi place să cred că te-am văzut chiar și zâmbind încă o dată. Îmi voi aminti ultimele cuvinte pe care le-ai rostit: „Hai să mai dormim un pic!”. „Hai să mai dormim puțin.” Îmi voi aminti mereu inima stângace pe care ai încercat să o modelezi cu mâinile tale, cea care semăna mai mult cu un simbol al infinitului decât cu o inimă. Îmi voi aminti mâinile tale calde. Mereu calde.
Abia acum încep să înțeleg cât de strâns s-au împletit poveștile noastre și cum durerea noastră comună a dat naștere acestei scrisori și cântecului.
Excursia la schi
Se pare că aveam nevoie de această excursie la schi. Încă o amintire, poate într-un moment critic, înainte ca uitarea să se poată instala complet. Un moment pentru a înscrie ceva în cartea vieții mele. O amintire. Nu genul care îmi rupe oasele sau îmi fură respirația, ci ceva mai mic și mai ascuțit. O urmă proaspătă de durere fizică care să mă readucă în acel peisaj familiar. Și din nou, a venit prin legătura dintre părinte și copil.
De data aceasta, eu eram tatăl.
Într-o dimineață frumoasă și geroasă, de 1 februarie 2026, mi-am dus fiica, Clara, la schi. Are nouă ani. Probabil aceeași vârstă pe care o aveam și eu când am mers în excursia cu barca.
Cerul era incredibil de albastru, zăpada strălucitoare ca sticla. Aerul era rece și pătrunzător, dar soarele plutea cald și constant deasupra noastră. Emoția ei era palpabilă. Mi-a amintit de câteva momente din propria copilărie când bucuria se simțea atât de pură și simplă.
Îmi amintesc de unul în special. După operația de apendice, m-ați luat cu voi într-o călătorie de serviciu. Am mâncat la un restaurant și a părut o aventură. Îmi amintesc cât de special se simțea acel lucru mic. Cât de văzut mă simțeam.
Clara râdea, zumzăia de energie, nerăbdătoare să petreacă ziua cu tatăl ei pe pârtii. Așa că am plecat. Ea era entuziasmată, iar eu eram îngrijorat.
A-mi pune piciorul în bocancul de schi a fost o luptă liniștită în sine. Oasele nu s-au vindecat niciodată complet. Materialul care a rămas în mine se mișcă și apasă unde nu ar trebui. Știam riscul. Știam costul. Dar voiam să stau lângă ea pe acel deal. Voiam să-i ofer acea mică bucurie. Voiam să fiu acolo cu ea, să o învăț, să o ghidez.
Drumul spre deal s-a simțit ca o lumină care luptă un război împotriva Imperiului Klingonian. Transpiram la minus zece grade, căldura se ridica dintr-un corp asediat. Durerea are un mod ciudat de a te face să te simți atât supraîncălzit, cât și gol în același timp.
Timpul a început să se dilate în acel mod familiar. Scurta plimbare s-a întins în ceva nesfârșit. Durerea este un alchimist puternic. Îngroașă aerul. Încetinește ceasul. Adaugă suficient din asta și o clipă poate părea o eternitate.
Am ajuns la deal. Așteptarea de zece minute pentru telescaun a părut ore întregi. Mi-am imaginat că urcarea ar putea aduce o ușurare, o scurtă alinare de la presiune. Nu a fost așa. Dimpotrivă, mi-a ascuțit durerea. Cizma apăsa pe un os care nu se vindeca niciodată, pe un metal care încă trăiește unde nu ar trebui. Dacă piciorul meu se odihnea pe zăpadă sau atârna suspendat în aer, nu conta prea mult. Durerea a rămas constantă, indiferentă la gravitație.
Am făcut trei coborâri mici.
Cu fiecare coborâre, durerea creștea. Se încorda în jurul gleznei mele, apoi în jurul respirației. La a treia coborâre, abia mai puteam vorbi. Recunoșteam teritoriul. Locuisem acolo înainte.
Și apoi s-a întâmplat ceva neașteptat.
S-a uitat la mine cu atenție și a spus, cu un calm la care nu mă așteptam de la cineva atât de tânăr, că putem merge acasă, că ar trebui să mergem acasă. Avea lacrimi în ochi. A spus că nu-i place să mă vadă suferind. Că asta o întristează. A spus că nu trebuie să rămânem. Mi-a spus că îi place să petreacă timp cu mine. Știe deja să schieze și îi place că a învățat de la mine. Mi-a spus că am putea găsi altceva de făcut împreună. Poate un proiect în garaj.
Nu era nicio dramă în vocea lui. Nicio dezamăgire. Doar grijă.
Nu era ca râul. Nu era niciun curent care să ne tragă în adâncuri. Niciun sânge pe pietre. Dar, într-un mod mai liniștit și mai profund, ea a fost cea mai puternică în ziua aceea.
Așa că ne-am împachetat și am mers acasă. A venit cu mine la mecanic pentru un schimb de ulei la dubă. În timp ce așteptam, am stat în mașină și am jucat Sudoku pe telefon. I-am arătat mici sfaturi și trucuri, iar ea a ascultat cu atenție, hotărâtă să facă lucrurile bine.
Își amintește cu drag de acea după-amiază. Spune că am făcut Sudoku împreună la mecanic și că a fost distractiv. A fost atât de răbdătoare, atât de concentrată, chiar și într-un loc care i-ar plictisi pe majoritatea copiilor de nouă ani în câteva minute.
Nu a fost aventura la care se aștepta, dar a devenit una pe care o prețuiește oricum.
Era ceva frumos în acel moment obișnuit. Nicio faptă eroică. Nicio salvare. Doar prezență.
Într-un fel discret, rolurile noastre s-au schimbat în ziua aceea. M-am văzut din nou copil, privind spre tine. Și am văzut-o privind spre mine, tatăl ei, măsurând ceva ce încă nu putea numi.
Mă surprind sperând că pot inspira în ea ceea ce tu mi-ai inspirat în mine. Acel sentiment de siguranță. Acea certitudine liniștită că există întotdeauna un Plan B. Nu doar ca un tată marcat de durere, limitat în lucrurile pe care le pot face. Nu doar ca omul atent cu piciorul rupt.
Ci ca cineva stabil. Cineva pe care se poate sprijini fără ezitare.
Este ciudat să mă privesc prin ochii ei și prin ai tăi. Liniile încep să se suprapună, ca și cum timpul s-ar plia în sine. Tată și fiu. Tată și fiică. Modele care se repetă de-a lungul generațiilor, dezvăluindu-și forma doar atunci când ne îndepărtăm suficient de mult pentru a le vedea.
Peisajul durerii
Revenind la această idee de durere, mai cunoscusem durerea înainte. Întâlniri mici și mai mari. Vă amintiți de negul plantar de pe talpa piciorului drept pe care l-am purtat timp de șapte ani? Acesta a fost un lung test de rezistență.
Îmi amintesc de un episod deosebit de brutal într-o noapte de Revelion în Cuba. Infecția s-a instalat. Dungi roșii mi-au urcat pe picior spre genunchi. Doctorii nu au vrut să-l atingă. Mi-au dat antibiotice, dar durerea a devenit ceva primordial. A restrâns lumea la un singur punct de presiune.
Relu a reușit să facă rost de lame de ras, iar eu mi-am tăiat talpa piciorului. Aveam nevoie disperată de ușurare. Când presiunea a eliberat în sfârșit și infecția s-a scurs, ușurarea a fost imediată, aproape șocantă.
Chiar și cu toate acestea în oglinda retrovizoare, ceea ce a urmat după accident a fost cu totul altceva. Nu a fost un episod. Nu a fost o criză bruscă cu un început și un sfârșit. A fost un peisaj. Și nu eram pregătit pentru asta.
Îți amintești cum glumeam că, după ce pleci tu, te mai vedeam mergând cu motocicleta în fața mea? Chiar o fac uneori. Mi-e dor de motocicletă. Mi-e dor de plimbările noastre.
Karina mi-a spus odată că sunt liber să mă urc înapoi pe motocicletă dacă vreau, dar dacă cad din nou, nu va rămâne pentru partea a doua. Era o vorbă pe care o folosea. Ceva de genul „păcălește-mă o dată, păcălește-mă de două ori”. Nu-mi amintesc cuvintele exacte, dar am înțeles sensul.
Poate că zilele mele de motociclism s-au terminat. Poate că motocicleta și-a îndeplinit scopul. Poate că nu va mai avea niciodată aceeași atracție fără tine.
Îmi amintesc cum ai reacționat când ți-am spus că îmi iau permisul de motocicletă. Erai entuziasmat ca un copil în dimineața de Crăciun. Îmi amintesc de prima motocicletă pe care am cumpărat-o și de prima dată când te-am lăsat să o conduci. Erai atât de nerăbdător să te urci. Viteza te-a luat prin surprindere și pentru o secundă am crezut că ai putea să te ciocnești cu o mașină parcată. Te-ai întors rânjind oricum, luminat de ea. Erai atât de entuziasmat să-ți iei propriul permis. Nu era că nu ai fi avut niciodată ocazia înainte. Era doar faptul că ideea de a face asta împreună a stârnit ceva în tine.
Primul tău instinct a fost să te alături trenului. Din câte îmi amintesc, ți-ai luat permisul la scurt timp după mine. Și așa am devenit tovarăși de motociclism.
Nu am mers niciodată cu adevărat cu altcineva, în afară de ocazionalele plimbări cu Karina. Și nici tu nu ai făcut-o.
Poate că nu a fost niciodată vorba doar de drum. Sau de mașini. Poate că a fost întotdeauna vorba de libertate. Despre a merge împreună. Despre a alege mișcarea și orizontul.
Cred că asta a fost întotdeauna partea pe care am așteptat-o cel mai mult. Timpul petrecut. Campingul. Opririle dintre porțiunile de asfalt.
M-am gândit la ultima noastră aventură de camping cu motocicleta. Trebuia să fie o călătorie lungă prin Ontario și Quebec. În schimb, a devenit o scurtă excursie într-un parc provincial, unde am stat toate zilele pe care le plănuisem.
În drum spre acolo, am observat că roata din spate era într-o stare groaznică. Banda de rulare era distrusă pe alocuri. Puteam vedea plasa de sârmă vizibilă. Nu era sigur să merg cu motocicleta și nu am putut găsi una de schimb. În drum spre casă, am înfășurat bandă adezivă în jurul anvelopei pentru a o împiedica să se uzeze mai mult. Îmi place să cred că a ajutat.
A fost o călătorie minunată. Nu din cauza kilometrilor pe care i-am parcurs. Nu din cauza drumului în sine. Partea aceea a fost liniștită de tensiunea anvelopei defecte. Ci pentru că am rămas.
Am pescuit. Am vorbit. Am gătit. Am stat în jurul focului. Am făcut lucruri în pădure. Lucruri de camping. Ritualurile simple care prelungesc timpul și îl înmoaie.
Acum că ai plecat, mă întreb dacă e timpul să renunț la motocicletă. Nu știu când sau unde aș merge din nou cu motocicleta. Poate într-o altă viață.
Poate că voi începe să călăresc în schimb. Ceva și mai sălbatic. Ceva mai liber. Un parteneriat în mișcare, unde drumul nu este înfruntat singur.
Accidentul
Aceste gânduri mă duc înapoi la ziua accidentului și la ultima călătorie pe care am făcut-o împreună.
Ca întotdeauna, erai în fața mea în acea zi caldă de mai. Eram puțin în urma mea când a lovit dezastrul. Era frumos afară. O zi perfectă. Tocmai trecusem în statul New York și ne pusesem căștile. Până în acel moment mersesem fără ele. Aveam muzică în căști și îmi amintesc exact ce se auzea. O melodie ABBA, „Mamma Mia”. Nu am mai ascultat-o de atunci. Scriind asta acum, m-am oprit și am ascultat-o din nou pentru prima dată de atunci și am simțit că deschid o cameră închisă. Versurile, în special, au fost izbitoare pentru mine. Ascultați-o când aveți ocazia. Iată linkul.
Îmi amintesc momentul în care am lovit pământul, motocicleta zburând și zburând de sub mine. Îmi amintesc că m-am uitat la piciorul meu drept și m-am gândit, cu un calm ciudat, că arăta greșit. Era îndreptat în cealaltă direcție. Primul meu instinct a fost practic, aproape absurd. Să-l întorc. Îmi amintesc că m-am oprit, încercând să decid în ce direcție să-l rotesc. A trebuit să urmăresc cutele pielii pentru a găsi orientarea corectă, ca o persoană care încearcă să rezolve un mic puzzle în timp ce lumea arde. Apoi am făcut-o.
Următorul pas a fost să ies de pe șosea. Asta s-a dovedit a fi mai greu. Mi-am făcut inventarul membrelor. Toate erau acolo, dar nu cooperau. Părea că aveam mâna stângă, așa că am început să mă mișc singurul mod în care puteam, zvârcolindu-mă ca un vierme. Îmi amintesc că m-am gândit, foarte clar, că nu mi-ar plăcea să fiu un vierme.
Nu mi-era frică la momentul respectiv. Nici măcar nu mă durea la început. Gândurile mele erau la tine. Mă temeam că te vei învinovăți. Te-am rugat să nu o faci. Ți-am spus că sunt împăcat cu ce s-a întâmplat. Am vorbit serios atunci. Vorbesc serios și acum.
Accidentul nu mi-a luat nimic fără să-mi dea ceva înapoi. M-a învățat răbdare. M-a învățat rezistență. M-a învățat umilință. M-a încetinit în moduri de care nu știam că am nevoie. A schimbat modul în care îmi văd fiicele și pe Karina. A schimbat modul în care măsor puterea. A schimbat foarte multe lucruri.
Nu aș putea să anulez asta.
Așa că atunci când mi-ai spus, spre final, că accidentul meu a fost cea mai mare sursă de vinovăție și regret pentru tine, inima mi s-a frânt într-un mod la care nu mă așteptam. Nu din cauza accidentului, ci pentru că ai purtat singur acea greutate, chiar și după ce am încercat să ți-o iau. Presupun că ar fi trebuit să știu că vinovăția funcționează adesea așa. Ne facem propriile pedepse și apoi le purtăm.
Micu, trebuie să auzi asta din nou.
Nu mi-ai luat nimic.
Nu ai stricat nimic.
Nu m-ai dezamăgit.
Ai mers pe jos patru ore spre casă, apoi patru ore înapoi, apoi din nou patru ore. Nu ai dormit. Pur și simplu ai apărut. Asta erai. Calm. Responsabil. Puternic și discret.
Dacă a existat durere în povestea noastră, nu a fost vina ta. A făcut parte din drum. Parte din viață. Parte din a fi om.
Când am scris „Niveluri de durere”, mi-am dat seama de ceva. Scara de la unu la zece nu este doar despre suferință. Este despre rezistență. Este despre iubirea care refuză să se îndepărteze. Este despre părinți și copii care stau unul lângă altul în camerele de spital, pe autostrăzi și pe pârtii de schi.
Este despre respirație.
Ai mers înaintea mea odată.
Am stat lângă tine la sfârșit.
Ne-am însoțit unul pe altul prin cele mai grele momente ale noastre.
Și port asta cu recunoștință, nu cu regret.
Există ceva anume legat de condiția umană. Nu cred că trăim vreodată viața fără un anumit nivel de durere, fizică sau de altă natură. Când am scris cântecul, am stabilit mai întâi scara de la trei la zece pentru că bănuiesc că majoritatea dintre noi ne trăim zilele la trei. Nu fără durere, ci doar trăind cu un zumzet slab al ei, atât de familiar încât nu o mai numim.
Durerea poate fi o pagubă, dar poate fi și o amintire. Marchează locurile care au contat. Împrăștie experiența în corp, astfel încât să nu se piardă. Și fără durere, fericirea ar fi mai greu de recunoscut, pentru că contrastul face parte din modul în care vedem. Durerea vine în multe forme, ascuțită și surdă, scurtă și de durată, fizică și invizibilă. Nu doar doare. Ne măsoară, chiar și atunci când încercăm să o măsurăm.
Timpul, Tarot și a doua linie melodică
Vreau să reflectez puțin asupra momentului acestei scrisori prin prisma mitologiei și a Tarotului de Marsilia. Nu ofer acest lucru ca dovadă a nimic. Îl ofer așa cum am oferit tot restul de aici, ca model, ca rezonanță, ca o modalitate de a da zilelor o a doua linie melodică.
Am scris cântecul pe 2 februarie 2026. Doi este ziua a II-a, La Papesse. O asociez cu Selene, Luna, și cu cartea ascunsă, cartea vieții care este scrisă în liniște în întuneric. Papesse nu interpretează. Ea păstrează înregistrarea. Ea deține ceea ce este secret, ceea ce este adevărat, ceea ce este amintit sub zgomot. Simt ca și cum în ziua aceea am scris o pagină în cartea noastră a vieții, o pagină de amintit, așezată sub o Titanidă a lunii.
Pe 3, o zi a III-a, L’Impératrice, Împărăteasa, pe care o asociez cu Demeter, am început să scriu această scrisoare. Și asta mi se pare corect. Demeter este viața lumii. Ea este forța verde care insistă. Ea este anotimpurile. Ea este coborârea și întoarcerea. Ea este mama care caută. Dacă Papesa este cartea, Demeter este cerneala vie. Ea este ceea ce face memoria fertilă în loc de sterilă. Ea este ceea ce transformă durerea în ceva ce ne poate hrăni.
Pe 4, o zi din IIII, L’Empereur, pe care îl leg de Ares și Marte, structura lumii, am luat o pauză de la scrisoare. Împăratul este cadrul. Limita. Oasele de sub corp. Dacă Demeter este aspectul feminin al vieții, Marte este principiul masculin al formei. Partea din noi care construiește, măsoară, stabilizează. Mi se pare logic că în ziua Împăratului m-am îndepărtat de munca brută, interioară a scrisului și m-am îndreptat spre crearea a ceva ce putea fi ținut în mână.
Aceasta a fost ziua în care am lucrat la un proiect diferit care îmi dădea târcoale în minte. Am conceput un program pentru a crea o semnătură de viață. Am pornit de la o idee simplă. Ne naștem într-un anumit loc de pe planetă. De-a lungul vieții călătorim dintr-un loc în altul, iar calea noastră lasă o urmă. Dar acea urmă nu este desenată pe o hartă fixă. Pământul se rotește în jurul axei sale. El înconjoară Soarele. Soarele și sistemul nostru solar călătoresc prin galaxie. O viață umană nu este doar o linie care traversează țări. Este o curbă prin spațiul în mișcare, un fir trasat într-o lume care se rotește.
Așa că am creat un program matematic care, având coordonate, date și ore date, trasează calea unei persoane pentru a crea o semnătură vitală. Iată ce a rezultat. O spirală în interiorul unei spirale. Iată fotografia.
Asta am făcut în a patra zi. Munca Împăratului. Transformarea mișcării în formă. Transformarea unei vieți într-un semn.
Și acum, în a cincea zi, o zi dedicată lui V, Le Pape, pe care îl asociez cu Hermes, îți scriu această scrisoare și această interpretare. Și asta mi se pare potrivit. Hermes este mesagerul și traducătorul. Cel care se poate mișca între lumi fără să se piardă. Cel care cunoaște drumurile. Cel care poartă cuvinte peste praguri. Dacă există un arhetip care poate aduna toate acestea și le poate lega în ceva comunicabil, acesta este Hermes. El este puntea dintre vii și morți, dintre experiența brută și povestea pe care o construim din ea.
Pare corect ca Hermes să încheie acest mic proiect. El este cel care îl pecetluiește, nu cu finalitate, ci cu trecere.
Voi face public și programul. Intenția mea este să folosesc un laser pentru a grava semnătura ta de viață pe o bucată de metal. Ceva durabil. Ceva care poate fi atins. O emblemă fizică a urmei pe care ai lăsat-o prin această lume în mișcare. Nu o piatră funerară, ci un talisman. Nu un sfârșit, ci un semn care spune că ai fost aici, iar calea ta încă o modelează pe a mea.
Până în portalul din 26.07.2026, arcana Justiției 26/8 ne întreabă ce servim? … și ne testează discernământul, Judecata XX de pe NN al destinului!
Servim adevărul, dreptatea, binele, sănătatea, bunăSTAREA și, mai ales, iubirea? Atunci o să avem parte de toate acestea după ziua de 27.07.2026, când NN va intra pentru 18 luni în Vărsător, pe arcana XVII, pe care eu o numesc Raiul, în tandem cu Șareta VII care ne va arată direcția.
Ce urmează în luna poate cea mai decisivă a anului 2026? Un tur de forță astrală susținută, prin care Corabia Argonauților, arca lui NOE din mintea universală, se lansează la apă, cu BINEcuvântarea Papesei în călătoria inițiatică a eroilor, de la finalul deceniului Judecății, ce ne duce până în 2029 spre recuperarea puterii de judecată. Cine se simte EROU în propria viață? Și cine nu…
02.02 Luna plină a Leului la 13:04 grade transFORMAtoare
14.02 Saturn în Berbec pe Nebun
17.02 Eclipsa inelară de Soare în Vărsător pe Rai XVII XX
20.02 Saturn cj Neptun în Berbec pe Nebun până la sfârșitul lunii Papesei
26.02 Soare cj NN în Pești pe Judecată la gradul 8 al Justiției
28.02 MercurR cj Venus în Pești pe Lume, Chiron cj Ceres cj Eris în Berbec pe Magician I
Începem călătoria citind din cartea pământeană a Papesei și înCHEIEm cu Roata ca o navă spațială a Cerului (Argo Navis, vizibilă în emisfera sudică în lunile februarie-martie). Predomină 4 arcane feminine, plus 2 relaționale, din care 4 reprezintă ipostaze INTUITIVE ale Lunii, patroana anului, Papesa, Raiul, Justiția, Judecata, una a mesagerului Mercur, Temperanța și Soarele oracular al Roții.
În tot acest interval, Jupiter, marele protector, este conjunct cu Sirius și Canopus, Alfa Carina, de la kârma corabiei, la 14-15 grade în Rac, pe Îndrăgostit, FIX de ziua Eclipsei!
Prin urmare, atenție la detalii în zilele acestea, căci detaliile vor face diferența la începutul unui an justițiar imprevizibil și tumultuos!
Floarea vieții reprezintă modelul ideal, de lumi personale pe deplin realizate și interconectate.
Arcana XXI, ultimul mister din suita misterelor Tarotului, roata universală a Timpului circular, Lumea glorificată, este creația și aspirația lui Venus, în deplinătatea puterilor sale magice, Împărăteasa exaltată în Era Peștilor, transmutată alchimic prin oglinda inversă a Spânzuratului.
Orizontul ei de așteptare ar fi vizibil dincolo de anul 2100, din secolul Lumii, cu un prag potențial de manifestare în 21.12.2112.
Ce avem de îndeplinit până atunci pe acest drum de inițiere în secolul Judecății XX, în fiecare deceniu:
(20)10 Roata Fortunei, acceptarea sorții, ca proces de auto-cunoaștere, înțelegerea și conștientizarea efectelor ceasului astral ce ne conDUCE evoluția. SCOP: Soarele (19)
(20)20 Judecata, dezvoltarea discernământului bazat pe logică, coerență mental-emoțională și încredere în Sine. SCOP: Puterea (29/11)
(20)30 Împătăreasa, ajustarea și reconfigurarea sistemului de valori. SCOP: Spânzuratul (39/12)
(20)40 Împăratul, reconfigurarea modului de gândire, comunicare, acțiune și reacțiune, transcenderea tiparelor rigide prin creativitate. SCOP: Arcana fără nume (49/13)
(20)50 Papa, finalul patriarhatului, depășirea dogmelor, a dictaturilor de orice fel, religioase, economice, sociale și reconfigurarea credințelor. SCOP: Temperanța (59/14)
(20)60 Îndrăgostitul, înțelegerea și acceptarea legii universale a iubirii ce include, integrează și nu concurează. SCOP: Diavolul/DiaBel, HermAfroditul (69/15)
(20)70 Șareta, manifestarea voinței exterioare în acord cu chemarea interioară și legile divine, eliberarea de limitele materialității, spiritualizarea materiei. SCOP: Casa Dumnezeu (79/16)
(20)80 Justiția, realizarea echilibrului interior și exterior, restabilirea adevărului și a relației complet funcționale între principiul feminin și cel masculin. SCOP: Raiul (89/17)
(20)90 Eremitul, încetarea războiului pe toate planurile creației, reconectarea prin intuiție cu Sufletul și Spiritul Lumii, Anima și Animus și începutul păcii. SCOP: Luna (99/18)
Am scris acest articol pentru că iar sunt unii care reseteaza lumea în 2026, cum au mai făcut-o periodic din 2000 încoace. Numai că lumea nu se reseteaza când vor ei ci are ritmul propriu, de necontestat și de neocolit… nu există scurtături dar există capcane. Și oricât am vrea, nu putem sări peste etape…
Prin urmare, nu ne rămâne decât să avem răbdarea, încrederea și dorința de a trăi sănătoși până atunci!
ZIUA PAPESEI / 2.02.2026 h0:09. Portalul Papesei și Luna plină la 13,04 gr Leu, grad similar cu a celei precedente din Rac, din 3.01, zi de aceeași valoare numerologică, 14, cu accent pe Temperanță.
Soarele, opus Lunii, vine cu tot alaiul de conjuncții din Vărsător, care ușor ușor se mută spre Pești:
Pluto conjunct Marte și, în continuare Vesta conjunctă Soare, Venus, Mercur pe arcana Raiului XVII formează cu toții o mare familie de spirite aflate în opoziție cu Luna singulară, izolată în zodia Leului, pe Șareta zdruncinată de adversari, fără niciun sprijin de nicăieri, ca o mamă părăsită și copleșită de prea multe griji și frici.
Pallas, conjunctă cu Fomalhaut și NN pe Judecată XX, face totuși o analiză la rece a situației destul de tensionate, încercând să găsească soluții înțelepte pentru orice problemă generatoare de conflict, alchimizând cu compasiune extremele emoționale ale Peștilor.
Luna (grad 13) trimite un mănunchi de lasere concentrate spre Pluto, Marte, Vesta, Soare, Venus și Mercur. Sunt bombardați la grămadă cu ace de lumină rece, înghețată, de februarie, sub un tir neîntrerupt de reproșuri și resentimente, menite să îi zguduie din temelii și să-i dezmeticească.
Între timp, Psyche se adAPĂ la izvorul lui Aldebaran, steaua regală fixă a Răsăritului, parcată la 10:10 grade în Gemeni, pe capul Împăratului (minutul 04). Și de acolo vorbește cu vocea tăcută, joasă, înduioșătoare, a sufletului, menită să calmeze atmosfera tensionată de dorința extremă și puțin prea intensă de transformare rebelă, radicală, indusă de plutonianul ce deschide plutonul de eXecuție!
Chiron se apropie cu pași ușori de Eris, înCERCând încă odată să se vindece cu mărul ei prețios, de aur magic. Pe partea opusă a hOROscopului, Sisif își adună bolovanii din lada de zestre a Pandorei, socotind să-i arunce peste gard, să se împrăștie în apele otrăvite ale Scorpionului, când va sosi momentul. Mai are însă de așteptat până acolo, deocamdată dă înapoi cu prudență, ca să-și adune puterile (Forța) și să-și ia avântul.
Încă împreună, Venus și Mercur se îndepărtează de Soare și Marte, continuîndu-și traseul și pregătindu-se de întâlnirea cu destinul de Judecată. Este o zi de inevitabilă tranziție, înscrisă în calendarul Papesei. Spre ce? Rămâne ca fiecare să aleagă pentru Sine.
Numărul de destin pentru această zi este din nou 14 (2+2+2+2+6), indicând Temperanța, cu mare încredere în contemplare, transmutare a energiilor toxice și aripi larg deschise spre zările mai senine ale primăverii.
“The Tarot will teach you how to create a soul.” / Tarotul te va învăța cum să-ți creezi un suflet. – Alejandro Jodorowsky
SIMBOL SABIAN Leu (13° – 14°) : Și Sufletul omului așteaptă oportunitatea de exprimare.
După un început de an justițiar tumultuos, poate că cea mai bună cale ar fi să învățăm în sfârșit să ascultăm și să vorbim pe limba sufletului (Tarot). Căci cel mai lin și mai sigur mod de a călători prin viață este cel care ne permite cu adevărat și imediat exprimarea sinceră, completă a Sinelui interior.
Prima lună nouă a anului LUNAR al Justiției (26/8), chiar de ZIUA LUNII, 18, la final de Capricorn, pe arcana Casei Dumnezeu, dă tonul pentru tot anul. Iar tonul face muzica!
Fiți atenți/atente ce gânduri vă mână și ce cuvinte se SEAMĂNĂ, că vorba dulce mult aduce, pe limba Magului, în luna lui (01/ianuarie) și roadele ies mai târziu, pe neașteptate!
(H)ora: 21:52, sfârșit de Lume (21), schimbare de direcție față de anul care a trecut, ca de la Soare la Lună (25/52).
Gradul: 28:44, Soarele și Luna se află într-o conjuncție marcată de nevoia de armonie dintre feminin și masculin, interioară și exterioară, simbolizată de Roata Fortunei (28), soarta și Justiția, cauzalitatea perfect echilibrată (44/26/8)
Uniunea lor este precedată de Marte și Mercur, conjuncți la gradul Justiției 26, închiși în Casa Dumnezeu, sub reflectorul Soarelui și a Lunii, aruncându-și vorbe, BINE MERITATE, de dragoste sau de ocară.
Și este urmată de Venus la gradul Magului și minutele Împărătesei, 1:30, conjunctă cu Pluto și Vesta, ce ațâță focul căminului la gradul Împărătesei, 3, primind și replicând vorbe, BINE MERITATE, de dragoste sau de ocară.
Toate aceste sincronicități indică o criză potentială de echilibru în familie… ori o avalanșă de stări emoționale intense, incontrolabile, ca prima noapte de împăcare și ultima de război… ori invers!
”Orice, numai adevărat să fie!”, zice Venus de pe arcana Raiului.
SIMBOL SABIAN 28° – 29° Capricorn
”Femeie citind frunzele de ceai”
Chiar dacă vedem semnele este necesar să știm să le interpretăm. Precum sus, așa și jos, totul este conectat și oglindit în toate celelalte. Pentru un ocultist citirea în globul de cristal al cerului poate constitui o banalitate dar pentru omul obișnuit devine o provocare. Sub aparenta realitate se ascunde o lume bogată în semne și simboluri, care se revelează periodic în anumite conjuncturi astrale mai favorabile. La începutul anului Justiției traversăm un astfel de interval, în care putem beneficia de mai multă claritate și putem înțelege adevărul dedesubtul unor situații de viață rămase nedeslușite.
PARTEA I. Anul 2026 debutează în forță cu o serie de configurații care ne pun sub un adevărat tir astral, în care piesele cad una după alta ca într-un domino, între 8.01.2026, primul portal al Justiției din anul ei, până la 26.02.2026, portalul de final din luna Papesei, așa după cum scrie în cartea ei. Întreg anul este DOMINAT de legea cauzală a echilibrului, reprezentată de arcanele Justiției VIII și Roții Fortunei X (arhetipul sorții), echilibrul fragil dar necesar între dreapta și stânga, între masculin și feminin, între Marte și Venus, intermediat de Soare, Lună și Mercur. Așa că, în mod firesc, primele configurații majore îi vizează pe ei, trecând rând pe rând unul peste altul. Chiar la grămadă, am putea spune, izolați strategic în Casa Dumnezeu a Capricornului, călcându-se pe picioare! Adică în trupul nostru zbuciumat de prea multe patimi, griji și opreliști…
Distragerile exterioare, cauzatoare de frică și neîncredere, sub impulsul știrilor și prognozelor de an fataliste (că doar stăm pe ROATA de supraVEGHETOR a sorții FORTUNoase), pot fi teribile în această perioadă dar toată munca la care sunt chemați bărbații și femeile acestei lumi este strict de natură INTERIOARĂ! Deci nu vă lăsați păcăliți din ignoranță! Judecata, de pe Nodul Nord al destinului de PEȘTI, ne cere acum să fim vigilenți, să ne alegem drumurile de CAPUL nostru și să ne luăm soarta în mâinile proprii.
… și NU, din perspectiva Tarotului Inițiatic, anul 2026 nu e un an universal 1, cum se tot spune, e un 10 format din 26+2=28, adică Justiția VIII de pe Nodul Sud și Judecata XX, de pe Nodul Nord, foarte diferit de un an 1, care are loc doar la un început de secol (de ex.2001)!
PIESA I: 3.01.2026, Îndrăgostitul VI /13, 14 Cine pe cine fentează!…
ZIUA ÎMPĂRĂTESEI. Oscilația de la luna plină a Racului, tipică Îndrăgostitului, când Marte, Soarele și Venus au făcut jocul obscur dintre gradele 13-14, a activat butonul declașator prin care ni se impunea să facem o alegere: între disonanța cognitivă distrugătoare (13, arcana fără nume) și armonizarea creatoare prin Temperanță (14). Numărul de destin pentru acea zi memorabilă totaliza 14 (3+1+2+2+6), Universul însuși arătându-ne direcția corectă. Precum în cer așa și pe pământ. Detalii în articolul despre Lună Plină a Racului
PIESA II: 8.01, Casa Dumnezeu XVI / Război sau pace?
ZIUA JUSTIȚIEI. Conjuncția Soare, Marte, Venus, gr. 17-18, h8:26, de 2 ori justițiară!!!
Numai la mândruța mea arde lampa ca și-o stea… Între zidurile de piatră, ascunse, ale Casei Secretelor (12), Marte și Venus stau împreună închiși, față în față, în plină lumină a Soarelui și nu mai au niciun loc de întors . Ori se bat, ori se iubesc! Dar adevărul nu mai poate fi reținut, le stă în gât amândurora, pentru că Luna de pe Eremit, mesagerul transformărilor alchimice și Uranus de pe Împărăteasă, chiar la ea acasă, le cântă în struna iubirii neîngrădite de convenții. Turnul de fildeș este dărâmat din interior!
Pe arcana Împăratului, Psyche este sortită lui Aldebaran (10gr), steaua iluminării din mintea lui. Numărul de destin al acelei zile totalizează 19, indicând spre Soarele care ori arde, ori încălzește primăvăratic, cu moderație și bunăvoință.
PIESA III: 10.01, Judecata XX / Înapoi spre Înainte
ZIUA ROȚII FORTUNEI. Pentru scurt timp Nodurile de destin schimbă direcția spre ÎNAINTE, de la 10,17gr până la 10,20 gr, Pești pe Judecată, din 8.01 până în dimineața zilei de 11.01.2026, după care se întorc înapoi! Timp în care se formează o mare cruce cosmică pe semne cardinale, între Jupiter în Rac pe Îndrăgostit în opoziție cu Marte cj Soare cj Venus în Capricorn pe Casa Dumnezeu și Chiron cj Eris în Berbec pe Magician I în opoziție cu Sisif cj Pandora în Balanță pe Putere!
”FOLOSEȘTE CE SIMȚI CA SĂ TE VINDECI DE NEÎNCREDERE ȘI SĂ ECHILIBREZI CINE EȘTI!” zic ei…
Sunt zile de mare putere, în care fie se întărește voința de a atinge un scop spiritual mai înalt, prin concentrarea energiilor și capacitatea de a integra toate experiențele din ultimii 18 ani, fie se accentuează sentimentul de neputință și resemnare în fața greutăților vieții, declanșat de complexul lui Atlas, care poartă toată greutatea Lumii pe umerii lui.
Este foarte semnificativă sincronicitatea semnalizată de cifrele gradelor și minutelor acestui rar fenomen astrologic:
gradul 10 corespunde Roții Fortunei, soarta ca supraveghetoare a anului, ce se oprește pentru 4 zile și apoi se învîrte invers, creind oportunitatea pentru ceva nemaiîntâlnit.
minutele de la 17 la 20 arată spre Nodul Nord de pe arcana Judecății XX, care trece pe arcana Raiului XVII din Vărsător, timp de 18 luni, începând cu 27.07/2026; între ele sunt cuprinse Luna XVIII și Soarele XVIIII, luminatorii părților noastre subconștiente și conștiente.
STAI STRÂMB ȘI JUDECĂ DREPT! Adică vezi adevărul,, chiar și în cele mai ascunse cotloane, chiar și atunci când te îndoaie.
Toată această perioadă formează un interval fabulos de STOP JOC, de resetare înafara Timpului linear! Bineînțeles că se trăiește la nivel personal, căci Marte, arhetipul identității personale, Împăratul, se luminează în sufletul său (Psyche cj Aldebaran, la grad 10!), răsfățându-se pentru câteva zile în inima Soarelui, însoțit de iubita lui VALOROASĂ, Venus.
Ce se întâmplă când nodurile destinului își schimbă direcția naturală de mers? Se rescrie trecutul și, pentru că nu există decât trecut, practic se rescrie și viitorul îndepărtat. E ca și când trenul vieții se oprește, se schimbă macazul și se mută pe altă linie temporală. Timp de 3 zile avansează, după care se întoarce înapoi într-un trecut alterat. Și asta se întâmplă cu o mare precizie astrală, fix între primul portal al Justiției din anul ei, 8.01.26/8 și primul portal al Roții Fortunei, 10.01.28/10.
Numărul de destin al acestei zile de centrare în SINE totalizează 12 (1+1+2+2+6), indicând spre Spânzuratul care favorizează renașterea spirituală într-o nouă dimensiune a vieții.
PIESA IIII: 18.01, Luna XVIII / Vise cu tâlc
ZIUA LUNII. Conjuncții în serie: Marte, Mercur + Soare, Lună + Venus, Pluto, Vesta, la granița dintre Capricorn și Vărsător, h21:52
Gradele la care au loc cele 2 conjuncții principale sunt semnificative:
Marte și Mercur la gradul 26, ce corespunde anului Justiției și cere echilibru, conștiență și coerență între gând, cuvânt și faptă… și te sancționează ori de câte ori NU te ții de cuvânt!
Soarele și Luna la gradul 28,44, ce conține atât energia Roții Fortunei (Soare) cât și a Justiției (Luna), în 2 forme, 8 și 44, activând flexibilitatea necesară în fața sorții, cu care Justiția nu se prea împacă, fiind focusată și, uneori, de-a binelea pierdută, în detalii, ignorând imaginea de ansamblu și uitând de faptul că, în ultimă instanță, Roata se învârte și scopul ei este cunoașterea de Sine; din perspectiva sorții, pedeapsa reprezintă doar o corecție de destin și o metodă de a atrage atenția asupra unor greșeli de direcție.
Luna nouă tocmai de ziua Lunii vine și cu vise de tălmăcit și răstălmăcit, aduse la ceas de taină de mesagerul misterios al Lumii. Numărul de destin al acelei zile totalizează 20, Judecata de la Nodul Nord conjunctă cu Fomalhaut, steaua alchimiei!
PIESA V: 30.01, Rai XVII / Hermafrodita
ZIUA ÎMPĂRĂTESEI. Conjuncții în serie în Vărsător: Soare, Venus, Mercur 16gr + Pluto, Marte, Vesta.
În sfârșit, lucrurile se clarifică și ies în lumina cunoașterii, cu sprijinul lui Neptun, de abia intrat în Berbec, înNEBUNit de strălucirile lânii de aur, din capul iluminat al Împăratului, unde Psyche și Aldebaran s-au reunit încă odată la 10,10gr în Gemeni, învârtindu-se, EA în jurul LUI, de ceva vreme, tot înCERCând să realizeze în EI opera alchimică!!! Și deci, HermAfrodita se naște în Vărsător, în oglindă cu Gemenii sacri primordiali, unde sufletul (Psyche) umple trupul (Împăratul) cu experiența iubirii înălțătoare (trigon Uranus).
Pe partea opusă a Racului, de pe Îndrăgostit, Jupiter conjunct cu Sirius (steaua credinței), în punctul norocului (Pars Fortunae) și Luna țin isonul, pentru ca toată Lumea implicată în proces să facă ajustările necesare evoluției spirituale. Numărul de destin pentru această zi este din nou 14, indicând Temperanța, simbolul AndroGinei, ce se naște mai întâi în interior ca o mesageră a Divinității, pentru ca HermAfrodita să poată ființa în exterior.
LUNA I, ianuarie, începe dominoul și-l înCHEIE cu ÎMPĂRĂTEASA, ipostaza lui Venus din Taur, care își restructurează acum sistemul de valori!
E interesantă conjunctura astrală care se creează între zilele de 3 și 4, ale Împărătesei și Împăratului, din luna Magului I, la începutul anului Justiției, 2026, în timpul lunii pline a Racului, între arcana Îndrăgostitului opusă Casei Dumnezeu. Iubire dezLEGATĂ ori iubire îngrădită de reguli și contracte? Ora Lunii, 12:03, arată spre Împărăteasa, îmbrățișată de tatăl ceresc (Uranus), întoarsă cu capul în jos, în cădere liberă!
Pe Îndrăgostit, Luna face 13, 14 cu Sirius, steaua spiritului de vânător, însoțitorul și protectorul, aducător de faimă, bogăție, onoruri și înțelepciune. Jupiter (21:02) asistă de la distanță jocul de mistere, atent să nu fie nici cum încălcată legea universală a iubirii.
Pe partea opusă a arenei CIRCulare de joc, închiși între zidurile Casei Dumnezeu, Soarele face 13, 14 cu Marte, prins în flagrant, într-o încurcăTURĂ de noapte furtunoasă, cu Venus-Împărăteasa, fix de ziua ei magică. În timp ce Vesta (25:34) asistă, tot de la distanță, ca focul căminului să nu se stingă. Căci în ziua următoare, 4.01, în prezența marțiană impunătoare a Împăratului, Venus face 13, 14 cu Soarele încercând cu toții să se ascundă în strălucirea lui orbitoare, pentru a îmblânzi cu mare greutate dreapta putere (Pandora cj Sisif) de Judecată (NN).
Va să zică, relațiile pot fi cam încordate în familie, din pricina competițiilor amoroase: cine pe cine dorește, cine pe cine înșeală, cine pe cine păcălește, cine pe cine împăciuiește… Mercur cj Juno la intrarea în Capricorn, pe Casa Dumnezeu din casele noastre, se confruntă pentru încetarea contractelor insidioase.
Numai că, de ziua Împăratului, un frumos cort protectiv de iarnă se formează între arcanele Raiului XVII (Pluto), Lumii XXI (Saturn cj Neptun), Împărătesei III (Uranus) și Îndrăgostitului (Luna) menit să echilibreze prin înțelegere, încredere în puterea iubirii și compasiunii adevărurile prea greu de digerat în acest început de an tumultuos (Justiția NS).
Simbol Sabian: Rac 14 (13° – 14°)
OM FOARTE BĂTRÂN (ca un Eremit cu cioMAG) FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU ÎNTUNERICUL (gaura neagră prin care au trecut rând pe rând, la finalul anului 2025, toate arhetipurile personale: Marte, Soare, Lună, Venus, Mercur)
Deoarece tot ce trece se dovedește a fi fost efemer, ceea ce rămâne este adevărul durabil. „Vine timpul pentru descoperirea adevărurilor universale, eterne.” (Rudhyar)
Să ne imaginăm pentru un moment că suntem pe un gigantic PLATou cinematografic, uriaș cât o întreagă PLANetă. Și avem o echipă compusă din doar 5 forțe creatoare, ce joacă TARE, multiplicându-se, roluri peste roluri, de multe ori în travesti, în filmul vieții ca un caleidoscop de povești înCRUCIșate:
bEL, scenaristul, sclipitor ca un Soare : hELios, Magul, cuvântul creator de pe limba MAternă.
dEA, producătoarea, misterioasă ca o Lună : hELENA, Papesa, cu capul ca un ou plin de resurse nelimitate și cartea vieții mereu deschisă la pagina preDESTINATĂ.
(”bd la munte și la mare!” alias ”brigada diverse”)
aeEA (se citește ”e EA”), scenografa, frumoasa adormită, din oglinda timpului ca o apă limpede : Afrodita, Împărăteasa ce amenajează scena terestră, ca o luxuriantă grădină, cu frunza veșnic verde a vieții nemuritoare.
aeEL (se citește ”e EL”), OMul, ERoul cu multe fețe, inteligent, curajos și iute la mânie ca un alergător de cursă lungă : Ares, Împăratul, cu capul iluminat, plin de idei progresiste despre război și pace, despre viață și moarte.
HEROticus regizorul, diplomat, șmecher, alunecos și schimbător ca un șarpe : Hermes, mesagerul zeilor, cu caduceul lui împletit între Cer și Pământ, MAESTRUL de ceremonii ce șoptește fiecăruia, după merit, replica potrivită la timpul potrivit.
Și toți aceștia, plecați de ACASĂ, ca într-o lungă și misterioasă vacanță, cu harta în buzunarul de la piept, joacă în hORA hORElor (Roata Fortunei X), după cum LE cântă bEL. Și împreună formează dEAbEL (1+2+3+4+5=15)! Altfel spus, s-ar părea că EA a cam DAt de bELEA!
