Dincolo de Timp. Povestea EreMitului (III)

MERELE DE AUR

Miturile Greciei antice ne mai AMINTESC un lucru uluitor: primii oameni, generația de aur, Chryson Genos, au fost NĂSCUȚI direct din Geea, marea mamă, într-o stare de extaz, CHIAR ÎNAINTEA ZEILOR! Și au fost protejați de Cronos, titanul Timpului și inspirați de Afrodita, zeița frumuseții și a iubirii!

Să fi fost GEȚII (în greacă Getes, în latină Getae) urmașii lor? Dacă forma veche a numelui mamei primordiale de Ge (Gaea) înseamnă „pământ”, atunci Getai / Getae (Geții) s-ar traduce literal prin „oamenii pământului”, „băștinașii” sau „LOCalnicii”. Deși asocierea dintre Geți și Geea este considerată o etimologie populară sau o coincidență fonetică, din punct de vedere spiritual, geții venerau într-adevăr o versiune specifică a „Mamei Pământ”, ceea ce face ca paralela dintre cele două culturi să fie extrem de strânsă.

Bineînțeles că aceasta este o speculație lingvistică. Dar mai avem un aspect interesant: conexiunea dintre daci și dragon se materializează în cel mai faimos și spectaculos simbol al antichității noastre: stindardul de luptă numit Draco (sau Dracon). Acest obiect ISTORIC nu era un dragon în sensul clasic, ci o creatură hibridă unică: avea cap de lup cu gura deschisă și corp serpentiform de balaur. El îmbina două dintre cele mai puternice simboluri arhetipale ale lumii antice. Stindardul era realizat dintr-un cap din bronz sau argint prelungit cu un corp dintr-o pânză sau piele ușoară, de formă tubulară. Curentul de aer care trecea prin metalul capului genera un șuierat puternic, un urlet sinistru care imita sunetul lupilor. Cuvântul Draco (în latină) sau Drakon (în greacă) însemna inițial „șarpe mare” sau „monstru marin/balaur”.

S-a sugerat că termenul de „geți” (folosit preponderent de grecii din coloniile de la Marea Neagră) desemna populațiile care locuiau în zonele joase, de câmpie, de-a lungul Dunării de Jos. Prin contrast, termenul de „daci” făcea referire la cei din zonele muntoase și intracarpatice.

Geto-dacii erau descriși ca fiind blânzi, prietenoși, înțelepți, drepți și… se considerau nemuritori! Ei nu constituiau un neam de cuceritori dar se dovedeau viteji în luptă atunci când erau nevoiți să-și apere valorile și teritoriul (Herodot).

În folclorul românesc există o poveste înrudită cu aceste teme, unde confruntarea are loc între zmeii care furau merele de aur din grădina Împăratului  (3 la număr)  și un erou: ”Prâslea cel voinic”.

Basmul românesc păstrează, sub o formă accesibilă inclusiv copiilor, un mit străvechi: călătoria inițiatică pentru recuperarea și păstrarea cunoașterii ascunse (fetele de Împărat închise într-un palat) și a nemuririi (merele de aur). Coborând în lumea de dincolo, eroul își dovedește măiestria în fața forțelor conSTRÂNGĂTOARE ale z(m)eilor. Această structură a basmului are multe paralele cu mitul muncilor lui Heracles.

La întoarcerea din lumea de dincolo Prâslea a fost ajutat de o pasăre uriașă numită ”gheonoaia”, care are din nou rezonanțe fonetice cu Geea.

În plus, înrudirea fonetică, prin anagramare, dintre numele fiului cel mic al Împăratului, Prâslea cu pârleaz, în sensul de trecere strâmtă, este foarte semnificativă în contextul basmului, deoarece eroul chiar face o călătorie traversând hotarul dintre lumi și ”sare pârleazul destinului”. El păzește pomul cu mere de aur aflat la marginea grădinii împărătești (lângă gard/pârleaz) și este singurul care are curajul să coboare dincolo, pe Tărâmul Celălalt, prin gura unei prăpăstii.

Din punct de vedere simbolic, groapa sau prăpastia funcționează exact ca un pârleaz cosmic : o poartă inițiatică de acces între lumea oamenilor și lumea subterană a z(m)eilor. Acolo el salvează 3 fete de împărat. Drept răsplată, fiecare îi dăruiește câte un bici cu ajutorul căruia aduce la suprafață palatele subterane în care locuiau IELE, transFORMATE în MERE, cu toate bogățiile lor: primul e de aramă, al doilea de argint și ultimul de AUR!

În mod evident, aceste comori sunt în primul rând interioare, SUBCONȘTIENTE însă au un echivalent și în planul conștiinței exteriorizate.

Astfel, privit din înălțime, lanțul Carpaților, are o fomă de dragon și, în cadrul lui, Munții Apuseni sunt străbătuți de filoane de aur. Partea sa centrală și cea mai masivă (arcul Carpaților Orientali și Meridionali) imită perfect felul în care constelația Draco se încolăcește pe bolta cerească în jurul Polului Nord ceresc, între cele două Urse (Ursa Mare și Ursa Mică). În tradițiile românilor, se crede că 3 URSITOARE (Moire?) vin la la nașterea fiecărui copil și îi ȚES URSITA. De asemenea, există credința că strămoșii geto-d(r)aci (!) au ales stindardul Draco (cap de lup și corp de șarpe) tocmai pentru că formele Carpaților aminteau de trupul unui balaur uriaș adormit. În folclorul românesc, constelația Draco era denumită Balaurul sau Zmeul.

Când corelăm aceste elemente la nivel simbolic, Munții Apuseni ar putea reprezenta Grădina Hesperidelor sau a Împăratului, unde merele de aur ar fi filoanele metalului prețios, iar Dragonul Carpatic (Draco) ar fi gardianul mitologic simbolizat de Ladon, trimis să protejeze acel pământ sacru în fața invadatorilor.

Analizând firul narativ al poveștii, descoperim o structură mitologică perfectă:

•            Obiectele Sacre, Merele de aur: sunt vestigii ale Neamului de Aur. Ele se află în grădina împăratului.

•             Pomul: Este axa lumii care leagă pământul de cer și de lumea de dincolo de la rădăcinile lui, hrănit din seva unei lumi pure.

•             Eroul (Prâslea ce sare Pârleazul): datorită inteligenței și curajului său restabilește ordinea cosmică. Coborând pe Tărâmul Celălalt și învingând zmeii, el demonstrează că este demn să moștenească împărăția și să readucă valorile „Vârstei de Aur” (dreptatea, adevărul, amintirea binelui originar) într-o lume care tinde să cadă în întuneric.

Revenind la cultul zeiței din mitologia străveche a geto-dacilor ar mai fi de adăugat mărturia arheologică a tezaurului de la Pietroasa: ”Cloșca cu puii de aur”. Cloșca este un simbol evident al mamei ce-și ocrotește copiii.

Între obiectele inventariate se afla și un platou (patera) cu Marea Zeiță, ornat cu elemente de viță de vie. Motivele dionisiace ale ghirlandei cu vrejuri, frunze de viță și ciorchini de struguri apar în două zone cheie ale acestui vas liturgic de aur masiv:

1.            o amplă ghirlandă ornamentală, ca un șarpe încadra marginea exterioară a platoului și scena din interior cu 16 personaje mitologice.

2.            Pe tronul zeiței, acolo unde era așezată statueta tridimensională a divinității de pe fundul vasului. Marginile sunt împodobite cu o coardă fină de viță de vie gravată.

În cartea sa, „Zeițele. Mistere ale femininului divin”, Joseph Campbell consideră patera de aur din Tezaurul de la Pietroasa o punte extraordinară între Misterele din Eleusis, cultele dionisiace și miturile medievale ale Sfântului Graal.

Citez:

”În centru stă zeița Demeter pe coșul misteriilor și în mână are cupa ce poate fi interpretată ca Graalul sau potirul cu sângele lui Dionysus și  semnul viței de vie.”

Faptul că întregul platou de aur și tronul zeiței sunt decorate cu vrejuri de viță de vie și ciorchini de struguri susține puternic interpretarea lui Campbell:

  • Vinul ca mister divin: În teologia antică, vinul era considerat „sângele lui Dionysus” (zeul vegetației, al extazului și al renașterii).
  • Atunci când lichidul sacru era turnat în cupa lui Demeter, se realiza o nuntă mistică, alchimică, a elementelor naturii: misterul feminin reprezentat de Demeter cu misterul masculin, vinul/focul spiritual, reprezentat de Dionysus.

În alchimia sexuală antică, unirea fluidelor masculine (samânța) cu cele feminine (sângele menstrual) era considerată o fuziune a contrariilor cosmice (Soarele și Luna, Focul și Apa). Acest amestec era numit simbolic „Elixirul Vieții” sau „Vinul Roșu”.

Campbell demonstrează că Patera de la Pietroasa este o capodoperă a sincretismului religios. Deși se crede că ar fi fost îngropat de un popor germanic (goții),vasul păstrează intactă memoria celor mai vechi ritualuri inițiatice ale omenirii (misterele dionisiace integrate mai apoi în cele Eleusine). El ne prezintă arhetipul feminin divin pe care îl vedem și în arcana III a Împărătesei din Tarotul de Marseille: o mamă universală (Demeter/ca ipostază mai târzie a Afroditei), ce deține potirul vieții (Graalul) hrănit din seva eternă a naturii (vița de vie).

Și ca o ultimă remarcă, în Tarotul de Marseille, în arcana 17, pe malul râului Timpului, sinuos ca un șarpe, ni se arată un pom cu frunze portocalii, în culoarea Apusului iar între frunzele lui, sunt ascunse 4 mere de aur.  În vârful lui se așează din zbor o pasăre neagră, supradimensionată (gheonoaia?), ce pare că apucă în ghearele ei ultimul măr.

Iar în Apuseni, Valea Arieșului, ”râul de AUR”, traversează sinuos „Patrulaterul Aurifer”, bazinul ce cuprinde zone miniere celebre precum Roșia Montană, Bucium sau Baia de Arieș.

„Avem o singură poveste. Toate romanele, toată poezia se clădesc pe lupta nesfârșită dintre bine și rău dinlăuntrul nostru. Și îmi vine în minte că răul trebuie să reapară neîncetat, în vreme ce binele — virtutea — este nemuritor.” (”La răsărit de Eden”, John Steinbeck)

Dincolo de Timp. Povestea EreMitului (II)

EROS și AFRODITA

Afrodita ERA perla prețioasă a C(O)RO(A)NEI împărăției tatălui Cronos în Timpul EreMitic al neamului de aur (Chryson Genos).

Zeița frumuseții și a iubirii era adesea supranumită „Cea de Aur” (Afrodita Hrisea) datorită strălucirii și perfecțiunii sale. În antichitate, aurul simboliza nemurirea, ca atribut al divinității.

Potrivit miturilor antice (Hesiod), Afrodita s-ar fi născut din spuma mării (aphros) în apropierea insulei Cipru. A apărut plutind pe o SCOICĂ sidefată, pe valurile oceanului, până la țărm. Scoica a devenit astfel unul dintre simbolurile sale sacre fundamentale și o regăsim ca marcaj (scoica pelerinului) în cunoscutul pelerinaj al iubirii, supranumit Il Camino (drumul), al cărui traseu nu se oprea în trecut la Santiago de Compostella ci ducea până la FinisTerre, până la Capătul Lumii.

Liniile geometrice ale scoicii Afroditei radiază precum razele soarelui care răsare sau apune în mare și converg într-un singur punct, reprezentat în Tarotul de Marseille de arcana Lumii, cu numărul 21, ca finalitate a unei călătorii inițiatice spre DRAGOstea.

De acolo s-ar putea să provină, în CHEIE ezoterică – cea pe care o vedem în mâna Eremitului, cu care ține lămpașul și care desenează subtil în PALMA lui, un trup de femeie de la talie în jos – expresia ”Toate drumurile duc la Roma”, unde Roma citit invers se transformă în Amor!  

Există o conexiune profundă între dinamica drumului spre Compostella (câmpul de sub MAREA STEA … a iubirii) și legăturile romantice, de iubire care se nasc în timpul sau în urma pelerinajului. Se spune că găsirea sufletului pereche ar fi un fenomen real și surprinzător de frecvent, ca dar al Afroditei pentru pelerinii merituoși, ce reușeșc să depășească toate înCERCările la care sunt supuși.

Dar, iubirea adevărată (reprezentată de zeiță) se naște doar din apele limpezi ale propriei transformări interioare, așa că, nu poți găsi un suflet pereche până când nu îți regăsești propriul suflet. Abia atunci când un OM devine complet liber și împăcat cu sine, se transFORMĂ într-un „magnet” pentru o altă energie similară.

În Tarotul de Marseille această integrare a adevărului personal, dezbrăcat de orice mască sau ascunzișuri, este reprezentat de femeia goală din arcana XVII, ce stă pe un camp, sub cerul dominat de o STEA proeminentă (Compostella), care arată direcțiile cardinale. Îmi place să numesc această arcană Raiul, din franceză Le Toille, care are mai multe conotații subtile:

Iar pentru că direcțiile cardinale sunt reprezentate de cei 4 titani care au colaborat la castrarea cerului, putem presupune că, acea stea strălucitoare din centrul arcanei, ar fi POLARIS. Din perspectivă mitologică, ar face referire la titanida Phoebe, ”cea strălucitoare”, lumina intelectului și ghidul călătorilor pe MaRhea învolburată. Ea era soția titanului Coeus, asociat cu Steaua Regulus, gardianul Nordului, steaua legii.

Polaris a fost supranumită în vechime și Rosa Stelelor iar lumina ei nocturnă, nemișcată de milenii pe cerul nopții, arată fără greș Nordul! Și aici cele 2 simboluri, Polaris și Afrodita, se întâlnesc pentru că planeta asociată Afroditei în astrologie este Venus. Se știe că, atunci când este privită de pe Pământ (din perspectivă geocentrică), mișcarea planetei Venus pe cer desenează un model geometric perfect în formă de floare cu 5 petale (pentagrama) pe parcursul unui ciclu de 8 ani. Roza lui Venus! Această structură florală cerească a influențat direct modul în care popoarele antice au conceput diagramele stelare de orientare. Când navigatorii din vechime au creat primele hărți maritime, au adaptat această stea cu 8 colțuri pentru a marca cele 8 vânturi principale din Mediterană (Boreas, Zephyrus etc.). Astfel, „Roza Stelelor” a devenit „Roza Vânturilor”.

Revenind la mitul străvechi al nașterii Afroditei, cine o întâmpină și o primește pe zeiță, imediat ce ajunge la țărmul visat?

EROS, forța primordială cea mai bătrână din Univers, primul născut din oul depus de Erebus în sânul întunericului Nyx (Aristofan), focul înaripat de la miezul noptii, energia primului SORE, care exprimă principiul cosmic de coeziune. El își asumă rolul de protector și ghid al Afrodiei în Lumea proaspăt creată.

Până la nașterea Afroditei, Eros acționa ca o forță brută care împingea elementele naturii să se unească (ca atunci când Geea s-a unit cu Uranus). Când a apărut Afrodita, Eros a găsit în ea forma perfectă, idealul estetic prin care această atracție universală putea deveni armonie, grație, cultură și înțelepciune. Însoțind-o pe Afrodita din prima secundă, Eros a ajutat la stabilirea „puterii și a sorții” pe care zeița urma să le aibă printre oameni și zei.

Dacă Eros a primit-o pe Afrodita și a înzestrat-o cu forța de atracție, cele 3 Hore, simboluri TEMPOrale, forțele primordiale ale naturii, au fost cele care au transformat-o într-un ideal cultural, oferindu-i zeiței atributele feminității seducătoare. Au îmbrăcat-o în haine nemuritoare, țesute cu parfumuri de flori, i-au pus coroană și podoabe din aur și pietre prețioase.

Împodobirea Afroditei de către Hore simbolizează faptul că frumusețea și dragostea au nevoie de timpul potrivit și de ordine pentru a înflori. De fiecare dată când Afrodita se plimba pe pământ în Epoca de Aur, Horele o însoțeau făcând ca florile să răsară instantaneu sub pașii ei, menținând o primăvară eternă.

Din alaiul ei mai făceau parte și cele 3 grații:

  • Aglaia (Splendoarea). Personifica strălucirea estetică, frumusețea fizică orbitoare și gloria podoabelor.
  • Thalia (Voia Bună / Înflorirea). Reprezenta belșugul vieții, prospețimea tineretii și bucuria sărbătorilor.
  • Euphrosyne (Bucuria / Încântarea). Simboliza seninătatea sufletească, râsul curat, dansul și plăcerile împărtășite.

Afrodita este ilustrată în Tarotul de Marseille în misterul cu numărul 3, fiind ea însăși o personificare a spațiului în care se întâlnesc cele 3 dimensiuni ale creației: MATerie (pământ și apă/trup), spirit (foc/aur), suflet (aer/flori). În arcana ei se poate observa și scoica de aur de sub mâna cu care ține sceptrul de Împărăteasă.

Sosirea Afroditei în împărăția tatălui Cronos, deși ca urmare a unui act violent de castrare, a bucurat SUFLETUL GEEI cu iubire, însuflețind întreaga LUME a LUMINII.

CONCLUZII

Temele legate de mitul Afroditei sunt foarte semnificative în ce privește binecuvântările dar și provocările iubirii.

  • Amor : a-fără, mor-moarte.
  • Grațiile, însoțitoarele Afroditei : splendoarea, înflorirea, bucuria.
  • Horele : ordinea, dreptatea, pacea, ce determină timpul potrivit pentru orice acțiune.
  • Rosa Stelelor : trandafirul, floarea cu spini a Afroditei, simbolul ce reunește frumusețea iubirii cu capcanele suferințelor din iubire (posesivitate, gelozie, dorința de răzbunare).
  • Regulus, steaua legii (iubirii), gardianul Nordului și Polaris, steaua Nordului, lumina ce călăuzește călătorii pe marea furtunoasă, prin apele emoționale periculoase ale EREI PEȘTILOR, reprezentate în Tarotul de Marseille în arcana sorții, Roata Fortunei X. Nodul Nord în astrologie reprezintă împlinirea destinului.

Din aceste perspective structura cuvântului românesc DragoSTEA devine fascinantă prin subtilitățile ei : steaua dragonului! Și avem în mitologia greacă un dragon cu totul special, între ceilalți monștri zămisliți direct din Geea, mama primordială a pământului: LADON. El era gardianul merelor de aur ale nemuririi din grădina hesperidelor, nimfele înserării. Avea 100 de capete și mii de ochi pe tot trupul, nu dormea niciodată și putea vorbi cu o sută de voci diferite pentru a înfricoșa orice intrus. În antichitate, de multe ori șerpii în formă de dragon erau desemnați în roluri de paznici ai comorilor. Însuși termenul provine din grecescul drakein, care înseamnă „a vedea clar” sau „a veghea”.

Orice șarpe făcea referire la un curs energetic, cel mai frecvent de apă. În ezoterism, ocultism și alchimie, apa este considerată PRIMA MATERIA, dintre cele patru elemente primordiale, SURSA (supa primordială și solventul universal), fiind simbolul suprem al fluidității, intuiției, emoțiilor. În general, arată modul de manifestare a energiei feminine, „Apele de la Începutul Lumii”. Ea nu reprezintă doar lichidul fizic, ci și substanța subtilă a lumii interioare (psihicul și subconștientul) și forța pasivă, receptivă, NOCTURNĂ a Universului. Tot ceea ce este solid și structurat a apărut dintr-un flux fluid și infinit adaptabil, care poate fi accesat pentru transformare interioară. Numele ei românesc, APA, este un palindrom, aratând oglinda perfectă, RECIPROCĂ, dintre apele de sus și cele de jos, dintre cer și pământ.

Etimologia numelui Ladon este obscură. Este cel mai probabil un termen pre-elen antic folosit inițial pentru a descrie un curs de apă șerpuitor și rapid, transferat ulterior dragonului mitologic ce se încolăcea în jurul pOMului cu mere de aur. Iar pomul în sine, în sens astrologic era reprezentat de POLARIS, supranumită și ”axis mundi”, axa lumii, simbol al înțelepciunii strălucitoare cu putere de călăuzire.

Unele surse îl asociază speculativ cu rădăcini care sugerează ideea de „alunecos” sau „uleios” (ládos), făcând trimitere la pielea unui șarpe uriaș. Alții sugerează o legătură simbolică la nivel semantic cu ideea de „ascuns” sau „secret”, făcând referire la rolul său de tăinuitor și protector al merelor nemuririi. Toate aceste indicii ar putea face referire și la energia sexuală a șarpelui interior, numit la hinduși ”kundalini”. Numai că, în această interpretare, mitologia greacă sugerează că EL ar trebui adormit pentru ca eroul să poată dobândi mărul de aur (Heracles).

În textele antice, monstrul care păzea merele de aur din Grădina Hesperidelor era numit cel mai adesea simplu óphis (șarpe) sau drákōn (dragon). În plan ceresc, Ladon simboliza constelația Draco, reprezentată încolăcită în jurul Polului Nord (POLARIS), ca o reflectare astrală a modului în care el stătea încolăcit în jurul pomului cu mere de aur.

Toate aceste simboluri descriu rigorile LEGII iubirii, așa cum era ea reprezentată arhetipal de Afrodita și felul în care condiționează și determină durata și calitatea vieții în planul terestru tridimensional, inclusiv interDICȚIA sau accesul la DARUL nemuririi, oferit de zei Eroilor care reușesc să îndeplinească toate muncile pe drumul lor inițiatic. Probabil în număr de 21, așa cum arată arcanele din Tarotul de Marseille, asociate însă cu doar 12 domenii în casele HOROscopului (Heracles). Astfel se creează și o oglindă numerologică între 12:21, care arată că, undeva pe parcursul acestui traseu, se produce o răsturnare de mentalitate cu 180 de grade.  

”Există mai multe feluri de iubire. Unul dintre ele este o manifestare egoistă, meschină și avidă, ce folosește iubirea pentru a-și hrăni propria importanță. Acesta este tipul de iubire urât și paralizant.

Celălalt fel este o revărsare a tot ce e bun în tine — a bunătății, a considerației și a respectului; nu doar a respectului social, manifestat prin bunele maniere, ci a acelui respect mai profund, care înseamnă să recunoști în celălalt o ființă unică și valoroasă.

Primul fel te poate îmbolnăvi, te poate face meschin și slab, în ​​timp ce al doilea poate scoate la iveală în tine o forță, un curaj, o bunătate și chiar o înțelepciune pe care nu știai că le ai.” (”La Răsărit de Eden”, John Steinbeck)

Dincolo de Timp. Povestea EreMitului (I)

Dincolo de Timp sunt … ZEII! Și pentru că traversăm tocmai luna Eremitului, să vorbim despre EL și despre EI.

În cele mai vechi pachete de Tarot, de origine italiană, din secolul XV, Eremitul purta numele „Timpul” (Il Tempo) sau „Bătrânul” (Il Vecchio). Personajul era reprezentat ca un bătrân cu barbă albă care ținea în mână o clepsidră, un simbol universal al curgerii timpului dar nu în sens ireversibil, cum s-ar crede, ci dimpotrivă. Căci clepsidra se înTOARCE atunci când nisipul a fost epuizat într-o parte. Ulterior, clepsidra a fost transFORMATĂ într-un felinar așa încât, în loc să măsoare timpul în exterior, bătrânul a început să caute adevărul interior. Acolo unde LOCuia LUMEA!

Legătura EreMitului cu Cronos, zeul Timpului, supranumit și ”cel BĂTRÂN de zile”, devine astfel evidentă prin semnificație. În plan astrologic, această asociere face trimitere spre Saturn.

Însă într-un plan mai subtil, în Tarotul de Marseille, Eremitul, arcana cu numărul 9, apare simbolizat și în fața Omului din Lună, arcana cu numărul 18, dublul lui 9. Ca și cum Eremitul ar fi chiar fiul ei, Luna reprezentând de altfel în astrologie arhetipul mamei, ce patronează zodia Racului

Pe de altă parte, Saturn și Luna reprezintă o axă a polarității psihologice și emoționale absolute, fiind considerate energii diametral opuse, dar profund interconectate. Ele guvernează semne aflate în opoziție directă pe cercul zodiacal: Luna guvernează Racul, semnul MAMEI, în timp ce Saturn guvernează Capricornul, semnul TATĂLUI. Această dinamică astrală controlează echilibrul dintre lumea interioară (emoțiile) și cea exterioară (structura și responsabilitățile), ale căror extreme se negociază în Eremit.

În ordinea numeroLOGICĂ a arcanelor, el (9) poate fi asociat zodiei analitice și circumspecte a Fecioarei, în timp ce Luna, prin numărul 18, corespunde zodiei opuse, profund emoționale a Peștilor. Opoziția rămâne dar schimbă sensul, de la suprafață (Rac) spre adâncime (Pești), de la cum folosesc sistemul (Capricorn) spre cum MĂ servesc de structurile lui în așa fel încât să nu-mi limiteze evoluția spirituală (Fecioară).

Și cine este Cronos?

Pentru a înțelege acest mister este nevoie să ne întoarcem la origini, la începuturile universului.

După ce Geea, mama primordială, păMÂNTUL, a ieșit din abis (Chaos) și l-a separat din ea pe Uranus, cerul, ei au creat împreună 12 progenituri, TITANII, 6 de natură masculină și 6 de natură feminină. Cronos era cel mai tânăr dintre ei, ultimul generat în pântecul cosmic al Geei.

În mitologia greacă, titanii (tătânii) nu erau doar personaje dintr-o poveste, ci personificau pilonii fundamentali ai universului. Reprezentau forțele primordiale ale naturii, elementele cosmice, timpul și LEGILE, primele concepte abstracte care aveau să ORGANizeze viața umană, făcând trecerea de la haosul inițial la o lume ordonată.

Fiecare dintre ei purta o semnificație teologică și cosmologică precisă. Numele provine din verbul grecesc ”titaino”, care înseamnă „a se întinde” sau „a se încorda”. Uranus i-a numit așa pe copiii săi ca un avertisment profetic, spunând că s-au întins dincolo de limitele permise comițând o neLEGIUIRE: îndepărtarea și castrarea tatălui primordial.

Uranus își ura copiii monstruoși, ciclopii și hecatonchirii și îi ținea închiși în măruntaiele pământului iar Geea era și ea terorizată de durerile facerii lor. Așa că EA a complotat cu titanii ca să scape de avansurile LUI amoroase.

Singurul care a avut curajul să își asume fapta a fost Cronos. Înarmat cu o secere de piatră sau diamant, primită de la mama sa, Cronos, cu ajutorul fraților săi, l-a imobilizat pe Uranus și l-a castrat, preluând astfel conducerea cosmosului. Cei 4 frați implicați în detronarea lui Uranus au rămas ca niște piloni, stâlpi care continuă să susțină cerul pentru a nu se prăbuși în chaos. În astrologie, ei au fost asociați cu cele 4 stele regale fixe ale punctelor cardinale:

  • Hyperion, tatăl Soarelui și al Lunii (Helios și Selena) și Steaua Aldebaran (Ochiul Taurului), GARDiANUL Estului. În antichitate, marca echinocțiul de primăvară și începutul noului ciclu de lumina. Și unde se spune că ar fi fost alungați primii oameni din Rai? La răsărit de Soare!
  • Coeus, titanul intelectului (eonul Nous), al minții iscoditoare și Steaua Regulus (Inima Leului), GARDiANUL Nordului. Numele ei înseamnă „Micul Rege” și este steaua asociată suveranității, puterii mentale superioare și gloriei.
  • Iapet, la apus de soare, titanul războiului și al mortalității și Steaua Antares (Inima Scorpionului), GARDiANUL Vestului. Este o stea de un roșu intens, asociată simbolic cu transformarea, moartea și trecerea în lumea cealaltă. Și unde era situat pOMul tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte cu merele de aur? La apus, în grădina Hesperidelor, nimfele apusului!
  • Crius titanul constelațiilor, cel care ordonează mersul stelelor pe cer, numele său însemna ”Berbecul” și Steaua Fomalhaut (Gura Peștelui din Peștele Austral), GARDiANUL Sudului. Guverna solstițiul de iarnă în vechime, steaua marilor viziuni, a mișcării globale și a solitudinii cosmice.

Deci GARD e însuși ANUL, TITanul, TIMPUL!

Singurul care a rămas neutru și nu a participat la acel complot cosmic a fost Okeanos, fratele cel mare, fluviul cosmic ce înconjoară universul, șarpele Ouroborus! Să ne amintim de povestea hindusă a șarpelui căruia i s-a tăiat capul pentru că a gustat din elixirul nemuririi (amrita) și, în acest fel, ar fi generat în astrologie nodurile de destin ale umanității, de la capul întunecat (NN) la coada luminoasă (NS)! Istoria mitologică apare fragmentată între CULTuri!

Și ce s-a întâmplat mai departe?

Cronos a devenit stăpânul Universului. Sub domnia lui, Geea ERA într-o stare de fericire și puritate absolută. De aceea, pământul a generat din SINEA sa neamul sau GENErația de aur, oferind cu generozitate adăpost și hrană direct din natură, ca într-o luxuriantă grădină a Raiului, FĂRĂ muncă și FĂRĂ suferință. În acea epocă, se spune ca oamenii nu ar fi fost creați ARTIZANAL de nici un zeu, au „răsărit” pur și simplu direct din pământ ca o emanație naturală a prezenței, păcii și abundenței sale (Hesiod). Cronos a fost cel care a dat numele acestei prime generații de oameni de Chryson Genos (chrysos/aur, genos/generare) și i-a luat sub mantia sa ocrotitoare, simbolizată în Tarotul de Marseille de pelerina albastră a EreMITULUI!

GENErația DE AUR : oamenii NĂSCUȚI din pământ iară NU făcuți! ATUNCI S-A NĂSCUT AFRODITA, zeița frumuseții, iubirii și bunăSTĂRII, din spuma valurilor MA-RHEEI însămânțată din CERul URANIAN! Și a râmas până astăzi cu noi: mărturisitoare ascunsă a vremurilor trecute.

Numai că Uranus îi profețise fiului său că va fi la rândul lui detronat de către una dintre progeniturile sale! Și vremea păcii și fericirii universale urma să se înCHEIE (în mâna EREmitului)! Legea dreptății, ținută de Themis, sora lui mai MARE, nu putea fi ocolită, venea cu sabia cauzalității pe urma lui!

”Este nevoie de un curaj imens pentru a susține un adevăr inacceptabil pentru vremurile noastre” (vă recomand romanul ”La răsărit de Eden” de John Steinbeck, o saga de familie pe trei generații).

(va urma)

Diamantul ascuns

”Măriți semnalul. Opriți zgomotul. Începeți transmisia” ((Ion, Clear intention, Klic CC)

17.09.2026 Ochiul interior coincide astăzi cu energia anului 26! Trăim într-o singură zi cât într-un întreg an. Timpul se comprimă cu Eremitul pe finalitate de destin. Cel bătrân de zile ne conduce ca o stea călăuzitoare, dar cu lămpașul lunii negre în față, luminat din înălțimi de SOARELE conjunct cu SELENA, luna albă, mama bună. Pentru că Lilith tocmai a intrat în Capricorn, pe arcana 16 și face un careu cu SaturnR, patronul Capricornului, aflat în Berbec pe arcana Nebunului. Călătorul prin viața de jos, ce vrea SĂ FIE liber, dă cu capul în toate direcțiile, ca să dărâme zidurile ridicate până la cer! Și sunt multe cele care i-au împrejmuit adevărul interior și libertatea de acțiune! Și multe altele care i-au împietrit inima și atunci cuțitul e singurul care o mai poate face să simtă ceva, chiar dacă acel ceva e o durere insuportabilă.

E greu să te relaxezi în aceste condiții în care Timpul îți servește înafară tot ce nu vrei să vezi înăuntru. Reflexiile din oglinda lui Narcis îți arată de data aceasta dezechilibrele și blocajele pe care nu le poți controla și nu imaginea frumoasă a unui chip armonios.

Și totuși pe cer avem o minune! Portalul Justiției cu Raiul (17/8-09-20-26/8) se deschide prin ochiul Eremitului cu 2 dreptunghiuri mistice, 3 zmei și spectaculoasa piramidă în formă de DIAMANT cu vârful pe Pluto, chiar pe arcana 17, ce promite o mare eliberare prin ADEVĂR! Plus degetul lui Dumnezeu care, de ceva VREME, punctează spre Venus conjunctă cu Pandora în sextil cu Lilith.

Iubirea ne salvează prin înțelegere și acceptarea frumuseții care  nu se vede în aparențe! Oglinda poate fi întunecată în exterior (arcana 9 din pom) dar lumina conștiinței răzbate prin ea (arcana 19 din ochiul ascuns). Iar Venus de pe Spânzurat zice ”nimic nu e ceea ce pare”. Mercur de pe Roata Fortunei X comentează ”roata se învârte”.

Împăratul iubește structura MATerială, fără să vrea să o distrugă, ci mai degrabă să o repare iar lacrimile lui de iubire (Marte în Rac) înmoaie inima Împărătesei, prin reCUNOAȘTEREA suferinței comune!

Și pregătesc de comun acord alte transformări ce se vor așterne NEVĂZUTE în urma noastră cât de curând, căci din 19 până pe 23.09.2026 nodurile de destin vor intra din nou în mers direct. Ar trebui să fim deja antrenați în aceste ritmuri astrale imprevizibile și deSTABILIZATOARE, dar într-un sens progresist!

” Hai hai cu trăsioara până-n deal la Mărioara

Calul merge la pas ș-apoi face popas

Nu mi-e greu nu mi-e greu trupșarul tău măi

Nu mi-e greu nu mi-e greu trupșarul tău măi

Da’ mi-e greu da’ mi-e greu năravul tău

Flăcăiaș stăpânul meu.” (Liviu Vasilică)

Cine-i Mărioara? Cine-i calul? Cine-i flăcăiașul?

Șarpele care își înghite coada (IIII)

Foamea. Șarpele din Rai

„Chestiunea nemuririi este atât de urgentă, atât de imediată și, de asemenea, atât de neeradicat, încât trebuie să facem un efort să ne formăm un fel de opinie despre ea. Dar cum? Ipoteza mea este că putem face asta cu ajutorul indiciilor trimise de inconștient — de exemplu, în vise.”, a scris Jung (Amintiri, vise, reflecții).

Mai este un șarpe mitologic despre care ar trebui să ne reamintim: șarpele din grădina Raiului, cauza mortalității omului în mitologia creștină. Și aici lucrurile devin complicate, într-un mod foarte subtil. El reprezintă FOAMEA DE CUNOAȘTERE a capului întunecat exilat la miezul nopții (Nodul Nord), după tăierea lui.

În tradițiile medievale se spunea că, atunci când Șarpele a fost blestemat și  alungat din Grădina Edenului, pelinul a răsărit în mod miraculos din pământ exact pe calea pe care corpul său toxic și amar s-ar fi târât în timp ce se retrăgea. În tradițiile românești, în mod paradoxal, de sărbătoarea Armindenului (1.05/1+5=6, Îndrăgostitul, arcana căderii din Rai în Tarot), se bea vin roșu amestecat cu pelin pentru „a schimba sângele” și a feri corpul de boli, această băutură fiind numită în unele zone chiar „Venin de Rai”.

Ambrozia și pelinul fac parte din familia Asteraceae (aster-stea, din stele), ca și floarea-soarelui, mușețelul, gălbenelele și echinaceea. Cuvântul ambrozie, în forma sa mitologică, ambrosia, provine din greaca veche, unde însemna literal „nemurire” sau „hrană divină” iar artemisiifolia s-ar traduce prin ”frunzele lui Artemis”, zeița lunii în mitologia greacă. Din combinație ar rezulta semnificația de ”frunzele lui Artemis ce oferă hrana divină a nemuririi”. Artemisia este denumirea științifică a genului din care face parte și pelinul.

Și dacă ambrozia pământeană nu ar fi ceea ce pare, o buruiană ce produce alergie, ci chiar hrana zeilor? De ce ar fi oamenii alergici la nemurire?

Pe de altă parte, denumirea latină a pelinului, Artemisia absinthium este legată de rădăcina proto-indo-europeană ”spend”, care înseamnă „a face o ofrandă” sau „a efectua un ritual”. Din combinația de cuvinte ar rezulta ”Ofranda lui Artemis”. Deseori, pelinul era ars în antichitate ca plantă protectoare sau purificatoare. Numele ar fi putut descrie utilizarea sa în ritualuri, foarte probabil și în tratamentele lui Asclepius de la Epidaurus, deoarece pelinul are și proprietatea de a induce vise lucide în timpul nopții patronate de zeița Lunii.

Artemis s-a desprins totuși dintr-un arhetip mult mai vechi: Marea Zeiță Mamă, faimoasa „Zeiță a Șerpilor”, reprezentată în artefactele minoice. În această ipostază, ea stăpânea forțele subterane și regenerarea naturii. Șerpii, care au capacitatea unică de a-și regenera pielea, erau accesorii divine, simboluri ale puterii ei absolute asupra vieții, morții și renașterii iar templele ei erau păzite de șerpi.

În mitologis creștină, în unele versiuni ale mitului, șarpele din Rai ar fi fost emisarul lui Lilith, luna neagră, pe care am putea-o asocia în mitologia greacă și cu Artemis, ca zeiță a Lunii. Așa că, într-o interpretare nonconformistă și îndrăzneață, Artemisii Folia, frunzele care ar fi încolțit din veninul șarpelui, ambrozia și pelinul, ar fi darurile zeițelor nopții pentru întoarcerea în Rai, pe urma lor!

În mitologia greacă există, de altfel, o expresie surPRINZĂTOARE în raport cu tema noastră:  „ambrozie ziua, foc noaptea”. Se referă la mitul clasic al nimfei mării, Thetis, care încerca să-și facă fiul cel mic, pe Ahile, nemuritor. Pentru a-i arde caracterul uman, muritor, moștenit de la tatăl său Peleus, Thetis îl punea pe micul Ahile în focul vetrei în fiecare noapte. În timpul zilei, ea îl ungea și îl hrănea cu ambrozie pentru a-i reconstrui și întări corpul. Înainte ca ritualul să poată fi finalizat și să-l facă pe Ahile complet nemuritor, tatăl său, Peleus, a descoperit ce se întâmplă și, terorizat, a oprit-o pe Thetis din ritual, astfel că Ahile a rămas cu un punct vulnerabil, călcâiul, zona care, în reflexologie, corespunde organelor sexuale.

Această poveste apare în oglindă cu mitul lui Demeter, care, la Eleusis, încercase în același fel să-l facă nemuritor pe prințul cetății, Demophonos dar a fost întreruptă de mama lui înspăimântată, Metanira.

De ce se folosea focul? În mitologia greacă, focul divin avea rolul de a purifica și „arde” tot ce era de natură pământească/muritoare într-un om, lăsând în urmă doar esența divină, hrănită în prealabil cu ambrozie (hrana zeilor). Și ce se esență se ardea în foc în scop de purificare? Pelin!

Și cine era zeița focului care era identificată cu vatra? Hestia! Ea nu era doar o zeiță care păzea vatra, ci ERA vatra însăși. Numele ei reprezenta centrul fizic și spiritual al casei, locul unde se întreținea focul sacru care nu avea voie să se stingă niciodată. Hestia provine direct din rădăcina indo-europeană *wes-, care înseamnă „a locui”, „a rămâne” sau „a sta”.

Focul nocturn pământesc era reprezentat de Hestia, focul nocturn celest de Artemis, cele 2 fecioare ale panteonului grecesc. Ofranda lui Artemis în focul vetrei era pelinul iar frunza nemuririi era ambrozia.

Ca o concluzie: ambrozie ziua, pelin noaptea!

”Există o singură idee supremă pe pământ – ideea nemuririi sufletului uman.” — Dostoievski, Jurnalul unui scriitor

Ciclurile fenomenale ale anului 2026

În portalul Roții Fortunei, creat între zi și totalul cifrelor anului (10.09.2026/26+2=28/10), am realizat faptul că 2 cicluri evolutive se desfășoară în oglindă între lunile februarie-martie și august-octombrie.

Vă reamintesc că, între 3.02 și 17.04.2026, am avut un interval în care nodurile de destin au fost mult timp DIRECTE, au pendulat în jurul gradului 8 pe axa Fecioară NS – Pești NN, între arcanele Justiției la NS și Judecății la NN. Pe 17.04 am avut lună nouă în Berbec, la gradul 27:29 (9/11) pe arcana Magicianului. De atunci încolo s-a deschis o suită de 4 luni noi, în care fiecare zi forma pe ochiul interior (între zi și lună) arcana Lumii 21, ultima numeROTATĂ din traseul inițiatic simbolizat în cărțile de Tarot: 17.04 (17+4-21) – 16.05 (16+5=21) – 15.06 (15+6=21) încheiată în 14.07 (14+7=21), cu luna nouă a Racului pe arcana Îndrăgostitului, oglinda zilei de început, 17.04.

În continuare am avut o succesiune de 8 zile, încheiată pe 21.07.2026, zi care crea o oglindă interesantă a Roții Fortunei între zi, lună și an: 21+7=28/10-26+2=28/10. Față în față cu soarta, am prezis atunci. După ce zilele implicate în prima serie au arătat o scădere de influență la nivelul mentalului (17-16-15-14) și o creștere la nivelul inimii (4-5-6-7), în seria spre ziua a 8-a această dinamică a fost inversată (14-15-16-17). Mai multe detalii se găsesc în articolul. https://carteamagului.ro/tarot/se-trag-concluziile-ziua-a-8-a/

Și acum vine partea uluitoare prin subtilitatea ei. Gradul lunii noi din 17.04, 27:29, care se reduce la valorile numerologice de 9.11, punctează spre ziua Puterii din 11.09, când se formează pe cer luna nouă a Fecioarei, pe arcana Eremitului, chiar la gradul Lunii și anului, 18:26!!!

În intervalul 4-10.09 nodurile de destin sunt din nou DIRECTE, oscilând la gradul Puterii 29/11 până spre mijocul lui octombrie. Însă cu adevărat remarcabil, este faptul că, între 4 și 11.09 ne întâlnim din nou cu o suită de 8 zile cu noduri de destin DIRECTE, finalizată de data aceasta cu o lună nouă. Suita precedentă a plecat de la luna nouă a Berbecului, aceasta de acum se încheie la luna nouă a Fecioarei. Iar zilele cuprinse la nivelul capului sunt 4-5-6-7-8-9-10-11, în opoziție pe cercul zodiacal cu 14-15-16-17-18-19-20-21! Trecute prin oglinda inimii din luna 9 a Eremitului, ele devin la nivelul ochiului interior 13-14-15-16-17-18-19-20 (4+9-5+9 …)! Observați similitudinea? Ceva fără precedent se poate deschide în interiorul nostru, o vedere lucidă asupra relației personale dintre mintea și inima noastră și a modului lor de funcționare.

În acest context, este relevantă și poziția lui Sisif în HOROscop, în Balanță pe Putere, la gradul Soarelui 19, trecut printr-o succesiune de conjuncții foarte relevante: Lachesis, Moira ce supraveghează soarta, Bel, arhetipul tatălui zeilor, Ambrosia, hrana nemuririi și Dionysus, cel reîntors din moarte! Poate că bolovanul pe care îl cară acest arhetip al suferințelor repetitive, veșnice, ar fi chiar inima lui împietrită! De acolo s-ar putea să provină expresiile „inima grea” sau „nu poți stoarce apă (lacrimi) din piatră seacă”, echivalate în limba engleză cu „you cannot get blood out of a stone”. În folclorul maramureșan, una dintre melodiile emblematice spune: ”așa-mi vine câteodată să dau cu cuțâtu-n piatră”.

Însă cel mai spectaculos aspect ar fi acela că, în ziua lunii noi din Fecioară, pe 11.09.2026, se formează în astral o configurație rară numită PEȘTELE, pe care o regăsim în oglindă și în data de 21.12.2112. Nodurile de destin vor tranzita atunci axa Capricorn NS – Rac, cu Nodul Nord pe arcana Îndrăgostitului, la gradul 9:35 (3+5=8 vs 2+6=8), în condițiile în care suma zilei și a lunii, ca și totalul anului formează 33/6, adică Îndrăgostitul compus din 2 egalități (Împărătese, 21+12=33, oglindite între Lume și Spânzurat). Lumea va fi întoarsă pe dos! Adică ÎNAPOI, spre valorile ei autentice, adevărate (Venus în Vărsător, în Rai, la gradul Raiului 17:07 și a arcanelor nodurilor de destin de acum 17 NN – 7 NS)!

Sunt deosebit de complexe aceste procese astrale, până la nivel de detaliu. În 11.09.2026 vârful peștelui se ridică la mijlocul cerului, pe Uranus, patronul erei Vărsătorului, ce va veni, conjunct cu steaua iluminării Aldebaran, în Gemeni, pe Împărat, în timp ce Neptun, patronul erei Peștilor se află în Berbec pe Nebun, la vârful unui zmeu care își ia zborul împins de Mercur, patronul Gemenilor și octava inferioară a lui Uranus, cu care de altfel colaborează în trigon. Iar Mercur tocmai a intrat în Balanță, pe Roata Fortunei X, semnul sorții care ne supraveghează destinul.

În configurația din anul 2112, vârful Peștelui se va afla pe Neptun conjunct cu Pandora, în Balanță, pe arcana Puterii XI, în timp ce Uranus va fi din nou în Gemeni, conjunct cu Aldebaran, tot pe Împărat. Mercur va fi exact în inima Soarelui, la gradul 29:22 în Săgetător, pe HermAfrodit, arcana Diavolului, XV.

Un HermAfrodit urmează să fie realizat între Venus și Mercur în ziua de 7.10.2026 în Scorpion, pe arcana XIII, a transformărilor alchimice. Sunt multe alte elemente care ar merita analizate  dar mă opresc aici.

Ce vor să ne semnaleze toate aceste sincronicități, la o distanță atât de mare în timp comparativ cu viața obișnuită a unui om?

La o primă vedere, ele atrag atenția asupra faptului că anul 2026 iese din tiparele obișnuite ale TIMPULUI, cu perioade atât de lungi în care nodurile de destin se întorc în MERS DIRECT. Iar arcanele implicate în aceste tranzite sunt tocmai cele care au fost inversate în Tarotul modern și presează să fie restAURATE: arcana Justiției 8 cu arcana Puterii 11.

Ceea ce se întâmplă în acest an, în plan personal dar și colectiv, creează reverberații până în anul 2112. Și poate că face parte dintr-un amplu proces etapizat, de CERNERE, bazat pe disCERNĂmânt personal. Așa că este foarte important să consemnăm absolut orice ne impactează într-un mod plăcut sau neplăcut, pentru că ne arată domeniile de viață în care am reușit, ca și cele în care mai avem de lucrat.

Cum acționează în plan personal nodurile de destin în mers direct?

  • Sincronicități izbitoare: Apar întâlniri cu oameni-cheie, oportunități sau evenimente neprevăzute care par orchestrate de o forță superioară. Simți că ești „la locul potrivit, la momentul potrivit”.
  • Senzația de accelerare a timpului: Lucruri care trenau de luni sau ani de zile se rezolvă sau explodează în doar câteva zile. Deciziile majore nu mai pot fi amânate.
  • Confruntarea directă cu realitatea: Iluziile dispar. Ești forțat să privești exact unde te afli pe drumul evoluției tale și să acționezi în consecință.
  • Alinierea forțată cu misiunea personală: Dacă ai deviat de la drumul tău, mersul direct te va împinge înapoi pe traiectorie prin evenimente exterioare bruște, care nu mai depind de controlul tău.

Dincolo de toate acestea, ca opinie personală, nodurile de destin în MERS DIRECT poate că pur si simplu au rolul de a supraSCRIE o linie temporală alterată, epuizată, înlocuind-o cu o direcție nouă, în cartea vieții, mai adecvată evoluției, că tot avem Șareta pe NS. Și ne permit în acest fel să ne schimbăm perspectiva, de la suferință spre enTUziasm (”în mintea zeului”)!

Ce aduce ceasul…

11.09.2026 h6:27 Luna nouă a Fecioarei are loc de ziua Puterii 11, în luna Eremitului 9, pe arcana lui, la ora Îndrăgostitului 6 și minutele Eremitului 27/9, creind triple oglindiri, de 9-18-27 ori, în apele Racului, la Timpul potrivit pentru o nouă eliberare de constrângeri emoționale care încă ne încetinesc evoluția (69). Gradele sunt ale Lunii 18 iar minutele ale anului 26, ca și cum ne-ar atenționa: ”nu aduce anul ce aduce ceasul”!

Contextul generează premisele pentru vise lucide, profetice, inSPIRATE din alte vremuri, îndepărtate, poate chiar din alte vieți. Un pahar de ceai AMAR de pelin în seara zilei de 10 spre 11.09, împreună cu intenția de a ne reaminti lucrurile care încă ne împiedică trezirea, ar sprijini tot acest proces revelator

Și deci, ce aduce ceasul Îndrăgostitului dis de dimineața Puterii și cui?

Sunt o serie de arhetipuri vizate de tranzitele momentului și toate beneficiază mai mult sau mai puțin de efectele ceasului astral: 

  • în Rac, pe Îndrăgostit, Marte formează un sextil cu conjuncția Lună/Soare și un pătrat cu Saturn și Pallas, dispuși acum să devină mai toleranți datorită trigonului cu Jupiter conjunct cu Psyche; el nu se grăbește ca altă dată ci avansează cu prudență și inteligență, pentru a nu fi luat prin surprindere de vreun val emoțional întârziat.
  • în Balanță, pe Putere, Sisif își împinge bolovanul la deal, cu frâna trasă de emoții fulgerătoare, încercând să se echilibreze din mers.
  • Tot în Balanță dar pe Roata Fortunei, Mercur formează coada unui zmeu cu vârful pe  Neptun retrograd, forțând ca un Nebun curajos depășirea iluziilor și dezbrăcarea ego-ului de rămășițele victimizării, cauzate de lipsa stimei de sine. Este susținut de trigonul dintre Uranus retrograd conjunct cu Aldebaran, steaua iluminării, în Gemeni, pe Împărat și Pluto retrograd în Vărsător, pe arcana Raiului. 18 luni de acum încolo, adevărul insistă să iasă la lumină pentru a ne elibera și a ne transforma viața, în acord cu cele mai ascunse dorințe ale sufletului.
  • Iar în Scorpion, de abia intrată pe Spânzurat, Venus conjunctă cu Pandora, opusă lui Chiron retrograd în Taur, pe Papesă, dorește să-și exprime forța de creație, din adâncurile subconștientului, cu mai multă încredere, pregătindu-se de o schimbare majoră de perspectivă; ea asigură astfel suportul pentru o vindecare profundă și temeinică, înțelegându-și și temperându-și excesele de mândrie și posesivitate (12+2=14). Pentru că Lilith, aflată pe ultimele grade ale Săgetătorului, 29:36, o servește BINEvoitoare cu revelațiile primite în timp ce a traversat gaura neagră din centrul universului (GC), tocmai pe culoarul dintre eclipsa de Soare (12.08.2026) și cea de Lună (28.08.2026). Toți cei 9 ochi ai HermAfroditei (DEA-BEL) au fost deschiși cu acea ocazie și antenele simțurilor subtile au fost conectate la cer, pregătindu-se pentru conjuncția dintre Venus și Mercur din 5-7.10.2026. Cele 3 ipostaze ale feminității, Venus (femeia creatoare), Pandora (femeia supusă) și Lilith (femeia rebelă) își dau mâinile pentru a fuziona și a se integra toate într-o singură formă, de femeie ideală.

Marte, Împăratul IIII pe Îndrăgostit VI zice: SIMT să comunic sincer ce gândesc.

Pluto în Rai XVII zice: adevărul și numai adevărul.

Venus pe Spânzurat XII zice: doresc să înTRUPez valorile profunde și autentice ale feminității.

Luna împreună cu Soarele pe Eremit VIIII zic: servesc oamenii și locurile potrivite pentru ca toate acestea să se îndeplinească la TIMPUL POTRIVIT!

Ce splendoare se naște iar deasupra noastră, precum în cer așa și pe pământ! Căci cea mai spectaculoasă configurație este peștele care se formează între punctele marcate pe hartă de:

  • nicovala de la coadă, cu baza dintre Venus în sextil cu Lilith, în pătrat încrucișat cu Mercur în trigon cu Pluto, ce solicită o muncă asiduă asupra transformării personale prin recunoașterea adevărului despre Sine, oricât de crud sau neplăcut ar fi, prin extinderea capacității de înțelegere și reconfigurarea creativă, imprevizibilă, a sistemului de valori. Coada impactează mai ales energia feminină și creează o fundație solidă pentru realizările spirituale din anii ce vor urma.
  • în gura peștelui străLUCEȘTE Uranus, conjunct cu steaua regală a iluminării Aldebaran, tocmai la mijlocul cerului, în punctul cel mai înalt, așa că adevărul este rostit cu putere, fără îndoială, totuși cu blândețe și compasiune pentru toată suferința lăsată în urmă de generații de femei și bărbați.

Pomul vieții din această zi de POMenire este cu atât mai puternic cu cât la nivelul vederii se înTÂMPLĂ o progresie a ultimelor arcane din seria inițiatică a Tarotului (19-20-21):

  • Soarele stă toată luna Eremitului pe ochiul ascuns, în acest an, ca și cum ar vrea să aducă la suprafață, acum mai mult decât oricând, cele mai obscure credințe și prejudecăți.
  • Ochiul interior, Judecata, ce unește mintea zilei, Puterea cu inima ei de Eremit (11+9=20), ne dezvoltă disCERNĂmântul personal pentru a nu ne mai lăsa păcăliți de falșii predicatori ai unei spiritualități coMERCIALE (Mercur pe Roata sorții), stimulând procesul de auto-cunoaștere.
  • Ochiul exterior aparține chiar Lumii, care se revelează și ca stea călăuzitoare și strălucitoare, forjată în cuptorul alchimic al stelei regale Fomalhaut, conjunctă cu Nodul Nord al destinului: gura Lumii în această zi adevăr hrănește și grăiește!

Și încă un fapt remarcabil este faptul că Nodurile de destin, intrate în 27.07 pe axa Leu la NS, pe arcana Șaretei VII și Vărsător la NN, pe Rai XVII, se mențin în MERS DIRECT, din nou. pentru mai multe zile la gradul Puterii 29/11, din 4.09 până în 10.09!!! Și nici la conjuncția Venus-Mercur din 5-7.10.2026 nu vor fi depășit gradul 29:05.15 (!), timp de, iată, aproape 3 luni! Ceva se suprascrie în destinele noastre, la fel ca la începutul anului când, între lunile februarie-aprilie, ele au pendulat în jurul gradului 8 pe axa Fecioară-Pești, între arcanele Justiției NS -Judecății NN  (din 3.02.2026 până în 17.04.2026, 17+4=21, prefigurând luna nouă a Racului din 14.07.2026 cu NN 0:18). Și vedem că, în acest proces de restaurare, sunt implicate tocmai cele 2 arcane inversate în tarotul modern, Justiția VIII și Puterea XI. Poate că acum, în domeniile adevărului și dreptății, lucrurile se reașează la locul lor!

Simbolul sabian 19 grade Fecioară : „O cursă de înot”.

Este în perfectă sincronicitate cu actorii astrali principali din acest moment. Cine participă la cursă, fiecare pe culoarul lui? Marte pe Îndrăgostit în apele neliniștite ale Racului, Eros cu o coasă în loc de săgeată, pe Arcana fără nume, ca să reteze valurile prea amenințătoare și Venus cu capul în jos, pe Spânzurat, luceafărul prăbușit din nou în apele emoționale adânci ale Scorpionului! Ei nu concurează însă unul cu celălalt, ci fiecare cu el însuși pentru a-și depăși slăbiciunile și a le transFORMA în puteri.

Iar publicul, fecioara din câmpul de sub stele, Împăratul cu Nebunul din spatele lui,  condus cu responsabilitate de cel bătrân de zile (Saturn), Magicianul cuVÂNTUL, Șareta direcțiilor favorabile, Papesa cu cartea vieții deschisă la pagina vindecării, țin isonul cu enTUziasm.

Simbolul se referă la depășirea limitelor personale, testarea abilităților și strădania pentru măiestrie. În loc să se concentreze pe înfrângerea celorlalți, creșterea tuturor vine prin îmbinarea forțelor și calităților individuale specifice.

Apa constituie o metaforă pentru sfera psiho-emoțională iar înotul reprezintă scufundarea în subconștient, conectarea cu intuiția și explorarea stărilor interioare, profunde, de conștiință.

”Ceea ce negi te supune, ceea ce accepti te transformă.” Jung

Șarpele care își înghite coada (III)

Secretul nemuririi (continuare la https://carteamagului.ro/tarot/sarpele-care-isi-inghite-coada-ii/)

Înainte de a explora conjuncția Venus-Mercur din 5.10.2026, mai avem de parcurs un capitol.

Să ne întoarcem în sfera mitologiei grecești la Asclepios, omul cu Șarpele reprezentat în constelația Ophiucus. Fiul Soarelui fusese cel care, în antichitate, se spune că descoperise rețeta nemuririi și, conform legendei, reușise chiar să învie și morții.

Toiagul lui Asclepius (Esculap la romani) este simbolul originar al medicinei și al vindecării, reprezentat printr-un baston simplu pe care se înfășoară un singur șarpe.

În mitologia romană, numele lui Hermes a fost preSCHIMBAT în Mercur și așa a fost preluat și în astrologie iar sensul numelui a fost deturnat spre negociere, marfă (merx), coMERȚ (mercor), recompensă (merces).

Care ar fi diferența cheie dintre cioMAGUL lui Asclepius si caduceul lui Hermes? Toiagul lui Asclepius ne arată un singur șarpe spre deosebire de cei 2 șerpi înfășurați simetric pe caduceul lui Mercur. Simbolismul este foarte diferit deoarece șarpele lui Asclepius face referire la energia singulară, VINDECĂTOARE, a corpului omenesc, pe când cei 2 șerpi ai lui Mercur presupun o relație între 2 energii complementare, unificate în scop de iluminare și înălțare spirituală, simbolizată de sfera cu aripi de la vârf.

Simbolismul de reîntinerire și regenerare al șarpelui revelat de Asclepius își are sursa în:

–  procesul de năpârlire, prin care șerpii își schimbă pielea periodic, se REGENEREAZĂ.

–  dualitatea efectului veninului de șarpe care poate ucide dar, în doze mici, poate fi folosit ca medicament, pentru vindecarea unor afecțiuni.

În tradiția medicală este folosit de cele mai multe ori toiagul cu un singur șarpe (Organizația Mondială a Sănătății/OMS, colegiile medicilor și majoritatea spitalelor din lume), în timp ce, în mediile oculte, ezoterice, hermetice, caduceul lui Mercur face parte din instrumentarul magic.

Conform mitologiei grecești, Asclepius nu s-a născut cu puterea de a învia morții, ci a deprins acest secret aparent din întâmplare. Fiul lui Apollo și al muritoarei Koronis fusese educat de centaurul Chiron în arta tămăduirii dar momentul în care a depășit granița dintre viață și moarte s-a produs în timpul unei vindecări miraculoase.

Legenda șarpelui și a ierbii magice

Mitul cel mai cunoscut spune că Asclepius se afla în casa unui rege sau a unui pacient celebru (în unele variante, chiar în palatul lui Minos), încercând să-l vindece pe fiul acestuia, Glaucos.

   1. Uciderea primului șarpe. În timp ce stătea pe gânduri, căutând soluții pentru problemele pacientului, un șarpe s-a strecurat în cameră și s-a încolăcit pe toiagul său. Instinctiv, Asclepius a lovit șarpele cu bastonul și l-a omorât.

   2. Apariția celui de-al doilea șarpe. La scurt timp, un al doilea șarpe a intrat în încăpere. Acesta purta în gură o frunză dintr-o plantă medicinală necunoscută.

   3. Învierea. Al doilea șarpe a așezat planta pe capul șarpelui mort. Sub ochii uimiți ai lui Asclepius, șarpele ucis a început să miște, a înviat și amândoi au părăsit rapid camera.

Asclepius a luat planta miraculoasă și a folosit-o pe pacientul său, care s-a trezit pe loc la viață. Din acel moment, el a ÎNȚELES secretul regenerării absolute și a adoptat șarpele ca simbol etern al vindecării.

Varianta sângelui Medusei

O altă variantă a mitului pretindea că Atena, zeița înțelepciunii, i-ar fi dăruit lui Asclepius două fiole cu sângele Meduzei, după ce Perseu îi tăiase capul. Sângele din vena stângă era o otravă instantanee și necruțătoare. Sângele din vena dreaptă avea proprietăți magice divine, pe care Asclepius le-ar fi folosit pentru a-i readuce pe oameni din lumea umbrelor.

Cumva, aceste 2 versiuni ale mitului par înrudite simbolic prin faptul că se referă la planul mental: planta așezată pe cap și sângele provenit din vena dreaptă a Meduzei (emisfera intuitivă a creierului activată de anumite substanțe cu proprietăți de extindere a conștiinței, în timp ce stânga, rațională, ar purta otrava).

Protocolul de vindecare în templul lui Asclepius de la Epidaurus este descris în acest fel:

1. Purificarea (Catharsis). La sosire, pacienții treceau prin băi ritualice în izvoare termale, posteau sau urmau o dietă strictă. Acest proces elimina toxinele și inducea o stare de relaxare profundă.

2. Intrarea în Abaton. Pacienții erau conduși în Abaton (sau Adyton), o zonă sacră, întunecată și extrem de liniștită a templului, destinată exclusiv somnului. Etimologic sensul numelui templului era de spațiu interzis profanilor, ”sfânta sfintelor”.

3. Visul Vindecător (Incubația). În urma administrării unor plante cu proprietăți psihotrope, pacienții intrau într-o stare de transă, de vis, în care primeau mesaje profetice de vindecare.

4. Șerpii sacri ai templului. În timp ce pacienții dormeau pe podea sau în paturi, prin Abaton se plimbau liber șerpi mari, neveninoși (din specia Zamenis longissimus, numit astăzi șarpele lui Esculap). Se credea că dacă un șarpe lingea rana sau partea bolnavă a unui pacient adormit, acesta primea binecuvântarea directă a zeului și se vindeca. Aceștia însă ar fi putut fi imaginari, la fel ca în ceremoniile cu ayahuasca!

Procedurile pare că se înrudesc îndeaproape cu cele din Misterele Eleusine. Și acolo participanții treceau printr-o perioadă de purificare de 9 zile, după care li se administra o băutură psihedelică, Kykeon și erau conduși într-un templu subteran, Telesterion, unde aveau parte de experiențe extrasenzoriale.

La fel ca la Eleusis, plantele folosite de Asclepius în tratamentele lui au rămas secrete. Se menționează diferite variante dintre care cea mai cunoscută ar fi dafinul, planta lui Apollo, prezentă și în ritualurile de la Delfi prin care se induceau transele profetice ale preoteselor, Pythia (pythhesthai: a întreba/a consulta), deoarece Asclepius era reprezentat cu o cunună de laur pe cap, ca și tatăl său. Alte combinații includeau planta fluturilor (Asclepias tuberosa), iarba fiarelor, cannabis, iederă, mac pentru inducerea somnului, mătrăguna și măselarița în doze mici, atent controlate.

Ca în versurile criptice ale matematicianului-poet, Ion Barbu (ce legătură să fi avut cu misterele grecești?):

”Cu Laurul-Balaurul,

Să toarne-n lume aurul,

Să-l toace, gol la drum să iasă,

Cu măsălariţa-mireasă,

Să-i ţie de împărăteasă.” (Riga Crypto și Lapona Enigel)

Înafara de acestea, la Epidaurus se foloseau terapeutic vinul, oțetul și  mierea, uleiuri (de măslin) și rășini (pin, brad).

Asclepios ar însemna, literalmente, „Cel care dă sănătate / bunăstare” iar locul unde servea, Epidauros format din epí și taûros (ταῦρος), ar avea sensul „pe taur” sau „peste taur”. Să fie oare o referire enigmatică la MinoTaurul închis în labirintul lui Minos, fiul ASCUNS căruia i-ar fi oferit vindecarea? Zodia Taurului se ocupă de avere, de posesiunile atât materiale, cât și spirituale și are în mod direct legătură cu SPIRITUALIZAREA trupului, ca principală valoare OMenească în acest plan 3D, ce aparține Împărătesei, arcana cu numărul 3 din Tarot, patronată fiind de Venus!

Fiicele lui au fost Hygiea (igiena) și Panaceea (leacul universal)!

Totuși Asclepius a sfârșit de fulgerul lui Zeus și așezat ARHETIPAL pe cer, în constelația Ophiucus, în care îl vedem călărind șarpele, cu un taur pe coada lui și la cap cu limba ca săgeata lui Eros, înfiptă în Corona Borealis, semnul uniunii dintre Ariadna, doamna labirintului și Dionysus, domnul vinului, cel mort și reînviat!

Și deci, toți acești eroi mitici fac parte acum din structura psihologică a noastră, a oglinzii universale din OM, numai să ne putem reaminti ce au ei să ne transmită peste TIMP!

(va urma)

Șarpele care își înghite coada (II)

Conexiuni (continuare la articolul https://carteamagului.ro/tarot/sarpele-care-isi-inghite-coada-i/)

Așadar, până în 26.03.2028, toată Lumea are nodurile de destin pe arcana 17, Raiul, adevărul eliberator, la NN și arcana 7, Șareta, schimbarea de direcție, la NS. Anul 2028 este anul Roții Fortunei (28=2+8=10), patronat de Spânzurat (2+2+8=12), ceea ce presupune o schimbare de perspectivă care ar urma să aibă loc în tot acest interval.

Conexiunea principală dintre aceste concepte este procesul de transformare spirituală, evoluție karmică și trezire a conștiinței, toate fiind reprezentate simbolic prin dinamica șarpelui. În astrologia vedică, mitologie și ezoterism, aceste elemente se unesc în Kundalini, pentru a descrie călătoria sufletului de la ignoranță la iluminare.

Să vedem cum se conectează cele 3 direcții de evoluție despre care am vorbit:

  1. Rahu și Ketu: Șarpele cosmic al destinuluiÎn astrologia vedică (Jyotish), Rahu și Ketu sunt Nodurile Nord și Sud ale Lunii, numite și „nodurile de destin”. Mitologia hindusă explică apariția lor prin povestea lui Svarbhanu, „lumina Atmei (sufletului)” sau ”lumina conștiinței” care ar fi fost divizată între cap, Rahu, mintea întunecată, înfometată de informații, bunuri materiale, mâncare și diferite alte lucruri considerate valoroase la NN, la miază-noapte și Ketu, coada ca o torță spirituală călăuzitoare, detașarea, la NS, la miezul zilei, menită să facă lumină în întunericul din cap.  Capul fără corp nu poate reține nimic și astfel, oricât ar consuma tot gol rămâne. Împreună, Rahu și Ketu formează un singur șarpe cosmic care împarte harta astrală în două și dictează axa evoluției tale.
  • Șarpele care își înghite coada (Ouroboros). Simbolul străvechi al șarpelui reprezintă natura ciclică a timpului, a karmei și a reîncarnării. Legătura cu axa nodurilor este simbolizată de faptul că Rahu (capul) aleargă mereu după dorințe, în timp ce Ketu (coada) reprezintă finalul și detașarea. Când cele două se unesc spiritual, adică atunci când coada își LUMINEAZĂ și înțelege capul ciclul reîncarnărilor, cauzat de uitare (întunericul din cap), se încheie. Ouroboros arată că începutul și sfârșitul sunt unul și același lucru: pentru a evolua, trebuie să integrăm și să „mistuim” karma trecută (Ketu) prin acțiunile prezente (Rahu).
  • Kundalini: Șarpele interior al trezirii spirituale. În tradiția tantrică și yoghină, Kundalini este energia spirituală latentă, reprezentată ca un șarpe încolăcit de trei ori și jumătate la baza coloanei vertebrale (în chakra rădăcină, Muladhara).

Cuvântul kundalini provine din limba sanscrită, de la termenul kundal, care înseamnă „răsucire” sau „buclă”. Kundalinī se traduce prin „cea încolăcită” sau „cea circulară”, o energie cosmică adormită, închipuită ca un șarpe încolăcit de trei ori și jumătate la baza coloanei vertebrale. În tradiția hindusă, această energie reprezintă puterea divină feminină sau Shakti.

Cuvântul „Tantra” provine din limba sanscrită și înseamnă în mod literal „țesătură”, „urzeală” sau „război de țesut”. Etimologic, termenul este format din două elemente:

  • Tan: Rădăcina verbală care înseamnă „a țese”, „a se propaga”, „a se extinde” sau „a întinde”.
  • Tra: Sufixul care indică un „instrument” sau un „mijloc”. Combinate, sensul inițial și metaforic devine „instrumentul prin care se țese sau se extinde cunoașterea”.

Prin urmare, nodurile de destin sunt conținute în însuși corpul uman. Nodul Sud (Ketu) este strâns legat de baza coloanei și de trecut, locul unde energia Kundalini stă adormită, la chakra rădăcină, în dreptul organelor sexuale. El reprezintă potențialul spiritual ascuns în energia erotică. În partea opusă, Nodul Nord (Rahu) acționează ca forța de atracție (dorința de evoluție) care forțează această energie să se trezească și să urce prin canalul central (Sushumna). Pe măsură ce Kundalini urcă și străpunge chakrele (roțile timpului aliniate în corpul uman ca centre de putere), ea transformă dorințele materiale (Rahu) în înțelepciune spirituală și eliberare (Ketu). Când Kundalini ajunge în creștetul capului (Sahasrara), dualitatea dispare. Este momentul în care „șarpele cosmic” se închide perfect, la fel ca Ouroboros, realizând fuziunea dintre conștiința individuală și cea universală.

Și oare cine face ca aceste 2 forțe opuse dar complementare să se conecteze, astfel încât capul să se poată uni, să se reîntregească cu coada?

Revenind la mitologia greacă, îl găsim pe Hermes, mesagerul zeilor, al cărui nume semnifica ”piatră de hotar” și era reprezentat la granița dintre 2 teritorii ca un stâlp cu capul zeului la vârf, cu o față zâmbitoare, în extaz și un penis în erecție, în relief, la bază!  Reflectă cele 2 extreme de la Sud (jos) la Nord (sus), în sensul că trebuie să cobori ca să reușești să urci. Din această perspectivă, ce este capul întunecat și ce este coada luminoasa? Pentru că în mod clar poartă semnificații sexuale explicite. Deci granița dintre lumea zeilor, lumea oamenilor și lumea morților e păzită de acest misterios mesager care patronează de altfel și cam toate ordinele oculte, HERMEtice!

Semnul distinctiv al lui Hermes era caduceul format din 2 șerpi încolăciți pe un cioMAG, care se termina cu o SFERĂ înaripată!

În plus, stâlpul pe care se crede că ar fi fost răstignit Cristos, alt mesager divin, înainte de a fi PREFĂCUT în cruce, se numea stauros, care în limba română are echivalentul de a ”sta”. Sensul etimologic ar fi de ”a sta ridicat, a se ridica ferm”!

Cumva toată această poveste face referire și la uniunea seXuală dintre feminin și masculin, dintre întuneric și lumină, forțele care creează universul, îl guvernează și îl mențin VIU prin forța lor de atracție.

Și acum cireașa de pe tortul ANIversar:

În ziua de 5.10.2026 la h14:50 vom avea pe cer HermAfrodita, conjuncția dintre Venus și Mercur, în Scorpion, zodia sexualității, a vieții și morții, când se va forma și o frumoasă piramidă cu vârful pe Uranus în Gemeni, la 5:27 grade, pe Împăratul cu CAPUL ILUMINAT!

Mai multe despre asta în următorul episod… (va urma)

Șarpele care își înghite coada (I)

Am tot contemplat această temă neștiind de unde să o încep. De la cap sau de la coadă? Și mesajele unor prieteni, Papă femeie și Casă Dumnezeu bărbat, mi-au inspirat soluția. Așadar, ce e iubirea, s-a pus întrebarea?

Cei mai mulți ar răspunde printr-o interpretare romantică, emoțională. Dar… acesta ar fi doar un aspect cu utilitate socială prin care oamenii interacționează pentru a forma familii.

Totuși, în mod ideal iubirea, sau, mai bine zis, DRAGOstea, e o stare de coerență cu universul, e dincolo de minte și emotie, o stare interioară de constiință universală. După cum se aude, în română, acest cuvânt include în compoziția lui DRAGOnul, adică șarpele din tema noastră, care te conectează la STELE! Abia acolo începi să trăiești cu adevărat universul din tine! Și atunci practic poți crea orice. În Tarot e simbolizat la picioarele femeii din arcana 14, Temperanța, AndroGina iar această carte aparține zodiei Săgetătorului, mai exact corespunde intervalului în care Soarele trece prin constelația Omului cu Șarpele, Ophiucus. Așa cum ne arată și această constelație, șarpele este încălecat între picioare, JOS și nu SUS!

E interesant de semnalat și faptul că celelalte arcane corespunzătoare în Tarot intervalului constelației Ophiucus, dintre 29.11 și 17.12 ar fi Arcana fără nume XIII, unde șarpele este simbolizat înfășurat în 3 inele roșii la baza coloanei și, de partea cealaltă a Temperanței, Diavolul XV, DiaBel, HermAfroditul, reprezentând uniunea zeiței, D-EA, cu zeul, B-EL, unde șarpele desfășurat ca o punte de la suflet la suflet, leagă doi oameni, femeie și bărbat, tot JOS, la picioarele entității invizibile create între ei.

Ophiuchus provine din limba greacă veche, de la termenul ὀφιοῦχος (ophioûkhos), care înseamnă „cel care ține un șarpe” sau „purtător de șarpe”. Ophis  (ὄφις) înseamnă „șarpe” în greacă iar radicalul -oukhos: înseamnă „a ține” sau „a avea”. 

Un termen înrudit cu acesta ar fi Ouroborus, format din oura (οὐρά), ce înseamnă „coadă” și boros (βόρος), ce înseamnă „devorator” sau „care mănâncă” (de la verbasul borō, a mânca). În scrierile alchimice europene, acest concept descrie unitatea materiei cu eternitatea, NEMURIREA! Spiritualizarea materiei!

Și așa ajungem la tema noastră. Și deci…

De ce își înghite șarpele coada?

Aici ar trebui să ne întoarcem atenția spre mitologia hindusă.

Protagoniștii legendei sunt Svarbhanu, un demon (asura) și zeii Surya (Soarele) și Chandra (Luna).

Chandra provine etimologic din (s)kend ce insemna ”a scânteia” iar Surya din sur sau svar, care înseamnă „a străluci” sau „strălucire”. Ceea ce face ca a-sura să semnifice ”fără strălucire”, pentru că a-ul plasat în fața unui cuvânt îl neagă, la fel ca în a-gnostic (fără cunoaștere). Și aici intervine paradoxul, pentru că semnificația numelui așa-zisului demon (asura) ar fi nici mai mult, nici mai puțin decât strălucire. Svarbhanu provine din limba sanscrită (स्वर्भानु) și se traduce cel mai adesea prin „Splendoarea Radiației”, „Strălucirea Cerului” sau „Posesorul luminii solare”!

Să vedem ce spune povestea.

În timp ce zeii agitau Oceanul de Lapte (Calea Lactee?), pentru a produce elixirul nemuririi, AMRITA („a”:”fără”, „mṛtyu”: „moarte”), Svarbhanu a reușit să înghită câteva picături înainte ca Soarele și Luna să-l vadă.  După aceea, pentru că nu mai putea fi omorât, zeul Vishnu (viș sau viś : „a pătrunde”, „a intra” sau „a se răspândi”, cel omniprezent, conservatorul creației), sub forma avatarului  feminin Mohini (moha : „a fermeca”, „a ului” sau „iluzie”) i-a retezat capul cu discul Sudarshana Chakra.

Sudarshana Chakra provine din limba sanscrită și este compus din:

  •  Su (सु) : înseamnă „bun”, „frumos”, „favorabil” sau „divin/auspicios”.
  • Darshana (दर्शन) : înseamnă „viziune”, „vedere” sau „percepție”.
  • Chakra (चक्र) : înseamnă „rocă”, „cerc” sau „disc” (simbolizând și roata timpului).

L-a fermecat, a rupt conexiunea dintre minte și trup, izolându-l în ILUZIA TIMPULUI CIRCULAR!

După tăiere, capul nemuritor a devenit Rahu (reprezentat în mitologie și astrologia vedică cu cap de șarpe/dragon), iar trupul separat a devenit Ketu (coada/trupul de șarpe). Aceste corpuri de umbră (IREALE), cum sunt numite în astrologia hindusă, sunt asociate în astrologia vestică nodurilor de destin: Rahu cu NN (viitorul, lecția unei încarnări), Ketu cu NS (trecutul imemorial, zestrea din alte vieți).

Numele Rahu provine din rădăcina verbală sanscrită „rah” (रह) sau „rabh”, care înseamnă „a înșfăca”, „a apuca”, „a ascunde” sau „a abandona”. Sensul literal este: „Cel care înșfacă” sau „Cel care întunecă”.

Numele reflectă caracteristica sa principală de a „înghiți” sau „apuca” periodic Soarele și Luna, provocând eclipsele. În astrologia indiană, simbolizează dorința obsesivă, atașamentul material intens și iluzia (Maya), ideea de a „apuca” cu lăcomie. MINTEA!

Pe de altă parte, numele Ketu provine din cuvântul sanscrit „ketu” (केतु), care are o paletă largă de înțelesuri legate de vizibilitate și semne cerești. Cele mai importante traduceri sunt „steag”, „semn/marcaj” sau „rază de lumină/torță”. Sensul literal ar fi „Apariție/Semn pe cer”.  În textele vedice vechi, termenul ketu era folosit pentru a descrie cometele, stele căzătoare (meteoriți) sau orice dâră de lumină neobișnuită de pe cer, orice formă alungită, similară cu o dâră de cometă sau cu un steag astral care flutură în înălțimi.

În astrologia indiană Ketu reprezintă detașarea, spiritualitatea profundă, eliberarea (Moksha) și iluminarea interioară (semnificație derivată din sensul de „lumină spirituală” sau „torță” care arată calea).

Ce încearcă să ne comunice acest straniu mit și care ar fi conexiunea cu șarpele care își înghite coada?

În anul Justiției 26/8, în Luna Saretei 7, Nodul Sud al destinului a trecut de pe Justiție VIII pe Șareta VII în ziua Eremitului, TIMPUL trecut (chakra), 27/9 iar Nodul Nord de pe Judecată, arcana 20 pe Rai, arcana 17. Structura a anului este una cu totul specială, formată fiind din Judecată și Justiție, 20-26/8, în condițiile în care nodurile de destin, de la Nord/Rahu (20) la Sud/Ketu (26/8) au fost situate chiar pe aceste 2 arcane.

Să fie oare simbolizat în acest an chiar șarpele care își înghite coada? NN+NS, 20+26=28/10 formează SEMNUL sorții, arcana Roții Fortunei cu numărul 10! Oricum, în arcana 17, de pe NN, vedem deasupra femeii goale, îngenuncheate, STEAUA DRAGOnului ca o busolă cu 8 direcții, supranumită Rosa Vânturilor, torța ce luminează drumurile înnodate ale călătorilor în centrul Roții Fortunei!

(va urma)

Continuarea https://carteamagului.ro/tarot/sarpele-care-isi-inghite-coada-ii/