ArgoRitmul Creației: de 3 ori 3

Și nu, nu e nici o greșeală în titlu. Rădăcina ”arg” are o origine proto-indo-europeană, prin filieră greacă și romană și semnifică  ”alb strălucitor”. Generează o multitudine de combinații în cuvinte: pornind de la Argus Panoptes, uriașul mitologic cu 1000 de ochi pe tot trupul (Luna), care nu dormea niciodată, la Argo Navis, corabia argonauților, care s-a format din nou pe cer, de ziua Eremitului în Luna Împărătesei din Anul Justiției supravegheat de Roata Fortunei (27.03.2026), la Arjuna hindușilor, lumina, fiul lui Indra și eroul epopeii din Mahabharata, la Argentom, argint și simbolul Ag din tabelul elementelor și Argentina, ținutul argintului. Dincolo de toate acestea, face referire la lumina albă a Lunii, Selena, titanida cea senină, Papesa PLINĂ de har, născută din HyperIon. cel înalt și Theia, cea strălucitoare.

Așadar ArgoRitmul creației descrie realizarea Lumii și nașterea luminii albe în abisul primordial sub impulsul cuVÂNTULUI creator, al suflării divine. ”Să fie Lumină!” Și prima emanație a fost EROS, copilul Magic ce stă pe limba mamei pământ și moștenește puterea ei creatoare, arcana (misterul) cu numărul I din jocul de Tarot, roata magică, GENEratoarea Vieții MATeriale. Iar EROSUL devine și motivația alegerii vieții sau morții în arcana cu numărul VI, Îndrăgostitul, din treimea MATerializării.

Tarotul nu a fost menit previziunii, ci inițierii în Marile Mistere ale Lumii și aducerii aminte a cunoașterii adevărului universal impregnat în structura creației, așa cum se arată în arcana nocturnă cu numărul 17, Le Toille, ultima din treimea Harurilor.

Jocul Tarotului are loc între lumină și întuneric, între TIMPUL cunoscut și necunoscut: Eremitul, ce luminează trecutul, între ce a fost și ce va REVENI, prin alegere conștientă sau inconștientă.

Ritmul creației este ternar: Omne trium perfectum. Tot ce vine în 3 aspecte este perfect! Este numărul minim necesar pentru a crea un model, suficient de scurt pentru a fi observat dar destul de lung pentru a oferi substanță.

PREMISELE : Arcanele (misterele) din planul inferior, MATerial

MIȘCAREA : 1-4-7 / Cheia 12 (1+4+7)

Magicianul I, Soarele în Berbec, impulsul, cuvântul creator – Împăratul IIII, Marte în Gemeni, proiectarea structurii, planul, organizarea, BĂRBATUL – Șareta VII, Soarele în Leu, voința și direcția de manifestare, începutul mișcării, drumul

CHEIA 12 :  Spânzuratul XII, Venus în Scorpion, legătura dintre cer și pământ, receptorul mesajului creator și declanșatorul transFORMĂRII

CUNOAȘTEREA 2-5-8 /Cheia 15 (2+5+8)

Papesa II, Luna în Taur, cartea vieții cu toate căile ei, deținătoarea poveștii  – Papa V, Mercur în Gemeni, mesagerul, cititorul în cartea vieții, transmițătorul, sufleurul cosmic – Justiția VIII, Luna în Fecioară, legea echilibrului cauzal, verificarea meritelor și nemeritelor conform dreptății universale

CHEIA 15 : DiaBel XV, Soarele în Săgetător,  uniunea contrariilor, genialitatea atotcunoscătoare, prin extinderea simțurilor,  a vederii intuitive în invizibil și a auzului frecvențelor inaudibile

MATERIALIZAREA :  3-6-9 / Cheia 18 (3+6+9)

Împărăteasa III, Venus în Taur, locul manifestării, natura, muntele lui Venus, sursa eternă a vieții, FEMEIA – Îndrăgostitul VI, Soarele în Rac, alegerea familiei spirituale pe calea iubirii, legea atracției sau a respingerii, Omul la la răscrucea dintre spațiu și timp – Eremitul VIIII, Mercur în Fecioară, timpul potrivit în desfășurarea poveștii

CHEIA 18 : Luna XVIII, Luna în Pești, regina nopții universale, EMOȚIA și MINTEA, sufletul și spiritul creației, acceptarea necunoscutului și armonizarea cu ritmurile naturale de creștere și descreștere, de urcare și coborâre

CONDIȚIILE : Arcanele (misterele) din planul  superior, METAfizic

LIMITELE : 10-13-16 / Poarta  39.12.3

Roata Fortunei X, Soarele în Balanță, eliminarea dezechilibrelor dintre mișcarea incontrolabilă a cerului și reacțiile necontrolate ale oamenilor. Autocunoașterea dizolvă neputința și extinde conștiința. – Arcana fără nume XIII, Marte în Scorpion,distrugerea și dizolvarea tuturor programelor și a lucrurilor nefolositoare ce împiedică evoluția – Casa Dumnezeu XVI, Soarele în Capricorn, depăsirea blocajelor și a piedicilor mental-emoționale pentru eliberarea și lărgirea orizontului de așteptare

Deschid sau închid poarta Mișcării în SPAȚIU

HARURILE : 11-14-17 / Poarta 42.6

Puterea XI, Luna în Balanță, stăpânirea emoțională, împăcarea și îmblânzirea forței interioare animalice, instinctuale, ce generează mintea nelimitată – Temperanța XIIII, Mercur în Săgetător, gestionarea fluxurilor energetice dintre inimă și corp ce determină focalizarea inteligenței asupra unui obiectiv clar definit – Raiul XVII, Luna în Vărsător, dezbrăcarea de toate învelișurile artificiale, prejudecățile, dogmele, credințele limitative, pentru revelarea adevărului codificat în trupul omenesc (apa memoriei)

Deschid sau închid poarta Cunoașterii VIEȚII

CHEILE : 12-15-18 / Poarta 45.9

Spânzuratul XII, Venus în Scorpion, stă nemișcat și ascultă șoapta sufletului  pentru a înțelege cum să își transFORME Lumea în acord cu dorințele sufletului – DiaBel XV, Soarele în Săgetător, privește prin cei 9 ochi ai spiritului, aude mesajele celeste,  se conectează  și se armonizează cu ritmurile universului – Luna XVIII în Pești  varsă stropi de inspirație intuitivă, ca niște lacrimi de lumină colorată, într-o ploaie străvezie de vise lucide în nopțile întunecate

Deschid sau închid poarta Timpului POTRIVIT

FINALIZAREA : Arcanele (misterele) din planul  divin

19-20-21 / Scopul 60

Soarele XVIIII în Pești, purificarea și regăsirea inocenței originare ce duce la solidarizarea principiului feminin cu cel masculin – Judecata XX, Luna în Pești, ieșirea din labirintul minotaurului, încheierea procesului  de înțelegere a realității prin prisma adevărului și dreptății restaurate în creație printr-o trezire spirituală integrală – Lumea XXI, Venus în Pești, redobândirea încrederii în puterea iubirii de a alege cu discernământ calea binelui, armoniei, bunăstării, calea vieții nemuritoare, sub protecția cerului și a pământului, reuniți în OMmega, Omul cuMinte de zEU

SCOP : Mântuirea și reîntoarcerea treimii Îndrăgostitului VI în Rai, în Lumea Zeilor

Și după Lume vine din nou Nebunul, călătorind într-un PLAN TOT mai înalt al conștiinței universale.

Continuarea: https://carteamagului.ro/tarot/chei-si-porti/