Publicat pe

Șarpele care își înghite coada (III)

Secretul nemuririi (continuare la https://carteamagului.ro/tarot/sarpele-care-isi-inghite-coada-ii/)

Înainte de a explora conjuncția Venus-Mercur din 5.10.2026, mai avem de parcurs un capitol.

Să ne întoarcem în sfera mitologiei grecești la Asclepios, omul cu Șarpele reprezentat în constelația Ophiucus. Fiul Soarelui fusese cel care, în antichitate, se spune că descoperise rețeta nemuririi și, conform legendei, reușise chiar să învie și morții.

Toiagul lui Asclepius (Esculap la romani) este simbolul originar al medicinei și al vindecării, reprezentat printr-un baston simplu pe care se înfășoară un singur șarpe.

În mitologia romană, numele lui Hermes a fost preSCHIMBAT în Mercur și așa a fost preluat și în astrologie iar sensul numelui a fost deturnat spre negociere, marfă (merx), coMERȚ (mercor), recompensă (merces).

Care ar fi diferența cheie dintre cioMAGUL lui Asclepius si caduceul lui Hermes? Toiagul lui Asclepius ne arată un singur șarpe spre deosebire de cei 2 șerpi înfășurați simetric pe caduceul lui Mercur. Simbolismul este foarte diferit deoarece șarpele lui Asclepius face referire la energia singulară, VINDECĂTOARE, a corpului omenesc, pe când cei 2 șerpi ai lui Mercur presupun o relație între 2 energii complementare, unificate în scop de iluminare și înălțare spirituală, simbolizată de sfera cu aripi de la vârf.

Simbolismul de reîntinerire și regenerare al șarpelui revelat de Asclepius își are sursa în:

–  procesul de năpârlire, prin care șerpii își schimbă pielea periodic, se REGENEREAZĂ.

–  dualitatea efectului veninului de șarpe care poate ucide dar, în doze mici, poate fi folosit ca medicament, pentru vindecarea unor afecțiuni.

În tradiția medicală este folosit de cele mai multe ori toiagul cu un singur șarpe (Organizația Mondială a Sănătății/OMS, colegiile medicilor și majoritatea spitalelor din lume), în timp ce, în mediile oculte, ezoterice, hermetice, caduceul lui Mercur face parte din instrumentarul magic.

Conform mitologiei grecești, Asclepius nu s-a născut cu puterea de a învia morții, ci a deprins acest secret aparent din întâmplare. Fiul lui Apollo și al muritoarei Koronis fusese educat de centaurul Chiron în arta tămăduirii dar momentul în care a depășit granița dintre viață și moarte s-a produs în timpul unei vindecări miraculoase.

Legenda șarpelui și a ierbii magice

Mitul cel mai cunoscut spune că Asclepius se afla în casa unui rege sau a unui pacient celebru (în unele variante, chiar în palatul lui Minos), încercând să-l vindece pe fiul acestuia, Glaucos.

   1. Uciderea primului șarpe. În timp ce stătea pe gânduri, căutând soluții pentru problemele pacientului, un șarpe s-a strecurat în cameră și s-a încolăcit pe toiagul său. Instinctiv, Asclepius a lovit șarpele cu bastonul și l-a omorât.

   2. Apariția celui de-al doilea șarpe. La scurt timp, un al doilea șarpe a intrat în încăpere. Acesta purta în gură o frunză dintr-o plantă medicinală necunoscută.

   3. Învierea. Al doilea șarpe a așezat planta pe capul șarpelui mort. Sub ochii uimiți ai lui Asclepius, șarpele ucis a început să miște, a înviat și amândoi au părăsit rapid camera.

Asclepius a luat planta miraculoasă și a folosit-o pe pacientul său, care s-a trezit pe loc la viață. Din acel moment, el a ÎNȚELES secretul regenerării absolute și a adoptat șarpele ca simbol etern al vindecării.

Varianta sângelui Medusei

O altă variantă a mitului pretindea că Atena, zeița înțelepciunii, i-ar fi dăruit lui Asclepius două fiole cu sângele Meduzei, după ce Perseu îi tăiase capul. Sângele din vena stângă era o otravă instantanee și necruțătoare. Sângele din vena dreaptă avea proprietăți magice divine, pe care Asclepius le-ar fi folosit pentru a-i readuce pe oameni din lumea umbrelor.

Cumva, aceste 2 versiuni ale mitului par înrudite simbolic prin faptul că se referă la planul mental: planta așezată pe cap și sângele provenit din vena dreaptă a Meduzei (emisfera intuitivă a creierului activată de anumite substanțe cu proprietăți de extindere a conștiinței, în timp ce stânga, rațională, ar purta otrava).

Protocolul de vindecare în templul lui Asclepius de la Epidaurus este descris în acest fel:

1. Purificarea (Catharsis). La sosire, pacienții treceau prin băi ritualice în izvoare termale, posteau sau urmau o dietă strictă. Acest proces elimina toxinele și inducea o stare de relaxare profundă.

2. Intrarea în Abaton. Pacienții erau conduși în Abaton (sau Adyton), o zonă sacră, întunecată și extrem de liniștită a templului, destinată exclusiv somnului. Etimologic sensul numelui templului era de spațiu interzis profanilor, ”sfânta sfintelor”.

3. Visul Vindecător (Incubația). În urma administrării unor plante cu proprietăți psihotrope, pacienții intrau într-o stare de transă, de vis, în care primeau mesaje profetice de vindecare.

4. Șerpii sacri ai templului. În timp ce pacienții dormeau pe podea sau în paturi, prin Abaton se plimbau liber șerpi mari, neveninoși (din specia Zamenis longissimus, numit astăzi șarpele lui Esculap). Se credea că dacă un șarpe lingea rana sau partea bolnavă a unui pacient adormit, acesta primea binecuvântarea directă a zeului și se vindeca. Aceștia însă ar fi putut fi imaginari, la fel ca în ceremoniile cu ayahuasca!

Procedurile pare că se înrudesc îndeaproape cu cele din Misterele Eleusine. Și acolo participanții treceau printr-o perioadă de purificare de 9 zile, după care li se administra o băutură psihedelică, Kykeon și erau conduși într-un templu subteran, Telesterion, unde aveau parte de experiențe extrasenzoriale.

La fel ca la Eleusis, plantele folosite de Asclepius în tratamentele lui au rămas secrete. Se menționează diferite variante dintre care cea mai cunoscută ar fi dafinul, planta lui Apollo, prezentă și în ritualurile de la Delfi prin care se induceau transele profetice ale preoteselor, Pythia (pythhesthai: a întreba/a consulta), deoarece Asclepius era reprezentat cu o cunună de laur pe cap, ca și tatăl său. Alte combinații includeau planta fluturilor (Asclepias tuberosa), iarba fiarelor, cannabis, iederă, mac pentru inducerea somnului, mătrăguna și măselarița în doze mici, atent controlate.

Ca în versurile criptice ale matematicianului-poet, Ion Barbu (ce legătură să fi avut cu misterele grecești?):

”Cu Laurul-Balaurul,

Să toarne-n lume aurul,

Să-l toace, gol la drum să iasă,

Cu măsălariţa-mireasă,

Să-i ţie de împărăteasă.” (Riga Crypto și Lapona Enigel)

Înafara de acestea, la Epidaurus se foloseau terapeutic vinul, oțetul și  mierea, uleiuri (de măslin) și rășini (pin, brad).

Asclepios ar însemna, literalmente, „Cel care dă sănătate / bunăstare” iar locul unde servea, Epidauros format din epí și taûros (ταῦρος), ar avea sensul „pe taur” sau „peste taur”. Să fie oare o referire enigmatică la MinoTaurul închis în labirintul lui Minos, fiul ASCUNS căruia i-ar fi oferit vindecarea? Zodia Taurului se ocupă de avere, de posesiunile atât materiale, cât și spirituale și are în mod direct legătură cu SPIRITUALIZAREA trupului, ca principală valoare OMenească în acest plan 3D, ce aparține Împărătesei, arcana cu numărul 3 din Tarot, patronată fiind de Venus!

Fiicele lui au fost Hygiea (igiena) și Panaceea (leacul universal)!

Totuși Asclepius a sfârșit de fulgerul lui Zeus și așezat ARHETIPAL pe cer, în constelația Ophiucus, în care îl vedem călărind șarpele, cu un taur pe coada lui și la cap cu limba ca săgeata lui Eros, înfiptă în Corona Borealis, semnul uniunii dintre Ariadna, doamna labirintului și Dionysus, domnul vinului, cel mort și reînviat!

Și deci, toți acești eroi mitici fac parte acum din structura psihologică a noastră, a oglinzii universale din OM, numai să ne putem reaminti ce au ei să ne transmită peste TIMP!

(va urma)

Publicat pe

Șarpele care își înghite coada (II)

Conexiuni (continuare la articolul https://carteamagului.ro/tarot/sarpele-care-isi-inghite-coada-i/)

Așadar, până în 26.03.2028, toată Lumea are nodurile de destin pe arcana 17, Raiul, adevărul eliberator, la NN și arcana 7, Șareta, schimbarea de direcție, la NS. Anul 2028 este anul Roții Fortunei (28=2+8=10), patronat de Spânzurat (2+2+8=12), ceea ce presupune o schimbare de perspectivă care ar urma să aibă loc în tot acest interval.

Conexiunea principală dintre aceste concepte este procesul de transformare spirituală, evoluție karmică și trezire a conștiinței, toate fiind reprezentate simbolic prin dinamica șarpelui. În astrologia vedică, mitologie și ezoterism, aceste elemente se unesc în Kundalini, pentru a descrie călătoria sufletului de la ignoranță la iluminare.

Să vedem cum se conectează cele 3 direcții de evoluție despre care am vorbit:

  1. Rahu și Ketu: Șarpele cosmic al destinuluiÎn astrologia vedică (Jyotish), Rahu și Ketu sunt Nodurile Nord și Sud ale Lunii, numite și „nodurile de destin”. Mitologia hindusă explică apariția lor prin povestea lui Svarbhanu, „lumina Atmei (sufletului)” sau ”lumina conștiinței” care ar fi fost divizată între cap, Rahu, mintea întunecată, înfometată de informații, bunuri materiale, mâncare și diferite alte lucruri considerate valoroase la NN, la miază-noapte și Ketu, coada ca o torță spirituală călăuzitoare, detașarea, la NS, la miezul zilei, menită să facă lumină în întunericul din cap.  Capul fără corp nu poate reține nimic și astfel, oricât ar consuma tot gol rămâne. Împreună, Rahu și Ketu formează un singur șarpe cosmic care împarte harta astrală în două și dictează axa evoluției tale.
  • Șarpele care își înghite coada (Ouroboros). Simbolul străvechi al șarpelui reprezintă natura ciclică a timpului, a karmei și a reîncarnării. Legătura cu axa nodurilor este simbolizată de faptul că Rahu (capul) aleargă mereu după dorințe, în timp ce Ketu (coada) reprezintă finalul și detașarea. Când cele două se unesc spiritual, adică atunci când coada își LUMINEAZĂ și înțelege capul ciclul reîncarnărilor, cauzat de uitare (întunericul din cap), se încheie. Ouroboros arată că începutul și sfârșitul sunt unul și același lucru: pentru a evolua, trebuie să integrăm și să „mistuim” karma trecută (Ketu) prin acțiunile prezente (Rahu).
  • Kundalini: Șarpele interior al trezirii spirituale. În tradiția tantrică și yoghină, Kundalini este energia spirituală latentă, reprezentată ca un șarpe încolăcit de trei ori și jumătate la baza coloanei vertebrale (în chakra rădăcină, Muladhara).

Cuvântul kundalini provine din limba sanscrită, de la termenul kundal, care înseamnă „răsucire” sau „buclă”. Kundalinī se traduce prin „cea încolăcită” sau „cea circulară”, o energie cosmică adormită, închipuită ca un șarpe încolăcit de trei ori și jumătate la baza coloanei vertebrale. În tradiția hindusă, această energie reprezintă puterea divină feminină sau Shakti.

Cuvântul „Tantra” provine din limba sanscrită și înseamnă în mod literal „țesătură”, „urzeală” sau „război de țesut”. Etimologic, termenul este format din două elemente:

  • Tan: Rădăcina verbală care înseamnă „a țese”, „a se propaga”, „a se extinde” sau „a întinde”.
  • Tra: Sufixul care indică un „instrument” sau un „mijloc”. Combinate, sensul inițial și metaforic devine „instrumentul prin care se țese sau se extinde cunoașterea”.

Prin urmare, nodurile de destin sunt conținute în însuși corpul uman. Nodul Sud (Ketu) este strâns legat de baza coloanei și de trecut, locul unde energia Kundalini stă adormită, la chakra rădăcină, în dreptul organelor sexuale. El reprezintă potențialul spiritual ascuns în energia erotică. În partea opusă, Nodul Nord (Rahu) acționează ca forța de atracție (dorința de evoluție) care forțează această energie să se trezească și să urce prin canalul central (Sushumna). Pe măsură ce Kundalini urcă și străpunge chakrele (roțile timpului aliniate în corpul uman ca centre de putere), ea transformă dorințele materiale (Rahu) în înțelepciune spirituală și eliberare (Ketu). Când Kundalini ajunge în creștetul capului (Sahasrara), dualitatea dispare. Este momentul în care „șarpele cosmic” se închide perfect, la fel ca Ouroboros, realizând fuziunea dintre conștiința individuală și cea universală.

Și oare cine face ca aceste 2 forțe opuse dar complementare să se conecteze, astfel încât capul să se poată uni, să se reîntregească cu coada?

Revenind la mitologia greacă, îl găsim pe Hermes, mesagerul zeilor, al cărui nume semnifica ”piatră de hotar” și era reprezentat la granița dintre 2 teritorii ca un stâlp cu capul zeului la vârf, cu o față zâmbitoare, în extaz și un penis în erecție, în relief, la bază!  Reflectă cele 2 extreme de la Sud (jos) la Nord (sus), în sensul că trebuie să cobori ca să reușești să urci. Din această perspectivă, ce este capul întunecat și ce este coada luminoasa? Pentru că în mod clar poartă semnificații sexuale explicite. Deci granița dintre lumea zeilor, lumea oamenilor și lumea morților e păzită de acest misterios mesager care patronează de altfel și cam toate ordinele oculte, HERMEtice!

Semnul distinctiv al lui Hermes era caduceul format din 2 șerpi încolăciți pe un cioMAG, care se termina cu o SFERĂ înaripată!

În plus, stâlpul pe care se crede că ar fi fost răstignit Cristos, alt mesager divin, înainte de a fi PREFĂCUT în cruce, se numea stauros, care în limba română are echivalentul de a ”sta”. Sensul etimologic ar fi de ”a sta ridicat, a se ridica ferm”!

Cumva toată această poveste face referire și la uniunea seXuală dintre feminin și masculin, dintre întuneric și lumină, forțele care creează universul, îl guvernează și îl mențin VIU prin forța lor de atracție.

Și acum cireașa de pe tortul ANIversar:

În ziua de 5.10.2026 la h14:50 vom avea pe cer HermAfrodita, conjuncția dintre Venus și Mercur, în Scorpion, zodia sexualității, a vieții și morții, când se va forma și o frumoasă piramidă cu vârful pe Uranus în Gemeni, la 5:27 grade, pe Împăratul cu CAPUL ILUMINAT!

Mai multe despre asta în următorul episod… (va urma)

Publicat pe

Șarpele care își înghite coada (I)

Am tot contemplat această temă neștiind de unde să o încep. De la cap sau de la coadă? Și mesajele unor prieteni, Papă femeie și Casă Dumnezeu bărbat, mi-au inspirat soluția. Așadar, ce e iubirea, s-a pus întrebarea?

Cei mai mulți ar răspunde printr-o interpretare romantică, emoțională. Dar… acesta ar fi doar un aspect cu utilitate socială prin care oamenii interacționează pentru a forma familii.

Totuși, în mod ideal iubirea, sau, mai bine zis, DRAGOstea, e o stare de coerență cu universul, e dincolo de minte și emotie, o stare interioară de constiință universală. După cum se aude, în română, acest cuvânt include în compoziția lui DRAGOnul, adică șarpele din tema noastră, care te conectează la STELE! Abia acolo începi să trăiești cu adevărat universul din tine! Și atunci practic poți crea orice. În Tarot e simbolizat la picioarele femeii din arcana 14, Temperanța, AndroGina iar această carte aparține zodiei Săgetătorului, mai exact corespunde intervalului în care Soarele trece prin constelația Omului cu Șarpele, Ophiucus. Așa cum ne arată și această constelație, șarpele este încălecat între picioare, JOS și nu SUS!

E interesant de semnalat și faptul că celelalte arcane corespunzătoare în Tarot intervalului constelației Ophiucus, dintre 29.11 și 17.12 ar fi Arcana fără nume XIII, unde șarpele este simbolizat înfășurat în 3 inele roșii la baza coloanei și, de partea cealaltă a Temperanței, Diavolul XV, DiaBel, HermAfroditul, reprezentând uniunea zeiței, D-EA, cu zeul, B-EL, unde șarpele desfășurat ca o punte de la suflet la suflet, leagă doi oameni, femeie și bărbat, tot JOS, la picioarele entității invizibile create între ei.

Ophiuchus provine din limba greacă veche, de la termenul ὀφιοῦχος (ophioûkhos), care înseamnă „cel care ține un șarpe” sau „purtător de șarpe”. Ophis  (ὄφις) înseamnă „șarpe” în greacă iar radicalul -oukhos: înseamnă „a ține” sau „a avea”. 

Un termen înrudit cu acesta ar fi Ouroborus, format din oura (οὐρά), ce înseamnă „coadă” și boros (βόρος), ce înseamnă „devorator” sau „care mănâncă” (de la verbasul borō, a mânca). În scrierile alchimice europene, acest concept descrie unitatea materiei cu eternitatea, NEMURIREA! Spiritualizarea materiei!

Și așa ajungem la tema noastră. Și deci…

De ce își înghite șarpele coada?

Aici ar trebui să ne întoarcem atenția spre mitologia hindusă.

Protagoniștii legendei sunt Svarbhanu, un demon (asura) și zeii Surya (Soarele) și Chandra (Luna).

Chandra provine etimologic din (s)kend ce insemna ”a scânteia” iar Surya din sur sau svar, care înseamnă „a străluci” sau „strălucire”. Ceea ce face ca a-sura să semnifice ”fără strălucire”, pentru că a-ul plasat în fața unui cuvânt îl neagă, la fel ca în a-gnostic (fără cunoaștere). Și aici intervine paradoxul, pentru că semnificația numelui așa-zisului demon (asura) ar fi nici mai mult, nici mai puțin decât strălucire. Svarbhanu provine din limba sanscrită (स्वर्भानु) și se traduce cel mai adesea prin „Splendoarea Radiației”, „Strălucirea Cerului” sau „Posesorul luminii solare”!

Să vedem ce spune povestea.

În timp ce zeii agitau Oceanul de Lapte (Calea Lactee?), pentru a produce elixirul nemuririi, AMRITA („a”:”fără”, „mṛtyu”: „moarte”), Svarbhanu a reușit să înghită câteva picături înainte ca Soarele și Luna să-l vadă.  După aceea, pentru că nu mai putea fi omorât, zeul Vishnu (viș sau viś : „a pătrunde”, „a intra” sau „a se răspândi”, cel omniprezent, conservatorul creației), sub forma avatarului  feminin Mohini (moha : „a fermeca”, „a ului” sau „iluzie”) i-a retezat capul cu discul Sudarshana Chakra.

Sudarshana Chakra provine din limba sanscrită și este compus din:

  •  Su (सु) : înseamnă „bun”, „frumos”, „favorabil” sau „divin/auspicios”.
  • Darshana (दर्शन) : înseamnă „viziune”, „vedere” sau „percepție”.
  • Chakra (चक्र) : înseamnă „rocă”, „cerc” sau „disc” (simbolizând și roata timpului).

L-a fermecat, a rupt conexiunea dintre minte și trup, izolându-l în ILUZIA TIMPULUI CIRCULAR!

După tăiere, capul nemuritor a devenit Rahu (reprezentat în mitologie și astrologia vedică cu cap de șarpe/dragon), iar trupul separat a devenit Ketu (coada/trupul de șarpe). Aceste corpuri de umbră (IREALE), cum sunt numite în astrologia hindusă, sunt asociate în astrologia vestică nodurilor de destin: Rahu cu NN (viitorul, lecția unei încarnări), Ketu cu NS (trecutul imemorial, zestrea din alte vieți).

Numele Rahu provine din rădăcina verbală sanscrită „rah” (रह) sau „rabh”, care înseamnă „a înșfăca”, „a apuca”, „a ascunde” sau „a abandona”. Sensul literal este: „Cel care înșfacă” sau „Cel care întunecă”.

Numele reflectă caracteristica sa principală de a „înghiți” sau „apuca” periodic Soarele și Luna, provocând eclipsele. În astrologia indiană, simbolizează dorința obsesivă, atașamentul material intens și iluzia (Maya), ideea de a „apuca” cu lăcomie. MINTEA!

Pe de altă parte, numele Ketu provine din cuvântul sanscrit „ketu” (केतु), care are o paletă largă de înțelesuri legate de vizibilitate și semne cerești. Cele mai importante traduceri sunt „steag”, „semn/marcaj” sau „rază de lumină/torță”. Sensul literal ar fi „Apariție/Semn pe cer”.  În textele vedice vechi, termenul ketu era folosit pentru a descrie cometele, stele căzătoare (meteoriți) sau orice dâră de lumină neobișnuită de pe cer, orice formă alungită, similară cu o dâră de cometă sau cu un steag astral care flutură în înălțimi.

În astrologia indiană Ketu reprezintă detașarea, spiritualitatea profundă, eliberarea (Moksha) și iluminarea interioară (semnificație derivată din sensul de „lumină spirituală” sau „torță” care arată calea).

Ce încearcă să ne comunice acest straniu mit și care ar fi conexiunea cu șarpele care își înghite coada?

În anul Justiției 26/8, în Luna Saretei 7, Nodul Sud al destinului a trecut de pe Justiție VIII pe Șareta VII în ziua Eremitului, TIMPUL trecut (chakra), 27/9 iar Nodul Nord de pe Judecată, arcana 20 pe Rai, arcana 17. Structura a anului este una cu totul specială, formată fiind din Judecată și Justiție, 20-26/8, în condițiile în care nodurile de destin, de la Nord/Rahu (20) la Sud/Ketu (26/8) au fost situate chiar pe aceste 2 arcane.

Să fie oare simbolizat în acest an chiar șarpele care își înghite coada? NN+NS, 20+26=28/10 formează SEMNUL sorții, arcana Roții Fortunei cu numărul 10! Oricum, în arcana 17, de pe NN, vedem deasupra femeii goale, îngenuncheate, STEAUA DRAGOnului ca o busolă cu 8 direcții, supranumită Rosa Vânturilor, torța ce luminează drumurile înnodate ale călătorilor în centrul Roții Fortunei!

(va urma)

Continuarea https://carteamagului.ro/tarot/sarpele-care-isi-inghite-coada-ii/

Publicat pe

Iubirea se cere păzită…

28.08.2026 h7:18 Pe portal excepțional al Justiției (luna 8, anul 26/8), eclipsa de Lună din ziua Roții Fortunei 28/10, de la ora Soarelui 7 și minutele Lunii 18, are loc în Pești, pe arcana Judecății, la gradul Împăratului 4 și minutele Eremitului 54/9. Acolo, Luna activează steaua regală a alchimiei, Fomalhaut (4:15). Iar Împăratul supraveghează Roata din cel mai înalt punct al ei, de la Mijlocul Cerului, privind Lumea prin ocheanul aTOTcunoscător al lui Uranus, aflat în Gemeni la gradele mesagerului 5 și minutele Roții, 37/10, aproape de steaua regală a iluminării, Aldebaran, de la gradul 10:10.

Se vede o predominanță a Roții Fortunei care, de altfel, în pomul zilei susține trunchiul de la rădăcină la vârf, cu însăși energia zilei de 28/10. Iar formula numerologică a momentului creează din nou 2 reflexii ale Roții Fortunei, față în față prin oglinda Justiției: 28.08.2026=28-8-28 (26+2), generând un al doilea portal ascuns (10-8-8 vs 10-8-10). Această zi e ca un fel de sinteză a întregului an, cu cele 2 marcaje de 8 și 10.

Reamintesc că scopul Roții Fortunei ca soartă înSCRISĂ în HOROscop este unul singur: ”cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște tot Universul și pe toți zeii”. Horai erau divinitățile care vegheau asupra ordinii naturale și a momentelor potrivite (ceasul bun și ceasul rău), precum și asupra anotimpurilor, 3 la număr, la fel ca moirele si hesperidele, Eunomia (buna ordine), Dike (justiția pe pământ, arcana 8) și Eirene (pacea)!

Soarele tronează pe Justiție în portalul Justiției iar Luna pe Judecată, arcane ce reprezintă nodurile de destin trecute, în timp ce destinul actual a trecut pe axa Leu-Văsător, la NS pe Șareta VII și la NN pe Rai XVII. Suntem între drumuri! După îndelungatul proces de Judecată din ultimele 18 luni, direcția s-a schimbat cu indicatorul spre BINE, asta dacă am înțeles cum să alegem drumul care ne duce acolo. Este momentul să facem tranziția de la ce a fost rău spre ce a mai fost bine. De la înainte, la înainte a fost mai bine, cum zice românul. Desigur, în sens pur arhetipal dar și pragmatic!

Iar Selena, luna albă, strălucește în Fecioară, pe Eremit (9) la gradele celor 2 mesageri: 23:14 (5+5, din nou 10). Timpul circular (9) și ghidul spiritual (23/5) desfășoară podul de curcubeu (14) de la cer la pământ! Primim din toate direcțiile mesaje de soartă care să ne ajute să ieșim din cețurile mentale în care poate că am rătăcit până acum pe culoarul dintre eclipse, deschis în fabuloasa zi a Eclipsei de Soare. menită să ne înTOARCĂ pe dos toate credințele care ne determină să rezistăm destinului nostru PERSONAL în Lume: 12.08.2026

Iese în evidență în harta momentului degetul lui Dumnezeu ce arată spre Mercur din inima Soarelui, aflat pe Justiție, în Fecioară, la gradul Papei 5 și minutele Nebunului pe final de circuit inițiatic, 22! Ceva ASCUNS, neclar, profund karmic (casa 12) se înCHEIE pentru a ne elibera și a face loc unor direcții de viață nemaiînCERCate. Un circuit de 9 ani ar putea fi depășit printr-un salt în conștiință. Cheia din mâna Eremitului desCUIE poarta Selenei, căci energia a 2 dintre cele 4 stele regale fixe este acum canalizată de tranzite speciale, trezind în noi (re)cunoașterea valorii personale: steaua iluminării (Uranus) și steaua alchimiei (Luna eclipsată). Otrava trecutului ar putea fi transformată în nectar!

Un tranzit imposibil de nebăgat în seamă, resimțit totuși la un nivel foarte subtil, ca în vis, printr-o intensă dorință de reîntregire este cel al lui Lilith, luna neagră, din Săgetător. La eclipsa de Soare ea s-a aflat la gradul anului și minutele Soarelui, 26:19 (!), pe arcana Diavolului HermAfrodit (15). Apoi, pe culoarul dintre eclipse, Lilith a traversat Gaura Neagră (GC 27:14) din centrul universului iar în ziua de 28 tocmai a depășit-o, trecând la gradul 28:02, așa cum a fost înSCRIS în cartea Papesei (2), pregătind întâlnirea dintre Hermes-Mercur și Afrodita-Venus care se va înTÂMPLA de ziua lui Mercur din luna sorții, pe portal excepțional de soartă: 5.10.2026/5-10-10, formând HermAfroditul din zi și lună (15) și Șareta împreună cu anul (5+10+10=25/7)! Notați în calendar această dată.

S-ar putea face încă multe alte conexiuni între toate aceste sincronicități astro-numerologice dar important e să înțelegem ca traversăm o perioadă cu foarte MARE potențial transFORMATOR, dacă știm cum să utilizăm toate aceste promisiuni zodiacale. Suntem oare simple jucării ale Lumii sau ne asumăm puterea de a ne juca împreună cu EA?

Pentru final l-am păstrat pe Marte care, plutind pe apele Îndrăgostitului din Rac, încă menține careul în T cu Venus și Saturn: ce credeți că va alege? Puterea iubirii (Venus în Balanță, pe arcana 11), rebel ca un Nebun, ori restricțiile impuse pe drumul lui inițiatic de lordul karmei (Saturn aflat chiar în casa lui din Berbec)?

Iubirea se cere păzită

de oarba ispită,

de fumul rebel

Păzită cu zel

cu săbii de-oţel

şi de ea şi de el

la fel…

(Florin Bogardo, 16.08.1942 – 15,08.2009)

Publicat pe

De la o hexagramă la alta

12.08.2026 h20:37 : Eclipsa totală de Soare în portal lunar ascuns pe Justiție, între lună 8 și an 26/8

Eclipsa totală de Soare are chiar loc la el acasă, în Leu, pe Șaretă, la ora Judecății și minutele Sorții 37/10, la gradele Judecății 20 și minutele oglindite ale Papesei 02, care ne revelează acum tot ce e înscris în secret în cartea ei! Pe o pagină sunt cele 8 rânduri ale Justiției, pe cealaltă cele 9 ale Timpului potrivit CALCULAT de Eremit. De altfel, în arcana Judecății din Tarotul de Marseille este simbolizată chiar o eclipsă, unde prin trompeta Lunii răsună ca un ECOU glasul Soarelui eclipsat.

O zi cum nu se poate mai fascinantă, în care Spânzuratul ne întoarce mințile pe dos și ne arată orice a rămas încă ascuns în capetele noastre. Un mare adevăr (17) poate ieși acum la iveală, poate mai mare decât toate celelalte de până acum. Dacă judecăm (20) răsturnați (12) și ne uităm în direcția potrivită (7) o Lume 9 strălucește prin întuneric din TERRA oglinzilor (12+9=21).

Momentul se constituie ca un răspuns la hexagrama astrală din 12.12.2025, formată prin opoziția lui Venus în Săgetător, pe Temperanță, la vârf, cu tatăl Uranus, în Gemeni, pe Împărat, la bază. Ei se confruntau atunci pentru înțelegerea în relații, inSPIRATĂ de cunoaștere reciprocă.

Ce se comunica atunci în subtil putea să fie mai mult sau mai puțin BINE înțeles. Dar este reafirmat acum cu mai multă forță, deoarece în hexagrama eclipsei, în luna Justiției 8, din anul Justiției 26/8, în punctul cel mai înalt, tronează titanida DREPTĂȚII, Themis. Fiica cerului și a pământului, a lui Uranus și Geei, a dat naștere mai multor progenituri cu roluri specifice în legile universale: moirele (sorțile, ursitoarele), hesperidele (îngrijitoarele mărului de aur), Astraea (zeița stelelor) și, împreună cu Zeus… orelor, Horai, divinitățile care vegheau asupra ordinii naturale și a momentelor potrivite (ceasul bun și ceasul rău), precum și asupra anotimpurilor, 3 la număr, la fel ca moirele si hesperidele, Eunomia (buna ordine), Dike (justiția pe pământ, arcana 8) și Eirene (pacea)!

Iar la baza hexagramei, același Uranus îl conectează pe Împărat la steaua iluminării, Aldebaran, în timp ce Marte tocmai intră la apă, în Rac, pe Îndrăgostit și înoată cu greu în apele agitate de Venus, aflată în postura Sfinxului de pe Roata Fotunei. Nu mai e de glumit cu energia feminină ANIMAtă de porniri justițiare! Ori cântăm pe struna adevărului, ori sirenele ne mănâncă de vii.

Hexagrama, pecetea lui SoloMon (Soare-Lună), reprezintă îmbinarea armonioasă dintre principiul masculin cu cel feminin. Ea include mai multe formațiuni prietenoase: dreptunghiul mistic în centru, 6 zmee și 6 corabii ca 6 elice care învârt ROATA sorții, HOROscopul! Forțele cosmice sunt menținute în ordine, pornind de la ascendentul din Vărsător, de:

  • NeptunR în Berbec pe Nebun, ce dă tonul mișcării (iubirea universală)
  • Uranus în Gemeni pe Împărat IIII, ce oferă claritate mentală
  • Jupiter cj Mercur în Leu pe Șaretă VII, ce dă direcția în acord cu sufletul nostru
  • Venus cj Sisif în Balanță pe Roata Fortunei X, ce echilibrează balansul
  • Themis în Săgetător pe Temperanță, ce oferă înțelegerea JUSTĂ
  • și Pluto în Vărsător pe Rai, ce revelează adevărul transformator prin eliberarea de suferință

POMUL ECLIPSEI

Mintea zilei : 12, Spânzuratul, Venus în Scorpion, doresc

Inima zilei : 8, Justiția, Luna în Fecioară, servesc

Picioarele zilei : 26/8, Justiția ce include Îndrăgostitul, servesc

Pământul : 26+2=28/10, Roata Fortunei, soarta ce include Justiția, echilibrez

OCHII

Interior : 12+8=20, Judecata, Luna în Pești, cred

Exterior : 12+10=22, Nebunul, Marte în berbec, sunt

Ascuns : 7+10=17, Raiul, cunosc

STEAUA Călăuzitoare: 1+2+8+2+2+6=21, Lumea, Venus în Pești, cred

DESTIN

NS : 7, Șareta, Soarele eclipsat în Leu, vreau

NN : 17, Raiul, Luna în Vărsător, cunosc

Scop NS+NN : 24, Îndrăgostitul, Soarele în Rac, simt

Finalitate NS+NN+ZI : 7+17+12=36, Eremitul, Mercur/Lună în Fecioară, Timpul, servesc

Se observă Soartă (10), Judecată (20) și Justiție (8) în acțiune asupra Lumii, într-un an al Justiției, în condițiile în care hexagrama este supraVEGHEATĂ de însăși THEMIS!

TEMA CENTRALĂ A ECLIPSEI

EA și cu EL, ca doi Îndrăgostiți MITOlogici, ce se joacă în spatele Timpului, creează Lumea prin oglindirile dintre EI (12:21). Puterile lor reunite se întind de la cer la pământ. Gândurile lor fulgerătoare luminează abisul din noi. Pornirile lor tainice aprind universul într-o ploaie de scântei. Mulțime de ochi de păuni se deschid în întunecimile zilei eclipsate de Lună. Și inimile pulsează liniștit, în sincronicitate, desăvârșite în ele însele.

ARMONIA CERULUI SE ÎNTINDE DEASUPRA ÎNTREGULUI PĂMÂNT, CA O UMBRELĂ HEXAGONALĂ PROTECTOARE!

”Viața este rădăcina celui mai înalt copac al Raiului (Eden), ale cărui fructe când se coc oferă nemurirea.” –Martha Lavinia Hoffman (poetă, 21.07.1865 – 28.11.1900, SUA)

PS. Păunul, pasărea sacră a Herei, mama zeilor, este un simbol complex și străvechi al SPLENDORII, regalității și renașterii.  Ochii din coadă, în formă de curcubeu, reprezintă roata vieții și deschiderea spirituală. Datorită faptului că își schimbă penajul anual, păunul simbolizează și regenerarea sufletului neprihănit.

Publicat pe

Adevar si minciuna

O reflecție asupra cuvântului rostit, a adevărului și a creării Lumii

De ceva vreme, simt că vorbele rostite creează realitatea.

Mintea poate fi un fel de cameră protejată, un spațiu de încercare în care imaginile, temerile, dorințele, acuzațiile, fanteziile și lumile posibile pot apărea fără să devină imediat parte din structura colectivă. În interiorul minții, un gând poate fi testat. Poate fi întors de Orfeu, chestionat de Themis, tradus de Hermes, ținut în frâu de Artemis sau lăsat să se dizolve înainte de a dobândi un corp.

Dar atunci când vorbesc, ceva se schimbă.

Gândul trece o graniță.

Respirația îmi părăsește corpul. Mișcarea invizibilă primește sunet, ordine și sens. Ceea ce era privat intră într-o altă conștiință. Cuvântul poate fi apoi reținut, repetat, transformat în acțiune, înțeles greșit, înregistrat sau transmis de la o persoană la alta.

Spațiul de încercare se deschide în Lume.

Acesta poate fi sensul mai profund al cuvintelor:

„La început a fost Cuvântul.”

La început a fost Cuvântul.

Lumea nu începe numai ca materie. Ea începe ca ceva numit, separat, pus în relație și făcut inteligibil. Prin cuvânt, un lucru este deosebit de altul. Apare o limită. Începe o relație. O promisiune creează un viitor. O acuzație creează un dușman. Un nume creează o formă recognoscibilă. O poveste creează continuitate.

Cuvântul nu rămâne în gură.

El intră în rețeaua lui Pan.

Devine o pietricică aruncată în apă.

Cel care vorbește poate alege pietricica, dar nu poate controla pe deplin fiecare undă.

Spațiul de încercare și pragul

Nu fiecare gând trebuie rostit doar pentru că apare.

Mintea poate fi camera în care forțelor li se permite să vorbească înainte de a li se oferi autoritate. O parte înfricoșată poate imagina o trădare. O parte invidioasă poate dori eșecul altei persoane. O parte furioasă poate forma cuvinte crude. Aceste gânduri trebuie ascultate, deoarece reprimarea le oferă o putere ascunsă. Dar faptul că le ascult nu înseamnă că trebuie să le eliberez neschimbate în câmpul colectiv.

Mintea nu este neapărat locul falsității.

Ea este atelierul.

Vorbirea este pragul.

Înainte ca un cuvânt să treacă acel prag, trebuie să treacă prin mai multe forțe.

Hermes întreabă:

Ce încerc, de fapt, să comunic?

Themis întreabă:

Este adevărat?

Artemis întreabă:

Poate fi ținută în frâu forța lui?

Iris întreabă:

Poate ajunge la cealaltă persoană fără să distrugă podul?

Demeter întreabă:

Ce va face să crească acest cuvânt?

Hades întreabă:

Ce formă epuizată trebuie îndepărtată din el?

Numai atunci ar trebui să i se ofere cuvântului un corp public.

Aceasta înseamnă că adevărul nu îmi cere să rostesc fiecare gând brut exact așa cum apare pentru prima dată. Un gând brut poate fi real ca eveniment interior, fără să fie încă o descriere adevărată a Lumii.

„Mă simt amenințat de succesul lui” poate fi adevărat.

„El crede că este mai bun decât toți ceilalți” poate fi o interpretare produsă de partea care se simte amenințată.

Adevărul cere disciplina de a deosebi ceea ce știu, ceea ce simt, ceea ce mă tem, ceea ce deduc și ceea ce doar îmi imaginez.

Coruperea vocii colective

Povestea lui Demophon devine esențială aici.

Demophon este vocea poporului așezată în focul lui Demeter.

În lectura simbolică, Demeter încearcă să ardă mortalitatea și corupția din vocea colectivă. Încearcă să facă limbajul capabil să supraviețuiască degradării.

Dar transformarea este întreruptă.

Focul vizibil nu este înțeles.

Frica vorbește înainte ca scopul ascuns să poată deveni comunicabil.

Vocea omenească obișnuită nu poate încă purta misterul complet.

Aceasta poate descrie starea noastră actuală. Vocea colectivă este puternică, dar nu este purificată. Limbajul creează neîncetat, însă o mare parte din ceea ce creează este modelat de frică, vanitate, politețe lipsită de sinceritate, manipulare, resentiment și dorința de a controla felul în care suntem văzuți de ceilalți.

Le spunem oamenilor ceea ce vor să audă.

Ascundem ceea ce gândim cu adevărat pentru că ne temem de conflict.

Ne exagerăm propria imagine pentru a părea mai mari decât suntem.

Lingușim în timp ce, în taină, purtăm resentimente.

Suntem de acord, deși nu intenționăm să acționăm.

Vorbim despre oameni într-un fel diferit după ce aceștia părăsesc încăperea.

Prezentăm identități editate și apoi rămânem captivi în identitățile pe care le-am creat.

Fiecare cuvânt fals intră în iaz.

Prima undă poate fi mică. Dar persoana care îl aude ia o decizie pe baza lui. Acea decizie afectează o altă persoană. Falsitatea dobândește martori, consecințe și explicații care o susțin. În cele din urmă, o întreagă continuitate poate crește în jurul unui lucru care nu a fost niciodată adevărat.

Aceasta este creația contrafăcută.

Minciuna devine asemenea lui Pan. Se conectează cu toate lucrurile.

Hermes o poartă.

Cronos îi oferă istorie.

Selene o păstrează ca memorie.

Împăratul construiește structuri în jurul ei.

Minciuna poate ajunge, în cele din urmă, să pară mai solidă decât adevărul pe care l-a înlocuit.

Adevărul nu este brutalitate

Există pericolul ca, reacționând împotriva unei Lumi false, să hotărăsc că fiecare gând trebuie rostit fără nicio reținere.

Acesta nu ar fi adevăr. Ar fi o descărcare necontrolată.

Adevărul nu este cruzime.

Adevărul nu înseamnă folosirea „sincerității” ca permisiune de a răni.

Adevărul nu înseamnă să îi spun altei persoane fiecare judecată negativă care îmi trece prin minte.

Adevărul este relația fidelă dintre experiența interioară, limbajul rostit și realitatea observabilă.

Uneori, propoziția adevărată este:

Sunt furios și am nevoie de timp înainte să pot vorbi cu dreptate.

Uneori este:

Nu sunt de acord, dar încă nu înțeleg suficient de bine situația pentru a o judeca.

Uneori este:

Vreau să spun da pentru că nu vreau să te dezamăgesc, dar răspunsul adevărat este nu.

Uneori este:

Ceea ce ai făcut m-a rănit, deși nu cred că ai intenționat întregul rău pe care l-am simțit.

Uneori adevărul cere vorbire.

Uneori adevărul cere tăcere până când cuvântul poate fi purificat.

Tăcerea nu este întotdeauna înșelăciune. Tăcerea poate fi camera eleusiniană în care vocea publică coruptă este împiedicată să provoace și mai mult rău.

Întrebarea este dacă tac pentru a proteja un proces necesar sau dacă tac pentru a păstra o aparență falsă.

Măștile și dezvăluirea finală

Simt, de asemenea, că într-o zi s-ar putea să ne vedem unii pe alții fără măști.

Aceasta nu înseamnă neapărat că orice intimitate va dispărea sau că fiecare gând va deveni public. Intimitatea poate rămâne o cameră necesară. Papesa protejează ceea ce nu este încă pregătit să intre în Lume.

Masca devine o problemă atunci când uit că este o mască.

Un rol social mă poate ajuta să funcționez. Un ton profesional mă poate ajuta să comunic responsabil. Politețea poate preveni răni inutile. Aceste lucruri nu sunt automat false.

Înșelăciunea începe atunci când forma exterioară este concepută pentru a-i face pe ceilalți să creadă ceva despre care eu știu că este neadevărat.

Dezvăluirea finală ar putea semăna, prin urmare, mai puțin cu expunerea minții private a tuturor și mai mult cu alinierea structurilor interioare și exterioare.

Nu ar mai trebui să mă prefac că iubesc ceea ce, în realitate, îmi provoacă resentiment.

Nu aș mai promite ceea ce nu intenționez să fac.

Nu m-aș mai micșora pentru a nu deranja pe cineva.

Nu m-aș mai mări pentru a-mi ascunde frica.

Aș fi capabil să spun:

Aceasta este ceea ce știu.
Aceasta este ceea ce simt.
Aceasta este ceea ce nu știu.
Aceasta este ceea ce vreau.
Aceasta este ceea ce pot oferi.
Aceasta este ceea ce nu pot promite.

Masca ar deveni transparentă.

Forma vizibilă nu ar mai contrazice persoana ascunsă.

Acesta este un alt sens al facerii invizibilului vizibil.

Cuvintele rostite ca acte

Cuvintele creează cu cea mai mare putere atunci când devin acte.

„Promit” creează o obligație.

„Ești angajat” schimbă poziția unei persoane.

„Accept” încheie un acord.

„Te iert” schimbă o relație, chiar dacă rana încă are nevoie de vindecare.

„Demisionez” încheie un rol.

„Te iubesc” face o stare interioară disponibilă altei persoane.

„Asta nu s-a întâmplat” poate șterge experiența unei alte persoane.

„Nu valorezi nimic” poate deveni o voce interioară care continuă să vorbească timp de zeci de ani.

Cuvintele nu pot învinge materia doar prin ele însele, dar organizează acțiunea omenească, așteptările, memoria, identitatea și relațiile. Prin aceste structuri, ele dobândesc consecințe materiale.

Un cuvânt poate deveni o căsătorie, un război, o evacuare, o mărturisire, un diagnostic, un contract, o lege, o binecuvântare sau o sentință.

Acesta este motivul pentru care vorbirea este magică chiar înainte de acceptarea oricărei ipoteze metafizice mai ample.

Cuvântul trece de la intenția invizibilă la realitatea împărtășită.

El pune corpurile în mișcare.

Organizează Timpul.

Creează consecințe.

Medicamentul de argint pentru limbaj

Fluorura de diamină de argint aplicată pe măseaua mea de minte apare acum ca o învățătură fizică despre vorbire.

Măseaua de minte se află în spatele gurii, dincolo de organele vizibile ale limbajului. Ea aparține Timpului și înțelegerii mature. Degradarea se desfășura în interiorul acelei structuri.

Dentistul nu s-a prefăcut că dintele era neatins.

Locul degradat a fost tratat.

Argintul a intrat ca reflecție.

Medicamentul fluid a intrat cu măsură.

Procesul distructiv a fost oprit, în loc să fie lăsat să se răspândească.

Zona tratată se poate întuneca, lăsând o urmă vizibilă a locului în care degradarea a fost întâlnită.

Poate că limbajul rostit are nevoie de același tratament.

Mai întâi, degradarea trebuie localizată.

Apoi limbajul trebuie să devină suficient de reflexiv pentru a se putea vedea pe sine.

Curentul corupt trebuie oprit.

Falsitatea nu trebuie acoperită cu o suprafață perfect albă, astfel încât toată lumea să se poată preface că nu a existat niciodată. Structura vindecată poate păstra un semn.

Acel semn devine istorie sinceră.

Aici am mințit.

Aici am exagerat.

Aici am vorbit din frică.

Aici i-am spus cuiva ceea ce dorea să audă, în loc de ceea ce știam.

Aici am rănit o persoană printr-un cuvânt.

Aici am permis tăcerii să susțină o relatare falsă.

Recunoașterea nu distruge înțelepciunea.

Ea păstrează înțelepciunea, oprind degradarea.

Ellen și Elaine ca purtătoare de torțe

Ellen și Elaine au oferit exemplul opus.

Ele au folosit limbajul pentru a face vizibilă o muncă bună.

Munca lui Carole exista deja. Cuvintele lor nu au fabricat-o. Au luminat-o.

Torța nu creează obiectul asupra căruia luminează.

Ea permite obiectului să fie văzut.

Aceasta poate fi forma pură a cuvântului rostit.

Limbajul adevărat luminează ceea ce este deja real, dar nu este recunoscut suficient.

Floarea-soarelui face același lucru.

Simbolul nu creează starea ascunsă.

El face posibilă recunoașterea plină de compasiune.

Magicianul constructiv nu seamănă, prin urmare, nici cu mincinosul, nici cu persoana care rostește fără discernământ fiecare gând neprelucrat. Magicianul constructiv este purtătorul torței.

Trebuie să învăț să vorbesc într-un fel care permite realității să devină mai vizibilă.

Pietricica și responsabilitatea

Fiecare cuvânt rostit este o pietricică.

Odată eliberat, nu pot controla toate undele. Nu pot ști fiecare persoană care îl va auzi, îl va repeta, îl va denatura sau va acționa pe baza lui.

Dar rămân responsabil pentru pietricica pe care o aleg.

Înainte să o arunc, pot întreba:

Este adevărat?

Este necesar?

Îmi aparține mie să spun acest lucru?

Identific un fapt, exprim un sentiment sau impun o interpretare?

Acest cuvânt creează claritate sau doar eliberează presiune?

Protejez demnitatea cuiva sau protejez o imagine falsă?

Ce ar putea crește din această propoziție dacă este repetată?

Aș continua să o susțin dacă toate persoanele implicate ar fi de față?

Scopul nu este vorbirea perfectă. Vorbirea perfectă poate fi imposibilă cât timp limbajul rămâne muritor.

Scopul este vorbirea conștientă.

Voi continua să înțeleg greșit. Uneori voi continua să vorbesc din frică. Voi continua să descopăr că o propoziție a avut un efect pe care nu l-am intenționat.

Prin urmare, sinceritatea cere și corectare.

Trebuie să fiu capabil să spun:

Am greșit.
Nu am exprimat corect acel lucru.
Am vorbit din furie.
Am ascuns o parte din adevăr.
Înțeleg acum că vorbele mele au provocat rău.
Lasă-mă să spun din nou, mai sincer.

Corectarea nu este eșecul sistemului.

Corectarea este Iris care restabilește circulația după ce Typhon dezvăluie canalul rupt.

Legea cuvântului rostit

Sistemul poate conține acum o primă lege:

Ceea ce rămâne în interiorul minții este încă în curs de formare.
Ceea ce este rostit intră în câmpul colectiv.

Urmează o a doua lege:

Un cuvânt rostit nu trebuie judecat numai prin intenția celui care vorbește, ci și prin realitatea pe care o creează printre cei care îl ascultă.

Și o a treia:

Adevărul nu este doar exactitate factuală. El este alinierea dintre starea interioară, forma rostită, dovezile cunoscute și consecințele purtate în câmp.

Limbajul creației trebuie să treacă prin focul lui Demeter.

Falsitatea trebuie să ardă.

Vanitatea trebuie să ardă.

Manipularea trebuie să ardă.

Acordul laș trebuie să ardă.

Cruzimea deghizată în sinceritate trebuie să ardă.

Dorința de a controla percepția altei persoane trebuie să ardă.

Ceea ce supraviețuiește nu este un limbaj steril, lipsit de sentimente.

Este un limbaj viu, capabil să poarte sentimentul fără să falsifice Lumea.

Angajamentul care se formează

Nu vreau să creez prin înșelăciune.

Continuitatea din jurul meu nu vreau să fie construită din propoziții despre care știam că sunt false.

Nu vreau să le spun oamenilor numai ceea ce păstrează confortul, în timp ce resentimentul ascuns crește sub suprafață, asemenea apei din spatele unei scurgeri blocate.

Vreau să trăiesc aproape de adevăr.

Vreau ca structurile interioare și cele exterioare să se apropie unele de altele.

Vreau să vorbesc sincer fără să devin inutil de distructiv.

Vreau să recunosc când tăcerea protejează un proces sacru și când doar protejează o minciună.

Vreau ca vorbele mele să dezvăluie, nu să ascundă.

Vreau să pot repara undele atunci când descopăr că am aruncat piatra greșită.

Propoziția centrală poate fi:

Mintea este camera în care Lumea este repetată înainte de a fi trăită.
Cuvântul rostit este poarta prin care repetiția devine creație.
Fiecare cuvânt intră în iaz.
Fiecare undă se alătură corpului colectiv.
Prin urmare, înainte să vorbesc, trebuie să îi permit lui Hermes să traducă, lui Themis să măsoare, lui Artemis să țină forța în frâu, lui Iris să creeze o trecere și lui Demeter să întrebe ce va face cuvântul să crească.
Adevărul nu îmi cere să expun fiecare gând.
Îmi cere să nu fac Lumea să poarte o falsitate pe care am eliberat-o în mod conștient în ea.

Și poate că purificarea lui Demophon, vocea poporului, începe aici:

Vorbesc pentru ca ceea ce este real să poată deveni vizibil.
Rămân tăcut atunci când cuvântul nu este încă adevărat.
Mă corectez atunci când am creat în mod fals.
Tratez limbajul ca pe foc, deoarece ceea ce spun nu rămâne în interiorul meu.

Publicat pe

Ziua a 2-a

POMUL VIEȚII pentru ziua de 15.07.2026

În seria celor 8 zile de la Luna nouă a  Racului, la 21:59gr pe Îndrăgostit, ziua a doua aparține Diavolului XV, aspectul superior al Îndrăgostitului, trecut prin Timp (6+9=15).

TRUNCHIUL

Mintea zilei : 15. Diavolul, înțeleg

Inima zilei : 7, Șareta, vreau

Picioarele zilei : 26/8, Justiția ce include Îndrăgostitul, servesc

Pământul : 26+2=28/10, Roata Fortunei, soarta ce include Justiția, echilibrez

OCHII

Interior : 15+7=22, Nebunul de final, sunt

Exterior : 15+10=25/7, Șareta, vreau

Ascuns : 7+10=17, Raiul, cunosc

STEAUA Călăuzitoare (NRD): 1+5+7+2+2+6=23, Papa inspirat (20) de valorile venusiene (3 : iubire, frumusețe, bunăstare)

BRAȚELE DESTINULUI

NS : Justiția 8

NN : Judecata 20

Scop NS+NN : 28/10, Roata Fortunei, Soarta

Finalitate NS+NN+ZI : 10+15=25/7, Șareta

Sincronicitate între inimă (7), finalitatea destinului (25/7) și ochii fizici ce privesc în exterior (25/7) și primesc mesaje de ghidare (5) în procesul de discernere a binelui de rău, a adevărului de minciună; ziua se vede prin ochii inimii (25/7), unde mintea (15) se poate opune sau poate fuziona cu adevărul din subconștient (17): vreau să cred sau nu vreau să cred ce-mi spune inima (7).

TEMA DE AZI

Ghidează-mă bătrâne mesager al Sufletului, cum să mă înțeleg cu inima mea, cum să (re)cunosc adevărul despre cine sunt, căci vreau să știu cine și ce mă servește ca să pot echilibra ceea ce simt cu ceea ce gândesc. Schimbare de direcție (7) bazată pe adevărul inimii (17).

O zi care vorbește despre relațiile dintre femei și bărbați în procesul lor de auto-cunoaștere

„L-a privit o clipă în tăcere și uimire. Încă nu știa că era o mare actriță și cunoștințele despre cum se comportă bărbații și femeile în situații extreme erau în centrul operei sale.” ― Thornton Wilder, Ziua a opta

Articolul de Lună Nouă în Rac, 14.07.2026

Articolul ce descrie structura Pomului Vieții

Publicat pe

Se trag concluziile. ”Ziua a 8-a”

14.07.2026 h12:43 Luna nouă în Rac pe Îndrăgostit, gr.21:59/14 (gradul Lumii din ochiul interior, 14+7=21, minutul Temperantei din zi)

„Credința este un rezervor nesfârșit de claritate, care se întinde mult dincolo de marginile conștiinței. Cu toții știm mai multe decât știm că știm.” – Ziua a opta, Thornton Wilder (17.04.1897

Expresia ”ziua a 8-a” definește veșnicia, timpul de dincolo de lumea suferinței, reîntoarcerea în Rai, în Împărăția lui DumneZeu. Creația lumii a durat șapte zile iar „ziua a opta” reprezintă un simbol pentru Înviere și viața nemuritoare.

Ce legătură are ziua 8-a cu fenomenul de lună nouă în Rac, din 14.07.2026, de la orele Spânzuratului 12 și minutele Șaretei, 43/7?

Dacă ne uităm în urmă cu câteva luni, observăm că s-a format o serie de 4 luni noi în care suma zilei și a lunii totalizează 21, conducându-ne încet dar cu insistență, spre o nouă Lume personală, atunci când înțelegem să ne lăsăm conduși de Soartă! Chiar dacă înCERCările ei s-ar putea să fie destul de provocatoare și în ordine crescătoare. Și am avut astfel:

17.04 mintea deschisă – inima iluminată (17+4=21)

16.05 mintea eliberată – inima comunicativă (16+5=21)

15.06 mintea înțeleaptă – inima simțitoare (portal de Diavol, 15+6=21)

Aceasta este ultima:

14.07 mintea cumpătată (Temperanța) – inima de leu, pasională (14+7=21)

Iar ora Spânzuratului, 12, reprezintă schimbarea necesară de mentalitate care conDUCE Șareta (43/7) în direcția conSFINȚIRII (4) valorilor Împărătesei (3/21). ÎnDEPLINirea cu înCREDEre a dorinței de transformare spirituală și MATerială se desfășoară ca un process continuu până la oglindirea din ziua a 8-a (12-21).

Gradul lunii noi, 21:59, reflectă atât scopul (21), cât și ziua plină de recunoștință pentru tot acest proces regeneraTOR (59/14). Dacă ne uităm la suita care se întinde în planul minții descrescător, de la 17-16-15-14, de la adevăr (17) la mesajele inimii (14) și crescător în planul inimii, de la 4-5-6-7, la direcție prin iluminare, se observă cum accentul trece de la minte la inimă. Și asta în condițiile în care Jupiter cel expansiv conduce acum Șareta inimii! Iar Pluto de pe arcana XVII destructurează, eliberează și restructurează programele mentale prin cunoaștere de sine în adevăr.

Între 14-21.07 traseul zilelor este invers lunilor noi în plan mental, merge de la 15-16-17 și se finalizează cu luna 18, soarele 19, judecata 20 și lumea 21.

Pe Venus în Fecioară, în conjuncție cu NS de pe arcana Justiției, presează degetul bătrânului părinte (Papa, gradul 5) îndreptat cu Putere (minutele 11) spre inima ei justițiară, cu gândul de a-i îmblânzi leul interior cu duhul blândeții.

Sunt ultimele presiuni ale Justiției și Judecății pentru înțelegerea legii cauzalității, fără a mai arată cu degetul în exterior pentru orice eroare personală de judecată, ce ar fi putut genera efecte nedorite percepute ca nedreptăți.

Și acum iată adunarea lunilor noi la nivel de minte și inimă:

MINTE 17+16+15+14=62 oglinda anului 26 cu Îndrăgostitul în față

INIMĂ 4+5+6+7=22 Nebunul în forma de încheiere de CIRCuit

62+22=84/12 :  răsturnare vizionară de paradigmă

Dar cea mai fascinantă sincronicitate este dată de faptul că, în ziua a 8-a de la această lună nouă, chiar de ziua Lumii, 21, se lansează pe apele CERești arca lui NOE (din mintea universală, NOI), cu tot cu pânzele în vânt, construită de cei 4 giganți astrali, toți aflați la gradul iluminator al Împăratului, 4:

  • Neptun, 4:22 în Berbec, pe Nebun, la minutele Nebunului
  • Uranus, 4:38 în Gemeni pe Împărat, la minutele Puterii (11)
  • Pluto, 4:25 în Vărsător pe Rai, la minutele Șaretei (7)
  • în opoziție cu Jupiter, 4:37 în Leu pe Șaretă, la minutele Roții Fortunei (10)
  • iar pânzele sunt ridicate prin careu în T cu Luna din Balanță, la gradul Roții Fortunei (28/10) și minutul Magicianului (01), unde se concentrează toată tensiunea opoziției dintre Jupiter și Pluto.
  • Pe de altă parte, dacă luăm în calcul și careul în T cu Chiron, configurația devine și mai complexă, pentru că toate cele 4 planete implicate constituie în sine câte un focar.

Intervalul de 8 zile aparține Justiției divine, legii cauzalității. Ce dai, aia primești!

Simbolistica zilei în ochiul ei interior poate fi rezumată prin:

21.07 mintea iubitoare cu inimă curajoasă de leu, pasională, schimbă direcția corabiei spre o Lume devenită mai înțeleaptă în procesul ei de auto-cunoaștere.

Pentru că totalul formează o oglindă perfectă a Roții Fortunei, soarta ce patronează anul Justiției, cu NS la 0:17 gr pe arcana ei:

21+7=28 : 2+26=28

28/10 : 28/10

Soarta ne privește de-a dreptul în ochi!

Momentul eliberării prin ADEVĂR (17) pare de neocolit (0)!

Simbolul Sabian pentru Rac, 21° – 22° : „O femeie care așteaptă o barcă cu pânze”.

RECEPTIVITATE – RĂBDARE – ÎNCREDERE

Circumstanțele exterioare sau rezultatele dorite se pot alinia în mod natural cu viziunile interioare, cu condiția de a fi aliat cu vânturile Fortunei, cu fluxul natural al vieții.

Dar așteptarea este incertă! Imaginea este încă neclară. Arca este încă îndepărtată, ca un vis frumos deocamdată nerealizat. Visele s-ar putea îndeplini însă la fel de ușor s-ar putea să nu se împlinească.

Mai degrabă decât scenarii și măsurători, atitudinea feminină, contemplativă, creează o viziune profundă, onirică, a așteptării care, la timpul potrivit, atrage visul în manifestare.  Concentrarea pe valorile venusiene, iubire, armonie, frumusețe, BUNĂstare. pregătește atmosfera propice pentru realizarea dorințelor.

Imaginea simbolului sabian este tocmai arca ce străbate cerul în cele 8 zile dintre ziua bine temperată  a lunii noi (14.07) și ziua Lumii (21.07), spre care femeia încrezătoare privește!

„Timpul este doar în aparență un râu. Este mai degrabă un peisaj vast, iar ochiul privitorului este cel care se mișcă prin el.” ― Thornton Wilder, Ziua a opta

Publicat pe

Muzica stelelor

„Fii așa cum obișnuiai să fii; vezi așa cum obișnuiai să vezi.” (Shakespeare, Visul Unei Nopti de Vara, Oberon, Actul IV)

Ultima lună plină a destinului pe axa Pești – Fecioară are loc în Capricorn, pe arcana Casei Dumnezeu XVI, de ziua Împărătesei III, la ora Papesei II și minutele Spânzuratului XII, Împărăteasa întoarsă de Papesă pe Roată (12=1+2=3)!

Codul ascuns revelează tema evenimentului: 30+16+2+12=60, așa, ca de Luna Îndrăgostitului! Și arca este conDUSĂ cu Forță (11) și înTOARSĂ (12) spre interior (casa 3) de Jupiter la kârmă (29:57=11:12), pe ultimul grad al Îndrăgostitului, în opoziție cu Pluto retrograd în Vărsător (4:54/9). Se dă ultimatum-ul la JUDECATA (NN) ÎNDRĂGOSTITULUI! Că dacă nu ai reușit până acum să judeci BINE, nu vei vedea adevărul ce va urma (27.07.2026), nici măcar dacă ar sta gol-goluț în fața ta!

Iar Împărăteasa răsare din mare, tocmai pe linia ascendentului, la gradul Șaretei VII și minutele Roții Fortunei X, învârtită de 2 Papi mesageri (25:55). Ea se înalță mai încrezătoare decât altădată, de pe urma întâlnirii cu Împăratul Marțian (0:51), plecat mai departe în căutarea lânii de aur și dornic să se ilumineze, SUPRAvegheat de Uranus (3:39/12) și Aldebaran (10:09), Steaua regală a Răsăritului. Între timp, Venus strălucește în Leu, fix pe arcana Șaretei, la gradele Soarelui și minutele Împărătesei (19:03)! Fascinantă țesătură astrală cu fire ASTROlogice încrucișate!

Celelalte aspecte ale feminității țin isonul:

  • Psyche Sufletul (24:17 = 6:8) cântă adevărul și DREPTatea Îndrăgostitului cu glasul lui Mercur (26:15=8:6)
  • Pandora (15:39/12) este susținută cu Putere de Lilith (21:25/7), cu înțelepciunea ei nocturnă, din care scrutează întunecimile cu toți cei 9 ochi ai Diavolului CLARvăzător, pentru a schimba direcția (7) spre o Lume înnoitoare, cât de curând (14.07.2026=14+7=21+10=31!) Căci se opune curajoasă și se impune în fața lui Saturn, scoțându-și MASCA de femeie călcată în picioare și acuzată de toate păcatele și FĂRĂdelegile Lumii și refuzând să mai servească patriarhatul, în numele DREPTății (casa 6).

În sfârșit EROS, EROUL VISULUI Îndrăgostitului (42=6) din această miraculoasă noapte de vară, l-a depășit anul acesta (26) pe Sisif (26:42), la braț cu SfinXul iubirii conSFINȚITĂ de Soartă (28:37=10:10)! EL se confundă cu timpul EREmitic (9), căci, în ciuda aspectului său copilăresc, este totuși cel mai bătrân de zile dintre ZEI!

Dar cea mai surprinzătoare sincronicitate este dată de faptul că ochiul ascuns al lunii iunie coincide cu arcana pe care o luminează luna plină: Casa Dumnezeu XVI (luna 6 + anul 10 =16)! Taifun (Typhon), stârnit de Neptun (4:24) și Saturn (14:09), încâlcește nodurile marinărești și probează corabia Îndrăgostitului cu șoapte destabilizatoare din fundul oceanului, numai atât cât să o poată elibera de balastul prejudecăților.

Spre deosebire de speranța care pune lanțurile așteptărilor iluzorii, încrederea duce OMUL acolo unde trebuie să ajungă. Pierde speranța, că e degeaba, păstrează încrederea, că extinde puterea! Totul e bine când se termină cu bine, chiar dacă în anumite momente drumul poate părea instabil și prăpăstios. VIAta se DESfășoară și evoluează conform PLANUlui, prin contraste care ajung să se iubească și să se completeze în acest fel.

Simbolul Sabian pentru gradul 9 Capricorn (între 8-9) : „Un înger care poartă o harpă”.

DRAGOstea – Armonia – Frumusețea – Grația

Îl recunoașteți pe EROS? Cu lira lui Apollo în loc de săgeată!

Serenade de iubire răsună în cer.

Capricornul este cunoscut ca un semn al severității și sobrietății, ca și casă a lui Saturn, pentru că urcă pe muntele realizărilor lumești dar acest grad arată faptul că adevărata împlinire vine din seninătate și din alinierea ființei cu ritmurile armonioase ale universului. Un sens mai profund al înălțării este revelat de iubirea înaripată, capabilă să ridice OMUL pe cele mai înalte culmi ale creației, să SPIRITualizeze MATeria.

„Îndrăgostiții și nebunii au creierul atât de înfierbântat și imaginația atât de bogată, încât văd lucruri pe care rațiunea rece nu le poate înțelege niciodată.” (Shakespeare, Visul Unei Nopti de Vara, Theseu, Actul V)

Publicat pe

Eros, Psyche și Soarele Muritor

Mă gândesc la arcana numită L’Amoureux.

Tot cad în capcana de a o numi „Îndrăgostiții”, dar nu este așa.

Ea este:

Îndrăgostitul.

La singular.

Acest lucru schimbă întreaga structură a cărții.

Când o numesc „Îndrăgostiții”, sunt tentat să privesc în exterior. Privesc spre relații. Privesc spre parteneri. Privesc spre căsnicie, conflict, parenting, spre Clara, Karina, mama mea, spre persoana iubită, spre celălalt. Privesc figurile vizibile din jurul meu și cred că arcana este despre ceea ce se întâmplă între oameni.

Dar dacă arcana este Îndrăgostitul, atunci ea nu este în primul rând despre relație. Este despre cel care iubește. Este despre condiția interioară a Îndrăgostitului.

Întreaga poveste a cărții s-ar putea să fie una internă.

Oamenii și lumea exterioară sunt oglinzi. Ei arată interiorul. Ei nu creează interiorul. Nu pot schimba oglinda certându-mă cu ea. Nu pot repara reflexia forțând sticla să se comporte diferit. Pot afecta doar lumea interioară pe care oglinda mi-o reflectă înapoi.

Așadar, poate că instrucțiunea din scrierea mea anterioară nu a fost de fapt:

Repară Îndrăgostiții.

Poate că instrucțiunea mai profundă a fost:

Repară Îndrăgostitul.

Repară-l pe cel ce iubește.

Repară-l pe cel care este divizat.

Repară-l pe cel care a pierdut-o pe Psyche.

Asta mă aduce înapoi la arcană și la conversația mea cu mama de zilele trecute. Ea mi-a explicat cartea într-o lumină nouă, iar acest lucru rezonează cu mine la un nivel profund.

Jos, se află trei figuri.

În lectura pe care mi-a oferit-o mama, bărbatul din mijloc este Împăratul, 4. El este structura. El este corpul vertical al Îndrăgostitului. El este mediul prin care acțiunea se poate petrece. El nu este neapărat stăpânul situației. El este locul unde forțele se întâlnesc. El este trupul care trebuie să poarte consecința.

Femeia de o parte este Împărăteasa, 3. Ea este inima, câmpul generator, forța feminină vie. Ea este puterea creației, a afecțiunii, a creșterii și a întrupării.

Femeia de cealaltă parte este Hekate, 18. Ea este mintea, intuiția și torța. Ea nu reprezintă gândirea obișnuită. Ea este calea ascunsă a minții, inteligența pragului, cea care vede în întuneric și luminează calea prin incertitudine.

Așadar, jos, ecuația este:

4 + 3 + 18 = 25

Împăratul, Împărăteasa și Hekate produc 25, care se reduce la 7, Faetonul (Le Chariot), Apollo.

Deci partea inferioară a cărții nu este statică. Ea creează direcție, sau, mai exact, creează acțiune. Este locul unde construcția capătă formă. Împăratul oferă structura, Împărăteasa oferă inima, iar Hekate oferă torța. Împreună, ei îl produc pe Apollo, Faetonul, posibilitatea mișcării.

Asta înseamnă că Îndrăgostitul de jos nu este pur și simplu confuz între două figuri exterioare. El este locul unde structura, inima și cunoașterea ascunsă încearcă să devină acțiune.

Întrebarea nu este doar: pe cine alege?

Întrebarea mai profundă este:

Poate Îndrăgostitul să devină un vas destul de clar pentru ca acțiunea să se petreacă corect?

Dacă Împăratul este rigid, acțiunea devine control.
Dacă Împărăteasa este rănită, acțiunea devine foame.
Dacă Hekate este ignorată, acțiunea devine oarbă.

Dar dacă cei trei sunt aliniați, Îndrăgostitul nu doar alege. Îndrăgostitul se mișcă.

Îndrăgostitul devine Faetonul.

Îndrăgostitul de jos este făcut din structură, inimă și minte. Când aceștia trei stau împreună, creează mișcare. Îl creează pe Apollo. Creează Faetonul.

Asta îmi spune că Îndrăgostitul nu este doar confuz. Îndrăgostitul este mișcat. Diviziunea interioară creează o direcție. Întrebarea este dacă acea direcție vine din aliniere sau din proiecție.

Sus, se află o altă triadă.

Este tânărul Eros cu arcul și săgeata. Mama mea l-a văzut ca fiind Helios, 1, primul soare, scânteia originală.

În spatele lui sau lângă el se află craniul alb. În această lectură, craniul poartă numărul 13, structura muritoare, forma osoasă, semnul că soarele a intrat în trup și în moarte.

În spatele tuturor se află Soarele însuși, 19, Hyperion, iluminarea.

Așadar, sus, ecuația este:

1 + 13 + 19 = 33

Helios, mortalitatea și Soarele îl produc pe 33, L’Amoureux.

Acest lucru este remarcabil.

Jos, cele trei figuri produc 25, Faetonul.
Sus, cele trei figuri produc 33, Îndrăgostitul.

Precum jos, așa și sus.

Jos, aranjamentul uman creează direcția.
Sus, aranjamentul solar îl creează pe Îndrăgostit.

Apoi cele două sunt adunate:

33 + 25 = 58
5 + 8 = 13

Îndrăgostitul și Faetonul îl produc pe Hades.

Asta confirmă ceva ce bănuiam de ceva vreme. L’Amoureux este o arcană a lumii de dincolo. Nu pentru că iubirea ar fi întunecată în sensul obișnuit, ci pentru că iubirea face ca nemuritorul să intre în mortalitate. Iubirea face soarele să intre în trup. Iubirea face spiritul să coboare în carne. Iubirea face sufletul vulnerabil la pierdere.

Îndrăgostitul nu alege pur și simplu iubirea.

Îndrăgostitul intră în Hades.

Poate că asta înseamnă să fii muritor.

A fi muritor înseamnă a cădea în condiția în care Psyche poate fi pierdută.

Numele Îndrăgostitul aproape că îl implică pe Eros. Este ca și cum arcana nu este doar despre un om lovit de Eros. S-ar putea să fie despre Eros însuși. Despre iubirea însăși intrând în condiția umană.

Dar majoritatea lucrurilor în lumea noastră sunt cu susul în jos.

Eros nu face excepție.

Dacă întorc numele Eros, obțin:

EROS
SORE (în engleză: rană/durere)

O sore este o rană.

În limba română, cuvântul soare înseamnă soare. Așadar, deși sore și soare nu au aceeași etimologie literală, ele stau simbolic una lângă alta. Cuvântul englezesc sore vine dintr-o rădăcină veche a durerii, rănii și jalei. Cuvântul românesc soare vine din latinescul sol.

Deci Eros inversat devine sore (rană).

Rana (Sore) se deschide către Soare.

Rana se deschide către Soare.

Asta mă aduce din nou la aceeași teorie.

Soarele devine muritor.

Soarele nemuritor intră în carne și devine rană. Lumina divină coboară în trup și descoperă durerea. Eros nu mai este doar zeul care îi rănește pe alții cu săgeți. Eros însuși devine rănit de condiția de muritor.

Asta se potrivește cu mitul lui Eros și Psyche.

Psyche înseamnă suflet. Eros o iubește pe Psyche, dar o pierde. Pierderea are loc prin taină, neîncredere, vedere interzisă, dor și incapacitatea de a păstra iubirea fără a o viola. Psyche vrea să știe. Vrea să vadă chipul ascuns. Aprinde lampa. Uleiul cade. Eros este rănit. El zboară departe.

Aceasta este căderea.

Sufletul este pierdut.

Dar povestea nu se termină aici. Psyche trebuie să treacă prin muncile Afroditei. Acest lucru este important. Afrodita deține cheile. Eros poate purta săgeata, dar Afrodita guvernează câmpul. Dorința singură nu poate restaura sufletul. Sufletul trebuie să treacă prin încercări.

Asta mă face să privesc din nou spre tânărul Eros din carte. El îndreaptă săgeata albă spre bărbat, dar nu se uită direct la el. El privește spre femeia cu cele patru flori pe cap, aproape ca și cum i-ar cere permisiunea.

Aceasta nu este o săgeată trimisă la întâmplare.

Eros are arma, dar Afrodita are autoritatea.

Săgeata îl poate lovi pe Îndrăgostit, dar recuperarea lui Psyche necesită permisiune, încercare și transformare. Îndrăgostitul nu poate pur și simplu să-și dorească sufletul înapoi. El trebuie să treacă prin munca necesară.

Femeia cu cele patru flori devine foarte interesantă aici. Patru este Împăratul. Patru este structura, legea, autoritatea, poarta. Florile îndulcesc numărul, dar nu îi elimină forța. O figură feminină care poartă patru flori s-ar putea să fie cea care deține legea iubirii. Ea poate fi Afrodita sub forma păzitorului porții. Ea poate fi cea pe care Eros trebuie să o consulte înainte ca săgeata să fie eliberată.

Așadar, arcana poate arăta momentul de dinaintea săgeții, sau momentul săgeții, dar ea conține totodată întreaga poveste a ceea ce urmează.

Îndrăgostitul este lovit.

Îndrăgostitul cade.

Îndrăgostitul o pierde pe Psyche.

Îndrăgostitul trebuie să recupereze sufletul.

Aici nu este vorba despre alți oameni. Alți oameni dezvăluie rana. Alți oameni activează câmpul. Alți oameni apar ca oglinzi. Dar munca este internă.

Dacă cred că Psyche este în afara mea, sunt pierdut.

Voi încerca să fac o altă persoană să-mi poarte sufletul. Voi cere oglinzii să se schimbe. Voi confunda iubirea cu recuperarea. Voi confunda dorința cu întregirea. Voi spera că altcineva mă va întoarce la mine însumi.

Este interesant să ne gândim la lucrurile pe care le spunem iubiților și copiilor noștri.

Tu ești sufletul meu.

Ești inima mea.

Sunt lucruri frumoase de spus. Vin din iubire. Vin din tandrețe. Vin din sentimentul că o altă persoană a deschis ceva sacru în noi. Dar, structural, sunt totodată periculoase dacă le iau literal.

Pentru că atunci încep să o plasez pe Psyche în afara mea.

Încep să cred că sufletul meu trăiește în cel iubit. Încep să cred că inima mea trăiește în copil. Încep să cred că, dacă ei sunt aproape, sunt întreg, iar dacă se îndepărtează, sunt frânt. Încep să cer unei alte persoane să poarte ceea ce îmi aparține mie, în interior.

Dar Psyche nu este afară.

Psyche este sufletul.

Cel iubit o poate revela.
Copilul o poate revela.
Conflictul o poate revela.
Oglinda poate arăta unde lipsește ea.

Dar recuperarea trebuie să aibă loc în interiorul Îndrăgostitului.

Asta nu face iubirea mai mică. O face mai curată. Cel iubit nu este mai puțin sacru pentru că nu este sufletul meu. Copilul nu este mai puțin prețios pentru că nu este inima mea. De fapt, ei devin mai liberi. Nu le mai cer să poarte povara de a fi partea care îmi lipsește mie.

Ei pot fi ei înșiși.

Oglinda poate fi oglindă.

Sufletul se poate întoarce acasă.

Aceasta s-ar putea să fie una dintre marile munci ale Afroditei. Ea îl învață pe Îndrăgostit să nu o mai confunde pe cea care o trezește pe Psyche cu Psyche însăși. Cea iubită trezește sufletul, dar nu îl stăpânește. Copilul deschide inima, dar nu devine inima. Iubirea dezvăluie lumea interioară, dar nu înlocuiește munca de recuperare a acesteia.

Așadar, Îndrăgostitul trebuie să învețe să spună:

Tu îmi revelezi sufletul, dar nu ești responsabilă pentru purtarea lui.

Tu îmi deschizi inima, dar nu ți se cere să devii inima mea.

Ești iubită, nu povară.

Și trebuie să o recuperez pe Psyche în mine însumi.

Asta explică și muncile.

Afrodita nu i-o dă pur și simplu pe Psyche înapoi lui Eros. Ea dă sarcini. O pune pe Psyche să sorteze ce este amestecat. O pune pe Psyche să adune ceea ce este periculos. O pune pe Psyche să aducă apă de la înălțimi imposibile. O trimite pe Psyche în lumea de dincolo. Psyche trebuie să coboare ca să se poată întoarce.

Acesta este mecanismul căderii și al ridicării.

Mai întâi, Îndrăgostitul cade prin dorință.

Apoi sufletul este pierdut prin neîncredere, frică sau vedere interzisă.

Apoi Afrodita impune muncile.

Apoi Psyche coboară.

Apoi sufletul se întoarce transformat.

Iar în final, lui Psyche i se acordă nemurirea.

Acesta este marele secret al mitului.

Psyche începe ca muritoare, dar prin iubire, pierdere, încercare și coborâre, ea devine nemuritoare.

Așadar, poate că mortalitatea nu este doar condiția morții. Poate că mortalitatea este condiția încercării. A fi muritor înseamnă a fi capabil să o pierzi pe Psyche. Dar înseamnă totodată a fi capabil să o recuperezi pe Psyche prin asprimea probei. Nemuritorul nu are nevoie să recupereze sufletul, deoarece nemuritorul nu cade în același mod. Muritorul cade. Muritorul pierde. Muritorul suferă diviziunea. Muritorul intră în Hades.

Dar muritorul se poate și întoarce.

Aici mă gândesc la Luceafărul lui Mihai Eminescu.

Hyperion este cel ceresc. El este Luceafărul de dimineață. El este sus, nemuritor, luminos, distant. Cătălina îl cheamă jos. Îi cere stelei să coboare în lumea ei. Vrea ca ființa celestă să intre în câmpul muritorilor.

Este același mister.

Steaua este chemată jos.

Lumina este rugată să devină om.

Nemuritorul este rugat să intre în trup.

Hyperion vrea să treacă granița. Vrea să coboare. Vrea experiența muritoare a iubirii. Merge la Demiurg și cere să fie dezlegat de nemurire. Cere să devină capabil de condiția umană.

Acesta este soarele devenind muritor.

Este aceeași mișcare pe care o văd în L’Amoureux.

Sus, Helios, craniul și Soarele îl produc pe Îndrăgostit:

1 + 13 + 19 = 33

Primul soare, osul mortalității și Hyperion îl creează pe L’Amoureux.

Ființa solară intră în câmpul Îndrăgostitului. Soarele acceptă posibilitatea rănii. Lumina nemuritoare se apropie de Hades.

Dar în Luceafărul, lui Hyperion nu i se acordă mortalitatea. El este trimis înapoi la locul lui. Se întoarce pe cer. Cătălina rămâne cu Cătălin, iubitul muritor. Hyperion rămâne separat, rece, distant, etern.

Eminescu oferă o versiune a misterului.

Nemuritorul vrea mortalitatea, dar nu poate intra în ea.

Steaua vrea iubirea, dar nu poate deveni om.

Lumina vede lumea muritorilor, dar rămâne în afara ei.

L’Amoureux s-ar putea să arate condiția opusă.

În arcană, Soarele chiar intră în aranjamentul muritorilor. Eros chiar devine rană (sore). Săgeata chiar rănește. Psyche chiar poate fi pierdută. Îndrăgostitul chiar coboară.

Poate de aceea arcana se simte atât de dureroasă și atât de umană.

Hyperion stă deasupra lumii și suferă din cauza imposibilității coborârii.

Îndrăgostitul stă în interiorul lumii și suferă din cauza consecinței coborârii.

Hyperion nu poate deveni muritor.

Îndrăgostitul nu poate evita să fie muritor.

Ambele povești gravitează în jurul aceleiași răni.

Ce se întâmplă când Soarele atinge inima omului?

În Luceafărul, Soarele rămâne celest și singuratic.

În L’Amoureux, Soarele devine rană și intră în Hades.

Asta schimbă și modul în care îl înțeleg pe Eros.

Eros nu este doar zeul dorinței. Eros este forța solară inversată în rana iubirii. Eros devine rană (sore) pentru că iubirea intră în timp, în trup, în dor, în separare și în frică. Iubirea devine muritoare. Iubirea devine vulnerabilă. Iubirea devine locul unde Psyche poate fi pierdută.

Dar mitul lui Psyche oferă întoarcerea pe care Luceafărul o neagă.

Lui Hyperion nu i se permite să devină muritor.

Lui Psyche i se permite să devină nemuritoare.

Aceasta este contra-mișcarea.

În Luceafărul, nemuritorul nu poate deveni pe deplin muritor.

În mitul lui Psyche, muritorul poate deveni nemuritor.

Așadar, cele două povești se oglindesc.

Hyperion coboară spre mortalitate, dar este întors din drum.

Psyche coboară prin încercare și este ridicată la nemurire.

Între ele stă L’Amoureux.

Îndrăgostitul este locul unde cele două drumuri se intersectează.

Soarele cade în rană.

Sufletul cade în încercare.

Rana devine calea.

Încercarea devine întoarcerea.

De aceea L’Amoureux poate fi arcana căderii și a ridicării. Soarele cade în mortalitate ca Eros. Eros devine rană. Psyche este pierdută. Afrodita dă muncile. Hades primește coborârea. Apoi Psyche se întoarce nemuritoare.

Îndrăgostitul este rana mortală a Soarelui.

Iar munca Îndrăgostiului este să o recupereze pe Psyche fără să ceară oglinzii să facă asta pentru el.

Asta mă aduce înapoi la speranță.

Speranța așteaptă ca exteriorul să restaureze interiorul.

Speranța spune:

Când mă vor iubi corect, voi fi întreg.
Când mă vor înțelege, voi fi în siguranță.
Când se vor schimba, voi fi în pace.
Când va sosi viitorul, Psyche se va întoarce.

Dar Afrodita nu permite acest lucru.

Afrodita spune:

Sortează semințele.
Adună lâna.
Ia apa.
Mergi în lumea de dincolo.
Întoarce-te cu ceea ce ai fost trimisă să recuperezi.

Cu alte cuvinte, fă munca în interior.

Oglinda nu o poate face pentru mine.

Așadar, poate că arcana se numește L’Amoureux pentru că există un singur subiect adevărat în ea. Subiectul nu este cuplul. Subiectul nu sunt cele două femei. Subiectul nu este nici măcar Eros. Subiectul este Îndrăgostitul.

Îndrăgostitul stă între inimă și mintea ascunsă.

Îndrăgostitul este lovit de sus de soarele dorinței.

Îndrăgostitul este tras în mișcare.

Îndrăgostitul intră în Hades.

Îndrăgostitul o pierde pe Psyche.

Îndrăgostitul trece prin încercări.

Îndrăgostitul învață că sufletul nu a fost niciodată în oglindă.

Iar dacă Îndrăgostitul completează coborârea, Psyche se întoarce, nu doar restaurată, ci nemuritoare.

Acesta s-ar putea să fie mecanismul.

A cădea este omenește (mortal).

A o recupera pe Psyche este divin.

L’Amoureux stă la pragul dintre cele două.